Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat, pe 7 noiembrie 2025, că statele membre au început, în sfârșit, să discute sistemul de acces la agenți patogeni și beneficii comune (Pathogen Access and Benefit Sharing, PABS), anexă la Tratatul pandemic.
Este vorba despre instalarea unui mecanism internațional permanent – coordonat de OMS – de colectare, stocare și redistribuire a eșantioanelor de agenți patogeni și datelor de secvențiere genetică. Mai exact, este vorba despre pandemii – cuvânt folosit de paisprezece ori în scurta declarație de presă.
„Țările trebuie să poată identifica rapid agenții patogeni cu potențial pandemic și împărtăși informațiile și materialele genetice asfel încât oamenii de știință să poată dezvolta instrumente precum teste, tratament și vaccinuri”.
OMS ar deveni un fel de birou de clearing mondial pentru agenți patogeni, transformându-se, din simplu consultant, într-un coordonator logistic al întregului lanț de măsuri în cazul unei pandemii: detectare, colectare de date, cercetare și distribuție.
Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că aprobarea acestui sistem de control centralizat ar fi „o victorie pentru unitate” și că „solidaritatea este cea mai bună imunitate a noastră”.
Scepticii văd probleme, că de-aia există sceptici: Oare nu este acesta un atentat la suveranitatea țărilor membre, obligate să transfere eșantioane biologice la OMS, cu pierderea controlului național de biosecuritate? Oare nu este asta o formă de exploatare a proprietății intelectuale, OMS putând comercializa datele primite către diverse laboratoare, fără nicio garanție că asta ar aduce un profit țării sursă? Oare nu e periculos ca toate aceste date și materiale să fie păstrate într-un singur loc? Oare crearea acestei birocrații centralizate nu va întârzia, mai degrabă, intervențiile în caz de pandemie, comparativ cu păstrarea controlului la nivel local?
OMS promite că versiunea finală a anexei va fi aprobată în mai 2026, după care țările vor rece la ratificarea Tratatului pandemic în întregul său.
Sursa: Modernity





