Euractiv titrează: „Move fast and break things: metoda lui von der Leyen pusă sub semnul întrebării. Dacă politica este arta posibilului, nimeni nu a informat-o și pe președinta Comisiei Europene”.
Unde „move fast, break things” (mișcă-te rapid, distruge lucruri) este un slogan faimos din Silicon Valley, fluturat de genii precum Mark Zuckerberg în sensul că trebuie să dai câștig de cauză inovației – și încă pe repede înainte – în defavoarea stabilității.
Ce legătură are asta cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen? Legătura este „mentalitatea de criză” pe care o are și care ar putea face mai mult rău decât bine, spune articolul.
Joi, pe 19 martie, von der Leyen, în calitate de auto-desemnat „manager de criză” la nivelul UE, conduce o ședință a Consiliului European pe tema competitivității, a prețurilor la energie și a războiului din Orientul Mijlociu – și se anunță o întrunire încordată. Criticile venite de la nivelul capitalelor europene se întețesc, iar laurii creștin-democraților germani (câștigați, pare-se, pentru „Green Deal și răspunsul agil la criza pandemică și la războiul Rusiei împotriva Ucrainei”) s-au cam ofilit.
„Provocarea pentru von der Leyen în acest al doilea mandat este adaptarea metodelor ei pompieristice pentru rezultate politice pe termen lung” – zice Euractiv.
La un an de la renumirea ei în funcție, administrația lui von der Leyen (care are 30.000 de angajați) a scos pe bandă rulantă o puzderie de idei politice care s-au făcut praf la contactul cu realitatea. Planurile de a accelera intrarea Ucrainei în UE s-au dus pe apa Sâmbetei, la fel ca și planul de a folosi activele înghețate ale Rusiei pentru finanțarea Kievului; „zidul de drone” visat de von der Leyen la „granița UE” cu Rusia s-a coșcovit înainte de i se pune temelia, iar, într-un recent discurs, președinta a spus că dreptul internațional este irelevant, după care – față cu fețele făcute de liderii europeni – a dat-o cotită la 180 de grade.
Mai mult, stilul ei „asertiv” de a conduce Europa irită capitalele europene (ba chiar, ne imaginăm, și multe orașe mici și localități rurale). Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a acuzat-o public pe von der Leyen că a acaparat o decizie de politică externă în ce privește participarea Comisiei la „Consiliul Păcii” propus de Donald Trump, iar Berlinul a criticat-o pentru ideea de a trimite ea o forță multi-națională europeană în Ucraina postbelică.
„Își depășește competențele și încearcă să joace un rol politic pe care instituția pe care o conduce nu-i permite să îl joace”, punctează Eric Maurice, analist politic la European Policy Centre.
Dominată de o „mentalitate de criză”, von der Leyen a deturnat proiectul european, punând UE pe picior de război, și a slăbit marea realizare numită „Green Deal” promițând să transforme Europa într-o „mare putere militară” (divizia reglementări birocratice) „pentru a răspunde la amenințările tot mai mari care vin de la China, SUA și Rusia”. Scopuri întru care von der Leyen este acuzată că ocolește sau ignoră reglementările și instituțiile europene și se bazează pe birocrații loiali ei – lucru care îngrijorează oficialii europeni, mai ales când „schimbările dramatice de direcție pe care le face la viteză maximă sunt însoțite de o abordare foarte înscenată și sensibilă la critici a relației cu mass media”.
„În orice sistem politic avem nevoie de supraveghere, de legitimitate, de o bună reglementare, iar apelul la expedient ca justificare pentru a merge înainte nu este o abordare recomandabilă”, a comentat un diplomat european.
Atitudinea președintei a stârnit proteste acerbe în Parlamentul European și capitalele europene, mai ales când von der Leyen a sugerat în mod repetat că statele membre nu se mișcă suficient de repede în adoptarea inițiativelor ei „Omnibus” (de reducere bruscă a birocrației), care constituie principalul vector al eforturilor Comisiei de a revitaliza economia europeană intrată în bernă.
Unii oficiali europeni au comentat că incoerența politică și supraproducția de documente de strategie care nu au impact în realitate (cum ar fi „doctrina securității economice”) se explică și prin absența din echipa lui von der Leyen a vreunui economist cu o reputație necontestată.
Dar von der Leyen are și apărători; unii spun că a fost obligată să ocupe ea vacuumul de decizie lăsat de guvernele slabe de la Paris și la Berlin, devenind, astfel, într-un moment în care motorul franco-german al Europei sa înecat, principalul interlocutor european al lui Donald Trump. În plus, cineva trebuie să umple și golul de ambiție: „Dacă nu ai un președinte al Comisiei Europene ambițios, atunci ce mai propulsează Europa?” – întreabă, aparent sincer, un alt susținător.
Margaritis Schinas, funcționar UE, a declarat pentru Euractiv: „Nu poți să critici Comisia că se bagă în politica externă în timp ce tu însuți nu faci nimic ca să ai o politică externă” (nu se înțelege dacă „tu” în această afirmație este un stat național membru UE, alte instituții UE sau reporterul de la Euractiv).
La fel și Nicolas Véron de la institutul Bruegel, care comentează: „Treaba Comisiei este să stimuleze procesul decizional; să se opună înclinațiilor inerente ale Consilului spre inerție” – exemplificând cu rolul decisiv pe care l-a avut von der Leyen în asumarea acelui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina (împrumut momentan blocat de Ungaria).
Véron: „UE ia decizii numai sub presiune, iar von der Leyen a fost capabilă să creeze acea presiune”.
Sophia Russack, politolog la Centre for European Policy Studies (CEPS), răspunde: „Sigur că iar e criză, dar întrebarea e: când se termină?”.
Sursa în text.
