Cortina de fier digitală?

După ce Pentagonul a trimis țărilor membre NATO un chestionar care tinde, după toate aparențele, la verificarea loialității lor ideologice față de administrația Trump, Reuters raportează că SUA pregătește o altă circulară, prin care pune în vedere mai multor țări că trebuie să aleagă între sectorul IA chinez și cel american.

Reluând știrea, Zero Hedge explică: „Dintr-un proiect de scrisoare, fără dată, emis de Departamentul de Stat și văzut de Reuters, precum și din declarațiile făcute pentru Reuters de un oficial american, sub condiția anonimității, rezultă că SUA se pregătește să comunice unui număr de 35 de țări că nu pot aparține și de coaliția IA americană, și de cea chineză, și că, dacă se raliază sistemului de la Beijing, vor pierde relația cu Washingtonul.”

Scrisoarea este adresată semnatarilor „Declarației de oportunitate IA” (AI Opportunity Statement) circulată de SUA în iunie (grup din care fac parte și membri Pax Silica, acordul de cooperare lansat de SUA anul trecut pentru asigurarea aprovizionării cu minerale critice, semiconductori și modele IA) care, însă, nu prevedea vreo obligație de exclusivitate sau de alt tip pentru participante, fiind doar o declarație de principiu.

Situația pare să se schimbe acum: „A fi parte la tot înseamnă a nu fi parte la nimic. Semnarea Declarației Pax Silica nu înseamnă doar a deveni membru, înseamnă asumarea unei obligații”. Oficialul a explicat că documentul este menit să pună în vedere țărilor semnatare că „nu le pot avea pe-amândouă” – adică și colaborarea cu SUA, și pe cea cu China, asta deși numele Chinei nu este menționat expres.

Scrisoarea nu a fost încă trimisă, iar Reuters raportează că, potrivit informațiilor sale, dezbaterile continuă în sânul Departamentului de Stat – care a refuzat să comenteze cu privire la „documente interne scurse în mod intenționat”, dar nu a negat autenticitatea acestuia.

Avertismentul – fie el și neoficial – vine după ce, în luna iulie, China și-a lansat propria inițiativă internațională în domeniul IA – World Artificial Intelligence Cooperation Organization (WAICO) – care promovează modelele chineze (care sunt open-weigth, putând fi descărcate, modificate și operate local) ca alternativă la modelele americane „de proprietar” (cum ar fi cele produse de OpanAI sau Anthropic).

Ambasada chineză la Washington a comentat că politizarea comerțului și tehnologiei nu face decât să „împiedice progresul IA la nivel global și nu servește interesele nimănui”.

Identitatea țărilor cărora li s-ar adresa acest ultimatum nu este încă stabilită. SUA nu a publicat întreaga listă a semnatarilor Pax Silica. Se știe că Japonia, Australia, Coreea de Sud, India, Kazahstan și mai multe țări din Europa, America Latină și Orientul Mijlociu fac parte din grup.

Reuters speculează că avertismentul privește în principal Kazahstanul, singura țară despre care știe că participă la ambele sisteme și care este considerată o sursă de minerale critice.

Pe de altă parte, comentând știrea, HTX identifică principala a țintă a documentului ca fiind Europa: „Pax Silica vs. WAICO: SUA vrea să interzică Europei să folosească IA chineză”.

„Pax Silica este strategia americană de hegemonie în domeniile IA și semiconductori, strategie lansată de Departamentul american de stat în decembrie 2025. Această inițiativă privește mineralele critice, energia, producția avansată și infrastructura pentru IA, concentrându-și eforturile pe reducerea așa-ziselor dependențe forțate. Programul este conceput ca un instrument cuprinzător de prezervare a poziției tehnologice dominante (a SUA).”

„Prezența europeană în această alianță s-a extins semnificativ în iunie 2026, prin aderarea Uniunii Europene, a Germaniei, Greciei și Olandei. Evenimentul a marcat o etapă importantă în consolidarea blocului occidental. La acel moment, Finlanda și Suedia erau deja membre.”

„Acum, aceste țări sunt confruntate cu o alegere dificilă. Ultimatumul Washingtonului le creează o dilemă: să mențină integrarea cu ecosistemul tehnologic occidental sau să susțină cadrele alternative de cooperare. Subiectul este deosebit de delicat pentru țările europene, având în vedere încercarea lor de a-și obține autonomia strategică pe fondul unei dependențe de tehnologiile și piețele de valori mobiliare americane. Refuzul de a participa la proiectele chineze le-ar putea limita șansele de diversificare a liniilor de aprovizionare și de a beneficia de inovațiile tehnologice asiatice”.

Dilema Europei este complicată de dubla împrejurare că, pe de o parte WAICO numără printre membre nu doar China, ci și Rusia; dar, pe de altă parte, promovează principiile de cooperare internațională în domeniul IA susținute de ONU. Participarea Rusiei este un aspect negativ major, în perspectiva UE; pe de altă parte, WAICO este unica inițiativă care poate deveni „o replică directă la tentativa anumitor țări de a instaura regulile monopolului în sfera digitală”.

HTX comentează: „Existența celor două cadre instituționale paralele crează riscul fragmentării spațiului tehnologic global”, iar „formarea de blocuri rigide modifică peisajul comerțului internațional în materie de tehnologii și echipamente”.

„Faptul că SUA cere țărilor să aleagă una dintre tabere poate accelera acest proces de divizare. Țările din Sudul Global, multe dintre ele aflate în relații pragmatice atât cu Washingtonul, cât și cu Beijingul, ar putea suferi presiuni. Excluderea din Pax Silica pentru participarea la WAICO le-ar priva de acces la dezvoltările și investițiile avansate americane. Pe de altă parte, a refuza cooperarea cu China le-ar închide accesul la cea mai mare piață din lume și la capacitățile de producție din sectorul electronic”. Argumente care se aplică nu doar „țărilor din Sudul Global” ci și țărilor europene.

În alți termeni, spune HTX, se creează un „sistem bipolar”, care „semnifică sfârșitul epocii globalizării deschise. Cercetarea și dezvoltarea se vor desfășura tot mai mult în circuite închise, iar schimbul de tehnologie va fi limitat la cadrele permise de alianțele politice. Standardele, protocoalele și soluțiile tehnice adoptate pot face cele două sisteme reciproc incompatibile, creând bariere interoperabilității.”

„Situația actuală demonstrează o tranziție de la competiția de piață la confruntarea geopolitică, unde tehnologia devine un instrument primordial de influență.”

HTX conchide că acest ultimatum american seamănă cu practicile din timpul Războiului Rece: „Comitetul de Coordonare a Controlului Multilateral al Exporturilor (Co-Com) a coordonat vreme de 45 de ani restricțiile asupra transferurilor de tehnologie către țările Blocului estic”.

Lăsând la o parte grija pentru neajunsurile tehnologice de care vor suferi țările membre WAICO: „Deciziile pe care le vor lua țările europene și din alte regiuni privind participarea fie la Pax Silica, fie la WAICO vor determina configurația economiei digitale globale pentru decenii de-acum încolo.

Semnificația acestor manevre diplomatice merge mult dincolo de o simplă procedură birocratică – sunt decizii care tind la modelarea unei noi realități, în care suveranitatea tehnologică devine mai importantă decât eficiența economică”.

Sursele în text.