Luna octombrie 2025 a venit cu câteva surprize cu potențial pozitiv pentru omenire. Sigur că, având în vedere volatilitatea marcată a vremurilor, e greu de spus dacă putem răsufla ușurați sau pașii aceștia vor fi ca niște urme în nisip, șterși de un val care vine.
Dar, punând cap la cap câteva dintre știrile mai importante ale ultimelor săptămâni, mi-am spus că, măcar în rarele moment când apar șanse de pace și dezvoltare la orizont, ar fi păcat să nu le pun pe hârtie…
Cooperarea SUA – Rusia
Pe 15 ianuarie 2025, înainte chiar de inaugurarea noului mandat Trump, văzând tentativele președintelui ales cu privire la Canada, Canalul Panama, ba chiar și, mai departe, Groenlanda, precum și implicarea în echipa prezidențială a magnatului Elon Musk, a cărui istorie personală include vechi proiecte tehnocratice – mă aventuram, într-un articol, să sugerez că, poate, noul guvern de la Washington va face pași spre o cooperare mai bună cu restul lumii, contribuind la lansarea unei epoci de prosperitate.
Trimiteam atunci la posibila revitalizare a unui proiect economic de mare amploare și cu o istorie lungă în SUA, numit NAWAPA (North American Water and Power Alliance), care a căpătat în timp și alte dimensiuni, dincolo de cea privind apele și energia pe bază de combustibili fosili – energie nucleară, infrastructură, transporturi – și care, în forma lui mai recentă, NAWAPA XXI, pe care o menționam în acel articol, prevede o punte între SUA și Rusia prin Strâmtoarea Bering ca prim pas spre un nivel mult mai cuprinzător de integrare.
Citez din acest raport (pagina 53):
„Integrarea proiectelor NAWAPA XXI, Strâmtoarea Bering, Dezvoltarea Arcticii și Coridorul Pacific va da țărilor implicate oportunitatea unor salturi economice majore, creând o densitate de potențial productiv care va genera creștere în întreaga lume. Dacă se face așa cum trebuie, această integrare poate constitui literalmente coloana vertebrală a noii economii globale…
Primul pas este dezvoltarea Coridorului de Dezvoltare a Pacificului, în care motorul cel mai important ar fi proiectul NAWAPA XXI și conexiunea prin Strâmtoarea Bering. Realizată… cu cele mai avansate tehnologii de infrastructură, industrie și dezvoltare a resurselor, această integrare este singura cale pentru a crea potențialul de creștere economică în salturi, depășindu-se… decenii de stagnare, uzură și colaps, aducând viitorul mai aproape, mai repede.”
Mi-am reamintit de NAWAPA XXI acum câteva zile, când presa a relatat o propunere de construire a unui tunel care să lege Alaska de Rusia prin Strâmtoarea Bering, tunel care ar urma să fie construit cu ajutorul The Boring Company, companie deținută de Elon Musk. Președintele Trump a declarat propunerea „interesantă” și a reamintit-o în cadrul recentelor discuții cu președintele ucrainean, Volodîmîr Zelenski.
Kirill Dimitrev, reprezentant al președintelui Putin în domeniul investițiilor și șeful fondului suveran de investiții al Federației Ruse, a promovat proiectul, subliniind importanța contribuției companiei lui Musk, precum și disponibilitatea Moscovei de a oferi parte din finanțare. Dimitrev a anunțat, de asemenea, că studiul de fezabilitate pentru acest tunel a început acum șase luni.
În paralel, tot la jumătatea acestei luni, în contextul anchetei congresionale curente, Rusia a trimis Statelor Unite un dosar conținând documentele propriilor servicii secrete cu privire la asasinarea președintelui american John F. Kennedy. Printre documente a fost inclusă și o hartă reprezentând un pod între Alaska și Rusia, prin Strâmtoarea Bering.
Schița conține și o notă de mână: „Kennedy-Hrușciov. Podul Păcii Mondiale ar putea și ar trebui să fie construit între Alaska și Rusia – imediat”. Documentul, care sugerează discuții care se purtau între guvernul Kennedy și cel sovietic, în timpul Războiului Rece, pentru destinderea relațiilor între blocuri și o strânsă cooperare economică, a fost deja comentat în presă în legătură cu recenta inițiativă pentru așa-zisul „Tunel Trump-Putin”. La rândul lui, Dimitrev a postat imaginea pe X.
Ar mai trebui menționat că există o legătură documentată între politicile președintelui John F. Kennedy și proiectul NAWAPA; un documentar pe subiect poate fi urmărit, în limba engleză, aici:
Sigur că un astfel de proiect ar putea crea premisele unei cooperări între SUA și Rusia în Arctica, o cooperare la care ambele părți au făcut aluzie după summit-ul de la Anchorage.
Dar, așa cum rezultă din harta propusă de NAWAPA XXI în formă extinsă, este posibil ca acest proiect în Strâmtoarea Bering să facă parte dintr-un plan mai larg de cooperare în zona Arcticii – și chiar mai departe. În septembrie anul acesta, RAND a publicat o analiză privind raporturile de putere între SUA, Rusia și China în zona arctică. RAND reținea, în acea analiză, că:
„În ciuda predominanței Rusiei, China este acum poate cel mai important element în strategia Americii de a asigura echilibrul puterilor în Arctica…
De exemplu, China a inclus ruta rusească Sevmorput în proiectul Polar Silk Road, iar companiile chineze au investit sume importante în porturile arctice, în transport maritim și infrastructura de extracție de resurse în zonă, înlocuind, adesea, investițiile occidentale. După ce a definit-o inițial ca domeniu științific, China a recalificat Arctica, în anii 2010, drept zonă geostrategică cheie în inițiativa Belt and Road, cu scopul de a integra Arctica într-o rețea mai vastă de rute comerciale continentale…
Ambițiile arctice ale Chinei au intrat tot mai mult în convergență cu interesele strategice ale Rusiei, mai ales după prăbușirea cooperării Occidentului cu Moscova, care a creat un gol pe care Beijingul s-a grăbit să îl exploateze. ”
Mai departe, RAND susține că, totuși, politica Chinei de „internaționalizare” a Arcticii ar contraveni politicii Rusiei de non-intervenție în zonă a statelor non-limitrofe – ceea ce nu este neapărat evident, câtă vreme Rusia s-a raliat inițiativei chineze Belt and Road și a acceptat participarea la proiectul „Drumul Polar al Mătăsii”. O lectură mai optimistă ar fi că proiectele de dezvoltare regională se pot uni într-o infrastructură mai vastă de dezvoltare și cooperare, în care puntea între continente, prin Strâmtoarea Bering, ar juca un rol esențial.
Discuțiile privind „Tunelul Trump-Putin” au apărut în presă foarte recent, la un moment în care președintele Trump pregătea o întâlnire cu președintele rus la Budapesta și refuza să contribuie rachete Tomahawk la efortul de război al Ucrainei. Între timp, deși au trecut numai câteva zile, președintele Trump a anulat/amânat summit-ul de la Budapesta, spunând că „nu crede că s-ar ajunge acolo unde trebuie”, ceea ce sugerează că negocierile continuă.
Pe 26 octombrie, Rusia a testat o nouă armă nucleară, la care președintele Trump a reacționat reamintind că SUA are un submarin nuclear în apropriere de coasta rusă și că, în loc să testeze arme nucleare, Rusia ar trebui să pună capăt războiului în Ucraina – o dezvoltare care, din nou, pare să anunțe continuarea negocierilor, iar nu stoparea lor. Până în acest moment, președintele Trump nu a revenit asupra deciziei de a nu furniza rachete Tomahawk Ucrainei.
Este adevărat că situația se poate schimba de la o zi la alta, dar, având în vedere că întâlnirea istorică dintre președintele Trump și președintele Putin din 15 august 2025 a avut loc în Alaska – o locație simbolică în context – precum și sugestia că planurile pentru proiectul din Strâmtoarea Bering sunt în discuție de mai multă vreme (lăsând la o parte dimensiunea lor istorică și legătura cu unul dintre președinții legendari ai Americii, John F. Kennedy, la a cărui moștenire președintele Trump s-a referit de mai multe ori) există loc de speranță.
De altfel, Le Monde comenta că participarea lui Elon Musk la acest proiect nu este deloc întâmplătoare; se știe că, după ruptura din iunie, relațiile dintre președintele Trump și favoritul lui, Musk, fac pași spre reabilitare.
Cooperarea SUA – China
În același foarte scurt interval care s-a scurs de la începutul acestei luni, au apărut și evoluții în ce privește relațiile dintre SUA și China.
Negocieri, sancțiuni…
Pe de o parte, surse au declarat pentru Reuters că, urmare sancțiunilor impuse de SUA companiilor petroliere rusești Rosneft și Lukoil, China ar fi suspendat importurile de petrol rusesc pentru propriile mari companii – PetroChina, Sinopec, CNOOC și Zhenhua Oil. Spun „surse”, pentru că nu am găsit o confirmare oficială din partea Chinei sau a Rusiei pe acest subiect.
În paralel, potrivit altor surse, cea mai mare companie indiană importatoare de petrol rusesc, vizată și ea de noile sancțiuni, ar fi declarat că „recalibrarea importurilor de petrol rusesc… se va face în deplină concordanță cu instrucțiunile guvernului Indiei”, ceea ce presa occidentală a interpretat ca fiind o capitulare a Indiei pe acest subiect în fața presiunilor SUA. Lucru care, evident, nu este exclus, mai ales în condițiile în care India este amenințată cu tarife de 50% la exporturile către SUA și se află în mijlocul negocierilor, dar care nu a fost confirmat oficial.
Președintele Putin a declarat că Rusia nu va ceda presiunilor puse prin aceste sancțiuni, acceptând că, deși ele nu vor avea un impact semnificativ asupra economiei ruse, „niște pierderi sunt de așteptat”.
Noile sancțiuni, trebuie spus, ar trebui să intre în vigoare peste o lună, ceea ce, în climatul actual, pare un interval foarte lung, în care se pot întâmpla multe. Altfel spus, din nou, președintele Trump pare că a lăsat loc de manevră și negociere.
De altfel, China, în particular, are niște ași în mânecă la această negociere; presa ultimelor zile a fost plină de relatări despre șocul cauzat de decizia Chinei de a nu mai exporta așa-zisele „pământuri rare”, materii prime absolut esențiale pentru dezvoltarea anumitor tehnologii, mai ales în domeniul militar, și asupra cărora China deține momentan un semi-monopol.
Acordul cadru sino-american și Raportul RAND
Pe acest fond, BBC a relatat astăzi, 27 octombrie 2025, că SUA și China au ajuns la o înțelegere-cadru privind comerțul; detaliile urmează a fi stabilite, dar comentariile sugerează că înțelegerea acoperă și subiectul „pământurilor rare”, ceea ce, de altfel, era absolut de așteptat. În aceste condiții, se poate imagina că înțelegerea acoperă și importurile de petrol rusesc ale Chinei.
Dar acest acord intervine după ce, în acest octombrie 2025, RAND a publicat un raport sub titlul „Stabilizing the U.S. – China Rivalry” (Stabilizarea rivalității dintre SUA și China):
RAND este, așa cum cum se știe, una dintre cele mai mari, influente și cunoscute organizații tip think tank din lume, care cooperează de decenii cu aparatul de stat american, participând la crearea strategiilor economice și militare ale SUA. În 2019, RAND a produs acel faimos raport intitulat „Overextending and Unbalancing Russia” (Epuizarea și destabilizarea Rusiei), despre care mulți comentatori spun că a jucat un rol esențial în dezvoltarea strategiei SUA – și a Occidentului, în general – în Ucraina.
De astă dată, însă, în relație cu China, RAND vine cu un raport și recomandări (surprinzător de) pacifiste; încă din introducere (pagina iv), RAND subliniază:
„Unii sugerează că a pune accent pe acomodare și stabilitate poate fi perceput ca slăbiciune, argumentând că singura strategie potrivită pentru SUA ar fi aceea de a spori presiunile cât se poate de mult, rațional vorbind.
Or, noi am început acest proiect de la o premisă foarte diferită: că stabilizarea unei rivalități în desfășurare nu este doar posibilă, dar ea ar putea servi interesele ambelor părți – de fapt, ea este esențială dacă vrem să evităm un conflict global cauzat de o rivalitate acerbă.”
Raportul RAND are 115 pagini și merită o analiză detaliată, dar mă rezum la a reproduce principalele concluzii.
Rezumatul raportului, publicat de RAND pe 14 octombrie, anunță:
„Rivalitatea geopolitică dintre Statele Unite și China întrupează riscul unui conflict militar deschis, al unui război economic, al subminării politice, dar și pericolul ca tensiunile dintre cele două mari puteri ale lumii să distrugă potențialul de a se ajunge la un consens global cu privire la probleme precum schimbarea climatică și inteligența artificială. Prin urmare, a modera această rivalitate devine un obiectiv esențial, nu doar pentru Statele Unite și China, ci pentru întreaga lume.
Autorii acestui raport sugerează că, chiar și în contextul unei competiții intense, se pot identifica mecanisme limitate de stabilizare pe câteva arii bine determinate. Ei oferă recomandări specifice atât pentru stabilizarea generală a rivalității cât și pentru trei zone particulare de preocupare: Taiwan; Marea Chinei de Sud; și competiția în materie de știință și tehnologie.”
Concluziile esențiale ale raportului RAND
„SUA trebuie să ia măsuri pentru a zădărnici cele mai periculoase ambiții ale Chinei și a-și proteja interesele. Dar, chiar și în aceste condiții, Statele Unite trebuie – așa cum a făcut și în timpul Războiului Rece – să încerce să împiedice această rivalitate să escaladeze la nivele periculoase de tensiune. Analiza noastră a identificat câteva principii generale care să stabilizeze rivalitățile intense.”
Câteva principii generale care pot ghida efortul de a stabiliza aceste rivalități
Pornind de la aceste principii, RAND propune câteva principii de cooperare care, având în vedere cât sunt de acoperitoare, ar trebui, probabil, citite în mai vastul context internațional (adică având în vedere și relațiile sino-ruse, și existența BRICS, și interesele Chinei și, respectiv, ale SUA, în Orientul Mijlociu etc.):
- Fiecare dintre cele două părți acceptă că relația dintre ele trebuie să conțină un anumit nivel de acomodare reciprocă, un acord asupra unui modus vivendi.
- Fiecare dintre cele două părți acceptă legitimitatea politică esențială a celeilalte.
- În anumite arii de interes determinate, mai ales în cele asupra cărora există dispute între părți, fiecare parte va face eforturi pentru a dezvolta un set de reguli, norme, instituții și alte instrumente pentru a crea condițiile durabile ale unui modus vivendi stabil în acel domeniu, pe o perioadă specificată (cum ar fi, de la trei la cinci ani).
- Fiecare dintre cele două părți va manifesta reținere în dezvoltarea de capacități explicit destinate să submineze capacitățile de apărare și descurajare ale celeilalte de o manieră care ar putea crea un risc existențial pentru teritoriul acesteia.
- Fiecare parte acceptă o listă de caracteristici esențiale ale viziunii comune privind principiile de organizare ale politicii internaționale, care să furnizeze cel puțin bazele unui status quo agreat.
- Există mecanisme și instituții – de la legături personale de lungă durată la legături fizice de comunicare și norme și reguli de contact agreate în caz de crize și situații de risc – care ajută la moderare și au funcția de readuce lucrurile într-o stare de echilibru stabil.
Șase inițiative generale care pot reduce intensitatea rivalității dintre SUA și China
Pe baza principiilor de mai sus, RAND propune câteva inițiative generale:
- Clarificarea obiectivelor SUA în această rivalitate în termeni care să respingă în mod explicit versiuni ale unei victorii absolute și care acceptă legitimitatea Partidului Comunist Chinez.
- Restabilirea câtorva căi de comunicare de încredere între oficiali de înalt rang.
- Îmbunătățirea practicilor de gestionare a crizelor, legăturilor și acordurilor dintre cele două părți.
- Identificarea unor noi înțelegeri – o combinație între acorduri publice formale și înțelegeri private – care să limiteze competiția dintre SUA și China în domeniul cyber.
- Fiecare parte va declara că acceptă strategia de intimidare nucleară a celeilalte părți și își va declara disponibilitatea de a renunța la tehnologii și doctrine care ar prezenta un risc pentru această strategie de intimidare nucleară.
- Identificarea de colaborări limitate pe chestiuni de interes comun și în domeniul umanitar.
Strategii mai specifice care să ghideze eforturile de stabilizare a chestiunilor Taiwan, Marea Chinei de Sud și competiția în știință și tehnologie
„Dincolo de aceste măsuri generale de stabilizare, am investigat trei dintre cele mai periculoase aspecte ale acestei rivalități: Taiwan, Marea Chinei de Sud și competiția tot mai intensă în materie de știință și tehnologie. Pentru fiecare, am analizat interesele și obiectivele SUA și ale Chinei și am încercat să descoperim posibile elemente ale unui echilibru stabil, cel puțin pe termen mediu – următorii circa șapte ani.”
Taiwan
„Teoria noastră pentru o stabilizare de succes a chestiunii Taiwanului are în centru crearea unui maxim de motivație care să încurajeze Beijingul să-și atingă obiectivul [unificarea cu Taiwanul] în mod gradual.
Pe termen scurt și mediu, aceste eforturi de stabilizare trebuie să cuprindă: (1) Menținerea perspectivei războiului ca foarte nesigură și extrem de periculoasă pentru China; (2) Evitarea unor provocări evidente, care ar forța mâna Beijingului; (3) Generarea de cât mai multe asigurări posibil, pentru ca Beijingul să se simtă confortabil cu o abordare răbdătoare; (4) Reducerea riscului de confruntări militare neplanificate sau accidentale; (5) Crearea de mecanisme de comunicare politică și militară care să gestioneze neînțelegerile curente și pericolele de criză.”
Raportul sugerează mai multe măsuri politice și strategice pe subiectul Taiwan, încheind cu o „opțiune îndrăzneață”:
„Statele Unite și-ar putea echilibra promisiunile privitoare la Taiwan folosindu-se de influența pe care o are pentru a se asigura că Taiwanul nu va escalada tensiunile cu China și nu va destabiliza securitatea în Strâmtoare”.
Marea Chinei de Sud
„Teoria noastră pentru o strategie de succes în stabilizarea situației din Marea Chinei de Sud combină descurajarea escaladării militare cu intensificarea diplomației multilaterale și bilaterale pentru ca, pe termen mediu, calea spre soluționare pașnică să devină parte integrantă din procesele și așteptările la nivel internațional.
În această teorie, eforturile pe termen scurt și mediu ar trebui să se concentreze pe (1) Descurajarea oricărei acțiuni militare din partea altor pretendenți și actori în regiune printr-o combinație de putere militară și menținerea contactelor multilaterale; (2) Descurajarea oricăror acțiuni provocatoare pe care alți pretendenți și actori din regiune le-ar putea întreprinde cu privire la aspecte secundare, forțând mâna Beijingului și producând crize; (3) Inițierea de noi procese de diplomație multilaterală și bilaterală care să creeze calea obligatorie și necesară către soluționarea pașnică a conflictelor; (4) Crearea de noi organisme de cooperare multilaterală cu privire la amenințările și problemele comune, cu sau fără prezența Chinei; (5) Ralierea susținerii internaționale pe scară largă pentru aceste procese, inclusiv prin semnalarea faptului că utilizarea forței pentru soluționarea disputelor și amenințarea liberului tranzit maritim sunt inacceptabile. ”
Și pe acest subiect, după o serie de sugestii de implementare a recomandărilor generale mai sus menționate, RAND vine cu două propuneri „îndrăznețe”:
„1. China și Statele Unite și-ar putea modifica doctrinele militare și forța structurile să păstreze o relație militară pașnică în Marea Chinei de Sud. …
2. Statele Unite ar putea semnala privat că unele activități ISR [Informație, Supraveghere, Recunoaștere] și FONOP [operațiuni privind libertatea navigației] pot fi deschise negocierii, cu condiția ca China să abandoneze unele dintre pretențiile ei istorice maximale și să dea dovadă de flexibilitate la negocieri.”
Competiția științifică și tehnologică
„Teoria noastră pentru o stabilizare de succes a rivalității științifice și tehnologice constă în gestionarea aspectelor cele mai negative ale noilor tehnologii, pentru securitatea ambelor părți, și stabilirea unor condiții ale acestei rivalități cu abandonarea versiunilor cele mai extreme ale eforturilor de subminare a progreselor celeilalte părți.
În această teorie, eforturile pe termen scurt și mediu vor avea în vedere, în principal: (1) Identificarea și moderarea acelor câteva aspecte cele mai periculoase în utilizarea competitivă a tehnologiilor noi, printr-o combinație de măsuri de descurajare și acorduri bilaterale (sau multilaterale); (2) Agrearea unor limite în eforturile de subminare a progresului științific și tehnologic al rivalei; (3) Identificarea unor zone limitate, lipsite de amenințare, în care colaborarea rămâne posibilă”.
Ca și în cazurile anterioare, după o serie de sugestii de poziționare și colaborare, RAND propune versiunea „mai curajoasă” pentru stabilizarea relațiilor:
„ 1. Dezvoltarea unei cooperări mai profunde și dezvoltarea unor măsuri de minimizarea riscurilor pentru evenimente în care IA scapă de sub control…
2. Identificarea zonelor în care SUA și China pot reveni la colaborarea lor regulată și aprofundată în domeniul științelor de bază, inclusiv cercetări comune desfășurate de universitățile americane și cele chineze și schimburi de studenți și cercetători.”
Uniunea Europeană
Sigur că toate cele de mai sus se pot vedea și printr-o prismă cinică; unii i-ar spune, nu mă îndoiesc, realistă. Poate că proiectele discutate mai sus sunt doar încercări de a destabiliza cooperarea sino-rusă și, mai departe, de a submina BRICS; de a limita pretențiile Rusiei în Arctica folosindu-se de influența și interesele Chinei – și invers. Poate că, nepregătită pentru o confruntare directă nici cu Rusia, nici nu China, cu atât mai puțin cu ambele, SUA încearcă doar să câștige timp. Poate că războiul este, până la urmă, inevitabil. Poate că forțele redutabile care doresc acest război vor izbuti să-l provoace.
Dar am vrut, astăzi, să consemnez niște vești bune. Planuri, inițiative, discuții, care permit o speranță, cel puțin pentru moment.
Context în care, din păcate, nu am spune mai nimic despre locul ocupat de Uniunea Europeană în aceste eforturi. Pot doar să-mi exprim speranța că – de voie sau de nevoie – UE se va alinia aparentei dorințe a marilor puteri de a evita un război mondial și, poate, dacă nu cerem prea mult, va reuși chiar să profite economic de proiectele de dezvoltare care par să se profileze la orizont.
