Bătălia pentru Africa

Printre multele ei alte planuri fezabile, Uniunea Europeană vrea să participe și ea la „noua bătălie” pentru resursele Africii, relatează Politico, adăugând că, pentru asta, Europa trebuie, mai întâi, „să-și repare vechile păcate”; amintirea epocii coloniale nu o servește deloc în relația cu țările africane.

Articolul vorbește mai ales despre o bucată de cale ferată construită de coloniștii belgieni și portughezi pentru a căra bogățiile extrase („jefuite”) din Africa spre Atlantic – cauciuc, minerale, fildeș. Această cale ferată, care traversează Zambia, Congo și Angola, este acum modernizată cu finanțare americană și europeană sub numele de „Coridorul Lobito”, în cadrul unui proiect mai vast al UE care se cheamă Global Gateway.

Scopul căii ferate diferă de cel din trecutul colonial, în sensul că acum se transportă, tot spre Atlantic, cobalt și cupru. În plus, se mai promite o diferență: la o adunare care a avut loc recent în Angola, Ursula von der Leyen a spus că, de data asta, vor avea de câștigat și africanii. Sau, în jargonul birocrației bruxelleze, UE „vrea să fie un partener etic”.

Toate bune, cu câteva precizări. Prima, zice Politico, este că „Bruxellesul se chinuie să intre în regiune dar constată că China i-a luat-o deja înainte. Țările africane sunt deja principala sursă de minerale a Beijingului, care – fără a avea pe umeri păcatele exploatării coloniale – și-a asigurat accesul la aceste surse de bogăție și domină acum lumea în domeniul procesării”.

A doua precizare: aceeași surpriză, de a găsi China instalată deja în Africa, a avut-o înaintea Europei și SUA, astfel că UE nici măcar nu este prima la rând. „Beijingul s-a folosit adesea de inițiativa sa de dezvoltare globală, Belt and Road, pentru a-și asigura drepturi miniere în schimbul unor proiecte de infrastructură. Washingtonul, lăsat mult în urmă de Beijing, își intensifică eforturile, cu investiții care le depășesc, treptat, pe cele chineze”. În cazul SUA, nu este vorba de investiții în infrastructură: „În schimbul accesului la resurse, Donald Trump a extins umbrela de securitate americană asupra unor zone sfâșiate de război, de exemplu prin intermedierea unei păci – fragile – între Rwanda și Republica Democratică Congo”. După ce scrie în ziare, este posibil să apară curând nevoi mari de securitate și în Nigeria.

A treia precizare: între ce promite și ce oferă UE este „o mare discrepanță”, raportează Politico, în sensul că, așa cum conchidea un funcționar congolez citat în articol: „Ei vin aici să facă bani, nu să ne ajute pe noi”. „Nu este clar cum ar putea Coridorul Lobito să fie un proiect din care să câștige ambele părți”.

„Pe acest fond, întrebarea fundamentală pentru UE este: Ce poate ea oferi pentru a se diferenția de ceilalți parteneri?”. Primul lucru este că procesarea s-ar putea face tot în țara de origine; că doar nu în China – Europa nemaiavând industrie. Al doilea este „sustenabilitatea și înalte garanții pentru respectarea drepturilor omului”, ceea ce, raportează Politico, citând un purtător de cuvânt al European Council on Foreign Relations, face deja și China.

În concluzie, „dincolo de a-și crește masiv investițiile, UE și companiile europene vor trebui să își transforme promisiunile de fiabilitate și etică în realitate – și asta cât mai repede.”

Sursa în text.