Bio-tactici

Cancelarul Friedrich Merz consideră IA și tehnologiile de ultimă oră elemente cheie ale planurilor privind reînarmarea Europei, în care Germania va juca rolul central.

Pe lângă planul de a-și tripla bugetul de apărare, ajungând la circa 162 de miliarde de euro pe an până în 2029, Germania vrea acum să atragă companii tehnologice noi în zona industriei de apărare, modificând legea privind achizițiile publice și accelerând procedurile.

Intervievată de Reuters, șefa departamentului de achiziții pentru forțele armate a spus că „Schimbările pe care le aduc aceste companii pe câmpul de bătălie sunt la fel de revoluționare precum introducerea mitralierei, a tancului sau a avionului”.

Printre inovații aflate în dezvoltare se numără și gândacul robotizat, produs de Swarm Biotactics – un cyborg echipat cu un rucsac miniatural care îi permite, de exemplu, să colecteze date în timp real. Acești gândaci vor putea fi controlați de la distanță de oameni, prin stimuli electrici. Ei vor fi folosiți pentru acțiuni de recunoaștere în teritoriul inamic, de exemplu, sau în alte medii ostile.

Bioroboții noștri – care au la bază insecte vii – sunt echipați cu stimulare neuronală, cu senzori și module de comunicare securizate. Ei pot fi direcționați individual sau pot opera autonom, în roiuri”, a declarat directorul companiei, Stefan Wilhelm.

Reuters reamintește în articol că „În prima jumătate a secolului XX, oamenii de știință germani au fost pionieri în domeniul tehnologiei militare, inventând multe dintre tehnologiile care au devenit apoi standard la nivel global, de la rachete balistice la avionul jet și racheta ghidată. Dar, după înfrângerea sa în Al Doilea Război Mondial, Germania a fost demilitarizată, iar talentul său științific s-a dispersat”.

Sursa: Reuters.