„Maven Smart System generează opțiuni de atac. Ayatolahul este ucis. Fetițele de la Minab sunt ucise. Prețul acțiunilor Palantir crește cu 17%. Iar, la Roma, în sălile unui palat renascentist, profetul Apocalipsei explică unui public select că toate astea sunt necesare, că istoria are un sens, că progresul nu se oprește și că toți cei care cer pace sunt – poate – slujitorii Răului.”
Margherita Furlan, „Il profeta dell’Apocalisse profittevole: Peter Thiel e l’Anticristo”, 28 martie 2026
După cum se știe, tehno-mogulul american Peter Thiel – fondator al PayPal, Palantir și al unei multitudini de alte companii, fonduri de investiții și proiecte din așa-zisul „ecosistem” Silicon Valley, naș al „PayPal Mafia”, grupul extrem de influent format din fondatorii celor mai importante companii tehnologice din Silicon Valley (din care, pe lângă Thiel, fac parte și Elon Musk, Reid Hoffman, David Sacks etc.), membru al comitetului de coordonare al grupului Bilderberg și o figură politică foarte influentă pe scena americană – este obsedat de Apocalipsă. În iunie trecut, am dedicat o scurtă serie gândirii lui filosofico-politico-teologice.
Între timp, Thiel ține conferințe despre Antihrist, la care participarea se face doar pe bază de invitație, iar aleșii sunt ținuți de o clauză de confidențialitate. Chiar și așa, Theil a apucat să spună destule public despre ce înțelege el din Apocalipsă încât să putem aproxima mesajul transmis.
Începând cu toamna lui 2025, Thiel a organizat astfel de conferințe la San Francisco, Paris și – în acest martie, în pragul Vaticanului, la Roma.
Conferința de la Paris a fost destul de iritantă ca să provoace o reacție virulentă din partea lui Jacques Attali; cea de la Roma – o reacție din partea unor voci importante ale Vaticanului (cum ar fi ziarul Conferinței Episcopale Italiene, Avvenire), deși nu în mod direct și din partea papei Leon al XIV-lea, ceea ce trebuie să-l fi dezamăgit pe Thiel.
Cine s-a pronunțat, însă, plenar, a fost Paolo Benanti, consilierul papei Leon al XIV-lea în materie de inteligență artificială, care a publicat, în Le Grand Continent, un eseu intitulat, nici mai mult, nici mai puțin: „Erezia americană: trebuie Peter Thiel ars pe rug?”, în care afirmă că „întreg ansamblul acțiunilor lui Thiel poate fi citit ca un act prelungit de erezie”, iar, la nivel politic, ca „o revoluție invizibilă: o lovitură de stat dată de Silicon Valley” și „un act de război asimetric la adresa ordinii stabilite”.
Excursia tematică a lui Thiel la Roma a avut loc pe fundalul războiului din Iran, la care Palantir contribuie sisteme militare de inteligență artificială, lucru care nu a scăpat comentatorilor, cu atât mai mult cu cât papa Leon a transmis mai multe apeluri la încetarea focului.
Ocazie cu care o lume întreagă a asistat la un abraziv schimb de mesaje între președintele Trump și papa Leon, schimb care, potrivit unor analize, ar reflecta tensiuni mai vechi și profunde, parte din ele moștenite de pe vremea papei Francisc, un susținător vocal al globalismului și progresismului și un critic al lui Donald Trump și al politicilor sale (și, poate, expresia dezamăgirii președintelui Trump că papa Leon, primul papă american din istorie, nu îi susține acțiunile).
După ce, pe 7 aprilie, papa a calificat amenințarea lui Donald Trump că va distruge civilizația iraniană ca „total inacceptabilă”, președintele american a reacționat. Pe 12 aprilie, Trump l-a acuzat pe papă, într-o postare pe Truth Social, că este „SLAB cu privire la Criminalitate și groaznic pe Politică Externă” și l-a sfătuit să se concentreze „pe a fi un Mare Papă, nu un Politician”. Peste noapte, Trump a revenit cu precizarea că nu este „mare fan al papei Leon” și că nu crede că papa „face treabă prea bună”.
Câteva ore mai târziu, papa le-a spus unor reporteri că nu vrea să intre într-o dezbatere cu Trump și că afirmațiile lui nu s-au dorit un atac la adresa nimănui, dar și că nu îi este frică de administrația Trump:
„Nu consider că rolul meu este politic, nu sunt politician. Dar voi continua să mă exprim cu voce tare împotriva războiului, pentru promovarea dialogului și a relațiilor multilaterale între țări, pentru căutarea de soluții juste. Prea mulți oameni suferă în lumea de azi. Prea mulți nevinovați sunt uciși. Și cred că trebuie să existe cineva care să se ridice și să spună: există o cale mai bună.”
Byline Times a publicat, în ajunul conferinței de la Roma, o amplă investigație sub titlul „Dublul conflict de interese al Palantir în războiul împotriva Iranului”, la care – punând cap la cap contribuția Palantir la război și pasiunile apocaliptice ale lui Thiel – face aluzie și o analiză mai recentă, publicată de Margherita Furlan în revista italiană online Antimafia Duemila, analiză pe care o traduc integral mai jos.
*
Profetul Apocalipsei profitabile: Peter Thiel și Antihristul
de Margherita Furlan („Il profeta dell’Apocalisse profittevole: Peter Thiel e l’Anticristo”), 28 martie 2026
Peter Thiel nu a venit la Roma să se roage. A venit să predice. Iar abisul dintre cele două – dintre smerenia pelerinului și aroganța profetului – este exact lucrul care a făcut Vaticanul să ia seamă și să se distanțeze din prima clipă în care, pe 16 martie, co-fondatorul PayPal și Palantir a pășit în Palazzo Orsini Taverna pentru a-și lansa seria de patru conferințe private despre Antihrist.
Patru zile de conferință cu ușile închise, la care invitații au fost obligați să semneze clauze de confidențialitate, conferințe ținute la o aruncătură de băț de Basilica di San Pietro, în timp ce, în Iran, potrivit estimărilor Semilunii Roșii iraniene și ale altor organizații umanitare, loviturile americano-israeliene au omorât între 1.200 și 1.300 de civili. Printre ei, peste 165 de fetițe de la o școală primară din Minab, provincia Hormozgan, lovită pe 28 februarie de o rachetă americană Tomahawk.
Această suprapunere în timp nu este o coincidență. Când este vorba de Peter Thiel, nimic nu este o coincidență. Și, pentru a înțelege de ce a venit el la Roma, trebuie să punem cap la cap trei planuri care, în discursul media uzual, rămân separate: teologie, tehnologie și război. Pentru că toate aceste planuri se întâlnesc în persoana lui Thiel.
Arhitectul Apocalipsei
Peter Andreas Thiel, 58 de ani, american naturalizat de origine germană (s-a născut la Frankfurt), cu o avere netă de 27,5 miliarde de dolari, potrivit estimărilor New York Times, nu este doar un miliardar al tehnologiei cu o curiozitate aparte pentru teologie. El este un teolog politic în acțiune.
Părintele Paolo Benanti, consilierul papei Leon an XIV-lea pe tema inteligenței artificiale, l-a descris cu precizie chirurgicală într-un eseu publicat în ajunul conferințelor lui Thiel de la Roma: „peste toate, [el este] un teolog politic care operează în chiar inima ecosistemului Silicon Valley”, iar teoriile lui reprezintă o „radicalizare” a valorilor occidentale: individualism, progres tehnologic și spirit de competiție, care sunt duse la ultima lor consecință.
Pentru a-l înțelege pe Thiel, trebuie să începi de la René Girard, filosoful francez care preda la Stanford în anii optzeci și ale cărui teorii despre mimesis constituie – potrivit propriilor lui mărturisiri- coloana vertebrală a viziunii despre viață a lui Thiel. Girard, un catolic heterodox și pacifist care a murit în 2015, a dezvoltat o teorie a imitației potrivit cu care toate dorințele umane sunt dorințe imitate de alții. Această imitație generează rivalitate, care generează apoi violență. În societățile arhaice, violența era canalizată prin mecanismul țapului ispășitor: victima sacrificială asupra căreia comunitatea își varsă agresivitatea colectivă, restaurând, temporar, pacea.
Potrivit lui Girard, creștinismul a expus acest mecanism: sacrificiul lui Hristos pe Cruce a fost revelația definitivă a inocenței victimei și a nedreptății mecanismului sacrificial. Un act care a născut posibilitatea – dar nu și certitudinea – renunțării la violență.
Dar Girard era, în același timp, și un gânditor apocaliptic. În ultimul lui eseu, „Achever Causewitz” (Ducând teoriile lui Clausewitz la extremă), Girard arată că umanitatea contemporană se găsește în faza apocaliptică, dar nu în sens fundamentalist – Girard nu caută Semnul Fiarei 666 – ci în sensul că, în epoca armelor nucleare și a globalizării, violența mimetică a atins pragul la care poate produce distrugerea totală. Fie umanitatea îmbrățișează non-violența creștină, fie se îndreaptă spre autodistrugere. Pentru Girard, Apocalipsa nu este pedeapsa aplicată de un Dumnezeu răzbunător, ci consecința violenței umane scăpate de sub orice control.
Thiel a preluat acest cadru și l-a transformat radical. El a reținut structura – mimesis, violență și Apocalipsă – dar i-a răsturnat direcția morală. Unde Girard era un pacifist care vedea în renunțarea la violență singura cale spre salvare, Theil a construit un sistem în care violența poate fi un instrument necesar și în care progresul tehnologic nelimitat – iar nu renunțarea – este calea către salvare.
Antihristul potrivit lui Thiel: când pacea devine suspectă
Potrivit relatărilor din Washingon Post și UCA News, conferințele lui Thiel de la Roma au urmat același tipar ca acelea de la San Francisco (septembrie 2025) și Paris. Vocabularul lui Thiel este construit în jurul conceptelor teologice grecești de catehon și escaton.
În 2 Tesaloniceni, catehonul este „ceea ce reține” – forța care amână manifestarea răului suprem. Escatonul este împlinirea finală a istoriei. În tradiția creștină, aceste categorii au fost întotdeauna utilizate cu grijă, adesea cu un soi de smerenie intelectuală; la Thiel, ele devin categorii operaționale, aproape strategice.
Thiel plasează de o parte catehonul: Constantin, liturghia tridentină, ordinea politică, averea stabilizată; și, de cealaltă parte, escatonul: Maica Teresa, non-violența, teologia eliberării, o Biserică dincolo de economie. Un construct binar care comprimă milenii de complexitate creștină într-o compoziție clar definită care servește drept teză predeterminată.
Esența argumentului apare atunci când Thiel vorbește despre Antihrist. Nu se referă la acesta ca la o revelație în sens biblic, ca Dumnezeu care se dezvăluie, ci ca prismă prin care se poate interpreta prezentul. Thiel susține că Antihristul s-ar putea manifesta ca un sistem de guvernare globală care preia puterea exploatând fricile cetățenilor cu privire la inteligența artificială, schimbarea climatică sau războiul nuclear.
Iar Vaticanul – prin intermediul Avvenire, ziarul Conferinței Episcopale Italiene – a tradus această teză în consecințele sale logice: pentru Thiel, Antihristul este „oricine pune limite progresului nelimitat”. Pacea însăși devine suspectă. Thiel insistă pe un pasaj din 1 Tesaloniceni: „Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei”. Citatul este corect, dar ce contează este interpretarea: în discursul contemporan al lui Thiel, pacea devine un semn al ordinii impuse, al unei stabilități obținute cu prețul libertății.
Cine sunt, în concret, servitorii Antihristului, în teoria lui Thiel? Cei care reglementează. Multilateraliștii. Activiștii de mediu. Cei care propun ca inteligența artificială să fie guvernată la nivel global. Cei care vor să limiteze puterea platformelor tehnologice. Cei care invocă dreptul internațional. Cei care au participat la conferințele lui de la San Francisco spun că, potrivit lui Thiel, criticii IA sunt potențiali „legionari ai Antihristului”, pentru că vor să încetinească progresul care ar putea contracara adevăratele pericole – cum ar fi, după Thiel, progresele militar-tehnologice ale Chinei.
Astfel că Antihristul nu este creatura încornorată din imaginația populară; în cosmologia lui Thiel, A Doua Venire nu va scoborî din ceruri, ci va apărea dintr-un laborator. Iar cei care-i stau în cale sunt birocrații, activiștii și autoritățile de reglementare.
„Miracolul politic” și delegitimarea democrației
Unul dintre cele mai revelatoare pasaje din conferințele de la Roma privește conceptul de „miracol politic”.
Thiel distinge între miracolul supranatural și miracolul politic: cel din urmă este capacitatea de a promite imposibilul, de a ține împreună opuse ireconciliabile, de a oferi o sinteză care neutralizează conflictul. Idee deloc trivială, pentru că politica de astăzi este plină de astfel de promisiuni. Dar când această categorie este aplicată însăși democrației, pasul următor este o delegitimare implicită: democrația devine un artificiu retoric, un cuvânt al cărui sens depinde de persoana care-l folosește.
Punct în care Theil converge cu Carl Schmitt, juristul german a cărui teorie despre distincția prieten/dușman ca fundație a politicii Thiel o urmărește îndeaproape. În eseul lui, „The Straussian Moment”, scris în 2004 pentru o conferință ținută la Stanford și intitulată, foarte relevant, „Politica și Apocalipsa”, Thiel a încercat să împletească teologia politică a lui Schmitt cu viziunea lui Leo Strauss despre ierarhiile ascunse și înțelepciunea esoterică. El scria acolo că idealurile iluministe ale raționalismului, toleranței și drepturilor individuale nu oferă o protecție suficientă împotriva amenințărilor existențiale.
Concluzia operativă e limpede: dacă democrația liberală este un „miracol politic” – adică o iluzie care ține împreună contrarii ireconciliabile – iar Antihristul este cel care propune o ordine și o reglementare globală, atunci adevărata conducere trebuie exercitată de cei care văd dincolo de această iluzie. De către cei pe care Thiel îi numește „indivizi suverani” sau „fondatori” – figuri capabile să scape din ciclul imitației și să creeze noi realități. O elită tehnologică și financiară care nu se supune regulilor jocului democratic, dar îi determină condițiile.
Avvenire a surprins perfect această implicație, definind viziunea lui Thiel ca proiect al „super-plutocrației” care „monitorizează și protejează umanitatea de venirea Antihristului”. Protecția ca supraveghere. Salvarea ca dominație.
Arma profeției: Palantir și războiul din Iran
Iar acesta este punctul la care teologia devine tehnologie, iar tehnologia devine război. Pentru că Peter Thiel nu este doar un teolog politic. El este co-fondatorul Palantir Technologies – o companie de inteligență artificială și analiză de date al cărei nume este desprins din romanul lui J.R.R. Tolkien, „Lordul inelelor”, în care palantir este globul de cristal prin care vrăjitorul cel rău, Saruman, își urmărește inamicii; o alegere de nume care este, poate, fără să vrea, cea mai revelatoare metaforă din istoria industriei tehnologice.
Iar Palantir se află în inima războiului din Iran. Este implicată în așa fel încât, potrivit unei investigații efectuate de Byline Times, asistăm la un „dublu conflict de interese” fără precedent în istoria non-proliferării nucleare.
Primul nivel de implicare: informația. Platforma Palantir numită MOSAIC este integrată în sistemul de verificare al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (International Atomic Energy Agency, IAEA).
Undeva între 6 și 12 iunie 2025, MOSAIC a semnalat o pretinsă creștere a cantității de uraniu îmbogățit la instalațiile iraniene – estimând că Iranul putea fi la numai câteva săptămâni distanță de a produce mai multe focoase nucleare. Această estimare a stat la baza evaluării serviciilor secrete israeliene cu privire la Iran. Pe 12 iunie, consiliul de guvernatori al IAEA a aprobat rezoluția care declara că Iranul nu a respectat condițiile impuse. A doua zi, Israelul a lovit Iranul. Apoi, Trump a autorizat atacurile asupra instalațiilor nucleare iraniene.
Dar, cu trei luni mai devreme, Tulsi Gabbard – directoarea serviciilor naționale de informații a administrației Trump – confirmase Congresului că, în concluzia unanimă a serviciilor de informații americane, Iranul nu desfășura un program nuclear militar. Congresmenul Seth Magaziner, prezent la audiere, a declarat că „nu există nicio informație care să indice că Iranul plănuiește un atac asupra Statelor Unite”, iar senatoarea Elizabeth Warren spunea că războiul „a fost lansat fără să existe nicio amenințare iminentă la adresa țării noastre”.
Al doilea nivel de implicare: definirea țintelor. Palantir furnizează platforma tehnologică pentru Project Maven, sistemul IA de definire a țintelor utilizat de Pentagon. Maven Smart System – care a integrat modelul IA Claude, de la Anthropic, printr-un parteneriat cu Palantir – a generat, în primele stadii ale operațiunii Epic Fury, peste o mie de opțiuni de tragere pentru forțele americane. Această tehnologie accelerează așa-zisul „kill chain” – procesul de identificare, aprobare și lovire a țintelor – reducând „volumul de muncă umană de la zeci de mii de ore la câteva secunde ori minute”, prin automatizarea „deciziilor de țintire luate de oameni de o manieră care ridică tot felul de probleme – legale, etice și politice”.
Al treilea nivel de implicare: profitul. În primele zile ale războiului, valoarea acțiunilor Palantir a crescut cu 15% într-o săptămână – cea mai bună performanță a companiei din august 2025 încoace, în timp ce Nasdaq scădea cu 1,2%. Analiștii de la Rosenblatt au ridicat prețul-țintă de la 150 la 200 de dolari, scriind că „războiul din Orientul Mijlociu este benefic pentru contractul Palantir cu guvernul”. Prețul acțiunilor Palantir a crescut cu 17% într-o lună. Veniturile din contractul cu statul american crescuseră deja cu 66% în al patrulea trimestru 2025, ajungând la 570 de milioane de dolari, iar compania proiectează deja o creștere de 61% în 2026, cu o țintă de 7,19 miliarde de dolari.
Prezent la conferința AIPCon în Maryland, directorul Palantir, Alex Karp, a declarat explicit că aliații SUA în Orientul Mijlociu folosesc software Palantir.
Cercul este complet: Palantir furnizează informația care justifică războiul; furnizează tehnologia cu care se poartă acest război; și profită din acest război. Iar fondatorul acestei companii vine la Roma să țină conferințe despre Apocalipsă, în timp ce vinde instrumentele capabile să dezlănțuie un război apocaliptic în Iran.
Cei trei co-fondatori: războiul ca destin profețit
Investigația Byline Times a scos la iveală un fapt care ar trebui să stea în centrul oricărei discuții despre legitimitatea războiului din Iran, și anume că toate trei cele mai proeminente figuri din Palantir au susținut public că un război cu Iranul era inevitabil înainte ca războiul să izbucnească.
Peter Thiel: într-un interviu acordat lui Bari Weiss în 2024, Thiel a susținut că este nevoie ca SUA să coopereze cu Israelul pentru a împiedica Iranul să obțină arma nucleară, făcând o paralelă istorică cu obținerea armei nucleare de către URSS (1949, urmată de Războiul din Coreea) și China comunistă (1964, urmată de Războiul din Vietnam). „De fiecare dată când o țară a obținut arma nucleară, am avut un război regional”, a spus el. Concluzia era clară: a împiedica Iranul să dețină arme nucleare este o necesitate strategică și, ca atare, justifică acțiunea militară. În 2024, Theil și Karp au călătorit împreună în Israel, unde Palantir a devenit partener strategic al ministerului israelian al apărării.
Joe Lonsdale, co-fondator al Palantir, a fost cel mai vocal dintre toți. Într-un interviu acordat CNBC în iunie 2025, în timpul Războiului de douăsprezece zile dintre Israel/SUA și Iran, el a cerut ca infrastructura nucleară a Iranului să fie atacată preventiv, spunând că speră „să investească” în Iran după schimbarea de regim.
Alex Karp, directorul Palantir, a avertizat în 2024 că SUA va sfârși, „cel mai probabil” prin a lupta un război pe mai multe fronturi împotriva Rusiei, Chinei și Iranului, și că războiul cu Iranul va demonstra valoarea armelor autonome IA produse de Palantir.
Cei care au furnizat probele pentru justificarea războiului, cei care au cerut declanșarea acestui război și cei care profită de pe urma războiului sunt unele și aceleași persoane.
Umbra lui Epstein
Parteneriatul Palantir cu Israelul se leagă, în același timp, de unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria establishment-ului american. Documentele deținute de departamentul american de justiție și publicate la ordinul Camerei Reprezentanților în 2026, arată că parteneriatul strategic dintre ministerul israelian al apărării și Palantir își are rădăcinile într-un prim contact facilitat de Jeffrey Epstein.
Epstein a petrecut ani asigurând contactul între Thiel și fostul prim-ministru și ministru al apărării israelian Ehud Baak, aranjându-le cel puțin șase întâlniri separate. Cei trei s-au întâlnit în iunie 2014, în apartamentul lui Epstein din Manhattan, pentru a discuta securitatea Israelului. Potrivit emailurilor lui Epstein, discuția a privit „Assassination squad. Ice cream” („Escadron de asasini. Înghețată”), la care Thiel a răspuns: „Agreed – very Israeli and very stimulating. Thanks for including me!” („De acord – foarte israelian și foarte stimulant. Mulțumesc că m-ai inclus și pe mine!”). Ei s-au întâlnit din nou în iulie 2017, în Israel.
Relația a condus la afaceri concrete: Esptein l-a orientat pe Thiel către două firme israeliene start-up de securitate cibernetică provenite din Unitatea 8200 – branșa de informații cibernetice a armatei israeliene. De asemenea, Barak l-a îndemnat pe Epstein să organizeze un seminar despre IA și război împreună cu Thiel și alții. Documentele mai arată și că fondul de investiții al lui Thiel, Valar Ventures, a acceptat 40 de milioane de dolari de la Epstein, și că Thiel a întreținut o corespondență intensă cu Epstein în cei cinci ani anteriori morții acestuia.
Astăzi, Palantir furnizează armatei israeliene instrumente de stabilire a țintelor. Întrebat dacă asta nu-i ridică probleme etice, Theil a răspuns: „Înclin să las la latitudinea Israelului”.
Convergența escatologică: Thiell și creștinismul evanghelic sionist
Conferințele lui Thiel de la Roma nu sunt un exercițiu academic izolat; ele fac parte dintr-un fenomen mai vast al convergenței între diferite curente escatologice care-și găsesc confirmarea profetică în războiul din Iran.
Creștinismul evanghelic sionist – dominant în sânul electoratului lui Trump – interpretează evenimentele din Orientul Mijlociu prin prisma premilenarismului dispensaționalist: Israelul trebuie să controleze integral Țara Sfântă; Templul trebuie reconstruit; națiunile inamice ale Israelului trebuie înfrânte; numai atunci va putea reveni Hristos. Războiul este o condiție teologică obligatorie prealabilă mântuirii. În această perspectivă, Iranul – identificat de mulți pastori evangheliști cu Persia biblică – este un actor escatologic a cărui înfrângere a fost profețită în Scripturi.
Thiel nu împărtășește premilenarismul frust al pastorilor texani; aderența lui la teoriile lui Girard îi asigură un cadru intelectual mai sofisticat. Cu toate astea, concluziile practice la care ajunge sunt convergente. Pentru evangheliști, războiul face parte din planul divin; pentru Thiel, războiul este consecința stagnării tehnologice și incapacității de a depăși violența mimetică – dar este, totuși, inevitabil și trebuie luptat cu cele mai avansate arme posibile. În ambele cazuri, negocierea unei păci este ispita Antihristului.
Această convergență nu este accidentală. Theil a fost mentorul intelectual și principalul sponsor al lui J.D. Vance, actualul vice-președinte al Statelor Unite ale Americii. El a investit milioane în campania lui Vance pentru Senat, l-a familiarizat pe acesta cu teoriile lui René Girard – influență care l-a determinat pe Vance să se convertească la catolicism – și a funcționat ca punte între libertarii din domeniul tehnologic și catolicismul american conservator. Vance îl citează pe Sf. Augustin – fondator spiritual al ordinului religios din care provine papa Leon al XIV-lea, augustinienii – în apărarea măsurilor anti-imigrație pe care le ia administrația Trump.
Axa Theil-Vance este punctul de convergență între teologia apocaliptică și puterea executivă americană. Mentorul predică la Roma, în timp ce protejatul lui ocupă un loc la Casa Albă.
Ce preocupă Vaticanul
Reacția Vaticanului la conferințele lui Thiel a fost calibrată cu precizia diplomatică tipică Sfântului Scaun, ceea ce nu-i știrbește din forță.
Două instituții catolice asociate inițial cu evenimentul – Universitatea Pontificală Sf. Toma d’Aquino (Angelicum) și Universitatea Catolică Americană (CUA) – s-au distanțat. Angelicum a declarat: „Dorim să clarificăm faptul că acest eveniment nu este organizat de universitatea noastră, nu va fi ținut la Angelicum și nici nu face parte dintre inițiativele noastre instituționale”. CUA a precizat că „Proiectul Cluny este o inițiativă elaborată în mod independent la universitate”.
Avvenire, ziarul Conferinței Episcopale Italiene, o voce cu autoritate în lumea catolică italiană, nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume: l-a descris pe Thiel drept „un agent al haosului”, subliniind că viziunea lui tinde la înlocuirea democrației și statului de drept cu legea unei elite „super-plutocratice”. Ziarul oficial al Vaticanului L’Osservatore Romano, a publicat un articol dur, în care îl desemnează pe Thiel ca „partea întunecată a tehnologiei”.
Părintele Benanti a oferit cea mai articulată critică: Thiel este un „teolog politic” a cărui viziune trebuie înțeleasă ca o radicalizare – iar nu ca o expresie – a valorilor occidentale. El a adăugat, într-o detaliere care îndeamnă la reflecție: „Peter Thiel nu crede că umanitatea poate fi mântuită”.
Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că ne confruntăm cu un creștinism fără mântuire – un cadru escatologic care reține Apocalipsa, dar elimină speranța; care păstrează judecata, dar elimină mila. Un creștinism care slujește puterea, nu salvarea.
Papa Leon al XIV-lea nu s-a întâlnit cu Thiel și, potrivit agendei lui publicate, nicio astfel de întâlnire nu este programată în viitor. Papa a păstrat distanța, dar contextul declarației lui vorbește de la sine. Pe 15 martie, într-una din zilele conferinței lui Thiel, Leon al XIV-lea a emis cel mai puternic apel al său de la începutul războiului:
„În numele creștinilor din Orientul Mijlociu și al tuturor femeilor și bărbaților de bună credință, fac apel la cei responsabili de acest conflict: opriți focul! Redeschideți canalele de dialog! Violența nu poate duce niciodată la dreptatea, stabilitatea și pacea pe care o așteaptă oamenii.”
Iar, pe 17 martie, vorbind cu jurnaliștii în timp ce Thiel ținea ultima sa conferință la Palazzo Orsini Taverna, papa Leon al XIV-lea spunea că mass media nu trebuie să devină „un megafon al puterii” pe timp de război. Cu o zi înainte, adresându-se preoților la un curs despre spovedanie, el a întrebat:
„Oare acei creștini care poartă grava răspundere a conflictelor militare au smerenia și curajul să-și examineze serios conștiința și să meargă la spovedanie?”
„Unii au îndrăzneala de a invoca numele lui Dumnezeu în aceste decizii letale”, a spus papa. „Dar Dumnezeu nu poate fi recrutat de forțele întunericului”.
Remarcile lui s-au adresat tuturor, dar, în contextul vizitei lui Thiel la Roma, mesajul a căpătat o rezonanță particulară.
Paradoxul de la Palazzo Orsini Taverna
Francesco Sisci, directorul Institutului Appia, a pus vizita lui Thiel în perspectivă cu o mare claritate: „Vizita făcută la Roma de nașul noilor miliardari ai tehnologiei probează importanța papei și revenirea la modă a catolicismului, într-un anumit sens. Papa nu mai este doar o figură îndepărtată, ci tot mai prezent în politica americană”.
Dar, a adăugat el, „ca papă american, el va păstra, cel mai probabil, o distanță față de Thiel. Vaticanul va avea grijă să nu se lase manipulat”.
Observație care surprinde un punct esențial: vizita lui Thiel nu a fost un simplu capriciu intelectual; a fost o manevră de poziționare a lui Thiel în războiul cultural și teologic pentru sufletul catolicismului – și, prin extrapolare, pentru legitimarea spirituală a unui anumit tip de putere.
Cercurile catolice conservatoare americane – ca Institutul Cluny și Asociația Vincenzo Gioberti – testează limitele a ce pot obține la Roma, încercând să construiască un catolicism compatibil cu viziunea lui Thiel: un creștinism care nu pune nicio limită progresului, care nu încearcă să oprească războiul și care nu-i ține responsabili pe cei care au de câștigat din război.
Profesorul Massimo Faggioli de la Școala de religie a Trinity College din Dublin oferă o perspectivă lămuritoare: „Asta face parte dintr-o serie de manevre executate de cercurile catolice conservatoare americane pentru a pune Roma la încercare, să vadă ce li se permite și ce nu”.
Cercul perfect
Să legăm deci, cap la cap, aceste fire.
Peter Thiel este un teolog politic care predică inevitabilitatea Apocalipsei. El este co-fondator al unei companii care furnizează informațiile care justifică războiul asupra Iranului. El este mentorul vice-președintelui SUA, J.D. Vance. El este acționarul care are de profitat direct din război. El este intelectualul care oferă un cadru sofisticat – girardian, schmittian și catolic – în care sionismul evanghelist și complexul militar-industrial își găsesc legitimarea filosofică.
În viziunea lui, Antihristul nu este sistemul algoritmic care decide cine trăiește și cine moare fără niciun sentiment omenesc; pe-acela îl construiește chiar el și se numește Palantir. Antihristul este oricine caută să reglementeze și să limiteze acest algoritm. Antihristul este pacea negociată, este dreptul internațional, este guvernanța multilaterală, este IA etică.
Antihristul este, în cele din urmă, oricine stă în calea destinului manifest al Silicon Valley.
Maven Smart System generează opțiuni de atac. Ayatolahul este ucis. Fetițele de la Minab sunt ucise. Prețul acțiunilor Palantir crește cu 17%. Iar, la Roma, în sălile unui palat renascentist, profetul Apocalipsei explică unui public select că toate astea sunt necesare, că istoria are un sens, că progresul nu se oprește și că toți cei care cer pace sunt – poate – slujitorii Răului.
Afară, în fața ministerului italian al apărării, un grup de protestatari agită pancarte bilingve: „Peter Thiel afară din Roma! Tehno-oligarhii războiului afară din Roma!”.
Iar, de la fereastra biroului lui, privind peste Piazza San Pietro, primul papă american din istorie spune: „Opriți focul”.
Războiul este un produs. Materia primă este haosul. Iar Apocalipsa, pentru cei care știu cum s-o transforme în bani, este cel mai profitabil plan de afaceri.
