Daemon ex machina (IV): Facțiuni, secrete, cei patru „George” și Venusienii

„După ritualul Babalon, OZN-urile au început să fie observate în masă, de parcă se deschisese Poarta Iadului și, prin ea, au început să vină pe Pământ hoarde de puteri și demoni de dincolo, ca-n poveștile lui H.P. Lovecraft – dezlănțuindu-se asupra omenirii neprevenite. Iar, dacă este să vorbim de aspecte negative, ca la orice ritual șamanist, dacă nu ești pregătit cum se cuvine, dacă te joci, intri pe o pantă lunecoasă. Crowley spunea despre «entitățile enohiene»: «Aveți grijă; mușcă!» ”

Adam Gorightly, „Ritual Magic, Mind Control and the UFO Phenomenon”, 2001

Reiau aici povestea de unde am lăsat-o în Partea a III-a, la „lucrările” ocultistului și chimistului Jack Parsons, mare figură a programului spațial american, și la convingerea la care a ajuns Elita Collins: că Parsons și, înaintea lui, marele lui mentor, Aleister Crowley, reușiseră „să dezlănțuie asupra noastră ceea ce s-ar putea numi, pe bună dreptate, o armată de demoni”.

Sigur că această concluzie – că „extratereștrii” sunt „demoni” – nu este deloc străină credincioșilor ortodocși. Mai recent (1997), călugărul ortodox american Seraphim Rose a explicat subiectul în cartea lui, „Ortodoxia și religia viitorului”. (Biserica Catolică, mai preocupată să țină pasul cu „știința”, nu pare la fel de sigură; în 2014, papa Francisc se oferea chiar să boteze marțieni.)

Dar povestea de față este povestea fenomenului OZN și calificării lui nu în Biserică, unde lucrurile sunt clare, ci în complexul militar industrial și de informații american, unde s-au născut, în același timp, nu doar tehnologiile care amenință azi omenirea (inclusiv inteligența artificială), ci și anumite curente „culturale” cum ar fi religia New Age, la rândul ei temei „spiritual” pentru agendele globalismului – precum și transumanismul. Voi reveni la fiecare dintre aceste aspecte pe parcursul seriei.

Mai grav, după cum se va vedea în episodul de față și cele următoare, membri ai aparatului militar și de informații american au început să practice ei înșiși tehnicile oculte folosite de Crowley și Parsons pentru a conjura entități „extradimensionale”.

Altfel spus, constatarea că „extratereștrii” sunt „demoni” nu a determinat, ca în sânul Bisericii, o reacție de respingere a fenomenului, ci, dimpotrivă, cel puțin pentru unii, o încercare de a contacta, de a „manipula” sau chiar „controla” aceste entități, în scopul de a obține avantaje în domeniul tehnologic, cu precădere pentru aplicații militare. Cu alte cuvinte, pentru a obține ceea ce urmăresc magicienii dintotdeauna: putere.

Același lucru l-au făcut și membri ai facțiunii convinse că fenomenul este nu „demonic”, ci, pur și simplu, aparține unor inteligențe de pe alte planete – deci „extraterestre”. Dar s-o luăm pe rând.

Enter fenomenul OZN în formă modernă

La scurt timp după ce Parsons a executat ritualul Babalon, în America s-a dezlănțuit „fenomenul OZN” în forma în care îl cunoaștem noi astăzi.

Primele OZN-uri au fost observate, de la manșa propriului avion, de pilotul Kenneth Arnold, pe 24 iunie 1947: nouă obiecte neidentificate trecând, sclipitor, cu o viteză estimată la aproape 2.000 km/oră, peste Mount Rainier, în apropiere de Seattle. Arnold este cel care, încercând să descrie ce a văzut, a dat și numele cu care aceste obiecte au ajuns să fie cunoscute în cultura populară: „farfurii zburătoare”.

Înainte de farfuriile lui Arnold, însă, pe 21 iunie 1947, a avut loc fantasticul incident de la Maury Island, care văd că este acum considerat de Wikipedia o probabilă „farsă”. Așa cum povesteam într-un alt articol, în acel caz, obiectele au fost văzute de aproape, au lăsat urme fizice și au dus, în cele din urmă, la moartea unor ofițeri militari americani, la bordul unui bombardier care s-a prăbușit în condiții misterioase. Deci, dacă farsă a fost, nu cred că a râs multă lume.

Câteva zile mai târziu, pe 8 iulie 1947, avea loc și faimosul incident de la Roswell. Era modernă a „fenomenului OZN” începuse.

Observațiile au continuat și pe parcursul următorilor câțiva ani. Remarcabil a fost incidentul din aprilie 1948 de la Poligonul de testare White Sands, New Mexico (unde, în iulie 1945, avusese loc testul Trinity, prima detonare a unei bombe nucleare): oamenii de știință prezenți au văzut un OZN cu diametrul de cca 30 metri care a efectuat, timp ce câteva minute, manevre extraordinare deasupra poligonului, cu o viteză estimată la peste 2.800 km/h. Evenimente similare au avut loc la White Sands în aprilie și iunie 1949.

Se deschidea epoca OZN-urilor care bântuie instalațiile nucleare – și, curând, apărea și teoria că fenomenul s-a născut tocmai din cauză că oamenii folosiseră, în 1945, acest tip de armă (interzis, după unii, de „Federația Galactică”/diverșii ei membri, reprezentanți și mesageri).

Așa cum notează Richard Dolan în primul volum al masivei lui lucrări, „UFOs and the National Security State”, pe parcursul a doar câteva luni, fenomenul devenise deja destul de intens încât, în vara lui 1948, președintele Truman să ceară rapoarte trimestriale pe subiect de la forțele aeriene (lucru care a continuat pe toată durata mandatului lui), iar, în septembrie același an, să demareze Proiectul Sign, precursor al faimosului „Blue Book” (1952).

Extrem de interesant, Dolan sugerează, de asemenea, că reorganizarea aparatului de securitate națională în SUA, în 1947 (când toate forțele armate au fost reunite sub umbrela Departamentului Apărării – Pentagon și s-au înființat Consiliul Național de Securitate și CIA) a fost determinată, în mare măsură, și de apariția fenomenului OZN, care era perceput, la acel moment, drept cea mai mare potențială amenințare la adresa securității americane, alături de sovietici. De altfel, s-a crezut o vreme că fenomenul OZN era de origine sovietică – în sensul că OZN-urile fie erau aparate de zbor propriu-zise, construite de sovietici, fie erau efectele unui război psihologic condus de sovietici, prin mijloace necunoscute, împotriva publicului american.

Mai mult, Dolan speculează că și moartea extrem de suspectă a primului ministru civil al forțelor armate unificate, James Forrestal (catolic foarte credincios), a fost, și aceasta, legată în mod obscur de fenomenul OZN și poziția lui Forrestal ori informațiile pe care el le avea în legătură cu OZN-urile.

Situația a escaladat, însă, sever, la scurt timp după moartea lui Parsons (17 iunie 1952). În iulie 1952, aveau loc acele celebre valuri de OZN-uri deasupra Washingtonului – care, așa cum scriam într-un alt articol, l-au determinat pe președintele Truman să dea ordin de tragere și pe secretarul de stat american, Dean Acheson, să îl avertizeze pe prim-ministrul britanic, Clement Attlee, aflat în vizită în capitala americană.

Deja, la acest punct – la început de ani cincizeci – Elita Collins începea să creadă că fenomenul nu este tehnologic sau extraterestru, ci demonic; bănuială care avea, curând, să se transforme în convingere.

Niște agenți mai curioși din fire

Așa cum povesteam în Partea a III-a, la finalul anilor patruzeci, activitățile lui Parsons intraseră în vizorul multor agenții, birouri și departamente militare și civile americane – de la FBI la serviciile de informații ale forțelor militare aeriene și terestre.

Mai important, însă, diverși oficiali, civili și militari, care, urmărindu-l pe Parsons, fuseseră expuși la „proiectele” lui „cu lumea cealaltă”, au început să-l imite. Una dintre surse, membru al Elitei Collins de la începuturi, îi explica lui Redfern:

„Era un fel de invidie secretă în jurul lui Parsons, cu toate fetișcanele și damele lui, cum le ziceam noi, și cu Thelema. Era ceva tentant sexual, era o atracție. […]

Până la faza cu spionajul pentru Israel [1950] și ce făcea Parsons acolo, cei de la [Baza Militară Aeriană] Wright [-Patterson] adunaseră o tonă de informații – informații de fundal – despre Parsons și ce făcea el cu Crowley și cu Hubbard.

Au organizat și o grămadă de interviuri cu preoți, cu arheologi – cu oricine, de fapt, care putea explica ce făcea Parsons acolo și cum se legau toate astea cu discurile zburătoare [OZN].

Dar, după aia, Parsons moare și [întrebarea devine] acum ce facem, dacă Parsons nu mai e? S-a terminat toată chestia? Or să dispară toate discurile? N-o să mai vedem niciunul? Sau [dimpotrivă] abia acuma începe? Că omul care lăsase [farfuriile zburătoare] să intre nu mai era acum printre noi ca să închidă la loc, nici dacă ar fi vrut.

Toată lumea era foarte speriată că urma să se întâmple ceva major, și încă repede.”

Se naște Elita Collins

A fost momentul în care s-a format Elita Collins – un grup de 15-16 persoane, care, potrivit sursei lui Redfern, au fost convocate la Pentagon, „la [circa] o săptămână după moartea lui Parsons”:

„Forțele aeriene aveau probleme cu proiectul OZN [Blue Book]; multe dintre relatările care veneau erau [foarte similare cu] povești cu fantome. Nu puteau să le prindă, dispăreau sub ochii tăi, dispăreau de pe radar, dar nu ne atacau.

Așa că ăia de la forțele aeriene erau foarte încurcați, nu știau cum să abordeze problema, motiv pentru care, până la urmă, au și renunțat. OZN-urile nu se comportau ca un agresor – în orice caz, nu ca un agresor militar; era ceva care venea și pleca, s-au gândit ei.

Iar nouă ni s-a cerut – adică unora ca mine, vreo doi băieți de la G-2 [serviciile de informații ale forțelor terestre], doi de la Naval Intelligence, câțiva tipi de la forțele aeriene care știau de mult problema cu Parsons de la [Baza Militară Aeriană] Wright [-Patterson] și încă câțiva – să vedem dacă nu putem face o operațiune care să continue proiectul de unde-l lăsase amicul Parsons.

Noi eram gata s-o facem pentru că deja eram interesați de subiect de când îl urmăream [pe Parsons] – dar cam șocați că Pentagonul era dispus că finanțeze un proiect care, de fapt, urmărea să vadă dacă nu cumva discurile [OZN] veneau de la diavol.”

Marea mușamalizare: demonologie…

Aceeași sursă i-a declarat lui Redfern că tocmai această legătură cu ocultismul a fost motivul pentru care „fenomenul OZN” a fost de la început mușamalizat de autorități:

„Și exact ăsta este și motivul pentru care s-a ținut totul secret la început.

Toată lumea – mai ales băieții de la Pentagon – știau ce ciocan va veni peste noi dacă afla Congresul că se foloseau bani buni, dolari americani, ca să plătească pentru [un studiu de] demonologie și farfurii zburătoare.

Poate că ți se pare un motiv prea mundan față de ce te-ai aștepta. Dar realitatea este că acesta a fost primul nostru motiv pentru secretizare: nu a fost nu știu ce mare conspirație în jurul a ce făceam noi, ci furia grozavă și, probabil, al naibii de mult ridicol care avea să se verse în capul nostru dacă afla și altcineva”.

…dar și „potențiali vizitatori de pe Marte”

Pe de altă parte, imediat după valul de obiecte zburătoare necunoscute care a speriat Washingtonul în acel iulie 1952, la vârfurile aparatului militar american a început să se formeze și o altă facțiune: cei care credeau că fenomenul putea fi de origine extraterestră.

După acel weekend de pomină (26-27 iulie 1952), în care obiectele fuseseră observate pe radar, efectuând manevre imposibile, și de turnul de control al Aeroportului Washington, și de Baza Militară Aeriană Andrews, N.W. Philcox, ofițerul de legătură cu serviciile de informații ale forțelor aeriene, îl informa pe directorul FBI, J. Edgar Hoover, că, deși „în momentul de față, Air Force nu a ajuns la nicio concluzie satisfăcătoare” cu privire la natura fenomenului, comandantul Randall Boyd de la Air Intelligence era de părere că „nu este cu totul imposibil ca aceste obiecte să fie nave care poate vin de pe altă planetă, cum ar fi Marte”. Redfern conchide:

„… imediat în siajul evenimentelor de la Washington D.C. din iulie 1952 – despre care Elita Collins credea că aveau legătură cu activitățile lui Jack Parsons și rezultaseră în moartea acestuia cu doar câteva săptămâni înainte – ideea că OZN-urile erau de origine extraterestră începea să fie acceptată, sau măcar luată în calcul ca o posibilitate serioasă de personal de înalt rang din rândurile forțelor militare americane.”

Lucru care, nota sursa lui Redfern, a stârnit „îngrijorare și consternare” în sânul Elitei Collins, tot mai convinsă că entitățile supranaturale voiau să păcălească oamenii, determinându-i să creadă că OZN-urile sunt extraterestre: „înșelăciunea diabolică la a cărei dezlănțuire Parsons contribuise în 1947 și pe care continuase să o îmbrățișeze și să o încurajeze până la moartea lui, în 1952, părea să funcționeze bine, iar asta era ceva îngrozitor”.

Cele două facțiuni astfel formate – facțiunea „demonologică” și cea „extraterestră” – au continuat să se confrunte, de-a lungul deceniilor, în aparatul militar și de informații american.

În același timp, ambele facțiuni au întreținut secretul cu privire la fenomen, fiecare pentru propriile motive: Elita Collins, de teama ridicolului, susținătorii versiunii „tehnologie extraterestră”, de teama că ar trebui să admită că statul nu poate apăra populația de acești „invadatori spațiali”.

Potrivit informațiilor lui Redfern, cele două facțiuni există și astăzi, când Elita Collins ar vrea ca populația planetei să fie informată oficial de adevărata natură a fenomenului – lucru la care voi reveni la timpul potrivit.

Contactați, da; dar de cine?

În fine: potrivit surselor lui Redfern, ce i-a convins definitiv pe toți membrii Elitei Collins că „fenomenul OZN” este de natură demonică au fost „contactații” („contactees”): persoane care, după cum le spune și numele, intrau în contact cu entități presupus „extraterestre”.

Motivul principal pentru care Elita Collins s-a convins că fenomenul era „demonic” a fost acela că acești indivizi intrau în contact cu ceea ce numeau ei „extratereștri” prin metode caracteristice ocultismului: „meditație”, eventual ajutată de droguri; un oarecare aranjament ritualic; activități de „medium” sau „channeling” (în care o persoană aflată într-o stare alterată de conștiință intră în transă și devine „gazdă”, sau „canal de transmisie” pentru o entitate din altă dimensiune – fie că vorbim de un „extraterestru”, de un demon sau de spiritul unei rude moarte); telepatie; călătorii „în corpul astral”; viziuni luminoase etc.

O „stare alterată de conștiință” părea a fi numitorul comun al acestor contacte – constatare care avea să aibă mare importanță în anii șaizeci, când în America s-a dezlănțuit, de la centru, fenomenul drogurilor psihedelice.

Trebuie spus că, în anii cincizeci, America era deja familiarizată cu astfel de activități, după „renașterea ocultă” de la sfârșitul secolului XIX, care, pe lângă spiritism, lansase în public și teosofia, și diverse forme de „meditație” orientală în care practicienii intrau în contact cu entități supranaturale considerate „învățători” sau „maeștri”. Așa cum arătam în seria „Noua Religie Mondială”, această mișcare avea să capete proporții uriașe în anii șaizeci, șaptezeci și optzeci, ajungând să marcheze înalți funcționari ONU și diverse agende globale.

De altfel, ideea că, prin ritualuri oculte, s-ar putea lua legătura cu ființe de pe alte planete nu era deloc nouă. Faimosul ocultist de secol XVIII, Emanuel Swedenborg (care avea mulți admiratori printre primii coloniști europeni care fondaseră Statele Unite ale Americii și are și azi o „biserică” numeroasă acolo) susținea că întreține conversații cu spirite de pe Jupiter, Marte, Mercur, Saturn, Venus și Lună – dar și din alte sisteme solare. Iar Madame Blavatschi, întemeietoarea teosofiei, susținea că „maeștrii nevăzuți” cu care întreținea ea contacte aveau informații la prima mână despre civilizațiile existente pe Venus, de pildă, care, suspecta ea, exercitau o „influență” ori chiar „control” asupra umanității.

Diferența, acum, în zorii fenomenului OZN modern, era că, pentru prima dată, entitățile cu care comunicau „contactații” susțineau că vin pe Pământ la bordul unor aparate – zisele „farfurii zburătoare” – introducând, altfel spus, un aspect tehnologic în ecuație.

Iar, unde Elita Collins vedea în aceste contacte încercarea demonilor de a păcăli omenirea că sunt creaturi care vin de pe alte planete și posedă tehnologii fabuloase, facțiunea opusă vedea, firește, „extratereștri” și „nave spațiale” – și simțea o atracție ineluctabilă de a se folosi, cumva, de aceste forțe, pentru a-și spori avantajele în fața dușmanului sovietic.

Războiul Rece, altfel spus, oferea cadrul și justificarea pentru o încercare de a dezvolta o relație cu „extratereștrii”. Unde mai pui că, în paranoia generalizată a perioadei, unii bănuiau că sovieticii aveau ei înșiși astfel de relații, eventual preluate de la naziști după război.

În teoria dezvoltată de Richard Dolan și Dr. Joseph P. Farrell despre „civilizația schismatică” (breakaway civilization), aparatul militar industrial american s-a format, după război, cu un dublu scop defensiv: împotriva sovieticilor și, concomitent, împotriva „extratereștrilor” – de unde și componenta sa spațială (dar și, având în vedere natura fenomenului, și programele de război psihologic și, după cum se va vedea, „psihotronic”).

De altfel, cum mesajele transmise de „frații spațiali” în anii cincizeci conțineau adesea și trimiteri la arma nucleară, autoritățile americane, pe fondul isteriei Războiului Rece, i-au urmărit o vreme pe „contactați” ca posibili „agenți sovietici”. Una dintre sursele lui Redfern relata:

„… inițial s-a crezut că experiențele erau «înscenate, parte dintr-un război psihologic» și reprezentau efectele unei operațiuni foarte sofisticate de «manipulare și control mintal» executată de ruși asupra cetățenilor [americani] nepreveniți, care puteau lua de bune mesajele care le erau transmise.

Mai mult… FBI credea că rușii obținuseră «îndemânarea de a face acest lucru» de la oamenii de știință naziști capturați la sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial” și care lucraseră la perfectarea acestor „fenomene mintale” pentru Adolf Hitler, cunoscut, într-adevăr, pentru interesul lui față de ocultism”.

O poziție foarte interesantă, având în vedere că mulți dintre oamenii de știință naziști importați în America după război, prin faimosul program „Paperclip”, au fost angajați la baza militară Edgewood, unde s-au desfășurat, începând cu anii cincizeci, diverse experimente de control mintal în cadrul programului CIA cunoscut ca „MK-Ultra”, la care voi reveni.

Și tot la Edgewood a ajuns și mare parte din documentația Ahnenerbe („moștenire ancestrală” în germană), ramura „științifică” a SS, înființată în 1935 de Heinrich Himmler ca să studieze rădăcinile „ariene” ale rasei germanice, inclusiv prin metode oculte – altă lungă poveste.

Cei patru „George”

Dar să revenim la „contactees”. Fenomenul „contactaților” a apărut, în America, la începutul anilor cincizeci și a produs, imediat, unele dintre cele mai cunoscute figuri din ufologie – „cei patru George”: George Adamski, George Hunt Williamson, George King și George Van Tassel – fiecare dintre ei cu o lungă poveste pe care nu am loc decât s-o schițez.

Toți cei patru desfășurau activități magic-oculte, cu precădere în California, acel tărâm unde orice este, se vede treaba, posibil – cu cât mai extravagant, mai țicnit și mai bizar, cu atât mai bine; California, leagănul „contraculturii” flower-power și drogurilor psihedelice, al „noeticii” și „mișcării pentru împlinirea potențialului uman”, leagănul SF-ului distopic din anii șaptezeci și locul unde s-au născut, sub oblăduirea aparatului de securitate națională american, Internetul și inteligența artificială; California – locul din care, pornind din Silicon Valley, ne vin și astăzi marile inovații (și amenințări) tehnologice și cele mai noi și trăznite idei de restructurare a civilizației.

Și toți patru primeau, în această primă etapă a relației cu „extratereștrii”, mesaje „spirituale” și pacifiste – „frații spațiali” voiau ca omenirea să se unească, să „evolueze”, să renunțe la război și să devină demnă de „comunitatea universală”. Dacă nu ar fi avut o pronunțată dimensiune tehnologică și spațială – incluzând vizite pe „nave spațiale” și călătorii interstelare la bordul acestor mașini – viziunile primilor contactați nu ar fi diferit mult de cele ale teosofilor și altor ocultiști americani și britanici din deceniile anterioare. În plus, pe fundal, OZN-urile continuau să fie reperate pe radar și observate de martori (inclusiv piloți militari), dând concretețe viziunilor ezoterice.

Elita Collins nu s-a lăsat păcălită nici de mesajele roz-bombon, nici de impresia de materialitate; vedea în aceste comunicări o „înșelăciune demonică”. Realitatea fiind că, așa cum se va vedea în părțile următoare, venusienii pletoși și pacifiști și mesajele lor flower power aveau repede să fie înlocuite de apariții și comunicări mult mai sinistre.

George Adamski

Adamski, un autodidact de origine poloneză care și-a adăugat devreme, fără vreo justificare formală, titlul de „Profesor” și a început să predea „filosofie universală” oricui îl asculta pe trotuarele atotrăbdătoare ale marelui Los Angeles, a înființat, pe la începutul anilor treizeci, un ordin secret numit „Royal Order of Tibet”.

Adamski, călătorind prin deșert în compania mai multor persoane (printre care și un alt „George”, Hunt Williamson), a văzut o „navă spațială” aterizând și, apropiindu-se, s-a întâlnit cu „O FIINȚĂ UMANĂ DE PE ALTĂ PLANETĂ!”, ca să citez fidel, cu majuscule, din volumul lui, „Flying Saucers Have Landed” (1953). „Omul” – pe nume „Orthon” – purta o salopetă maro, avea părul lung, blond, și un zâmbet serafic, „radiind un sentiment de infinită înțelegere și bunătate, de o modestie supremă”.

Adamski a comunicat mai ales telepatic cu persoana (care, potrivit desenelor din carte, arăta ca un hipiot avant la lettre) și a vizitat nava spațială aflată la sol; pentru o plimbare prin spațiu a trebuit să mai aștepte un pic – experiență interplanetară despre care a mai scris, apoi, încă o carte.

Specia de „extratereștri” cu care a intrat Adamski în contact – el le spunea „Frații Spațiali” – venea de pe Venus și avea un aspect, citez, „arian”. Dacă vi se pare o trimitere ușor cam nazistă, este și pentru că Adamski întreținea legături cu o organizație fascistă americană – „Cămășile Argintii” (Silver Shirts), constituită în anii treizeci după modelul Cămășilor Brune din Germania. Fondatorul Cămășilor Argintii, un anume William Dudley Pelley, era, ca și mentorii lui europeni, foarte pasionat de ocultism; el credea că omenirea este urmașa unei specii superioare venite de pe planete din jurul stelei Sirius, care s-a acuplat pe Pământ cu diverse maimuțe (ceea ce credea, cu lux de copioase detalii și lungi tirade împotriva „maimuțelor sodomite”, și unul dintre geniile fondatoare ale ariosofiei, foarte admirat de naziști, Lanz von Liebenfels).

Pentru toate aceste motive, Adamski era peren urmărit de FBI; în anii cincizeci, mai specific, era suspectat ca potențial agent sovietic (ori victimă a unei operațuni de război psihologic sovietice).

Pentru Elita Collins, însă, Adamski era o probă vie și foarte îngrijorătoare în alt sens: în sensul că zișii extratereștrii erau, de fapt, ființe „demonice”. Mai ales că Adamski și-a scris volumul mai sus menționat în conlucrare cu un anume Desmond Leslie, aristocrat englez, văr de-al doilea, prin tatăl lui, Sir Shane, cu prim-ministrul Winston Churchill, și, ca și Sir Shane, obsedat de ocultism și un apropiat al lui Aleister Crowley. Mai exact, Elita Collins vedea în Leslie un potențial al doilea Jack Parsons.

Ca să-l scot repede de sub orice umbră de bănuială pe Churchill: spre deosebire de vărul lui, Shane, Winston credea mai degrabă în versiunea „extraterestră” a OZN-urilor, lucru care reiese dintr-un eseu mai recent descoperit, intitulat „Are We Alone in the Universe?”, publicat de Churchill în 1939. În timpul războiului, Churchill a fost fascinat de fenomenul foo-fighters – acele globuri luminoase pe care piloții RAF le întâlneau în zbor, despre care Churchill credea că reprezintă o tehnologie militară germană.

Poziție foarte „științifică” a lui Churchill care nu l-a împiedicat pe președintele Richard Nixon să creadă că Churchill avea, totuși, niște surse „extradimensionale” de informații; Churchill era, spunea Nixon, singurul lider politic care „are propriul lui glob de cristal”. Și asta era, gândiți-vă, înainte de Palantir!

George Hunt Williamson

Trec acum la un alt „contactat”: George Hunt Williamson, care îi era coleg lui Adamski și, la rândul lui, un admirator al fascistului Pelley. După ce predicțiile apocaliptice ale grupului de ufologi/ocultiști din care făcuse parte, la Chicago, („The Seekers”) au fost contrazise de mai blânda realitate (lumea nu s-a terminat în 1955), Williamson s-a raliat unei alte organizații de profil, „The Brotherhood of the Seven Rays”. Observați aluzia la teosofie și cele „Șapte Raze” ale lui Alice Bailey, care credea – cum cred și adepții ei din ONG-urile globalist-spirituale de astăzi – că A Doua Venire va avea loc la sediul ONU.

În calitate de medium, Williamson a luat legătura cu „Oamenii din Stele” – tot băieți buni, ca și „Frații Spațiali” ai lui Adamski – care i-au explicat de unde vine omenirea și cum. Nu am loc să descriu, cert este că Williamson s-a apucat să rescrie, practic, tradiția iudaică și pe cea creștină ca să reflecte adevărul stelar: toate figurile biblice sunt încarnări în timp ale numai șase (sau opt) entități extraterestre.

George King

Inutil de spus, Elita Collins era deja în pragul apoplexiei. Și încă nu se terminase; mai erau doi „George”: King și Van Tassel, care, tot în anii cincizeci, au fondat o adevărată religie OZN, desfășurată prin intermediul organizației „magico-religioase” numite „Societatea Aetherius”.

King auzise, la un moment dat, o voce care-i spusese: „Pregătește-te! Vei deveni vocea Parlamentului Interplanetar!” – ceea ce, poate, ar fi ignorat, dacă nu era deja teosof, rozacrucian și yoghin. În condițiile date, King a crezut și a început să propovăduiască mesajul pacifist și avertismentele venite de la frații noștri din spațiu – inclusiv, în 1958, într-o emisiune transmisă la BBC, în care, incidental, a conversat cu un psihiatru și un psiholog.

În timp, King a devenit episcop al mai multor organizații „religioase” cu tentă extraterestră, printre care „Biserica Catolică Liberală” – constituită de doi teosofi (J.I. Wedgwood și Charles Leadbeater, acesta din urmă, descoperitorul și maestrul lui Krishnamurti și antrenat în câteva scandaluri de pederastie).

George Van Tassel

În fine, ajung la Van Tassel, care, după o întâlnire extrem de bizară cu un individ bănuit a fi spion german în timpul războiului, se instalase în fostul adăpost al acestuia – că locuință nu cred că-i pot spune, fiind vorba despre niște încăperi săpate în pământ – în apropiere de Giant Rock, un bolovan gigantic și straniu situat în Deșertul Mojave. În 1951, într-o noapte, în timp ce ședea, „meditând”, în deșert, Van Tassel – sau, mai exact, „corpul lui astral” – a fost transportat pe o „navă spațială uriașă care se învârtea în jurul Pământului”. Acolo, el s-a întâlnit cu „Consiliul celor Șapte Lumini” care l-a avertizat că omenirea face numai rele și o să se autodistrugă.

Ulterior, Van Tassel a fost vizitat de un „om din spațiu” (tot de pe Venus și tot „om”, ca aspect), care „vorbea engleză și era îmbrăcat într-un costum gri, ca o salopetă”, și care, ducându-l pe nava lui spațială, i-a spus că nu avea intenții ostile și că nava nu era înarmată – dar era înconjurată de „un câmp de forță care nu putea fi penetrat de niciun proiectil cunoscut de omenire”. Ceea ce, evident, a stârnit un interes deosebit în cercurile militare.

Curând, Van Tassel a început să transmită vocile entităților cu care susținea că intră în contact, inclusiv prin „transmiterea gândurilor”; în particular, îl găzduia astral pe un anume Ashtar, pe baza instrucțiunilor căruia a înființat „Biserica Înțelepciunii Universale” – o „organizație pentru cercetare religioasă și științifică” care se întrunea în Deșertul Mojave ca să conjure extratereștri și, în zilele ei bune, aduna, uneori, și câte 10.000 de persoane. „Biserica” scotea și un mic jurnal, „Proceedings of the College of Universal Wisdom”, în care erau publicate mesajele, cele mai multe de natură „spirituală” (și foarte „New Age”, ca ton și conținut), venite de la prietenii spațiali.

Între 1957 și 1959, Van Tassell a construit – după modelul tabernacolului lui Moise, urmărind scrierile lui Nikola Tesla dar și instrucțiunile date de „extratereștri” – o instalație numită „Integratron”, care oferea servicii de întinerire, anti-gravitație și călătorie în timp și care există și astăzi.

Pe lângă pace și armonie universală, Van Tassel primea și mesaje mult mai interesante pentru autoritățile americane; în decembrie 1953, el transmitea biroului de informații al Bazei Militare Aeriene Wright-Patterson un comunicat de la „Comandantul Stației Spațiale Schare”:

„Actualele planuri distructive formulate pentru război ofensiv și defensiv ne sunt cunoscute în întregime… nu vom interveni în tendința actuală spre un război distructiv decât dacă situația ne obligă, pentru a proteja siguranța sistemului nostru solar. Acesta este un avertisment amical.”

Ceea ce, în urechile FBI, a sunat a mesaj comunist, constituind un „atac la adresa armelor nucleare și o predică în favoarea unei păci nebuloase”. Spuneam mai sus că autoritățile bănuiau o lucrare sovietică în toate acestea. Dar, pentru Elita Collins, lucrurile erau clare: „extratereștrii” erau „demoni”, iar „contactații” îi convocau pe Pământ prin lucrări tipice ocultismului.

„Contactați” din zona serviciilor

Poate veți spune că acești patru George erau cam săriți de pe fix și nu merită atenția noastră. Poate că asta aș fi spus și eu, dacă ei nu ar fi stârnit interesul autorităților. Unde, pentru Elita Collins, ei au reprezentat proba definitivă că „fenomenul OZN” este de natură ocultă, pentru facțiunea „științifică” (sau, mai bine zis, SF), ei au devenit nu doar ținta supravegherii, ca eventuali spioni sovietici/victime ale unor operațiuni sovietice de control mintal, ci și sursă de informații „din spațiu” și, până la urmă, model pentru propriile operațiuni.

Pentru că, în anii cincizeci, în paralel cu activitățile exaltate ale celor patru „contactees” inițiali, în sânul aparatului militar și de servicii american s-au dezvoltat operațiuni „paranormale” în scop militar. Mă refer, în primul rând, la operațiunile lui Andrija Puharich, care a conlucrat cu CIA și cu forțele armate, inclusiv la notoria bază militară Edgewood, dar și la proiecte din cadrul faimosului program „MK-Ultra”, demarat de CIA tot la începutul anilor cincizeci – la care voi reveni în Partea a V-a.

Nu vreau să închei acest segment, însă, înainte de a-mi pune o întrebare, în lumina celor devoalate de sursele lui Redfern.

Notam, într-un alt articol, în legătură cu asasinarea președintelui John F. Kennedy, bizara întâmplare că doi dintre indivizii care au atras atenția procurorului Jim Garrison – Guy Banister și Fred Crisman – fuseseră implicați în „fenomenul OZN” de la facere.

Banister, prieten apropiat cu Lee Harvey Oswald în 1963, la New Orleans, fusese șeful biroului FBI de la Butte, Montana, în 1947 – anul primelor mari incidente OZN din epoca modernă. În această calitate, Banister raporta la centru – chiar direct lui J. Edgar Hoover – despre „fenomenul OZN”, care purta numele de cod „X Files” – de unde și numele faimosului serial de televiziune cu agenții Moulder și Scully. (Documentele, declasificate, pot fi văzute aici.)

Iar Fred Crisman, suspectat de Garrison ca agent CIA sub acoperire în legătură cu asasinatul, a fost implicat personal în incidentul de la Maury Island – primul, în ordine cronologică, din ufologia modernă. Crisman care, de-a lungul fantasmagoricei lui cariere, a mai fost, ocazional, și „predicator”…

Să fi fost cei doi unii dintre acei agenți care, potrivit surselor lui Redfern, se preocupau de „fenomenul OZN” încă de la finalul anilor patruzeci, încercând să imite „tehnica Parsons”? Mai ales în cazul de la Maury Island – considerat de mulți astăzi „o farsă” (asta și prin eforturile lui Crisman de a mușamaliza și minimaliza faptele); să fi fost bietul Harold Dahl – barcagiul care a văzut, îngrozit, OZN-urile – victima unei „operațiuni psihologice”, dar nu sovietice, ci neaoș americane, pusă la cale chiar de șeful lui, Crisman?

Nu știu, pot doar specula – dar un lucru este cert: așa cum spuneam și la finalul seriei „Asasinarea lui JFK”, sincronicitatea tinde să abunde în jurul fenomenului ocult – deci, după cum ar fi de așteptat, și în jurul „fenomenului OZN”. Și, așa cum notam și cu acea ocazie, sincronicitatea poate fi provocată.

Cât despre legăturile care, se speculează, ar putea exista între asasinarea lui JFK și „fenomenul OZN”, am scris într-o altă serie de articole.

Continui povestea contactelor cu „extratereștri” – de astă dată în chiar sânul aparatului militar și de servicii american – în Partea a V-a.