Dosarul JFK (II): Antarctica, OZN-uri și discursul pe care Kennedy nu a mai apucat să îl rostească

Aceasta este prima parte a traducerii în limba română (cu subtitluri și câteva adnotări adăugate) a materialului publicat de Dark Journalist pe 22 noiembrie 2024 sub titlul The Final Speech.

Originalul video, în limba engleză:

Kelsey Forest (KF): Bună tuturor. Mă numesc Kelsey Forest și, în seara asta, voi sta de vorbă cu Dark Journalist, Daniel Liszt. Vom discuta în profunzime despre enigmaticul ultim discurs al lui JFK, cel pe care nu a mai apucat să-l țină și care putea schimba istoria… Putem intra direct în subiect?

Dark Journalist (DJ): Sigur. Va fi ceva special. Sunt anumite materiale aici care chiar schimbă istoria.

KF: Perfect. Prima întrebare. Au trecut 61 de ani de la asasinat și guvernul continuă să susțină explicația trăgătorului singuratic; Lee Harvey Oswald ar fi asasinul solitar. De ce se continuă ascunderea faptelor în această crimă a secolului?

DJ: Este o poveste incredibilă, dacă stai să te gândești. Nu mai există nimic similar în istorie, ca un guvern să ascundă informații timp de 61 de ani într-un caz de asemenea importanță. Este vorba despre președinție, despre asasinarea unui președinte.

Acest caz a devenit un soi de reper, un punct de referință. De câte ori spui că guvernul ascunde ceva, ajungi la asasinarea lui JFK. La „glonțul magic”, de exemplu.

Comisia Warren, care a împlinit 60 de ani anul trecut în septembrie, este discreditată; au produs un raport de 888 de pagini în care nu zic nimic dincolo de teoria trăgătorului singuratic.

Cum a reușit el să treacă de Secret Service, toate întrebările legate de autopsia lui JFK, legate de faptul că agenții de la Secret Service s-au retras în mod inexplicabil, toate aceste lucruri ieșite din comun au rămas în afara raportului. Au intervievat o grămadă de lume, au intrat în detaliile cele mai minuscule, dar, per total, au mușamalizat cazul și, la final, au spus: nu-i nimic de văzut aici, dincolo de faptul că Oswald a obținut, cumva, o slujbă pe ruta limuzinei prezidențiale cu șase săptămâni înainte ca președintele Kennedy să treacă pe-acolo, asta deși nimeni nu știa că aceea va fi ruta.

Este o coincidență absolut extraordinară. De fapt, sunt un pic cam prea multe coincidențe, dar, dacă le remarci, ești denunțat că susții „teoria conspirației”. Ceea ce este interesant, pentru că aceste detalii au fost gestionate cu grijă. Așa cum vom vedea atunci când vom discuta ce se întâmpla, de fapt, în acea zi, cu președinte Kennedy.

Vom afla că el era în drum spre o întâlnire cu o anumită persoană – lucrul ăsta este consemnat – și cei doi urmau să țină, împreună, un discurs. Și asta ne duce la esența discuției de azi, care este despre acel ultim discurs, pe care nu a mai apucat să îl țină.

Lloyd Berkner: Antarctica și Dosarul OZN

KF: Cine era fizicianul Lloyd Berkner? În acea zi, JFK a fost asasinat în drum spre Trade Mart, unde se organiza o mare ceremonie și unde urma să țină un discurs important împreună cu el. Despre ce era vorba?

DJ: Este foarte interesant, pentru că, în toate documentarele de la televiziuni și în toate analizele istorice, ni se spune că, atunci când a fost asasinat, JFK se ducea acolo ca să repare niște relații politice. Ăsta ar fi fost scopul prezenței lui la Trade Mart, înspre care se deplasa când a fost asasinat, în Dealey Plaza.

Dar adevărul este cu adevărat fascinant, pentru că persoana cu care urma să se întâlnească este un personaj pe care l-am studiat atent, în cercetările mele, pentru că apare peste tot, este ca personajul acela de film, Zelig. Dai de el pe tot parcursul istoriei. Numele lui este Lloyd Berkner.

Am cercetat și contextul acelei ceremonii care urma să aibă loc la Trade Mart și pot spune de la bun început că acela nu era un loc uzual pentru a găzdui un președinte. E ciudat că președintele Kennedy se ducea acolo, pentru că acea clădire are o grămadă de carențe de securitate. Sunt mult prea multe intrări și ieșiri care i-ar face viața ușoară unui asasin, să spunem.   

Dar, mă rog, locația se stabilise deja și urma un discurs de mare importanță. După asasinat, Berkner le-a scris studenților lui că era foarte dezamăgit de turnura evenimentelor, de faptul că acel eveniment nu mai avusese loc.

Scrisoarea prin care Lloyd Berkner își exprimă durerea pentru moartea președintelui Kennedy și regretul că acesta nu a mai putut ține discursul programat la Trade Mart, în Dallas, pe 22 noiembrie 1963. |The University of Texas at Dallas. Eugene McDermott Library

Berkner spunea că președintele Kennedy urma să țină un discurs cu implicații internaționale enorme.

Asta m-a făcut curios, am vrut să aflu despre ce era vorba în acel discurs – acel ultim discurs pe care Kennedy nu a mai apucat să-l țină.

Trebuie spus că eforturile de a ascunde acest discurs au fost absolut uriașe. A fost îngropat pe diverse canale, până când, în sfârșit, a reapărut, abia în 1969. Numai că, brusc, era un discurs pro-nuclear, pro-război, ceva cu totul bizar, care nu are niciun sens, venind din partea președintelui Kennedy. Altfel spus, textul real al discursului pregătit de Kennedy a dispărut în eter. Asta m-a făcut și mai curios…

KF: Până când ai reușit să-l găsești, nu?

DJ: Da, într-un sens. Ce este interesant – și vom vorbi despre asta – este că acest discurs ne ajută să înțelegem de ce urma Kennedy să se întâlnească cu Berkner; ultima lui întâlnire, la care nu a mai ajuns, era cu Berkner.

Și asta pentru că avea un anunț absolut major de făcut, care are legătură cu tehnologia, cu spațiul și cu ceva din trecutul lui Berkner.

Și așa ajungem la cine era Berkner. Primul lucru pe care vreau să-l spun despre Berkner este că acesta este un individ care, la vârsta de numai 22 de ani, s-a dus în Antarctica cu amiralul Byrd, în faimoasa lui expediție.

Ca operator radio, Berkner a fost acolo la înființarea [bazei de explorare] Little America în Antarctica [de unde s-au reușit primele transmisiuni radio de pe acel continent].

Imagine aeriană a bazei Little America IV din Antarctica. |Picryl

Asta era înainte de orice altă expediție semnificativă acolo. Berkner a stat în Antarctica doi ani, cu Byrd. Deci, avem din prima un personaj foarte neobișnuit, ca experiență de viață.

Iar Byrd, în cartea lui despre Little America și expediția lui în Antarctica, îi face o dedicație lui Berkner. Spune: mulțumesc pentru compania ta loială, pentru a fi fost alături de mine în acest exercițiu extrem de misterios. Deci e clar că relația dintre ei era ceva mai profundă, în termeni de ce tip de secrete erau obligați să păstreze în acea misiune. Iar Berkner nu avea decât 22 de ani, repet, era operator radio, și totuși, amiralul Byrd îi face această dedicație în carte.

Și-apoi, dacă ne uităm mai departe în istoria lui Berkner, îl găsim în Al Doilea Război Mondial, după care, în 1952, apare în fruntea Comitetului Robertson (Robertson Panel), care a fost prima investigație majoră făcută de CIA pe subiectul OZN. Deși se chema „Comitetul Robertson”, mulți spun că, de fapt, cel care a condus lucrările a fost Berkner. Deci tipul ăsta are legătură directă cu dosarul Antarctica, apoi legătură directă cu Dosarul OZN.

După care, în 1957, Berkner organizează International Geophysical Year, IGY, cum i se spunea, care a fost ceva cu totul revoluționar pentru acele vremuri, pentru că a adus împreună oameni de știință care să meargă în Antarctica și să măsoare acolo ionosfera.

Așadar, Berkner este în mijlocul subiectului – este în mijlocul Comitetului Robertson, este în mijlocul expediției lui Byrd, după care este persoana cu care urma să se întâlnească președintele Kennedy la Trade Mart, dacă nu era asasinat pe drum.

Enigmaticul Majestic-12 și Robert Sarbacher

KF: Ce era Majestic-12 sau MJ-12, acel grup secret care se ocupa de OZN-uri și ce legătură avea Berkner cu acest grup?

DJ: Există o serie de documente care au apărut la suprafață prin anii optzeci, despre acest Majestic-12, care era un grup de 12 indivizi care se ocupau de dosarul OZN.

Acum: aceste documente au fost verificate, autenticitatea lor a fost verificată de-a lungul anilor, după care au apărut alte documente, care încercau să le imite, ca să tulbure apele.

Fascinant este că am cercetat istoria unui fizician care era foarte adânc implicat în dosarul OZN, fiind un fizician foarte respectat în anii cincizeci. Numele lui era Robert Sarbacher.

Și, dacă tot am vorbit recent de filmul despre Oppenheimer, care a apărut anul trecut, tipul ăsta, Sarbacher, era la același nivel cu Oppenheimer. Genul care apare pe coperta revistei Time. Era un fizician foarte apreciat, dar a fost tras pe linie moartă imediat ce a început să vorbească despre dosarul OZN. Așa că, astăzi, Sarbacher nu are nici măcar pagină de Wikipedia. A cam fost șters din istorie.

Iar ce a spus el venea să confirme ce spuneau și documentele Majestic-12, și anume că exista un grup de 12 persoane care studiau dosarul OZN, care gestionau aspectele inovative, tehnologice din acest dosar și transmiteau mai departe unde trebuia informațiile secrete.

Iar ce l-a enervat pe Sarbacher e foarte interesant. Aste era în anii optzeci. Iar Sarbacher a ieșit și a spus: bun, dar de ce nu se face publică informația? Eu lucram la subiectul ăsta în anii cincizeci!

Și, foarte interesant, Sarbacher moare într-un mod foarte neobișnuit, cum se întâmplă cu mulți dintre cei implicați în acel nivel de secret care înconjoară Dosarul OZN.

Iar când vorbim de Dosarul OZN, sunt mai multe unghiuri din care poți să îl privești. Mulți sar direct la nivelul ET, se gândesc imediat la vizita extratereștrilor sau lucruri de genul ăsta.

Dar ce cred că trebuie să facem noi acum este să combinăm acest nivel cu ideea că vorbim, în același timp, și de un grup avansat de aici, de pe Pământ, care lucrează pe fundal cu tehnologii extrem de avansate. Și aici cred eu că ne conduce Berkner. Dacă ne luăm după urma de firimituri pe care a lăsat-o, acolo ajungem…

Familia Byrd, Antarctica, NASA și asasinarea lui JFK

KF: Da, deja vedem cum se profilează… Deci care este legătura dintre faimosul explorator al Antarcticii, amiralul Byrd, Lloyd Berkner și asasinarea lui JFK?

DJ: Cum spuneam, amiralul Byrd îl ia sub aripa lui protectoare pe Berkner când acesta nu avea decât 22 de ani. Și, dacă te gândești puțin, cam cum e un tânăr la 22 de ani, să ai acea vârstă și să stai doi ani în Antarctica, este ceva incredibil, e clar că te va marca pentru tot restul vieții.

Dar ce am aflat cercetând mai departe pe Byrd și Berkner este că, dincolo de faptul că s-au întors împreună în Antarctica în 1956, și asta e fascinant, este că relația lor a continuat de-a lungul anilor. Iar, pe măsură ce ne apropiem de asasinarea lui JFK, relația devine tot mai interesantă. Pentru că, cercetând asasinatul, oriunde mă uitam dădeam peste oameni care erau asociați cu aceste două subiecte: OZN și Antarctica. Și am încercat să-mi dau seama ce legătură are Antarctica.

Dar am să-ți dau alt exemplu. Când Lee Harvey Oswald s-a angajat la depozitul de carte școlară – și se fac acum 61 de ani de la crima secolului, deci ar trebui să spunem că asta era secolul trecut… Deci secolul trecut, Oswald s-a dus să se angajeze la acest depozit, iar proprietarul clădirii în care se afla depozitul [Texas School Book Depository] era o persoană care conducea o companie aerospațială experimentală pe nume LTV, Ling-Temco-Vought. Iar compania asta este foarte interesantă.

În paranteză fie spus, cu puțin timp înainte de asasinarea lui Kennedy, se investiseră 3 milioane de dolari în această companie, care avea să ajungă unul dintre cei mai importanți contractori pentru războiul din Vietnam, făcând tot felul de aparate aerospațiale.

Iar acei 3 milioane de dolari investiți de proprietarul Texas School Book Depository în compania lui, LTV, aveau să se transforme în 55 de milioane de dolari până în 1965. Gândește-te ce bani erau ăștia în 1965. Este o creștere uriașă. Dar ăsta e genul de lucruri pe care le găsești când cercetezi pe fundal.

Iar tipul ăsta – proprietarul clădirii din care se susține că s-ar fi tras gloanțele care l-au omorât pe JFK – se numea D.H. Byrd. David H. Byrd, dar îl porecliseră „Dry Hole” Byrd,  pentru că era petrolist.

Acest D.H. Byrd era vărul amiralului Byrd, cel cu faimoasa expediție în Antarctica, dar și vărul lui Harry Byrd, care era senatorul care se ocupa bugetul NASA!

Ce mi se pare extraordinar este că găsim din start această legătură cu Antarctica. Imediat ce limuzina a cotit pe Elm Street, unde s-au tras focurile, JFK trece pe lângă clădirea lui D.H. Byrd, al cărui văr a descoperit, practic, Antarctica. Iar focurile sunt trase din acea clădire.

Iar acest D.H. Byrd, avea să se afle, a sponsorizat toate expedițiile în Antarctica. El a fost principalul finanțator. De fapt, există un munte în Antarctica botezat D.H. Byrd! Un munte care poartă numele proprietarului Texas School Book Depository!

Mai departe, personajul, oricum ieșit din comun, are legături adânci cu Lyndon Baines Johnson, cel care va prelua președinția după asasinarea președintelui Kennedy. Așa că, după cum observi, suntem în ape foarte adânci.

Odată ce treci de Comisia Warren și de tratamentul superficial din mass media, este clar că avem de-a face cu jucători de apă adâncă. Iar Antarctica este, evident, un loc unde apare imediat aspectul tehnologiilor avansate.

De fapt, ciudaățenia începe imediat ce pomenim de compania lui D.H. Byrd, LTV, care era o companie aerospațială experimentală…

Or, una dintre concluziile mele când mă uit la asasinarea lui JFK este că dai peste tot peste domeniul aerospațial, dai de legături cu NASA. Asta pare a fi zona în care își are rădăcinile asasinatul… Avem spațiul cosmic, avem Antarctica…

A declasifica sau a nu declasifica

KF: Și toate legăturile din jurul lor… Dar cum dovedesc Operațiunea Highjump și Operațiunea Deep Freeze că există o legătură între Antarctica și Dosarul OZN?  Și de ce sunt jurnalul personal și celelalte documente ale amiralului Byrd clasificate până în zilele noastre?

DJ: Păi tocmai asta e problema… Dosarul JFK este încă ținut sub cheie, după 61 de ani. Cea mai mare parte din ce are CIA este încă secret.

Există acea conversație celebră a lui Judge Napolitano – care este un judecător libertar, are multe intervenții la televiziune – care a vorbit cu președintele Trump la finalul primului lui mandat, în 2020, și i-a zis: știți, ați promis să declasificați dosarul JFK înainte să plecați de la Casa Albă. Iar Trump i-a zis: nu, nu pot să facă asta… Și Napolitano povestește că i-a spus: bine, dar ați promis. De ce nu le declasificați? De ce tratați publicul ca și cum ar fi copii? De ani de zile așteptăm acele dosare. Iar Trump a răspuns: Andrew, dacă ai ști ce este în acele dosare, nu le-ai da niciodată publicității.

Așadar, indiferent ce se găsește în acele dosare de la CIA cu privire la JFK există un motiv pentru care stau cu fundul pe ele. Și, de-a lungul anilor, mulți mi-au zis: păi ce,  nu le pot șterge, nu pot elimina un document? Ca să nu mai fie nimic acolo când le declasifică?

Ei bine, am aflat de o întâlnire foarte interesantă între Robert F. Kennedy – fratele lui John F. Kennedy – pe vremea când era Procuror General al SUA, și directorul CIA, întâlnire care a avut loc la patru ore după asasinat. S-au întâlnit la o fermă din Virginia.

Nu știu ce capcană, ce bombă cu ceas a pus Robert Kennedy în dosarele alea, dar se pare că este de așa natură încât, dacă scot ceva de-acolo, se aprind alarmele și la Departamentul de Justiție și peste tot. Așa că tot aceste du-te – vino cu dosarele are de-a face cu acel ceva care există acolo și care ar putea ieși la iveală, ceva foarte mare.

Urmează Partea a III-a.

Print articolSalvează PDF

Don't Miss