Canibalism cultural

La câteva zile după ce papa Leon al XIV-lea a dezvăluit enciclica Magnifica Humanitas, în care, printre altele, vorbește despre pericolele inteligenței artificiale, s-a găsit un „detector” care să spună că documentul papal a fost scris, cel puțin în parte, dacă nu chiar integral, de IA.

Potrivit relatării din Life Site News, cercetătorul independent Linch Zhang, folosind „cel mai bun detector IA de pe piață”, Pangram, a descoperit că unele paragrafe ale textului sunt între 40 și 100% generate de IA, iar altele, mai ales în prima parte a documentului, sunt integral compuse de om, ceea ce, în opinia lui, înseamnă că „unii dintre înalții oficiali ai Vaticanului care au contribuit la compunerea textului au folosit din plin asistența IA, în timp ce alții (printre care, probabil, și papa Leon), nu”.

Pentru a-și întări concluziile, același cercetător a verificat alte enciclice, aparținând papilor Francisc, Benedict al XVI-lea și Ioan-Paul al II-lea, precum și textele discursurilor publice ținute de papa Leon al XIV-lea până acum, pe care detectorul le-a validat ca fiind scrise de om.

Zhang este „cercetător independent”, dar, în același timp, și fondatorul unui „start-up satiric, fictiv”, numit Open Asteroid Impact (aluzie la OpenAI), al cărui obiect declarat de activitate este „lansarea intenționată de asteroizi spre Pământ, în scopul extracției de minerale”, lucru care ar trebuie făcut cât mai curând, „înainte să ne-o ia înainte competitorii” (aluzie la ambițiile scăpate de sub control ale șefului OpenAI, Sam Altman).

Lăsând la o parte poantele lui Zhang – deși el pare convins că recunoaște în enciclică „vocea lui Claude” (modelul IA al companiei Anthropic, cu care papa a promis să colaboreze în reglementarea acestei tehnologii) – problema este una reală: IA își arogă tot mai des paternitatea operelor umane.

La începutul acestui an, Mia Ballard, autoarea unui roman intitulat „Shy Girl”, a fost obligată să-și retragă cartea din librării pentru că același detector, Pangram, a stabilit că ar fi fost scrisă în proporție de 68% de IA. Ballard, care s-a îmbolnăvit de stres și șoc în urma evenimentului, a negat virulent afirmațiile robotului și dă în judecată acuzatorii.

Unul dintre comentatorii scandalului a testat detectorul cu un text propriu, o poezie scrisă cu mult timp în urmă, în adolescență, înainte de ascensiunea IA; mașina a stabilit, din nou, că textul este scris în cea mai mare parte de un robot.

Fenomenul a căpătat proporții absolut îngrijorătoare; după unele estimări, detectorii IA consideră deja că undeva în jur de 40% dintre textele care îi sunt date spre analiză (articole, eseuri, fragmente de roman etc.) sunt produse de IA.

Așa cum comenta un articol publicat de Medium:

„Ce fac aceste programe de detectare, mai exact? Scanează structura frazelor, tiparul punctuației, distribuția vocabularului, predictibilitatea și coerența stilistică, pe care le compară cu modelele probabilistice, care au fost create tocmai prin antrenarea mașinii cu texte scrise de om și, respectiv, texte generate de roboți. Ceea ce înseamnă că întreg sistemul se bazează pe o contradicție.

IA a învățat să imite limbajul uman consumând cantități colosale de limbaj omenesc. Apoi, Silicon Valley, adică Big Tech, a construit detectori care să identifice texte care seamănă, în tiparul lingvistic, cu texte pe care sistemul le-a absorbit, de fapt, de la oameni. Deci scriitorii au antrenat mașina, iar acum mașina îi acuză că textele lor seamănă cu cele produse de ea. Este nimic altceva decât canibalism cultural, împachetat în poleială corporatistă”.

Ne așteptăm ca, în curând, IA să-și aroge paternitatea tuturor creațiilor umane, iar Silicon Valley să ne ceară despăgubiri pentru plagiat – sau, mai lucrativ, un abonament pentru utilizarea – presupus permanentă în toate cazurile – a roboților în actul de creație.

Cel mai faimos și mai indubitabil caz de falsă arogare a paternității operei este, totuși, cel care privește romanul „Frankenstein, un Prometeu modern”, publicat de Mary Shelley în 1818: un detector a stabilit că un pasaj al cărții ar fi fost scris de IA. Ce pasaj anume a decis Frankensteinul modern că l-ar fi scris el însuși (după ce, fără îndoială, avea să-l fi citit cu aviditate de miliarde de ori) este – ironia cosmică face – următorul:

„A fost o noapte mohorâtă de noiembrie aceea în care mi-a fost dat să văd cum rodesc strădaniile mele. Cuprins de o înfrigurare ce se învecina cu nebunia, am adunat instrumentele dătătoare de viață, ca să aprind scânteia ființei în acel morman de carne neînsuflețită care zăcea la picioarele mele. Era ora unu după miezul nopții: ploaia răpăia posomorât pe geamuri și lumânarea se mistuise aproape până la capăt când, în licărirea flăcării pe jumătate stinse, am văzut cum, deodată, ochii de un galben spălăcit ai făpturii pe care o plămădisem se deschid: răsuflă adânc și o mișcare convulsivă îi străbătu mădularele”.

Sursele în text.