Afacerea Groenlanda

Președintele Donald Trump a anunțat că a încheiat un acord care asigură Statelor Unite un „control de securitate permanent asupra Groenlandei”, cu „excluderea oricărui adversar din Groenlanda și împrejurimi”.
Textul acordului nu este încă public, iar înțelegerea, care ar putea fi semnată la ONU în zilele următoare, trebuie ratificată de adunările parlamentare de la Nuuk și Copenhaga.
Prim-ministrul danez, Mette Frederiksen, s-a declarat „mulțumită” că acordul satisface interesele tuturor celor trei părți (Danemarca, Groenlanda și SUA), „întărind securitatea noastră comună în Arctica și zona Atlanticului de Nord” și „recunoscând (în același timp) suveranitatea și integritatea teritorială a regatului, precum și dreptul la autodeterminare al poporului groenlandez”.
Sceretarul american de stat Marco Rubio, citat de Al Jazeera, declară că acordul rezolvă „permanent și complet” preocupările de securitate ale SUA în legătură cu Groenlanda, care „va face parte pentru totdeauna din zona de apărare strategică a Americii de Nord, excluzând orice adversar din regiune”.
Știrea este reflectată foarte diferit în diferitele sectoare mass media.
American Thinker aplaudă acordul ca „o manevră clasică Trump: începi cu o cerere enormă, apoi negociezi și obții exact ce ai vrut în slujba securității și intereselor Americii”. Rezumând declarațiile făcute de Marco Rubio pentru Fox News, American Thinker scrie că acordul prevede următoarele:
1. SUA preia controlul total asupra amenințărilor externe la adresa securității Groenlandei, inclusiv dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru a apăra activele americane de pe insulă.
2. SUA are dreptul de a-și extinde bazele militare existente și de a construi baze militare noi în Groenlanda după cum dorește, fără ca Groenlanda sau Danemarca să aibă un drept de veto.
3. SUA obține drepturi permanente de a traversa spațiul aerian al Groenlandei.
4. Nicio țară care nu este membră NATO nu are dreptul de a-și stabili o prezență militară în Groenlanda, iar SUA dobândește drept de veto față de orice înțelegere care ar permite unei țări non-NATO să facă „investiții sensibile” în Groenlanda, cum ar fi investiții în domeniile telecomunicațiilor, cablurilor subacvatice, porturilor, mineralelor critice și alte sectoare cu dublă folosință (civil – militar).
5. Termenii acordului sunt „permanenți”. Un oficial american a afirmat că acordul va rămâne în vigoare neschimbat chiar dacă Groenlanda își va obține în viitor independența.
6. În schimb, SUA recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Regatului Danemarcei și Groenlandei și dreptul poporului groenlandez la autodeterminare.
„SUA a obținut tot ce a vrut”, comentează American Thinker. „Este o uriașă victorie pentru SUA și pentru președintele Trump, la fel ca și pentru securitatea Groenlandei și a țărilor NATO”.
Raportând aceeași știre, BBC pune altfel accentul: „SUA și Danemarca au anunțat un acord pentru securitatea Groenlandei, rezolvând disputa diplomatică declanșată de amenințările președintelui Donald Trump de a prelua insula prin forță”. Președintele Emmanuel Macron, citat de BBC, a declarat că acordul „ajută la reafirmarea suveranității daneze” asupra insulei.
Potrivit relatării BBC, ziarul danez Berlingske ar fi prezentat știrea sub titlul „Nu-i spuneți lui Trump că victoria aparține Regatului Danemarcei”, iar corespondentul american pentru un alt ziar danez, Politiken, ar fi comentat că „Trump nu a câștigat Groenlanda, dar a fost lăsat să-și asume victoria pe platformele de social media”.
La rândul său, Le Monde afirmă: „Indiferent cât de multe adjective triumfătoare s-ar folosi, nimic nu poate să ascundă faptul că Donald Trump dă un pas înapoi”.
Această abordare pornește de la premisa că președintele Trump ar fi urmărit în principal anexarea Groenlandei și, nereușind, „a pierdut”, deși, dacă informațiile existente până acum despre conținutul acordului sunt corecte, drepturile de acces și de veto dobândite de SUA sunt de natură să afecteze suveranitatea Danemarcei.
BBC comentează că, în lipsa unui text oficial, nu este clar în ce măsură noul acord diferă de cel anterior, încheiat de SUA și Danemarca în 1951, care permite SUA să trimită câte trupe dorește în Groenlanda – deși, chiar din informațiile disponibile, noua înțelegere asigură SUA drepturi mult mai extinse.
În momentul de față, SUA păstrează un personal permanent de 100 de persoane la baza Pituffik, dar administrația americană și-a anunțat planurile de a include Groenlanda în proiectul de scut anti-rachetă Golden Dome, iar, potrivit informațiilor existente, acordul permite SUA să construiască nestânjenit orice baze și instalații militare dorește pe insulă.
De altfel, comentând știrea, Le Grand Continent notează că un acord care nu depășește semnificativ limitele celui din 1951 nu ar satisface pretențiile SUA. Potrivit acestei relatări, una dintre principalele „linii roșii” trasate de delegația daneză în timpul negocierilor a fost acordarea unui drept de veto americanilor asupra investițiilor în „domenii sensibile” – aspect care, potrivit declarațiilor făcute de Washington până acum, ar fi fost tranșat în favoarea SUA.
Context în care trebuie spus că acordul intervine la doar câteva zile după ce compania americană Greenland Mines și-a asigurat drepturile de exploatare de minerale rare în sud-vestul Groenlandei.
Potrivit unei relatări New York Post, proiectul (numit „Sarfartoq”) își propune să producă oxid de neodim-praseodim (oxid de NdPr), un compus folosit în producerea magneților necesari vehiculelor electrice și eolienelor, dar și instaațiilor militare.
Estimat la 2,05 miliarde de dolari, proiectul ar urma să producă o treime din cantitatea de oxid de NdPr rafinată la nivel global în afara Chinei. Președintele companiei Greenland Mines, Bo Møller Stensgaard, a aplaudat acordul încheiat de președintele Trump cu guvernul danez, care face din Groenlanda „una dintre cele mai importante regiuni strategice din lume”, atât din punct de vedere militar, cât și din punctul de vedere al mineralelor rare, esențiale în sectorul de apărare, în tehnologiile avansate și în securitatea energetică.
Deși cele două aranjamente au fost semnate la o distanță atât de mică în timp, nici Danemarca, nici SUA nu au menționat, comentând recentul acord de securitate privind Groenlanda, aspectele economice ale afacerii.
Corespondentul Al Jazeera la Washington, Alan Fisher, remarca: „Se crede că Donald Trump urmărește să extindă numărul bazelor militare americane în Groenlanda, ca pas important în programul lui anti-rachetă, Golden Dome. Urmărește să instaleze acolo interceptoare și instalații de urmărire. Dar ce este interesant este că, în tot acest timp, când a vorbit despre ce vrea să facă în Groenlanda și că ar vrea să preia controlul în Groenlanda, Trump a menționat tot timpul mineralele rare”.
Punct la care merită reamintit că, potrivit unei relatări Reuters, la început de septembrie, înainte ca SUA și Danemarca să-și anunțe acordul, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat intenția UE de a investi 200 de milioane de euro în Groenlanda, cu precădere în sectorul mineralelor rare. Suma ar urma să crească la 530 de milioane în exercițiul bugetar 2028-2034, pentru care von der Leyen se străduiește să obțină un buget de 2 trilioane de euro.
Surse în text.