Dosarul JFK (III): Misterioasa Antarctica

Aceasta este a doua parte a traducerii în limba română (cu subtitluri și câteva adnotări adăugate) a materialului publicat de Dark Journalist pe 22 noiembrie 2024 sub titlul The Final Speech.

Originalul video, în limba engleză:

Operațiunea Highjump

Dark Journalist (DJ): Revenind la Byrd și dosarele lui… Operațiunea Highjump este extrem de misterioasă și extrem de neobișnuită din multe motive. Unul este că a avut loc în același an cu incidentul OZN de la Roswell, în 1947. Era în pregătire din 1946.

Apoi, are mai mulți actori de tipul celor cu care ne-am obișnuit în acest caz. Unul dintre ei este chiar fiul amiralului Byrd, la care am să revin, pentru că e foarte interesant. La acel moment, el era marinar, avea numai 22 de ani, dar a ajuns să facă parte din echipa operativă a Operațiunii Highjump.

Deci s-a dus acolo. Expediția avea 4.700 de oameni, 13 nave, 23 avioane – toate astea doar ca să exploreze Antarctica…?

Toate documentele acestei expediții Highjump sunt încă la sertar, clasificate de guvernul SUA, nu poți avea acces la ele. Dacă ți se pare că 61 de ani este un timp mult prea lung ca guvernul să ascundă ceva, gândește-te la cei aproape 80 de ani care au trecut de la această expediție. Deci e ceva neobișnuit cu Highjump.

Dar există, ca întotdeauna, câteva informații care s-au scurs de-a lungul anilor.

Una este că Highjump s-a terminat în numai șase săptămâni, deși trebuia să dureze șase luni. Au plecat de-acolo în trombă, pentru motive pe care încă nu le cunoaștem.

Singurul lucru pe care îl știm, și care este extrem de ciudat oricum, este că amiralul Byrd însuși, pe drumul de întoarcere, se oprește în Chile și acolo este întrebat de un reporter ce s-a întâmplat, care e problema. Iar Byrd îi răspunde: am trecut de Al Doilea Război Mondial, dar acum trebuie să ne pregătim să luptăm cu aceste noi avioane de vânătoare inamice, pentru că am fost atacați de niște discuri. Poveste care se răspândește peste tot.

NOTĂ (Mea Sponte): Existența acestui interviu acordat de amiralul Byrd în presa chiliană a fost mult timp contestată, dar există un facsimil.

În 1947, prestigiosul ziar chilian „El Mercurio” a publicat un articol al corespondentului său, Lee van Atta, care se afla la bordul navei Mount Olympus, parte din expediție. Titlul articolului era „Amiralul Richard E. Byrd vorbește despre importanța strategică a polilor”. Articolul relatează:

„Amiralul Byrd a declarat azi că este imperativ pentru Statele Unite să inițieze imediat măsuri defensive împotriva unei posibile invazii de aparate de zbor ostile care operează din regiunile polare.

El a spus: «Nu vreau să sperii pe nimeni fără motiv, dar asta este crunta realitate, că, în cazul unui nou război, zona continentală a Statelor Unite va fi atacată de aparate de zbor venind de la unul sau de la ambii poli».

Cât privește expediția recent încheiată, Byrd a declarat că rezultatul cel mai important al observațiilor și descoperirilor făcute este tocmai acest potențial efect pe care l-ar putea avea asupra securității Statelor Unite”.

DJ: Așadar, indiferent ce au văzut sau ce li s-a întâmplat în Antarctica, e clar că s-au gândit: Doamne, am dat peste o bază militară a cuiva, nu? Pentru că au fost atacați. Ori, cel puțin, s-au speriat îndeajuns încât să creadă  că sunt atacați. Cert este că au văzut ceva cu totul ieșit din comun.

Acum, să nu uităm că Byrd fusese de multe ori în Antarctica până la acel moment, așa că știa la ce să se aștepte. Înseamnă că lucrul pe care l-au văzut a fost ceva suficient de înfricoșător încât să-i gonească de-acolo, s-au speriat groaznic.

Byrd a mai spus că acum avem un inamic care poate zbura de la un pol la altul, avem un război de o cu totul altă magnitudine. Asta a fost mărturia amiralului Byrd imediat ce s-a întors din expediție.

Povestea face înconjurul lumii și, mă rog, Byrd este chemat la niște discuții foarte dure în care i se spune: gata, de-acum încolo nu vorbești cu absolut nimeni despre Antarctica. Nu vorbești cu presa, nu vorbești cu familia, nu vorbești cu Departamentul de Stat despre absolut nimic din toate astea. S-a terminat cu Highjump. Nu mai menționezi niciodată expediția asta.

Și realitatea este că, după asta, Byrd nu mai apare decât o singură dată la televizor, în 1955, într-un interviu, și spune și acolo lucruri neobișnuite despre Antarctica – spune că Antarctica va salva lumea, că, până la urmă, omenirea va avea nevoie de Antarctica…

Mă rog, bizar, cum vorbește, mai ales că, să nu uităm, omul este militar, nu e vreun poet, nu este genul care să spună lucrurile pe jumătate. Dar faptul că spune așa ceva arată că lucrul pe care l-a văzut acolo l-a marcat profund, așa cum reiese clar și din discuția cu reporterul chilian.

Este foarte clar că s-a dus acolo și a dat peste ceva cu totul extraordinar, de a putut să-și ia el ditamai armada, nave, avioane, 4.700 de oameni, și să plece val-vârtej după numai șase săptămâni.

Sigur că întrebarea a rămas: ce s-a întâmplat acolo? Ce au văzut?

Fiul amiralului Byrd și o moarte misterioasă

Ei bine, dacă sapi un pic mai adânc în poveste ajungi la lucruri foarte interesante, întrucât fiul amiralului Byrd, care, cum spuneam, a participat și el la Highjump, a vrut să deschidă un muzeu cu hârtiile tatălui lui, după ce amiralul a murit. Asta se întâmpla prin anii optzeci.

Și este invitat să vorbească la National Geographic Society, la Washington D.C.; să vină acolo și să povestească despre tatăl lui, despre Highjump, despre ce se întâmplase. Și el zice da, ok, vin. El locuia la Boston.

De fapt, o paranteză ciudată, când aveam 15 ani, lucram la o cafenea și treceam în fiecare zi pe lângă o casă de pe Beacon Hill. Am aflat mult timp după aceea că era casa lui. Cercetând istoria asta am văzut casa și mi-am zis: vai, dar asta e casa pe lângă care treceam eu zilnic! Casa fiului amiralului Byrd. Mă rog.

Dar ce s-a întâmplat cu fiul lui Byrd este foarte interesant. Și aici intru un pic în ceea ce numesc eu X-Protect [un grup care vrea să păstreze secretul asupra acestui tip de informații].

Deci acceptă să țină acea conferință la Washington, băiatul lui îl duce la gară, îi aranjează tot – cine urma să-l aștepte la Washington, cu cine urma să se vadă, toate astea. Dar el dispare fără urmă.

Și reapare, mort, o lună mai târziu, într-un depozit din Baltimore, Maryland. Este deshidratat, este malnutrit, dar nu poartă aceleași haine cu care plecase de acasă. S-au dat tot felul de explicații aceste morți a lui, dar niciuna nu are sens. Ce este clar este că, din nu se știe ce motiv, s-a oprit la Baltimore și s-a dus la acel depozit, într-o zonă cu depozite mari, a intrat acolo și acolo a murit.

Nu a mai ținut niciun discurs la Washington despre Operațiunea Highjump.

Deci putem vedea cât de adânc, de profund, de strict este nivelul de control asupra oamenilor implicați în proiecte ca ăsta. Și, din nou, asta merge la proiectul de tehnologie aerospațială avansată, pentru că asta testau în Antarctica.

Dar să revin la fiul lui Byrd… Singura persoană care l-a văzut în perioada cât a stat la Baltimore a fost unul dintre paznicii de la depozite, care a zis că-l vedea mergând împreună cu un alt bărbat și că erau, amândoi, extrem de murdari.

Nu avea nicio explicație. Dar spunea că i s-a părut extrem de ciudat, pentru că purta numai un pantof și, la un moment dat, i-a cerut niște indicații despre ceva și l-a frapat faptul că vorbea atât de frumos, de elevat. Și-a dat seama că era un tip cu educație  și nu-și explica de ce arată și trăiește ca un vagabond.

În fine, asta s-a întâmplat cu fiul amiralului Byrd. Din nou, face parte din acest nor de mister din jurul Operațiunii Highjump și a documentelor legate de ea, pe care nu le putem vedea.

Ideea de a face un muzeu a murit odată cu el. Și modul în care a murit… Deși, odată ce intri în zona OZN și aerospațiale, vezi des cazuri de-astea…

E o poveste ciudată și, la vreme aia, toată lumea s-a alarmat. Au apărut articole în New York Times, în Washington Post, toată lumea a cercetat și a rămas scărpinându-se în creștet… Multe ziare se ocupă mai degrabă cu mușamalizarea, dar, în cazul ăsta, chiar s-au întrebat: ce se întâmplă aici?…

Kelsey Forest (KF): Ce arme secrete și programe antigravitație se dezvoltă în Antarctica și cum se leagă ele cu adevărurile mai profunde ale dosarului OZN?

Operațiunea Deep Freeze

DJ: Da, altă poveste fascinantă. Unul dintre invitații mei la podcast a fost John Warner IV, fiul senatorului Warner și al lui Catherine Mellon, moștenitor al averii Mellon. Iar tatăl lui, ca senator și ca director în forțele navale, a fost foarte adânc implicat într-un program care se chema Deep Freeze. S-a dus de multe ori în Antarctica.

De fapt, era unica deplasare în care nu-l lua și pe fiul lui cu el, din cauza nivelului de securitate care există în programul Antarctica. Dar, crescând, fiul lui a aflat că tatăl lui a participat și la Majestic-12… De fapt, senatorul Warner era membru al Majestic-12.

Și fiul s-a hotărât să îl întrebe, să-i ceară niște informații despre Antarctica, ce se întâmplă acolo. Iar senatorul i-a răspuns că i-ar plăcea foarte mult să-i poată povesti, pentru că este ceva care va avea impact asupra întregii umanități. După care, la un moment dat, i-a spus că nu-i poate dezvălui decât că e ceva care are legătură cu spațiul.

Wernher von Braun, Byrd și expediția naziștilor în Antarctica

Și-acum, dacă mergem înapoi la istorie, devine foarte interesant, pentru că unii dintre cei implicați în aerospațiale apar și în legătură cu Antarctica.

De exemplu, Wernher von Braun, specialistul în rachete care a contribuit atât de mult la formarea NASA.

El a fost foarte influențat de o carte care se cheamă Two Planets. Iar cartea asta, Two Planets, a inspirat pe mulți oameni de știință germani să demareze un program de dezvoltare de rachete.

Dacă citești această carte – care este un roman SF publicat în 1893 – vei vedea că are un concept foarte interesant: este vorba despre o civilizație extraterestră care vine și se instalează în Antarctica. Antarctica devine habitatul lor natural, cum ar veni. Și mai e acolo o întreagă chestie cu planeta Marte și cu călătoria spațială, mă rog…

Dar, citind cartea asta, von Braun și alți oameni de știință germani decid să dezvolte acest program de rachete, cu care să poată ajunge nu doar  în spațiu, ci și în Antarctica. Și asta devine o obsesie a oamenilor de știință germani și a conducerii naziste.

De altfel, l-au angajat pe amiralul Byrd, naziștii. I-au spus: învață-ne tu tot ce trebuie știut despre Antarctica. Asta era în anii treizeci, când l-au angajat naziștii pe Byrd. Nu eram în război cu Germania, aveam relații normale.

Mulți uită asta, dar, în 1936, nemții, partidul nazist, au fost gazdele Jocurilor Olimpice, ceea ce este extraordinar, dacă te gândești. Și le-au transmis la televizor. Deci era un întreg val de simpatie atunci, Germania era în centrul atenției.

Și, deci, naziștii îl angajează pe Byrd și-i spun: uite, vrem să mergem în Antarctica și vrem să ne explici cum stă treaba acolo.

Se duc și după aceea revendică teritoriul, îl numesc Neuschwabenland (New Swabia). Această Neuschwabenland ar urma să fie teritoriul lor, în viitor, ca o Valhalla. Și-i atașează Antarcticii aceste teme și termeni din mitul Regelui Arthur… destul de ciudat.

Dar ce auzim că se întâmpla de fapt în spate este că naziștii construiau în Antarctica, la acel moment, o bază militară gigantică, astfel că este posibil ca asta să fi văzut amiralul Byrd când s-a dus acolo, în 1946, ceva care avea legătură cu această bază militară nazistă. Sigur, astea sunt legende…

Și asta este și parte din problemă, când vorbești despre Antarctica. Este un mister total. E mai ușor să obții informații despre spațiul cosmic decât despre Antarctica. Totul este păstrat strict secret… Am vorbit cu oameni care au lucrat în Antarctica și spuneau că sunt ținuți în diverse tabere și garnizoane securizate și că sunt instruiți ce au voie să spună și ce nu.

Cutremure artificiale

Se pare că una dintre armele pe care le dezvoltau acolo și a fost folosită era capabilă să genereze cutremure. Se spune că au testat-o și a urmat un cutremur masiv în regiune…

Mulți dintre cei care au lucrat acolo și au vorbit ca whistleblowers spun că acel cutremur a fost cauzat de testarea acelei tehnologii.

Bine, dacă te duci la oameni ca Nikola Tesla, dacă te uiți la ce făcea el, vei vedea că el are patent pe o mașină care poate genera cutremure. Iar acest patent a fost eliberat în 1899.

Și există o întreagă poveste, că ar fi fost provocat – cum poți tu, un om de știință, să generezi un cutremur! Iar el a  creat un cutremur în Manhattan! Ba chiar a fost la un pas a fi acuzat oficial de asta.

Așa că tehnologia asta există și a trecut pe sub radar, de la un grup de interese private la altul.

NOTĂ (Mea Sponte): Un detaliu mai puțin cunoscut este că, la moartea lui Nikola Tesla, persoana care s-a ocupat de recuperarea și studiul materialelor lăsate de acesta în urmă (care au fost confiscate integral) a fost un anume John George Trump, fizician, inventator și… unchiul patern al actualului președinte al Americii, Donald Trump.

Iar eu încerc să aflu care sunt grupurile astea și ce legătură au ele cu oameni ca Berkner, ca Byrd, ca von Braun, care par să aibă această dublă conexiune: și cu OZN-urile, și cu cercetările din Antarctica, în același timp. Este clar că există această legătură, ea este foarte ușor de văzut, de probat, dar nu apare în istoria oficială.

Dar Tesla a creat și energie wireless. Deci au avut grijă să nu-l lase să meargă prea departe. Pentru aia nu l-au pus sub acuzare…

Ce au descoperit în Antarctica?!

KF: Bun. Acum, răspunde-mi la întrebarea: de ce s-au dus atât de multe figuri majore din domeniul politic, diplomatic și religios în Antarctica începând cu 2016? Și ce a văzut acolo astronautul Buzz Aldrin?

DJ: Da, fascinant. Am să încep cu Buzz Aldrin, pentru că e un caz foarte ciudat. Deci, Buzz Aldrin este al doilea om care a mers pe Lună. Un astronaut de imens succes.

Dar el a spus și lucruri mai bizare. De exemplu, că am fi găsit artefacte pe Phobos [una dintre cele două luni ale planetei Marte]. Lucruri de acest fel… a scos niște păsărele pe gură la viața lui.

Dar, în 2017, s-a dus în Antarctica. Și e foarte ciudat, pentru că a fost evacuat de acolo rapid, pe motive medicale.

Și, după aceea – pentru că era foarte activ pe contul lui de Tweeter, întotdeauna posta ceva, ori, despre Apollo, ori despre alte lucruri – deci, imediat după ce a fost evacuat medical din Antarctica, a scris pe Tweeter: „Pure evil” [Răul absolut]. Asta e postarea lui.

Faptul că fusese chemat acolo pentru experiența lui de astronaut este indiscuttabil.

În aceeași perioadă s-au mai întâmplat niște lucruri foarte interesante în legătură cu Antarctica.

La sfârșitul mandatului președintelui Obama, se duce acolo secretarul de stat, John Kerry. Foarte interesant.

Apoi, o figură religioasă importantă din Rusia, echivalentul papei la ruși [Patriarhul Chiril I], se duce și el acolo. Ai brusc o întreagă serie de misiuni din astea de vizită în Antarctica…

Este adevărat că operăm de multă vreme acolo, dezvoltăm programe secrete – arme, antigravitație – dar aici se pare că e vorba despre ceva nou, despre o descoperire. Iar, când te gândești despre ce fel de oameni este vorba – astronauți, politicieni, demnitari…

Un astronaut, de exemplu… pe mine mă face să mă gândesc că au descoperit un artefact legat de spațiu. Poate un obiect care a căzut acolo…

Dar un lucru este cert: după 2017, secretul și securitatea cu privire la Antarctica au crescut la cote maxime. Și, de fapt, vorbind despre Antarctica, ajungem imediat la Lockheed Martin, care este cel mai mare și mai secretos contractor militar de la noi și care are o prezență masivă în Antarctica.

Deci, din nou, ne lovim de întrebarea: de ce? Iar, în opinia mea, singurul mod în care poți încerca să răspunzi, câtă vreme nu avem voie să mergem în Antarctica să cercetăm cu ochii noștri, cum s-ar face în condiții normale, este prin cercetarea istoriei persoanelor care au fost acolo și a figurilor care sunt profund asociate cu Antarctica. Asta îți deschide un fel de ușă spre ce se întâmplă în Antarctica…

Dar însuși faptul că suntem în secolul XXI și o întreagă masă continentală, care reprezintă a șasea parte din suprafața de pământ a planetei, este interzisă accesului public – faptul ăsta, în sine, este absolut extraordinar. Mai ales dacă te uiți că istoria de explorare de-acolo, toate lucrurile astea, sunt clasificate de 80 de ani și mai bine…

Urmează Partea a IV-a.