Cronica unui fiasco previzibil

Nu știu dacă ați remarcat vasta indiferență cu care publicul asistă la marile „dezvăluiri” ale fenomenului „UAP”, fost UFO (OZN), care se derulează în SUA. Poate unde oamenii au și altă treabă – ce ți-e cu prețurile la benzină, creșterea taxelor, drone care fac bum diferit în realitate față de bula media, bule financiare care stau să crape la fel peste tot, păci care stau să se încheie acuși-acuși de minim 38 de ori înainte să înceteze războiul. Sau, poate, unde au mai înțeles ce e ăla un „narativ” și nu se mai uită după orice petardă.

Dar există cel puțin o persoană care sigur nu a remarcat acest trend, iar aceea este Steven Spielberg.

După toate aparențele, Steven Spielberg crede că suntem încă în 1982, când a lansat el filmul E.T., de a lăsat-o-n hohote de plâns chiar și pe Nancy, soția președintelui Ronald Reagan. De altfel, Spielberg pare că a rămas la același scenariu pe care îl promova (și credea, pare-se) Reagan: că (numai) dacă ne-ar ataca extratereștrii, am fi noi, oamenii, capabili de pace planetară (și guvern mondial).

Sugestie care, azi, când lumea a auzit de conspirații tip „Blue Beam”, iar „guvern mondial” e anatemă, nu mai sună chiar așa idealist și plin de bune intenții.

Lipsa de fler transpare din chiar titlul noului film cu extratereștri al lui Spielberg – Disclosure Day, „Ziua dezvăluirii” – un faux pas, în condițiile în care mult trâmbițata declasificare a „dosarului OZN” se dovedește apă de ploaie. Un astfel de titlu semnalează un regres greu de înghițit, de la registrul informației oficiale înapoi la cel ficțional, uzat deja până la deșirare timp de decenii.

Vădit desprins de pulsul culturii, Spielberg și-a programat lansarea filmului astfel încât să coincidă cu ce-și închipuia, probabil, că urma să fie, vara asta, un vârf de frenezie extraterestroidă și spațială.

Întreaga planetă avea să stea cu sufletul la gură, urmărind cum cad, unul după altul, vălurile de pe întreg complexul militar-industrial-spațial-de propagandă și așteptând de la o clipă la alta să apară pe cer hologramele. Dar proiectele Stargate și Golden Dome nu mai fac nici pe departe valurile pe care le-a făcut, la vremea lui, proiectul lui Reagan, Star Wars. Lumea nu s-a sinchisit prea tare nici măcar de misiunea Artemis II, la a cărei lansare s-au prezentat un număr infim de persoane. Ceea ce face ca filmul lui Spielberg să pice pe sec.

Sesizând, poate, dar prea târziu, pulsul publicului în materie de extratereștri și „dezvăluiri” oficiale, Spielberg a încercat să creeze un hype în jurul filmului declarând că vizionarea lui va zdruncina credințele religioase ale creștinilor – și numai ale creștinilor. Înțelegem că restul – musulmani, alții, hinduși, budiști, șintoiști, taoiști – vor primi cu seninătate iminenta vizită a delegației de pe Alpha Reticuli.

Spielberg rumina recent, pentru CBS News, atingând niște profunzimi teologice de te lasă tâmpit: „Este Dumnezeu, Dumnezeul nostru, numai pe această planetă, sau este Dumnezeu câte un Dumnezeu pentru fiecare sistem în care există civilizații, viață inteligentă sau chiar viață în dezvoltare?”.

Și mai tâmpit ai putea rămâne, în opinia lui Spielberg, dacă ți-ar spune guvernul (american, se presupune): Da, există viață extraterestră, și noi știm asta din 1947, dar v-am ascuns acest lucru. „Asta ar da peste cap foarte mulți oameni”, a conchis, sigur pe el, Spielberg, citând, practic, din Raportul Brookings, 1960.

De unde deducem că Spielberg nu a remarcat că însuși președintele Statelor Unite ale Americii a publicat o imagine în care el, Trump, apare ducând de lanț un extraterestru XXL, dar nici măcar această tentativă de memă n-a reușit să devină virală.

Cumul de circumstanțe la care se adaugă și aceea că filmul, spun unii, e (foarte) prost.

Nu știu, nu mă aventurez la concluzii înainte să văd filmul, ceea ce nu am nicio intenție. Dar Life Site News publică mărturia unuia dintre jurnaliștii săi, Doug Mainwaring, care l-a văzut, și care spune așa:

„Am asistat la o proiecție pre-lansare a filmului lui Steven Spielberg, Disclosure Day, pregătit să-mi văd credința catolică subminată insidios sau chiar atacată. Mai bine mă pregăteam pentru două ore jumate de film neinspirat. Și n-a fost doar cazul meu; am mai vorbit și cu alții, la ieșirea din sală. Erau mari fani, se grăbiseră să-și ia bilete la prima vizionare a filmului, așteptându-se să fie lăsați cu gura căscată de ultima producție a lui Spielberg. Consensul general? «Îhm».

Dacă Spielberg urmărea scopul demonic de a crea o amenințare existențială pentru creștinătate – o criză identitară echivalentă cu o bombă nucleară pentru creștini – a eșuat. După ce am văzut filmul, impresia mea e că a încercat să creeze valuri înainte de lansare, ca să vândă mai multe bilete.

Acestea fiind spuse, e clar că Spielberg s-a folosit de catolicism ca surogat pentru întreaga creștinătate. Filmul e plin de referințe vizuale la catolicism: crucifix, St. Clare, o mănăstire de maici, maici rugându-se într-o capelă, o femeie care îngenunchează și își face semnul crucii; toate astea joacă un rol important în film. În plus, unul dintre personaje este o tânără, fostă aspirantă la o mănăstire.

Pe tot parcursul filmului se pune întrebarea: Dacă ar fi ca lumea să afle că extratereștrii există, că ne-au vizitat, ba chiar au trăit printre noi, oare asta ar distruge credința religioasă? Și, mai departe: Ce-ar fi dacă s-ar dovedi că extratereștrii sunt mai buni la inimă și decât omul, și decât Dumnezeu, și mai capabili decât Dumnezeu să aducă pacea pe lume?

De fapt, așa cum sugerează finalul filmului, dezvăluirea «adevărului» despre existența extratereștrilor, care apare ca știre la o mică stație TV din Missouri și se răspândește, apoi, în întreaga lume, reușește să deturneze imediat Al Treilea Război Mondial. La propriu. Tocmai izbucnea Al Treilea Război Mondial și, brusc, se oprește.

Apare o crainică TV și spune «Lumea tocmai s-a schimbat profund», arătând publicului un filmuleț alb-negru, neclar, cu probe video declasificate. «Dacă vedeți asta, nu sunteți singuri» spune ea, de parcă tocmai și-ar fi descoperit credința adevărată.

Un minut mai târziu, într-o scenă care ne amintește de scena de adio dintre E.T. și Elliot și frații lui, la finalul filmului E.T., un bunic extraterestru este adus într-un scaun cu rotile în studio și se îmbrățișează cu doi adulți, protagoniști ai filmului, pe care îi răpise când erau copii.

Sunt cu totul de acord cu concluzia lui Armond White de la National Review: «Disclosure Day este cel mai vulgar film al lui Spielberg de la farsa aia de Halloween care a fost Poltergeist încoace»”.

Sursa în text.