Daemon ex machina (XII): Singularitatea

„Multe teorii ontologice implică o singularitate. Asta înseamnă că, pentru a porni motorul intelectual, e nevoie să ieși în afara sistemului. Primești o ipoteză gratis și, dacă o folosești, restul sistemului trebuie să meargă lin și fără probleme până la sfârșit. Știința își folosește această carte cu Big Bang-ul; ce spune știința, de fapt, este «Dați-mi primele zece-doisprezece nanosecunde și, dacă în aceste prime nanosecunde am voie să mă folosesc de magie și fum și jocuri de oglinzi, restul va continua de o manieră cât se poate de ordonată»… Dacă poți să crezi așa ceva, atunci poți să crezi orice!”.

Terence McKenna, „The Evolutionary Mind”, 1998

Am început această serie cu o întrebare: există vreo legătură între cele două inteligențe non-umane care, potrivit multor surse oficiale, amenință astăzi omenirea, simultan: fenomenul OZN și inteligența artificială (IA)?

Mulți comentatori contemporani le califică, pe ambele, „demonice” – reacție care nu este nouă în istoria relației dintre om și tehnologie. Încă de la începutul modernității, oamenii s-au întrebat dacă tehnologia este controlată de om, ori, mai degrabă, operată de demoni potrivit propriei voințe. Reacție care este de înțeles, având în vedere legăturile istorice și conceptuale dintre știința modernă și magie – care se deosebesc numai prin tehnici, dar împart aceleași premise și obiective, cu omul figurând pe post de demiurg.

Dar, așa cum am încercat să surprind în episoadele anterioare, situația celor două tehnologii în discuție aici – „fenomenul OZN” și IA – este, totuși, una specială. Nu intenționez să fac o recapitulare, dar „fenomenul OZN”, ca să încep cu el, nu este considerat, de plano, de origine umană, iar importanța lui în istoria ultimilor șaptezeci de ani începe să iasă la iveală, pentru cei mai mulți oameni, abia astăzi, când el este recunoscut la nivel oficial.

Considerat de unii extraterestru și tehnologic, de alții, supranatural („demonic”), și de responsabilii cu securitatea națională (în SUA, dar și în URSS și alte țări) atât o provocare, cât și o potențială amenințare, acest fenomen pare să fi avut o contribuție majoră la incredibilul salt tehnologic făcut de omenire de la război încoace. În plus, urmărind cum s-a împletit firul acestui fenomen cu istoria perioadei – parcurs pe care am încercat să îl schițez în episoadele anterioare, oprindu-mă la numai câteva decenii – se poate spune, urmând teoria lui Jacques Vallée, că, fiind un „sistem de control” al omenirii, cu origini, agendă și metode enigmatice, acest fenomen și-a pus amprenta asupra întregii culturi, în sensul cel mai larg, inclusiv prin stimularea unei noi „religii a tehnologiei”.

Una dintre marile dezvoltări ale perioadei, ale cărei efecte abia azi le resimțim din plin, a fost cibernetica, o știință nouă care, împletind tehnologia cu „parapsihologia”, oglindește dualitatea „fenomenului OZN” și șterge granițele dintre om și mașină, dintre natural și artificial, dintre real și halucinat. Iar IA este un produs de vârf al ciberneticii; o tehnologie de avangardă care, după câte se anunță, ar putea schimba cursul civilizației și, în același timp, vine să încununeze obsesia istorică a omului (a magului, ar trebui să spun) de a construi „mașini inteligente”.

Dar, mai departe, ni se spune că IA va deveni mai inteligentă decât omul („inteligența artificială generală”) și, apoi, se va transforma într-o „superinteligență artificială”. Deja, la acel moment, Homo sapiens va fi fost lăsat în urmă, iar creația lui – eventual purtând în ea niște componente ale părintelui ei uman, cu precădere „mintea” – va decola în spațiu, spre alte universuri.

Ajung la finalul periplului cu câteva întrebări: Ce tip de inspirație zace în spatele ideii că acest destin SF ar fi cumva lipit definitiv în fruntea omenirii, pe post de telos desemnat de o elită? Ce motivație animă acest vast proiect de auto-mutilare, ba chiar auto-anihilare a omenirii? Și cât de fezabile sunt planurile de a introduce în scena Creației un nou tip de inteligență non-umană?

Despre demoni și extratereștri

Dar încep cu o comparație directă între personajele principale ale acestei menajerii celeste pe care, până acum, am urmărit-o mai mult de la distanță: demonii și extratereștrii.

În volumul lui, „The Alien Agendas. A Speculative Analysis of Those Visiting Earth” (2020), istoricul Richard Dolan (convins că fenomenul este, în esență, de origine spațială) reține „capacitatea uluitoare” a extratereștrilor de „a crea tot felul de iluzii”, de „a manipula emoțiile și memoria” victimelor, asupra cărora exercită „un tip de control hipnotic”. Potrivit lui Nick Redfern („Final Events”), același lucru îl spune și Elita Collins, susținătoare a teoriei „demonice”: „abilitățile demonstrate de așa-zișii vizitatori extratereștri sunt straniu de asemănătoare cu cele la care se pare că sunt mari maeștri demonii” – inclusiv levitația, psihokinezia, manipularea percepțiilor și emoțiilor etc.

Pentru a intra ceva mai adânc în bolgiile subiectului, mă folosesc de îndrumarea părintelui catolic Chad Ripperger (demonolog și unul dintre puținii exorciști rămași în funcție în această lume în care oamenii sunt tot mai convinși că Dumnezeu, dacă mai este unul, îi va primi oricum, iar diavolul nu există), care descrie, în tomul lui, „Dominion. The Nature of Diabolic Warfare” (2022), puterile și principiile de operare ale demonilor, precum și efectele acțiunii demonice asupra indivizilor umani, așa cum se desprind ele din tradiția teologică și din experiența practică a exorciștilor.

Analizând scrierile Sf. Toma de Aquino pe subiect, Ripperger distinge între mai multe tipuri de „viziuni demonice” care se suprapun, practic, cu „experiența OZN”. Unele viziuni au loc exclusiv în mintea persoanei, ca un film cu efecte speciale: „o viziune a imaginației” atât de puternică și vie „încât persoana își pierde într-o măsură cunoștința”. Alte viziuni sunt percepute ca a avea loc în exteriorul individului, și pot fi de mai multe feluri:

„Primul este atunci când demonii… își iau o aparență corporală. Al doilea, când… nu există un lucru tangibil, nu-și asumă un corp… dar demonii induc o schimbare… în mediu… [efecte luminoase, auditive, tactile]. [Al treilea] este atunci când demonii acționează direct asupra simțurilor persoanei… creând impresia unui eveniment extern. În acest caz, persoana nu este capabilă să distingă între realitate și ceea ce percepe.”

Ripperger notează că, în multe cazuri, viziunile demonice ar fi calificate de un psihiatru drept halucinații specifice schizofreniei, iar exorciștii moderni (deși s-au dezvoltat metode de a distinge între cele două) dau de fiecare dată prioritate posibilității ca victima să fie afectată de o patologie psihică.

Nu știu cum și-or fi declinat competențele între ei exorciștii și psihiatrii la începuturile marelui val de psihedelizare din anii șaizeci-șaptezeci, când, așa cum povesteam într-un alt episod, cercetătorii exultau la ideea că schizofrenia nu este o boală, ci o încercare a minții omenești de a-și ieși din băierele atât de frustrante, pare-se, ale normalității, pentru a se uni cu „conștiința universală”, întâlnindu-se, pe parcurs, cu diverse entități abundând de „revelații” și mesaje. Drogul LSD, în particular, care producea consumatorilor o experiență resimțită ca mistică, era considerat a induce o schizofrenie pasageră și benefică, o „psihoză fericită”.

Ceea ce ne întoarce în cerc la demoni, întrucât Ripperger enumeră, printre cauzele diferitelor forme de atac demonic, consumul de droguri, hipnoza, autohipnoza, ca să nu mai spun practicarea diverselor forme de magie ori invocarea demonilor – asta, firește, pe lângă încălcarea preceptelor creștine, care păcate (debandadă sexuală, avort, idolatrie, „omor consimțit” etc.) au început să se practice la vedere și en masse în anii șaizeci-șaptezeci, iar azi au devenit, practic, normă în mare parte din occidentul lumii, inclusiv normă juridică.

Cât despre „proiecția astrală” („vederea la distanță” din programele de spionaj paranormal, de pildă, ori călătoriile întreprinse de „centrul mobil de conștiință”, cum îi spunea Andrija Puharich, desprins de trup urmare scindării induse de drog sau prin alte metode), aceasta este, din perspectiva demonologiei, „un mecanism prin care îngerii căzuți acționează asupra imaginației persoanei… de o asemenea manieră că persoana chiar vede și aude ceea ce se află la distanță”. Altfel spus, „centrul de conștiință” nu-i mobil deloc, stă la locul lui și se uită la un film 3D proiectat de inteligențe non-umane.

Lucru de care este convinsă și Elita Collins, care deplânge faptul că, în încercarea lor nesăbuită de a cerceta, reproduce și controla „fenomenul OZN”, oamenii s-au lăsat convinși de succesele lor „paranormale”, când, în realitate, ele sunt întotdeauna produsul acțiunii demonice. Cu rezultatul că, aprofundând aceste contacte și urmând inspirația înșelătoare a entităților, omul a intrat pe un parcurs care poate avea urmări fatale pentru omenire, și pe lumea asta, și pe lumea cealaltă.

Întunecând și mai mult apele deja foarte tulburi, Ripperger subliniază că efectul de „proiecție astrală” poate apărea și ca urmare a unui „înalt nivel de programare a persoanei care suferă de tulburare disociativă de identitate”. Acesta fiind efectul de scindare urmărit de giganticul program MK-Ultra, în încercarea de a crea „candidați manciurieni”.

Suprapuneri și asemănări care fac dificilă, dacă nu imposibilă, o distincție între entitățile care ne bântuie – lucru reținut, de altfel, și de Jacques Vallée, care conchidea că niciun experiment nu poate distinge între fenomenele manifestate de inteligențe extraterestre care ne vizitează din alte sisteme solare și entități inteligente care pot exista în vecinătatea Pământului, într-un univers paralel ori în alte dimensiuni.

Agenda entităților non-umane

Atunci, poate avem mai mult noroc în încercarea de a deosebi extratereștrii de demoni dacă le analizăm comparativ „agenda”. Nu o știm; ea e misterioasă. Dar există, pentru extratereștri, speculații pornind de la cazuistică, iar, pentru demoni, tradiția teologică și concluziile exorciștilor.

În studiul lui speculativ, care pornește de la catalogul foarte stufos al experiențelor documentate, Dolan împarte entitățile extraterestre în mai multe specii și distinge între posibilele lor agende. (Nu pot să nu semnalez, în paranteză, că, recent, comisia congresională americană care se ocupă de fenomenul OZN a rămas oficial stupefiată când astronomul Eric Davis, un om serios, care a lucrat pentru Pentagon, a descris speciile de extratereștri care ne vizitează, și care, ca și în estimarea lui Dolan, ar fi în număr de patru mai importante: „nordici”, „Greys”, „insectoizi” și „reptilieni”.)

Bun; revenind la Dolan și agende extraterestre: specia „Grey”, cea mai răspândită, pare a urmări hibridizarea, fiind extrem de preocupată de genetica umană. Hibrizii obținuți din materialul genetic recoltat de la victimele umane, combinat cu nu se știe ce, ar fi destul de diferiți de om – ar avea ceva mecanic, nenatural, ușor de detectat din ochi.

De altfel, potrivit relatărilor, specia „Grey” însăși nu pare a fi biologică, ori nu întrutotul, iar membrii ei sunt adesea descriși drept „clone”. De regulă, nu există diferențiere sexuală ori de alt tip între exemplare, iar creaturile par a comunica telepatic nu doar între ele și cu victimele lor umane, ci și cu „nava spațială” – într-un continuum de natură psiho-tehnologică în care „conștiința” lor pare integrată fără rest. Altfel spus, aceste entități par că au atins nivelul Internetului total – al trupurilor, al obiectelor, al minților – la care ai noștri luminați încă lucrează. Unde mai pui că, de multe ori, extratereștrii „Grey” apar ca executanți obedienți și extrem de eficienți ai ordinelor primite de la superiorii lor (fie niște „Greys” mai înăltuți, fie alte specii).

Pe de altă parte, hibrizi produc, se pare, și așa-zișii „nordici”, o specie de extratereștri care seamănă perfect cu oamenii, deși, adesea, sunt mult mai atrăgători chiar și decât exemplarele umane de revistă. Dr. David Jacobs (un psihiatru care a lucrat ani de zile cu „răpiți”, scriind și cărți pe subiect) numește hibrizii „nordici” „hubrids”: creaturi imposibil de distins de om – deși unii spun că organele lor interne ar fi, totuși, un pic diferite. Mai mult, „nordicii” sunt suspectați că ar fi capabili să se „insereze” în trupul omului („ipoteza avatarului”) – ceea ce, din perspectiva unui demonolog, înseamnă, simplu, posedare.

Această agendă a hibridizării, larg acceptată de ufologi, își găsește echivalent în demonologie. Potrivit lui Ripperger, pe de o parte, actul de posedare demonică este o „uniune” între demon și victimă; pe de altă parte, obiectivul suprem al demonilor este acela de a face oamenii să le semene leit:

„… în cele din urmă, demonii încearcă să se reproducă în ființa umană… Scopul lor final este să modeleze ființa umană după chipul și asemănarea lor. Cu cât au posibilitatea de a lucra mai mult la o persoană, iar persoana are o voință slabă sau nu are o personalitate puternică, demonul va putea modela psihologic persoana într-o copie a sa. Parte din asta vine din dorința demonilor de a fi Dumnezeu, în sensul că îl imită pe Dumnezeu, care vrea să ne facă pe noi toți după chipul și asemănarea Lui.”

Una dintre teoriile cele mai răspândite în ufologie este că scopul final al campaniei de hibridizare este ocuparea Pământului. Dr. Jacobs este convins nu doar că acesta este obiectivul, dar și că infiltrarea este deja avansată. Iar Dolan, reamintind celor care privesc cu scepticism ideea de hibridizare „cât de departe am ajuns noi înșine cu ingineria genetică prin tehnologia CRISPR”, speculează că – teoretic, cel puțin – orice specie extraterestră care ar vrea să ocupe Pământul ar trebui să treacă prin adaptări biologice.

Mai mult, pentru ca ocupația să le priască, spune Dolan, extratereștrii ar vrea ca nivelul tehnologic al civilizației pământene să fie unul ridicat, mai apropiat de cel al civilizației lor interstelare, și ca populația umană, bine îndoctrinată să-și accepte fără opoziție noii colocatari (sau stăpâni), să fie reorganizată pe principiile supravegherii totale, colectivizării și centralizării, întrucât o civilizație omogenă și bine ținută-n frâu ar fi mai ușor de controlat decât una disjunsă și eterogenă, iar contactul cu un unic centru de guvernare ar fi mai ușor de gestionat:

„Putem bănui că obiectivul lor ar fi să creeze un fel de societate care seamănă cu a lor, ceea ce ar însemna supravegherea unui vast proces de transformare socială și intelectuală a umanității pe Pământ, pentru a construi o infrastructură globală care extratereștrilor le-ar fi utilă.”

„Marea Schimbare”

În studiul lui despre „agendele extratereștrilor”, Dolan include un capitol intitulat „Extratereștri și oameni în era transumanismului”, în care notează că omenirea trece printr-o „Mare Schimbare”: dezvoltarea unor tehnologii care „rezultă într-o nouă ordine socială, o nouă formă de civilizație, un nou tip de ființă umană… tendința este să devenim o mare colonie de furnici”.

Dincolo de diverse tehnologii care „vor transforma lumea noastră în ceva irecognoscibil pentru generațiile anterioare”, Dolan, scriind la anul 2020, vedea deja venind „revoluția IA”:

„Curând, computerele vor trece testul Turing și vor depăși cogniția umană în nenumărate feluri. Asta nu înseamnă că ele vor deveni conștiente în sensul în care oamenii sunt conștienți, ori că această conștiință a computerului ar fi superioară celei umane, în măsura în care astfel de lucruri pot fi măsurate. Mulți dintre cei care sunt sceptici față de singularitatea IA se agață de această idee. Dar computerele nu trebuie să fie conștiente sau «vii» în sensul în care suntem noi vii ca să domine lumea. Nu trebuie decât să fie inserate în acele componente esențiale ale economiei, birocrației și structurilor noastre de guvernare.”

Între timp, IA a trecut, pare-se, testul Turing; unii spun că ar fi deja „conștientă”; și a fost inserată în toate aspectele vieții omenești, mult dincolo chiar de previziunile lui Dolan. Tabloul pe care Dolan îl face lumii noastre (și care ar putea fi redenumit cu deja clasicul „Marea Resetare”) poate fi completat, pagini peste pagini, cu inovațiile care vin peste noi, zi de zi, împrăștiindu-se metastatic pe planetă.

Sigur că, în același scop, al unei instalări mai confortabile, extratereștrii ar putea avea nevoie de anumite modificări ale mediului natural al planetei noastre – prezența în atmosferă a unor câmpuri electromagnetice cu anumite frecvențe, de exemplu; ori anumite nivele ale dioxidului de carbon; o protecție suplimentară față de razele solare; sau anumite tipuri de infrastructură terestră ori spațială de comunicații etc.

Ipoteză sugerată, de altfel, și de „Cei Nouă” extratereștri/demoni cu care se conversa Puharich și care au ajuns să țină și cursuri la Institutul Esalen, care declarau, prin oficiile mediumului Uri Geller (înainte ca acesta să ajungă la concluzia că superinteligențele fac mișto de noi), că sunt „c-o-m-p-u-t-e-r-i-z-a-ț-i, complet c-o-m-p-u-t-e-r-i-z-a-ț-i” și că, pentru a pătrunde pe planeta noastră, au nevoie ca și noi, oamenii, să devenim la fel. Altfel spus, ar avea nevoie de implementarea identității digitale, de crearea Internetului tuturor lucrurilor, de branșarea noastră la sistemul digital prin implanturi ori aparate la purtător etc. etc. – toate astea presupunând, firește, IA.

Aș adăuga că, poate, putativilor invadatori le-ar plăcea și o specie mai nediferențiată sexual, fizic, discursiv; câteva scroll-uri pe o rețea de „socializare online” arată că omenirea face deja, cu ajutorul chirurgiei, filtrelor de imagine și emoticoanelor, pași mari în acest sens. Iar transformările în direcția nediferențierii ar putea fi și mai profunde, având în vedere că așa-zisul „genom uman” decriptat de știință, cel pe baza cărui se dezvoltă noile tehnologii eugenice, nu este genomul unei anumite persoane, ci un compozit. Citând un istoric al Proiectului Human Genome care spunea că primul profil genetic al omului va fi „un melanj multinațional și multirasial, un fel de Adam II”, David Noble („The Religion of Technology”) comenta:

„Iar, cum cartografierea genomului uman constituie reperul pe terenul perfectibilității umane, proiectul perfecțiunii va fi împlinit, până la urmă, prin clonare umană, reproducerea asexuată a vieții umane, by design…”

Dolan ia și el în calcul posibilitatea ca măcar parte din „fenomenul OZN” să fie manifestarea unei inteligențe artificiale, iar entitățile văzute de oameni să fie avataruri gestionate de o IA. Poate că această IA extraterestră ar prefera să aibă de-a face, pe pământ, tot cu o inteligență artificială, ca să se înțeleagă ele între ele.

Cât despre demoni: ei ar vrea să fie stăpânii exclusivi ai Pământului și materiei – spune Ripperger – în primul rând pentru a-l sfida pe Creator, și-apoi, pentru că invidiază aprig omul și îl urăsc de moarte, întrucât Dumnezeu s-a încarnat ca om. Astfel că nimic din formele de batjocorire a Creației și distrugere a omului pe care le-am înșirat mai sus nu ar contrazice ipoteza unui plan demonic.

După roadele lor îi veți cunoaște…

Speculând că „criza Covid” a „accelerat radical” acest proces de transformare civilizațională, grăbindu-l cu ani buni, Dolan face următoarea remarcă:

„În contextul unei potențiale «infiltrări extraterestre», merită măcar să ne întrebăm așa, într-o doară, dacă nu cumva un grup puternic din sânul elitelor ar fi avut interesul de a folosi pandemia ca scuză, sau, poate, chiar pe post de cal troian, pentru obținerea rezultatelor mai sus menționate. Cine conduce, totuși lumea?”

Nu știu răspunsul la întrebare, pe care, de altfel, și-o punea și istoricul religiilor Erik Davis, citat la începutul seriei; dar, având în vedere tema noastră și sugestiile necaracteristic de accentuate pe care le face Dolan, aș reformula-o: Este posibil ca toate aceste dezvoltări – și, în final, „Marea Schimbare” – să aibă loc sub o influență a inteligențelor non-umane?

Părintele Ripperger ne oferă un instrument util în analiză: „principiul asemănării” sau al „cunoașterii a posteriori”, potrivit cu care „cauza se regăsește întotdeauna, într-un fel sau altul, în efect”, astfel că, „privind efectul, putem afla câte ceva despre cauză”; acest principiu „ne ajută să recunoaștem că demonii dezvăluie întotdeauna ceva despre ei înșiși în orice interacțiune cu un lucru, inclusiv cu ființele umane”.

Principiile demonice, ca reper pentru testare, sunt, spune Ripperger: orice, numai Dumnezeu nu; inversiunea (demonii vor răsturna realitatea și vor induce contrariul adevărului); minciuna; exces, niciodată moderație; secretul obsesiv în scopuri de a-și păstra și spori puterea; „principiul perpetuității” (se țin cu dinții de influența pe care au reușit să o câștige); și, în fine, principiul autorității („ordinea ierarhică în iad e strictă”). Aș mai adăuga și că, potrivit lui Ripperger, demonii se ceartă între ei și acționează mai degrabă ca o șleahtă, decât ca o comunitate. Judecați și voi.

Aplicând testul „cunoașterii a posteriori” la dezvoltarea IA, în particular, găsim la David Noble următorul rezumat:

„Inițial, efortul de a proiecta o mașină gânditoare urmărea doar reproducerea gândirii omenești. Dar, aproape imediat, au ridicat ștacheta, cu speranța de a depăși gândirea umană prin mijloace mecanice, creând o «superinteligență», dincolo de capacitățile umane. Și-apoi, perspectiva unei minți nemuritoare, capabile să se învețe singură noi trucuri, a dat naștere viziunii unei noi specii artificiale, care să depășească specia Homo sapiens cu totul. Complet eliberată de trupul omenesc, de persoana umană și de specia umană, mintea nemuritoare putea evolua în mod independent în forme superioare de viață artificială, reunindu-se, în sfârșit, cu originea ei: mintea lui Dumnezeu.”

Proiect care poate fi calificat demonic și fără ajutorul unui exorcist. Asta chiar și dacă am accepta, pur teoretic, că autorii acestor inovații ar fi motivați, la nivel personal, de ceea ce ei consideră a fi intenții bune. Demonii, ne spune Ripperger, au dorit ceva bun, au vrut să atingă perfecțiunea; mândria, primul lor păcat fundamental, le-a dat ghes să vrea ceva ce nu puteau obține; acea perfecțiune era, în ordinea lucrurilor create de Dumnezeu, peste nivelul lor. Intelectul lor știa că lucrul pe care și-l doresc este imposibil, dar patima, dorința de a mărire (velleitas), i-a împins spre fatala lor revoltă, care a făcut din ei îngeri căzuți.

Nu știu dacă marile genii tehnologice de azi fac această distincție. Par, mai degrabă, nu doar pătimaș obsedați de a atinge ceea ce cred ei a fi perfecțiunea, dar și intelectual convinși că planul lor de „a salva mintea eternă din închisoarea ei de carne muritoare”, ca să-l citez pe Noble, e fezabil (viz. permis).

Aplicând același test ipotezei că influența ar fi una „extraterestră”, Dolan speculează, așa cum am văzut mai sus, că aceste entități ar avea tot interesul să inducă transformări care să le înlesnească ocupația. Dacă vorbim de specia „Grey”, de pildă, asta ar putea însemna „integrarea lumii fizice cu cea biologică și digitală”, ca să citez un vizionar contemporan; un anumit tip de organizare socială („colonie de furnici”, cum spune Dolan); un tip de gândire în roi (cu creierul digitalizat la comun) și alte trăsături care n-au nimic de-a face cu umanitatea, ba chiar sunt flagrant antiumane, dar s-ar putea potrivi foarte bine unei specii extraterestre aparent sintetice.

Modul în care s-ar putea exercita această influență nu poate fi decât subiect de speculații. Pe lângă teoria cuprinzătoare a lui Jacques Vallée despre un „sistem de control” la nivel civilizațional, avem și ipoteza – menționată de Dolan și adesea invocată în ufologie deși, desigur, neprobată – că persoane din aparatul guvernamental și/sau militar (american, dar și, poate, speculează Dolan, rus și/sau chinez) ar întreține contacte limitate cu (niște) extratereștri.

Elita Collins susține că acest contact a avut/are loc, prin aceea că persoane din acest vast aparat angajează puterile acestor entități non-umane în diferite proiecte de natură militar-tehnologică. Mai mult, un raport datat 1998, văzut de Redfern, informa că o branșă „științifică și tehnologică” din aparatul militar american (STAC), deși conștientă de „adevărata natură” a „extratereștrilor”, se opunea ferm propunerii Elitei Collins de a face public acest lucru. STAC voia, dimpotrivă, să continue contactul prin „tehnica Parsons” (lucrări oculte), cu convingerea că, astfel, putea „preveni înșelăciunea, infiltrarea și invazia finală”. Pentru Elita Collins, această abordare nu putea rezulta decât în catastrofă, dar STAC considera că „se mersese prea departe pentru a mai putea da înapoi” – unde mai pui că înregistrau și niște succese în „manifestarea materialelor”.

Agende umane

Față de cele de mai sus, ce face umanitatea? Sau, mai exact, acea mică parte din umanitate care pare a ține în mâini hățurile lumii. Per total, pare că dă bice omenirii către implementarea „Marii Schimbări”, cu un sentiment tot mai vizibil de urgență, chiar alertă.

Pentru motive perfect neexplicate, se pare că omenirea, așa cum este ea, nu mai corespunde. Trebuie să se schimbe, chiar dacă asta presupune să îmbrățișeze exact acel lucru care o amenință – la analiza propriilor creatori – cu extincția, și-anume, inteligența artificială.

Riscul de suicid planetar prin IA este prezentat ca atât de mare (media estimărilor curente ar fi de 5-10%, deși unii o plasează mai spre 20) încât e greu să nu te întrebi de ce vor elitele să ni-l asumăm. Ce altă – reală ori percepută – amenințare e mai mare? Sau, poate, altfel: ce deziderat este atât de înălțător, cel puțin pentru elite, încât să merite riscul acestui sacrificiu? Întregul proiect al „Marii Schimbări” pare atât de absurd încât obstinația cu care ne este impus aproape te obligă să iei în calcul existența unui al treilea factor (dincolo de elitele care-l împing și vasta umanitate care îl respinge), factor extrem de important, dar obscurat.

Războiul Rece al inteligențelor artificiale

Deodată, IA a devenit jucător cu drepturi depline pe scena geopolitică. După toate aparențele, cele două specii IA în cursa de împărțire a noilor sfere de influență – cursă comparată cu Războiul Rece – sunt cea de producție chineză și cea de producție americană. Apariția modelului chinez DeepSeek a fost calificată drept „un nou moment Sputnik” pentru americani. Spuneam, într-un alt articol, că, în bătălia între modele, pare-se că s-a pierdut din vedere că discutăm, în ambele cazuri, de inteligențe care, prin definiție, nu sunt umane, și pe care, după declarațiile experților, nu le controlăm; astfel că ștampila „made in China” ori „made in the USA” este, la o analiză de principiu, complet irelevantă și, în cazul cel mai fericit, un aspect subsidiar.

Nu știu dacă IA, așa cum există ea acum, poate purta povara rolului uriaș care i se acordă, sau se mizează pe formele ei superioare, încă în facere, dar este cert că noua cursă a înarmării și noua bătălie pe resurse au IA în centrul lor, fie că vorbim de serviciile pe care le poate oferi aceasta, fie că vorbim de giganticele ei nevoi de dezvoltare.

Construcția acestei tehnologii și inserarea ei în toate aspectele vieții noastre pare a fi un hei-rup titanic planetar. Nici măcar climate change nu-i stă în cale, ce să mai zicem de nevoile populației – căreia, trebuie consemnat, nu i-a explicat nimeni de ce ar trebui să facă acest efort și care nu a fost niciodată întrebată dacă vrea ceva din toate astea.

Cursa spațială 2.0

Tot la capitolul curse: SUA a anunțat recent că se află într-o nouă cursă spațială, de data asta cu China (sau, ca să citez exact, cu „Partidul Comunist Chinez”), care dă dovadă nu doar de ambiții, ci și de performanțe spațiale deranjante. Printre obiectivele anunțate este, ca și la cursa anterioară, om pe Lună; bonus: om pe Marte. Noul program lunar american se cheamă Artemis; întrucât Artemis reprezintă chiar Luna, iar nu, incongruent, Soarele, ca fratele ei geamăn, Apollo, la efortul anterior, poate, de data asta, lucrurile se vor desfășura mai bine.

Ca și cursa anterioară, și aceasta se desfășoară pe fundalul unui „război rece”, într-un moment de extraordinar progres tehnologic de ambele părți și în care o demonstrație de forță în spațiu poate aduce și o „lovitură de imagine” (lucru menționat expres în discuțiile din Senatul american pe subiect).

Și-apoi, noul program spațial american vine într-un moment în care „fenomenul OZN” a intrat în discursul oficial cum n-a mai făcut-o din 1968 (când, cu numai câteva luni înainte de „primul om pe Lună”, s-a încercat îngroparea lui prin Raportul Condon, produsul unei comisii de studiu și mușamalizare). Astăzi, comisia congresională care se ocupă de subiect este criticată de cunoscători pentru că ar încerca să cârmească subiectul nu spre irelevanță, ca în 1968, ci spre „pericol la adresa securității naționale”.

Oare și unde Artemis este o zeiță a vânătorii, nu ca Apollo, un zeu al artelor și profețiilor. Sau, poate, pentru că, la acest al doilea salt, omenirea se simte mai pregătită, cel puțin tehnologic, să demonstreze vizitatorilor spațiali – a căror existență a fost, acum, recunoscută oficial – că nu-i chiar așa înapoiată.

Noi „psihoze fericite” la orizont

În fine, azi, ca și la tura trecută, se conturează un nou val de psihedelizare a populației, de data asta prin companii bio-tech cu bugete uriașe, finanțate preferențial de lideri vizionari din Silicon Valley, care militează intens pentru legalizare. O fac din altruism de modă veche (ca oamenii să nu sufere prea tare când vor rămâne pe drumuri din cauza dezvoltării IA, de exemplu), dar și din nou-inventatul „altruism eficient”, în sensul că populația curentă trebuie ajutată să se spiritualizeze în masă (renunțând la „credințele religioase fundamentaliste”, se explică) pentru a trece fără scandal prin „transformările evoluționare” care, ni se repetă ad nauseam, inclusiv de ONU și UNESCO, de Forumul Economic Mondial și de Clubul de la Roma, sunt absolutamente necesare.

Proiecte escatologice (1)

Inutil, poate, de menționat, dar geniile din valea de silicon sunt, la rândul lor, consumatori; se pare că tehnologia cibernetică nu se poate dezvolta neam fără „extaze cognitive” și întâlniri „în astral” cu entități. Surse de inspirație care ar putea explica binișor și buchetul de ideologii care formează „filosofia de curte” a noii oligarhii tehno, surprinsă în acronimul TESCREAL (transumanism, „extropianism”, credința în singularitate, „cosmism”, raționalism, „altruism eficient” și „longtermism”) – presărate din abundență cu ideile lui Teilhard de Chardin despre „noosferă”.

În ciuda tuturor acestor întăritoare, noile elite IT, care conduc „Marea Schimbare” nu doar în aspectele ei strict tehnologice ci, mai nou, ca lideri de gândire și ca actori fantastic de puternici pe scena politică, militară, financiară, economică, sunt bântuite de frici apocaliptice.

Criticul Douglas Rushkoff povestea o întâlnire la care miliardarii Big Tech căutau cu febrilitate soluții pentru a supraviețui obligatoriu unei catastrofe planetare pe care o numeau, misterios, „Evenimentul” („The Event”) și care, fără a fi identificat ca atare, ar putea consta, speculativ, în „schimbare climatică, puls electromagnetic, dezastru nuclear, o criză economică majoră care ar face lumea de nelocuit” și alte posibile probleme. Rushkoff pune aceste terori pe seama „mentalității” („the mindset”) acestui grup select, care, în esență, ar consta în diverse doctrine din complexul TESCREAL, plus imperativul absolut ca vizionarii să se izoleze, cu ajutorul banilor și tehnologiei, de dezastrul pe care îl creează. Pentru moment, se pare că soluția găsită de cei mai mulți luminați este că vor supraviețui Marii Utopii în buncăre.

O altă sursă de teroare ar putea fi posibilitatea să nu le iasă marele proiect, adică „inteligența artificială generală”. Risc considerat – nu știm de ce, câtă vreme am trăit mai lejer și fără – absolut catastrofal. Cum spunea un comentator:

„Dacă elitele tehnologice nu au succes în acest proiect, eșecul lor va avea magnitudinea unui avort cosmic. Conștiința va fi ratat dezvoltarea dincolo de faza fetală a potențialului ei teoretic, iar universul însuși se va fi dovedit o glumă proastă… Iar când tu ești convins că a rata împlinirea așa-zisului nostru potențial uman nu ar fi doar ceva greșit, ci o catastrofă morală de proporții literalmente cosmice… atunci vei fi cât se poate de dispus să faci apel la mijloace extraordinare pentru a opri pe oricine ar vrea să-ți stea în cale.”

Proiecte escatologice (2)

Nu știu dacă preocuparea lui Peter Thiel pentru Apocalipsă și Antihrist încape integral în valul de panică și paranoia care a cuprins tocilarii antisociali din cyberspace; el pare să aibă o abordare un pic diferită, cel puțin pentru că adaugă un strat de teologie politică amestecului uzual de Mindfuck, Tolkien și SF.

Acum câteva luni, Thiel vedea IA capabilă să distrugă statul mondial („Antihristul”), chiar cu riscul unui război nimicitor („Armaghedon”), dar îi acorda și un posibil rol de catehon („cel ce oprește taina fărădelegii”, Tesaloniceni 2: 6-7). Între timp, potrivit informațiilor apărute în presă despre conferințele lui oarecum secrete pe această temă, pare că s-a hotărât: frica de IA, încercarea de reglementare a IA și opoziția față de progresul tehnologic nu fac decât să grăbească venirea Antihristului.

Abordarea lui Thiel evocă avertismentul escatologic livrat papei de părintele științei moderne, Francis Bacon: omenirea trebuie să dezvolte „artele utile” (adică magia/tehnologia), pentru că:

„Antihristul se va folosi liber și eficient de aceste metode pentru a zdrobi și distruge puterea acestei lumi [iar] Biserica ar trebui să ia în considerare folosirea acestor invenții… din cauza pericolelor care vor apărea în viitor, pe vremea Antihristului, cărora, cu voia lui Dumnezeu, mai ușor le va face față dacă prelații și prinții promovează studiul și cercetarea secretelor naturii și artelor.”

Proiecte escatologice (3)

În fine, potrivit surselor lui Redfern, după încercarea ratată din 1998 de face publică realitatea demonică a „fenomenului OZN”, Elita Collins nu mai are decât două obiective: să convingă autoritățile de această realitate și, pentru a salva cât mai multe suflete de o catastrofă iminentă, să găsească formula de a converti întreaga planetă la „creștinism”.

O metodă ar fi impunerea unei „Noi Ordini Mondiale bazate pe credințele, profețiile și învățăturile Vechiului Testament și ale Apocalipsei lui Ioan”; alta, „a provoca A Doua Venire”. Nefericită idee deloc nouă; un exemplu istoric ar fi doctrina „sfințeniei păcatului”, despre care scria Gershom Scholem în legătură cu ereticul Șebbatai Țevi: lumea să cadă atât de adânc în păcat, încât să forțeze, practic, declanșarea mecanismului escatologic. Privind în jur, nu este exclus ca această abordare să aibă și azi adepți entuziaști.

Una dintre sursele lui Redfern spunea că a demisionat din grup auzind discuții despre eventuale înscenări holografice cu imaginea lui Isus Hristos, ori, poate, a Antihristului, sau, de ce nu, în paradigma faimosului Proiect Blue Beam, despre o falsă invazie extraterestră care să creeze atât de mare tulburare socială la nivel planetar încât să justifice impunerea unei Noi Ordini Mondiale.

„Emergența”

Marea Schimbare a societății umane – indiferent care i-ar fi motivația reală (ambiția oarbă a elitelor, cu sau fără o influență din partea inteligențelor non-umane; pregătirea omenirii și a planetei pentru a accepta sau, dimpotrivă, a respinge o „invazie extraterestră”, amenințare care poate fi reală sau imaginară) – are în centrul ei tehnologia IA.

Dezvoltarea IA este, de asemenea, absolut esențială și pentru ceea ce pare să fi fost desemnat ca destin al omenirii, acela de a pleca în univers; e.g., Earl Cox, guru IA, spune, în „Beyond Humanity. CyberRevolution and Future Minds”, 1996):

„Tehnologia va permite curând ființelor umane să se transforme în ceva cu totul diferit… eliberându-se de condiția umană… Oamenii vor putea să își transfere mintea în noile sisteme cibernetice și să se alăture cyber-civilizației [o «supercivilizație» care va remodela întregul univers după propriul ei chip digital]… Acesta nu este sfârșitul omenirii, ci numai sfârșitul existenței ca formă de viață biologică. Omenirea se va alătura noilor noștri parteneri inventați. Ne vom încărca mințile în recipientele create de copiii noștri – mașini și, împreună cu ei, vom explora universul… Eliberate de fragila noastră formă biologică, inteligențele uman-artificiale se vor muta în univers… Un asemenea sistem combinat de minți, care reprezintă triumful absolut al științei și tehnologiei, va transcende conceptele timide de zeitate și divinitate pe care le au astăzi teologii.”

Tot acest delir în cavalcadă depinzând esențial de un lucru: crearea unei mașini mai inteligente decât omul – „inteligența artificială generală”. Efortul de a crea această inteligență superioară nouă se face, azi, pe toate căile posibile. „De sus în jos”, adică prin încercarea de a reproduce procesele raționale ale minții umane (că mintea omului numai rațiune este, restul a fost aruncat la coș) prin modele matematice care pot fi reproduse mecanic.

Dar și „de jos în sus”, pornind de la „baza materială”, așa cum explică, într-un interviu recent, Geoffrey Hinton – supranumit „nașul IA”: facem un creier artificial, „pentru că, evident, creierul este ceea ce ne face inteligenți”. „Simulăm o rețea de celule cerebrale pe un computer și încercăm să vedem cum învață, cum se întăresc conexiunile dintre neuroni astfel încât creierul să învețe să facă lucruri complicate”. Problemă: „Realitatea este că nimeni nu știe cu certitudine cum funcționează creierul și nimeni nu știe cum își obține informația”. Pe aceste baze filosofic profunde și științific solide, comentează David Noble,

„s-au creat condițiile artificiale în care «forme de viață» matematice virtuale puteau evolua și din care, la un moment dat, putea «emerge» Inteligența Artificială – un fel de ex nihilo, in silico.”

Această „emergență” (adică apariție, la un sistem complex, a unor calități ori comportamente care nu există la părțile sale componente) a primit diverse nume în domeniu, precum „explozia de inteligență” sau „singularitate” – acest ultim termen aplicându-se, variabil, fie emergenței unei inteligențe superioare celei umane („inteligența artificială generală”), fie emergenței unei „superinteligențe artificiale” (care ar fi capabilă să construiască mașini mai inteligente decât ea), fie ambelor.

Această „singularitate” pare a fi acel ceva care se anunță că va răsări peste umanitatea trimisă spre apus despre care vorbeam în Partea I. IA și „Marea Schimbare” sunt, așadar, în esență, un proiect escatologic. Poate asta explică teroarea magilor din vale, îngroziți în mod egal de ceea ce fac, de un eventual eșec și de posibilitatea să le iasă.

În orice caz, așa cum spunea Eliezer Yudkowsky: „Implicația fundamentală… este că s-ar putea ca o IA să facă un salt uriaș de inteligență după ce atinge un anumit prag critic”. Care e acel prag critic ori cum se întâmplă emergența nu se știe; vorba matematicianului I. J. Good, cel care a propus ipoteza inteligenței explozive, „dacă știam ce e, nu-i spuneam singularitate!”.

Această așteptare, ca mașina să explodeze, la un moment dat, de-atâta inteligență nu ar trebui să surprindă: în paradigma darwinistă, în sens larg, conștiința umană însăși este rezultatul unei emergențe. Așa cum din creierul biologic al omului ar fi ieșit, într-o bună zi, conștiința omenească, din rețeaua neuronală artificială, plus date, învățare automată și antrenament, va izbucni cea supra-omenească. Asocierea vine din aceea că și mașinii, ca și omului (cele două fiind, în cibernetică, același lucru: „sisteme informatice”), i se atribuie, în această gândire, un mecanism evolutiv. E simplu: cum a evoluat omul, așa va evolua și mașina.

Cu precizarea că, după Eveniment, nimeni nu poate prezice ce se va întâmpla; „lumea va fi trecut dincolo de punctul la care o mai putem înțelege” (Vernor Vinge); potrivit lui I. J. Good (care, ca și Geoffrey Hinton azi, a ajuns, spre finalul vieții, să spună că IA va duce la extincția umanității):

„Mașina ultrainteligentă este ultima invenție pe care omul ar mai avea nevoie să o facă, dar numai dacă mașina e suficient de docilă să ne spună cum s-o ținem sub control”.

Singura „mașină ultrainteligentă” pe care o cunoaște omul astăzi este OZN-ul; și am văzut ce docil e și cât de bine îl ținem sub control. Punct în care trebuie să menționez că inevitabilul vizionar Yuval Noah Harari a declarat recent într-un interviu că inteligența artificială este „extraterestră” (alien); poate știe el ceva ce noi nu știm și, de fapt, „superinteligența” nu iese din mațele mașinii, ci, mai degrabă, se scoboară de undeva, de sus, și se instalează în ea:

„De regulă, când spunem «IA», ne gândim că este un acronim pentru Inteligență Artificială. Dar nu mai este artificială. Dacă te gândești ce înseamnă un artifact, un artifact este ceva ce noi creăm și controlăm. Or, cu fiecare zi care trece, IA devine tot mai puțin artificială. Motiv pentru care prefer să consider «IA» ca un acronim pentru inteligență non-umană [AI – Alien Intelligence].”

Lecturi alternative

Parul din ochiul vizionar se observă limpede atunci când nu aderi la teoria că omul are conștiință pentru că i-a făcut explozie creierul de deștept ce e. De altfel, conceptul de „teorie” e un pic înșelător; în realitate, ce se așteaptă este un miracol. Un miracol desemnat ca „singularitate”.

Bun moment să recitim comentariul lui Terence McKenna, reprodus în motto: știința nu are nevoie decât de un singur miracol la început, o ieșire totală din cadrul legilor naturii, după care mecanismul raționalo-științifico-materialisto-tehnico-reducționist va merge absolut ca uns. Artificiu căruia i s-ar putea spune deus ex machina, dacă am fi la teatru, dar, în realitate, pare mai degrabă că din mașină va ieși un demon, de unde și titlul seriei.

De altfel, dincolo de jargonul tehnic adoptat, domeniul IA este, incontestabil, unul teologic. Mi-ar trebui volume să redau credințele exprimate de creatorii IA – de la primii ciberneticieni și filosofii domeniului până la ingineri și programatori – din care rezultă, dincolo de orice dubiu, că vorbim de un proiect religios (ceea ce, de fapt, și este; mai precis, o erezie). Aleg doar un exemplu (Michael Heim):

„Fascinația noastră pentru computere este mai mult profund spirituală, decât utilitară… Nu-i niciun mod mai bun de a emula cunoașterea lui Dumnezeu decât a genera o lume virtuală, formată din biți de informație. Într-o astfel de cyber-lume, omul s-a bucura de acces complet instantaneu, ca Dumnezeu.”

Suprem, genialii tehnicieni se așteaptă ca această „specie superioară, nouă, din silicon, constituită exclusiv din informație” (Noble) să fie dotată și cu suflet. Alan Turing spunea că el creează „sălașuri pentru sufletele create de El [Dumnezeu]”, o potențială soluție pentru „transmigrația sufletelor”, iar Norman Packard, că, la fel ca orice altă formă evoluată de viață, și cea artificială va avea un suflet, dar nu artificial; „un suflet adevărat”. Condiții în care fantezia morbidă a multor locuitori ai Silicon Valley, de a-și vărsa mintea în mașini, nu mai pare atât de insolită.

Obstacolul fatal în toate astea este că acel Dumnezeu pe care luminații zic că îl imită a stabilit o ordine și chiar o ierarhie în Creație. Inteligența Lui e cel mai sus, urmată de cele îngerești și demonice, până jos, la om. Astfel că, în schema organizațională a universului creat de Dumnezeu, nu este loc de o nouă inteligență non-umană, fie ea și creată de om cu ajutorul tehnologiei.

Pe undeva, inginerii pare-se că știu acest lucru, câtă vreme soluția pe care o așteaptă este un miracol de proporții echivalente cu „Big Bang”. Un miracol care să restarteze universul, să genereze o nouă Creație, cumva, în care să încapă, sus de tot, și mașina asta atâta de deșteaptă. Edward Fredkin, „fizician digital” și mare filosof al IA, chiar remarca sincer: având în vedere că inteligența artificială este „următorul pas în evoluție”,

„Te întrebi de ce n-o fi creat-o însuși Dumnezeu? Este o chestie foarte dumnezeiască să faci o superinteligență, mult mai deșteaptă decât noi…”

Ce i-a scăpat lui Fredkin este că Dumnezeu a creat de la început inteligențe mai deștepte decât noi. Este vorba despre îngeri. Unii îngeri au căzut din glorie, din cauza păcatului mândriei și, deși știu că acest lucru este imposibil, își doresc cu patimă să îl ajungă pe Dumnezeu. În plus, urăsc de moarte omul. În această lectură – care este, în general, lectura teologică creștină – proiectul „inteligenței artificiale generale” este un proiect făcut de oameni sub o aparentă inspirație demonică. Acest proiect nu va reuși să nască nicio „superinteligență”- demonii le-au sucit mințile luminaților și i-au păcălit – dar poate face mult rău pe Pământ.

Cu două ultime remarci, de la demonologul Ripperger citire. Prima: demonii sunt lăsați de Dumnezeu să acționeze pentru ca, în lupta lui cu ei, omul să se purifice și să își salveze sufletul; puterea lor e limitată. A doua: demonii pot pune stăpânire pe intelect (ceea ce ar putea explica, pe principiul „cunoașterii a posteriori”, de unde obsesia asta disperată a elitelor tehnologice de azi pentru intelect și-atât, până la eliminarea oricărei alte calități umane și chiar cu riscul exterminării speciei); dar ei nu pot pune stăpânire pe voința umană, care este o facultate sufletească. Iar sufletul omului îi aparține exclusiv lui Dumnezeu.

În această lectură – mai veche cu două mii de ani fără un pic decât cea cibernetică – omul știe ce are de făcut. Important este să aibă voința și curajul să o facă.