Declarații contradictorii

Uriașul scandal supranumit „SMSgate” sau „Pfizergate” continuă.

În aprilie 2021, într-un articol intitulat „How Europe Sealed a Vaccine Deal with Pfizer Through Texts and Calls”, New York Times dezvăluia că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, negociase personal cu Albert Bourla, șeful Pfizer, prin SMS, un colosal contract în valoare de circa 35 de miliarde de euro pentru 1,8 miliarde de doze de vaccin Covid-19.

Contrar reglementărilor UE privind transparența, mesajele nu au fost arhivate, motiv pentru care Emily O’Reilly, avocatul poporului la nivel UE, a ajuns la concluzia, în urma unei anchete, că a fost vorba de o „proastă gestionare”, iar New York Times a depus plângere la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Comisia Europeană s-a apărat, inițial, spunând că, deși a efectuat „cercetări interne”, mesajele SMS nu au fost arhivate, și că, mai mult, mesajele electronice fiind efemere, ele nu constituie documente publice guvernate de obligația de transparență.

CJUE a respins această apărare; potrivit deciziei pronunțate în luna mai 2025, Comisia Europeană nu a oferit nicio justificare credibilă pentru a nu prezenta mesajele sau pentru potențiala lor distrugere.

După ce, la începutul lunii iulie, von der Leyen a supraviețuit unui vot de neîncredere în Parlamentul European, Comisia a lăsat să expire termenul de recurs împotriva deciziei CJUE, anunțând că „va respecta” hotărârea instanței, oferind o „explicație mai bună” pentru neprezentarea sau distrugerea mesajelor potențial incriminatoare dintre von der Leyen și Bourla.

Între timp, Comisia Europeană a trimis publicației New York Times un răspuns la o investigație jurnalistică, răspuns publicat pe 31 iulie 2025, care, în loc să clarifice lucrurile, naște noi întrebări.

Printre altele, Comisia susține acum că mesajele dintre von der Leyen și Bourla nu ar fi fost SMS, ci mesaje transmise pe aplicația Signal, care nu permite stocarea mesajelor decât pe telefonul utilizatorului, fără posibilitatea unui transfer în caz de schimbare a aparatului.

Asta ar explica, poate, tehnic vorbind, lipsa acestor mesaje, dar nu și încălcarea obligației de înregistrare, pentru că, indiferent că vorbim de SMS, Signal sau orice altă aplicație, comunicările dintre cei doi intră în aria de reglementare a Electronic Data Interchange (EDI). Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 prevede că orice document (inclusiv comunicări digitale) care are semnificație administrativă sau politică – inclusiv mesajele informale, dacă acestea au influențat luarea unor decizii cu caracter public – trebuie declarat în Registrul de Transparență pentru „lobby-iști”.

Comisia susține, de asemenea, că, de fapt, mesajele dintre cei doi nu făceau decât să stabilească niște întrevederi profesionale. Dincolo de faptul că, și în acest caz, ele trebuiau înregistrate, această nouă „explicație” intră în contradicție cu una dintre apărările formulate de Ursula von der Leyen în cauza penală deschisă împotriva ei de lobby-istul belgian Frédéric Baldan (căruia i s-au alăturat alți o mie de reclamanți, cetățeni europeni, dar și guvernul maghiar).

Plângerea lui Baldan, formulată în aprilie 2023 la Liège (și transferată, între timp, la parchetul european anti-fraudă, EPPO), o acuză pe von der Leyen de uzurparea funcției oficiale, distrugere de documente oficiale, corupție și conflict de interese. În acea cauză, von der Leyen a susținut că publicarea mesajelor i-ar aduce atingere dreptului la viață privată – ceea ce contrazice ideea susținută de Comisie în scrisoarea către New York Times, că mesajele ar fi avut ca obiect stabilirea unor întrevederi de natură profesională.

„Incompetență, disimulare sau o relație privată? – mesajele nu au fost făcute publice, dar scandalul se adâncește”, conchide France-Soir.

sursa: France-Soir, The European Conservative, Politico