Un eseu semnat de ministrul german al economiei și energiei, Katherina Reiche, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, a produs valuri mari – sau ceea ce Zero Hedge numește primele „crăpături în fațada consensului climatic”.
Crăpături care arată ca ditamai fractura; Reiche a spus: „O realitate a fost ascunsă prea multă vreme: o tranziție energetică făcută cu ignorarea costurilor sistemice va ruina țara pe care pretinde că vrea să o salveze”.
Unda de șoc se extinde cu rapiditate în întreaga Europă. Citind eseul lui Reiche, Simon Wakter, consultant politic al ministerului suedez pentru energie, a comentat: „Uau, incredibil articol”, adugând aplauze.
Comentarile lui Reiche sunt cu atât mai șocante cu cât vin din partea Germaniei, țara care, ca să citez relatarea din Zero Hedge, a implementat în ultimii ani „Energiewende – un experiment totemic în decarbonizare prin dictat – o catastrofă cu încetinitorul”.
Potrivit cifrelor citate de Reiche, costurile „ascunse” ale reformei verzi (expansiunea rețelelor electrice, sistemele de siguranță în caz de insuficiență a surselor eoliene sau solare etc.) se ridică la 36 de miliarde de euro pe an și tind acum spre 90 de miliarde. Lucru care, spune ea, nu mai poate fi „eliminat prin cosmetizare din discursul public”; „trebuie să încetăm să ne mai mințim singuri”.
Articolul trimite la volumul lui Rupert Darwall, „Green Tyranny” (pe care l-am citit și îl recomand), care documentează în detaliu modul în care un grup mic de „verzi” germani, personificat de Joschka Fischer, a exportat, începând cu anii optzeci, acest „amestec particular, roșu-verde, de zel anticapitalist și ecologie romantică pe întreg continentul” european. De-acolo, ideologia și-a găsit un public extrem de receptiv în lumea anglo-americană, unde terenul fusese deja pregătit de intelectuali obsedați de creșterea populației (viz. depopulare) și revoluții economice menite să reducă presiunea populației umane asupra resurselor (viz. reducerea nivelului de trai).
„Acest curs european în mizantropie ecologică s-a extins în sânul tinerei intelighenții urbane a țărilor dezvoltate prin programele școlare, mass media și numărul uriaș de studenți înscriși la universitățile progresiste occidentale, din Canada în Australia, din Irlanda în Italia și de la New York în California și Florida.”
„Evanghelia verde europeană a fost susținută cu entuziasm de fundațiile miliardarilor de stânga, care au dat naștere la mii de ONG-uri pretins populare în Asia, Africa și America Latină. Aceste ONG-uri pretins populare au funcționat ca o acoperire morală convenabilă pentru afacerile dubioase ale lobby-urilor de energie regenerabilă care căutau acces la banul public.”
„Pentru a completa cercul, agenții capturate, precum Banca Mondială, Banca pentru Dezoltare a Asiei, FMI, au impus restricțiile asupra combustibililor fosili ca o condiție pentru accesul la finanțare al țărilor mai sărace din Africa și Asia”. Am putea adăuga la lista instituțiilor capturate și ONU, așa cum am arătat într-un articol.
Revenind la Germania, aceste politici au culminat cu decizia guvernului Merkel, în 2011, de a închide centralele nucleare (decizie pe care însuși cancelarul Merz o declară azi „o eroare strategică majoră”), producând rezultate catastrofale pentru economie.
Criza din Strâmtoarea Ormuz obligă acum la o întoarcere la 180 de grade. „După ce a ținut ani de zile lecții electoratului despre imperativul moral al Net Zero, aceeași clasă politică începe acum, pe tăcute, să scoată din adormire vechile mine de lignit.” În paralel, se acordă o atenție tot mai mare depozitelor neexploatate de gaz natural ale Germaniei.
TechTimes comentează: „Într-o manevră care scoate în evidență gravitatea stresului economic creat de conflictul din Orientul Mijlociu, guvernul german ia în calcul «renașterea cărbunelui» pentru a evita un colaps energetic total… După ani de presiuni pentru închiderea tuturor minelor de cărbune până în 2030, criza energetică actuală forțează o răsturnare, dând prioritate politicii energetice înaintea obiectivelor climatice. Din relatări, câteva mine de lignit puse în conservare vor fi repuse acum în funcțiune.”
Iar liderul conservator Alice Weidel, care se bucură acum de un val puternic de popularitate în fruntea partidului AfD, a declarat: „Trebuie să declarăm încheiată criza climatică… Trebuie să stopăm imediat Energiewende. Trebuie să punem imediat capăt risipei de resurse și subsidiilor pentru așa-zisa energie regenerabilă”.
Declarații similare fac și liderii partidelor conservatoare din Franța și Marea Britanie, în timp ce, în Italia, guvernul Meloni, ignoră tot mai intens „eco-diktatele” care vin de la Bruxelles, iar, în Irlanda, unde populația deja protestează masiv împotriva scăderii nivelului de trai din cauza crizei energetice, guvernul face, pe tăcute, manevre de reorientare, fără a-și recunoaște deschis erorile „verzi”.
Sursele în text.
