„… teoria noastră este că realitatea din spatele fenomenului OZN… se datorează manifestărilor unei conștiințe non-umane și supranaturale care – în scopuri de a ne înșela – poate interacționa cu mediul nostru fizic și cu conștiința noastră umană pentru a produce efecte vizuale, fizice și psihologice. Produsul artificial creat de această conștiință mimează obiectele și sistemele noastre tridimensionale, ba chiar și imagini religioase – scopul fiind acela de a ne condiționa, treptat, mințile, prin aceste manipulări subtile, să accepte credințe false, subminând, în același timp, procesele noastre raționale și spiritul uman.”
Dr. Nelson Pacheco (fost cercetător principal la sediul central al NATO – SHAPE) și Tommy Blann (USAF), „Unmasking the Enemy”, 1994
Spuneam, în Partea a II-a, că declarațiile unor participanți la proiectele de cercetare a fenomenului OZN desfășurate de aparatul militar/de informații american și, respectiv, britanic, vin să confirme, cel puțin la un nivel general, ceea ce a dezvăluit jurnalistul de investigație britanic Nick Redfern în cartea lui, „Final Events: and the Secret Government Group on Demonic UFOs and the Afterlife”: că, la vârful acestor ierarhii, există oameni care cred că fenomenul este „demonic”.
Înainte de a pătrunde în aceste catacombe, simt nevoia să spun că nu scriu această serie din ușurătate și de dragul senzaționalului. O scriu cu inima strânsă și grea. O scriu cu ușurelul, adăugând, încet, piesă cu piesă, dar o scriu, întrucât cred că sunt lucruri importante, poate chiar avertismente, în epoca de mare tulburare în care trăim.
Eu am citit cartea lui Redfern acum mulți ani, la scurt timp după ce a apărut, în 2010, și am preferat, sinceră să fiu, să o uit. Am pus-o, undeva, în dulapul de curiozități din fundul minții, în sertarul „Sinistre”; informațiile sunt bizare și neliniștitoare chiar și pentru un domeniu atât de bizar și neliniștitor ca ufologia. Mi-am adus aminte de ea tot mai mult în ultima vreme, pe fondul a ceea ce văd și simt că se petrece în lume. Dar, chiar și așa, n-aș fi scuturat-o de praf și n-aș fi deschis-o din nou dacă nu dădeam peste declarațiile recente ale lui Elizondo și Pope. Recitind-o, i-am găsit, din păcate, și mai multe coroborări, din altele câte le-am studiat în ultimii cel puțin zece ani.
Trebuie spus este că nici Redfern nu a scris cartea pentru clickbaits. Sursele lui sunt multe și, la aprecierea lui, credibile; e greu de imaginat, spune el, că ar fi fost victima unei farse atât de uriașe și de elaborate, de-a lungul atâtor ani și fără niciun scop detectabil. În toate prezentările publice pe care le-a făcut volumului lui, Redfern a insistat că el prezintă convingerile surselor lui, nu convingerile proprii.
„Demoni” sau „extratereștri”? „Răi” sau „buni”?
Ultima precizare introductivă este una terminologică dar și, mai larg, de principiu. În cea mai mare parte, chestiunea discutată aici este una de interpretare a unor fenomene și evenimente extrem de misterioase. Avem de-a face cu un fenomen liminal, cu o zonă crepusculară, în care convingerile personale ale observatorului joacă un rol crucial. O persoană care crede în existența demonilor va fi înclinată să îmbrățișeze această interpretare, făcând apel la întreg aparatul de cunoaștere pe care îl pune la dispoziție teologia.
Dar întrebarea, în esență, nu este: crezi sau nu în demoni? Chiar și un adept hotărât al versiunii „OZN = tehnologie extraterestră” admite că presupusele aparate de zbor extrem de avansate care ne vizitează sunt conduse de niște inteligențe, fie ele și venite din spațiu.
Și-atunci, întrebarea se pune: aceste inteligențe sunt „bune” sau „rele”? Altfel spus, care este intenția lor, care este voința care le animă față de umanitate? Și, mai ales, care sunt efectele acțiunilor lor asupra noastră? Pentru că, indiferent cum și-ar califica aceste inteligențe acțiunile din punct de vedere moral – dacă au astfel de aprecieri în presupusa lor civilizație – noi suntem ținuți să le calificăm în propria noastră paradigmă, umană.
Unii atribuie „extratereștrilor” intenții „bune” pentru omenire; ei ne-ar ajuta să „evoluăm”, să ne transformăm – pentru a deveni parte din „Federația Galactică”, de exemplu. Suntem deja în plin SF, așa că: admițând că există o „Federație Galactică”, ceea ce este în sine un salt uriaș, cel puțin pentru mine, chestiunea morală rămâne în picioare.
În primul rând, omenirii nu i se cere consimțământul privind această transformare; liberul arbitru uman nu este respectat sau intervine înșelăciunea, disimularea – mărci ale acțiunii demonice în interpretarea creștină (sau, mai larg, ale acțiunii entităților supranaturale maligne în alte culturi).
În al doilea rând, metodele prin care se induce transformarea sunt grotești și dăunătoare indivizilor afectați; ele încalcă vaste coduri morale, etice și legale ale umanității. Experimentele de natură medicală, extragerea de material genetic și reproducător, inseminarea sau sterilizarea, hibridizarea, hipnoza, controlul percepțiilor – toate astea făcute asupra unui subiect uman fără consimțământul informat al acestuia sunt acțiuni nepermise și condamnate în civilizația umană. În termeni morali, toate astea sunt ceva „rău”; ceva ce, în termeni creștini, s-ar califica drept „demonic”; ceva ce musulmanii ar asocia cu entități malefice numite „djinn” etc.
Reamintesc, în context, rămânând în „domeniul spațial”, în care ufologia și inteligența artificială par să-și dea acum mâna, peste capetele noastre, așa cum spuneam în Partea I: liderii industriei Tech ne anunță că metoda prin care vom reuși să plecăm în spațiu (ceea ce ar fi, nu știu de ce, „destinul omenirii”) este, în esență, o „transformare a umanității”. Sau mai exact, eliminarea, în tot sau în parte, a speciei noastre și înlocuirea ei cu mașini. Ceea ce ar putea fi de înțeles, eventual, în termenii eficienței activităților în spațul cosmic, dar este, din perspectiva umanității, hidos; deci, „demonic” – indiferent cât de convinși sunt acești „vizionari” că fac ceva „bun”.
Iar oficializarea fenomenului OZN și dezvoltarea accelerată și amenințătoare a IA vin pe fondul anunțatelor planuri ale unei „Mari Resetări” a civilizației noastre care presupune în mod obligatoriu o „transformare a conștiinței umane” – după cum detaliam în seria „Noua Religie Mondială”.
Aceste planuri au o componentă spirituală marcată, iar obiectivul lor final este „planetizarea” – crearea unei noi entități de conștiință numită „noosferă”, din care fac parte toți indivizii umani, ca într-un roi, ori rețea, ca particule ale unei inteligențe integrate superioare, cuprinzând întreaga planetă. Cu această nouă inteligență – înlesnită de IA, dacă nu integral digitală – cu această nouă conștiință, cu această nouă „specie umană” hibridizată cu tehnologie și cu această nouă planetă, practic, ajunsă la un nivel superior de „evoluție”, mergem în spațiu.
Nu trebuie să fii conspiraționist ca să observi că lucrurile se cam leagă; și nici „misticist extremist” ca să ți se pară „demonic”. Și-apoi, nimeni nu ne cere și nouă părerea, nu mai spun consimțământul, pentru vreuna dintre aceste transformări ori pentru planurile care se dezvoltă în jurul nostru, pe cât de uluitoare, pe atât de letale.
„Elita Collins”
Acestea fiind spuse, încep povestea relatată de Redfern (adăugând, acolo unde găsesc că se impun explicații, detalii din alte surse). Așa cum anunțam în Partea a II-a, Redfern a reușit, printr-un număr de persoane care i-au fost sau îi sunt și acum membri, să intre în contact cu un grup autonumit „Elita Collins” (după localitatea de proveniență a unuia dintre membri).
Acest grup este neoficial, în sensul că el nu este constituit formal la nivelul vreunei agenții guvernamentale americane. Elita Collins s-a format, la finalul anilor patruzeci, dintr-un număr de persoane provenind mai ales din aparatul militar și de informații, într-un context aparte, pe care îl voi reda mai jos. Ce unea aceste persoane era suspiciunea, transformată, în timp, în convingere, că fenomenul OZN nu este unul nici uman, nici extraterestru, ci spiritual; mai exact, demonic.
Grupul a continuat să lucreze în sânul vastului aparat militar și de informații american, fiind convocat în proiecte sau situații care aveau legătură cu fenomenul OZN, mai ales atunci când evenimentele aveau o componentă paranormală marcată – iar cartea lui Redfern este plină de astfel de exemple.
Potrivit informațiilor obținute de Redfern, pe parcursul deceniilor sale de activitate, acest grup a conlucrat nu doar cu CIA (în particular în cadrul unuia dintre proiectele MK-Ultra, numit Often) și cu serviciile de informații ale Forțelor Aeriene americane, ci și cu grupuri similare sau autorități din Marea Britanie și chiar din Uniunea Sovietică.
În timp, grupul a intrat în conflict cu alte facțiuni, din aceleași medii, care fie nu împărtășesc deloc teoria demonică, fiind convinse că fenomenul este extraterestru, fie, mai grav, acceptând versiunea demonică, conlucrează cu entitățile și forțele respective, încercând să le conjure și să le manipuleze pentru a le folosi în scopuri militare.
Convingerile la care a ajuns acest grup sunt rezumate astfel de una dintre sursele lui Redfern:
„Rasa Umană este manipulată să creadă că primește vizite de la extratereștri, când, în realitate, este vorba despre forțe demonice care se pregătesc în secret pentru Armaghedon și sfârșitul vremurilor.
Iar amestecul Departamentului Apărării, de o manieră absolut iresponsabilă, în zone ocultiste, încercând să facă un fel de pact, pe cât de bizar, pe atât de futil, cu aceste forțe, nu poate, inevitabil, decât să facă situația mult, mult mai rea pentru fiecare dintre noi.”
Aleister Crowley îl conjură pe Lam
Spuneam că Elita Collins s-a format într-o conjunctură specială. Această conjunctură este marcată de două persoane, ambii ocultiști legendari.
Prima este notoriul Aleister Crowley, cel mai faimos ocultist occidental al secolului XX, despre ale cărui aventuri desfrânate pe acest tărâm și, pare-se, și pe altele, s-au scris zeci și sute de materiale.
Faptul că Aleister Crowley a lucrat pentru serviciile de informații britanice – bine ascuns la vremea lui, când Crowley era considerat, practic, diavolul în persoană (Great Beast 666) – a fost, între timp, admis oficial, cel puțin în parte. Crowley susținea (cu ceva probe) că a lucrat pentru Imperiul Britanic în Primul Război Mondial, în complexele operațiuni care aveau ca scop să atragă America în război împotriva Germaniei.
În acea perioadă (1914-1919), în care a locuit în America, Crowley a colaborat (ca agent britanic infiltrat) la publicațiile fascistului american de origine germană (și el practicant de magie sexuală, dacă-i citești scabroasele poeme) George Sylvester Viereck, care, pare-se, era nepotul ilegitim al kaiserului Wilhelm I și, oarecum deconcertant, prieten foarte apropiat cu genialul inventator Nikola Tesla (care, dacă nu direct oculstist, era cu siguranță un mistic).
Povestea este, după cum se poate bănui, foarte lungă și plină de meandre, dar mă rezum la a spune că, și grație acestei misiuni de spionaj, Crowley a reușit să-și extindă tentaculele în America, unde s-au înființat mai multe „loje” ale ordinului lui, Ordo Templi Orientis (O.T.O.) – una dintre ele condusă de al doilea personaj negativ major al poveștii, Jack Parsons, la care revin mai jos.
În esență, lucrurile (sau lucrările) s-au derulat astfel. În 1904, Crowley își primise, la Cairo, „textele sacre” (Book of the Law) ale noii lui religii, Thelema, de la „Aiwaz”, identificat ca „zeu, divol sau demon” venerat în vechiul Sumer. Aiwaz anunța o nouă eră, „Era lui Horus”, în care „îngerii căzuți” sau „Păzitorii” (the Watchers) urmau să preia frâiele umanității – pentru că umanitatea, uitând de vechile mituri și legende ale trecutului și de puterile marilor șamani (și din cauza creștinismului) plutea în derivă.
Ajuns în America, Crowley, ca principal mesager al noii ere, a desfășurat, în mare parte la New York, în 1918, o „lucrare” diavolească numită „Amalantrah”, cu scopul de a deschide un canal de comunicare cu ființe extradimensionale.
Ceea ce a și reușit – dacă este să-i dăm crezare – intrând în contact cu creatura din desenul alăturat (făcut chiar de Crowley), care s-ar chema „Lam”. După cum observați, acest Lam seamănă foarte tare cu „extratereștrii gri” (zișii „Greys”), cea mai cunoscută specie de E.T. din ultimul secol.
Dar Crowley nu l-a clasificat pe Lam drept extraterestru, ci drept „entitate enohiană”, în tradiția teurgului de secol XVII John Dee, tradiție pe care, de altfel, a urmat-o în ritualurile sale, și pe care, mai departe, avea s-o urmeze și moștenitorul lui spiritual, Jack Parsons – ambii concentrându-se pe „Puterile Aerului”.
Faimosul John Dee (întemeietor de tradiție ocultă și, iată, ufologică), pe lângă că era mare matematician și spion pentru regina Elisabeta I, precum și unul dintre arhitecții Imperiului britanic, se ocupa cu conjurarea de entități pe care el, în ciuda diverselor evidențe, le credea îngeri, și cu care comunica într-o limbă inventată de el și de „văzătorul” lui, Edward Kelley, pe care a numit-o „limbă enohiană”. Așa cum notează Redfern, Dee și Kelley au avut și ei întâlniri extrem de stranii cu „ființe mici” care se deplasau pe „un mic nor de foc”.
În orice caz, această metodă de a lua contact cu ființe din alte dimensiuni, pe care a folosit-o Crowley pentru conjurarea lui Lam este, azi, cunoscută în ufologie drept „Close Encounter of the 5th Kind” (Întâlnire de gradul 5), care are loc la inițiativă umană. Organizația CSETI (Center for the Study of Extraterrestrial Intelligence), reprezentată de Dr. Steven M. Greer, o figură cunoscută în ufologie, conduce astfel de experimente pe baza unui protocol numit, foarte științific, „Coherent Thought Sequencing”, pentru a „deschide portaluri către alte dimensiuni”.
După moartea lui Crowley, unul dintre sucessorii lui, Kenneth Grant, a continuat (o aripă din) O.T.O. cu un accent marcat pe dimensiunea „extraterestră”, susținând că primește mesaje de la „Sirius/Set”.
În fine; Crowley a murit în 1947 și rolul lui în povestea noastră se încheie aici – cel puțin rolul lui direct, prin „lucrări” proprii. Dar el continuă, în spirit, prin adeptul lui cel mai sclipitor, americanul Jack Parsons, și prin ceea ce, pare-se, au reușit, împreună, să dezlănțuie asupra umanității.
Talentatul domn Parsons
Deși a murit de tânăr, Parsons are o istorie care o concurează pe a lui Crowley în materie de destrăbălare demonică, inclusiv prin aceea că – informație reluată de Redfern – întreținea relații sexuale și cu propria mamă, ceea ce nu am aflat despre Crowley.
Cu aceste înclinații, nu este surprinzător că Parsons a devenit șeful Lojei Agape, loja O.T.O. din Pasadena, California, sub numele de scenă ocultă „Antichrist”.
De altfel, Parsons fusese profețit, pare-se, de Crowley/entitățile superioare cu care acesta era în contact, drept „copilul care-i va fi succesor și va înțelege mistere și secrete pe care nici Crowley nu le putuse pătrunde”.
În orice caz, Parsons conducea Loja Agape într-un spirit dionisiac dezlănțuit. Organizația își avea sediul în propria lui vilă (Parsons fiind un om bogat), iar magnitudinea și vigoarea ritualurilor de magie sexuală desfășurate acolo – care mai aspirau în vârtej, ocazional, și trecători neaveniți – băgaseră vecinii în sperieți.
Și, după cum se va vedea imediat, nu doar vecinii. Pentru că – lucru suprinzător, poate – Parsons era, în același timp, unul dintre cei mai importanți inventatori în domeniul rachetelor din America.
În 1930, Parsons înființase compania Jet Propulsion Laboratory (JPL) – într-un loc numit, normal, „Devil’s Gate Dam” (Barajul Poarta Dracului), în Los Angeles.
Unul dintre colaboratorii lui cei mai apropiați era fizicianul de origine maghiară Theodore von Kármán, care a susținut toată viața lui că se trăgea din rabinul Iehuda Loew ben Bezalel, maharalul de Praga, cel care ar fi construit celebrul Golem – și care, legenda spune, s-ar fi întâlnit, la Praga, cu mai sus menționatul John Dee. Lume mică.
Revenind: grație activităților sale profesionale, Parsons coopera cu serviciile militare și avea autorizație de acces la documente „top secret”. În concret, fiind un chimist genial, Parsons lucra la o formulă de combustibil solid pentru rachete. A descoperit-o; și, fără ea, nu ar fi existat nici rachetele balistice Minuteman și Polaris, nici vreo misiune Apollo pe Lună.
În semn de recunoaștere a meritelor lui, un crater selenar (de pe fața întunecată a Lunii, normal) se numește astăzi „Jack Parsons”. Iar, an de an – de Halloween, cum era, deja, de presupus – JPL, care aparține acum de NASA, organizează o ceremonie în cinstea lui, la care Parsons și colegii lui din echipa inițială sunt prezenți în efigie; memorialul este intitulat „Ziua Nașterii” (Nativity Day).
Ce l-a adus pe Parsons, la finalul anilor patruzeci, în vizorul oficial și neoficial al autorităților americane (de la FBI până la diverse agenții de informații civile și militare) au fost două lucruri. Primul: tocmai activitățile lui extracuriculare de natură ocultă. Nu era tocmai liniștitor ca un individ cu preocupările lui Parsons să aibă acces la documente super-sensibile din zona securității naționale. Omul părea întruchiparea unei rețete de manual pentru șantaj.
Al doilea lucru a fost că Parsons a sustras niște documente considerate confidențiale, dacă nu chiar clasificate, pe care intenționa să le dea proaspăt constituitului stat Israel (acțiunea se petrece în 1950). Ceea ce a stârnit o adevărată furtună pe la toate agențiile de securitate posibile, iar lui Parsons i s-a retras autorizația de acces la informații secrete, sub suspiciunea de trădare.
Altfel spus, unde Crowley trăia la intersecția dintre ocultism și spionaj/infiltrare, Parsons, bifându-le din plin pe amândouă, a mai adăugat un domeniu: programul spațial american.
Jack, Babalon și „copiii noii ere”
Dar lucrul care a făcut din Parsons un personaj central în istoria Elitei Collins (și, în această versiune, în istoria fenomenului OZN) este un ritual executat de Parsons, dimpreună cu prietenul lui, viitorul fondator al scientologiei, L. Ron Hubbard, în 1946.
În paranteză fie spus, Parsons îl ridica în slăvi pe Hubbard ca geniu nativ al ocultismului, în versiunea cea mai neagră cu putință; bătrânul Crowley, pe de altă parte, îl considera un idiot (iar fiul lui Hubbard spunea, mai târziu, că tatăl lui era „Satana în persoană”). Oricum ar fi, mulți dintre „văzătorii la distanță” din programul paranormal dezvoltat de CIA la Stanford Research Institute în anii șaptezeci-optzeci – și care a „vizionat” și „extratereștri” – erau scientologi.
Acest ritual lung și complex, numit „Babalon”, avea ca scop final cam același lucru pe care îl urmărise și Crowley, în 1918, la New York: manifestarea unei entități extradimensionale.
Se pare că i-ar fi reușit, întrucât, la câteva zile după lucrări, în viața lui Parsons a apărut de neunde Marjorie Cameron, o femeie roșcată (ceea ce aducea cu Curva Babilonului – sau, în termeni thelemici, „Femeia Stacojie”).
Parsons s-a însurat cu Marjorie, care, după moartea lui, și-a continuat cariera de mare ocultistă, inclusiv prin apariții înfricoșătoare în filmele notoriului regizor ocultist, Kenneth Anger, prieten cu întemeietorul „sexologiei”, Alfred Kinsey – ambii mari fani ai lui Crowley.
În orice caz, pe 26 februarie 1946, Parsons îi confirma triumfător maestrului Crowley că prima parte a lucrărilor lui demonice se încheiase cu succes. Acum urma conjurarea „Copilului Lunii” (Moonchild).
În mințile lui Crowley și ale adepților lui, Moonchild era un homuncul -materie moartă adusă la viață; adică un Golem. Era supranumit „Copilul Noii Ere” și îl reprezenta (sau încarna) pe zeul egiptean Horus (cel al cărui ochi apare abundent pe pandantivele și brățările adepților New Age).
Îl las pe Parsons să spună cu cuvintele lui care e chestia cu „Era lui Horus” (pentru că a scris despre asta, într-un document despre Babalon intitulat „Liber XLIX”, datat 1946):
„Epoca noastră este sub influența unei forțe numite, în termenii magiei, Horus. Această forță are legătură cu focul, cu Marte, cu soarele – deci cu puterea, violența și energia. Are, de asemenea, legătură cu un copil, care este inocent (i.e., nediferențiat sexual).
Manifestările lui pot fi observate în distrugerea vechilor idei și instituții, în descoperirea și eliberarea de noi energii, iar tendința este una spre ascensiunea puterii guvernelor, a războaielor, a homosexualității, infantilismului și schizofreniei.
Această forță este complet oarbă; totul depinde de bărbații și femeile în care se manifestă și care o ghidează.”
Acum, că ne-am mai liniștit – după cum arată lumea din jur, e clar că „manifestările lui Horus” au fost și sunt pe mâini bune – trebuie să reamintesc câteva lucruri despre acest zeu Horus.
Horus a fost creat de mama lui, zeița Isis, din sperma tatălui lui, Osiris – după ce acesta fusese ucis și dezmembrat de propriul frate, zeul Set. Sau, mai exact: din sperma extrasă dintr-un falus creat prin magie de Isis din trupul reasamblat și reînviat al lui Osiris, căci membrul original dispăruse, fiind mâncat, pare-se, de un crab (sau de o pisică de mare; există mai multe păreri).
Poate n-aș fi menționat aceste dubioase origini ale lui Horus/Moonchild dacă nu s-ar ști că „extratereștrii” au o obsesie particulară pentru extragerea de material reproductiv – spermă și ovule – de la persoanele pe care le „răpesc”. Și dacă nu s-ar ști, din relatările „contactaților”, că specia de E.T. numită „Greys” nu pare biologică, sau, oricum, nu întrutotul, ci un fel de mașinărie hibridă: „un robot humanoid, mai degrabă decât o formă de viață, creat special pentru a călători la mari distanțe în spațiu și timp”, după cum îi descria, în „The Day After Roswell”, colonelul Philip J. Corso.
În fine, Crowley n-a dat șanse acestui efort și, într-adevăr, la prima vedere, treburile nu au mers cum se spera. Ca multe alte operațiuni oculte – și multe destine de ocultiști – totul a părut că se prăbușește în hilar și ridicol; „demonii” se amuză copios, se spune, pe seama supușilor lor.
Hubbard a trădat cauza, fugind în lume cu iubita lui Parsons (care îi era și cumnată), iar Parsons a continuat, pare-se, să lucreze la homunculul lui până în ziua decesului. Care deces, suspectat a fi un asasinat, a avut loc de o manieră extrem de stranie și sângeroasă – altă marcă a destinului eliptic de ocultist – pe 17 iunie 1952, când Parsons s-a făcut bucăți, dimpreună cu întregul lui laborator, din cauza unei explozii de fulminat de mercur. Exit „Antichrist”.
Numai că, în opinia Elitei Collins și a multor altora, Parsons a reușit, totuși, ceva, cu ritualul Babalon, și anume, a lărgit, ori „stabilizat” sau „permanentizat”, cumva, acea „poartă” interdimensională creată de Crowley.
Poartă pe care a intrat ceva monstruos.
Pentru că, la scurt timp după ritualul Babalon, în America s-a dezlănțuit „fenomenul OZN” în forma în care-l cunoaștem noi astăzi.
Continui povestea în Partea a IV-a.
