Thorbjorn Jagland – fost prim-ministru, ministru de externe și președinte al legislativului Norvegiei (țară pe care s-a tot străduit s-o facă membră UE); fost vice-președinte al Internaționalei Socialiste; fost președinte al comitetului Nobel (poziție din care i-a acordat Premiul Nobel pentru Pace președintelui american Barrack Obama, în 2009, și, în 2012, a propus ca Uniunea Europeană însăși să primească aceeași distincție); și, preț de zece ani (2009-2019), secretar-general al Consiliului Europei – a fost pus sub acuzare pentru fapte de corupție în formă agravată în legătură cu relațiile lui cu notoriul Jeffrey Epstein.
Mare susținător al unei integrări cât mai strânse a Europei, Jagland a susținut conceptul de „securitate democratică” – adică un model care să protejeze „democrația” de „populism și extremism” și care să promoveze și întărească „valorile comune”, „statul de drept” și „drepturile omului”. Iată-l pe Jagland vorbind, în 2012, despre cum să se apere UE de „hate speech”.
Mandatele publice ale lui Jagland – în Norvegia și la Bruxelles – nu au fost lipsite de critici; dimpotrivă. Potrivit Wikipedia, unii l-au calificat drept cel mai slab prim-ministru norvegian de la război încoace, alții au zis chiar că ar fi „prost”, ceea ce este absolut inacceptabil.
În orice caz, aflăm că Jagland a întreținut o relație foarte apropiată, de lungă durată și, spune însuși New York Times, „reciproc avantajoasă” cu numitul Epstein.
Autorul articolului se arată scandalizat de cum putea Jagland, un „campion al drepturilor de gen” și, mai specific, al combaterii violenței împotriva femeilor, să fie amic cu un individ condamnat pentru infracțiuni de natură sexuală.
Pe de o parte, Epstein profita de poziția lui Jagland, pe care îl numea „Mr. Human Rights”, pentru a atrage diverse alte figuri proeminente (precum filantropul Bill Gates; filantropul și marele geniu antreprenorial Richard Branson; Larry Summers, președintele Universității Harvard și fost secretar al Trezoreriei americane). Într-un e-mail din septembrie 2012, Epstein îi scria lui Summers: „Șeful Premiului Nobel stă la mine, dacă te interesează”.
Pe de altă parte, Jagland se bucura de accesul la proprietățile de lux ale lui Epstein – la New York, la Miami, în Caraibe; e-mailurile arată că soția și copiii lui Jagland (adulți) au petrecut o vacanță întreagă pe banii lui Epstein la Palm Beach, în 2014. Alte schimburi de mesaje ar putea sugera, la limită, că, poate, Jagland profita, pe undeva, cât de cât, și de alte servicii de intermediere oferite de Epstein; în 2013, în preajma aniversării soției sale, care împlinea 60 de ani, Jagland îi scria lui Epstein: „Nu o pot ține tot așa doar cu femei tinere, după cum știi” – dar, vorba articolului din New York Times, asta ar putea fi și „o glumă”.
După ce corespondența dintre Epstein și Jagland a fost văzută de o lume întreagă, lui Jagland i s-a retras imunitatea, iar poliția norvegiană a deschis o anchetă pentru fapte de mare corupție, care a debutat cu niște percheziții.
Rezumând preocupările autorităților judiciare, actualul prim-ministru al Norvegiei, Jonas Gahr Store, a declarat că „Una sunt banii. Cealaltă e faptul că aceste contacte, influența și proximitatea dau acces la o arie largă de decizii. Or, atunci când ocupi o poziție de încredere, fie din partea statului norvegian, fie din partea Consiliului Europei, există reguli clare pentru astfel de lucruri.”
Aceeași relatare din New York Times amintește de alți doi norvegieni importanți pe care Dosarul Epstein îi pune într-o lumină foarte proastă.
Prima figură este prințesa Mette-Marit, care mâine-poimânie poate ajunge regină, și care întreținea o relație apropiată cu Epstein – suficient de apropiată ca, la un moment dat, să-i ceară acestuia sfaturi despre cum să-și educe fiul. Întrebarea era dacă să-i pună sau nu pe perete poze cu femei dezbrăcate (copilul avea 15 ani). Nu știm ce-a răspuns Epstein, dar, între timp, fiul lui Mette-Marit, Marius Borg-Hoiby, e judecat pentru câteva violuri.
Al doilea norvegian care se conversa intens cu Epstein este Borge Brende, fost prim-ministru al Norvegiei și actual șef al simpaticei organizații World Economic Forum, organizatoarea atât de popularelor întruniri anuale de la Davos.
Potrivit unei relatări din Politico, Brende declară că nu a „știut absolut nimic despre trecutul și activitățile infracționale ale lui Epstein”; asta nici măcar în iunie 2019, când s-au întâlnit, pare-se, ultima dată, cu câteva zile înainte ca Epstein să fie arestat.
Tot ce putem conchide e că Epstein mințea cu nerușinare când le spunea altora că el și Brende erau „prieteni buni”; și că Brende nu citea niciodată vreun ziar. Oricum, în 2018, Epstein îi scria lui Brende că elita de la Davos „chiar poate să înlocuiască ONU”, ceea ce în niciun caz nu s-a întâmplat; în 2019, ONU și WEF au devenit doar „parteneri strategici”.
Acum, să vedem ce descoperă ancheta internă de la WEF, care se va derula în spiritul „transparenței și menținerii propriei integrități” precum și „cu discernământ și eficiență” – și cu Brende încă pe poziția de șef pe durata cercetărilor.
Sursele în text.
