A avea sau nu avea (bani)

Un editorial din Euractiv se întreabă. „Își permite UE să reconstruiască Ucraina?” – în sens financiar; adică: are bani s-o facă?

„Costurile de reconstrucție ale țării sfâșiate de război sunt enorme și e puțin probabil ca fondurile rusești înghețate să ajute”.

Potrivit datelor din editorial, cea mai recentă evaluare a acestor costuri, efectuată în comun de ONU, Comisia Europeană, Banca Mondială și guvernul de la Kiev în februarie acest an, indică o sumă colosală: 506 miliarde pe următorii zece ani. Adică de aproximativ trei ori PIB-ul Ucrainei și de patru ori sumele din Planul Marshall pentru refacerea Europei de Vest după Cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar chiar și această cifră enormă poate fi o subevaluare, pentru că nu ia în calcul decât distrugerile produse până în decembrie 2024 – nu și cele de anul acesta, când atacurile Rusiei au desființat mare parte din infrastructura civilă a Ucrainei.

Editorialul spune că ar exista speranțe; Banca Mondială estimează că undeva la o treime din aceste costuri ar putea fi suportate de companii private, ușurând, astfel, „sarcina guvernelor dinUE, care deja înregistrează deficite uriașe”.

Vorbim de „sarcina guvernelor din UE” pentru că, „din păcate, retragerea susținerii SUA pentru Kiev înseamnă că majoritatea acestei poveri financiare va cădea pe umerii contribuabililor din UE. Asta va împovăra și mai mult bugetele țărilor din UE, într-un moment în care guvernele deja au dificultăți să acopere gaura de un trilion de euro în investiții care desparte Europa de SUA și de China.”

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat: „Este clar că e nevoie de un efort financiar major la nivel global pentru a reconstrui Ucraina și Gaza, iar UE își va îndeplini total acest rol”, deși „este prea devreme” să spună care va fi contribuția exactă a UE.

Or, așa cum comentează reprezentantul unui think tank de politică europeană, citat în articol: „Nu cred că cetățenii europeni sunt dispuși să plătească pentru acoperirea acestor găuri”.

Motiv pentru care se tot discută o formulă de a folosi fondurile rusești înghețate.

Articolul arată că nici fondurile rusești nu sunt o soluție miraculoasă. În primul rând, și dacă s-ar folosi acești bani, asta tot ar mai lăsa circa 170 de miliarde de euro neacoperiți – adică o sumă egală cu toate ajutoarele (umanitare, militare și economice) date până acum de UE Ucrainei.

În al doilea rând, nu este deloc cert că aceste fonduri vor putea fi utilizate; Belgia, care deține cea mai mare parte din acestea, susține că manevra ar fi ilegală și ar duce la un uriaș exod de capital din zona euro.

În al treilea rând, nici faptul că sumele s-ar folosi exclusiv pentru Ucraina nu e clar; unde cancelarul german, Friedrich Merz, spune că banii ar trebui utilizați exclusiv pentru echipament militar pentru Ucraina, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar vrea ca măcar parte din bani să fie folosiți pentru întărirea apărării Europei.

Dar cel mai important aspect e altul: sumele necesare pentru reconstrucția Ucrainei se adaugă celor necesare pentru susținerea securității Kievului și efortului de război (estimate de UE la circa 52 de miliarde pe an) și celor destinate nevoilor bugetare ale Ucrainei (estimate de FMI la alte 52 de miliarde de euro în 2026 și 2027).

În final, articolul subliniază: „După câțiva ani de război, putem susține în mod legitim că nu este prea devreme – ci, poate, chiar prea târziu – să cerem UE să spună clar cât de mare va fi acest efort de reconstrucție pe care spune că-l va face”. Da; mai ales că nu-l va face ea, ci, înțeleg eu, noi.

Sursa în text.