TechPolicy comentează un document programatic recent emis de OpenAI, care, în ciuda titlului (Industrial Policy for the Intelligence Age: Ideas to Keep People First), este o colecție de idei și propuneri menite nu să conserve binele omului în era IA, ci poziția companiei și a sectorului inteligenței artificiale.
Premisa de la care pornește Sam Altman în recomandările lui este că IA va aduce umanității abundență și prosperitate – fantezie foarte particulară pe care o împărtășește tot mai puțină lume, pe măsură ce probele contrare se acumulează. Mai mult, OpenAI și Altman se poziționează drept cârmacii vizionari și responsabili care ne vor conduce spre mult-dorita de către ei „super-inteligență” – altă fixație mult mai mult fantastică decât științifică a străluminaților din Silicon Valley.
Nici aroganța, nici megalomania, nici rapacitatea -„lăcomia de capital și putere globală”, cum spune TechPolicy – care emană din document n-ar trebui să surprindă. Ca mai toate companiile din domeniu, OpenAI vinde un viitor îndepărtat – vrabia de pe gard, blana ursului din pădure – cerând, însă, luarea unor măsuri radicale fără de care marea utopie tehnocratică și transumanistă nu s-ar instala. Societatea trebuie, cu alte cuvinte, să plătească în avans pentru a obține aceste mari beneficii.
Prima recomandare/pretinsă necesitate este ca statul (guvernele statale și guvernul federal american) să determine companiile să adopte inteligența artificială. O sugestie ar fi acordarea de facilități pentru companiile nou înființate care se bazează pe IA. Vorba celor de la TechPolicy: documentul nu spune cu ce-ar ajuta aceste noi firme piața de muncă, în condițiile în care IA nu le dă oamenilor un serviciu, ci îi concediază. Unde mai pui că mare pare din produsul IA sunt conținuturi fake de text și imagine („AI slop”) care nu fac decât să perturbe și tâmpească mediul informațional.
O altă sugestie este ca statul să trateze accesul la IA ca pe cel la electricitate sau internet, acordând chiar subvenții pentru școli, biblioteci publice, comunități „neprivilegiate” și relaxând restricțiile de reglementare acolo unde e cazul.
Mai mult – și mai important pentru OpenAI și bula domeniului – statul trebuie să „accelereze expansiunea infrastructurii energetice necesare pentru funcționarea și dezvoltarea IA” (inclusiv construcția de centre de date), prin reglementare, investiții și facilități fiscale.
O recomandare remarcabilă este ca statul să creeze un fond public special, astfel ca fiecare cetățean să aibă o „parte de interes” în dezvoltarea IA. Că fondul va finanța IA din bani publici, spre profitul companiilor precum OpenAI, este clar; cum vor profita cetățenii, nu e – Altman nu spune. Dar există soluții; știm noi câteva: să le dea oamenilor cupoane, cum s-au dat în România la marea privatizare, sau, ca în comunismul multilateral dezvoltat, să declare IA averea întregului popor.
Un alt aspect pe care Altman vrea să-l preia statul este răspunderea pentru siguranța produselor – ceea ce, în document, se exprimă prin recomandarea ca statul să creeze și finanțeze departamente sau instituții care să verifice modelele IA. Companiile au doar răspunderea de a face cercetările avansate și a pune modelele pe piață; apoi, populația, pe propria piele, și statul trebuie să vadă dacă ele sunt sigure. Ceea ce, în terminologia deja exasperant de stupidă a zilei, se numește „construirea unei societăți reziliente”.
În traducere liberă și foarte pe scurt, OpenAI vrea ca statul și publicul american să preia riscurile și costurile dezvoltării IA, în timp ce corporațiile păstrează profiturile.
Sursa în text.
