Demascarea lui Robin Hood

BBC anunță iminenta lansare a unui film care se cheamă „Moartea lui Robin Hood” (scenariu și regia, Michael Sarnoski), film în care, după prezentarea făcută, nu moare numai Robin Hood – omul ci și Robin Hood – legenda.

De ce l-ar omorî cineva, totuși, pe Robin Hood? Care era bun, care era curajos, care era frumos, care lua de la bogați și dădea la săraci, care era puternic și era galant cu domnițele și generos cu cei slabi, care avea umor, care era arhetipul haiducului în cultura anglo-americană – și, grație multelor filme, inclusiv de animație, care au încântat copilăria atâtor generații, a devenit un erou mondial.

Cum, de ce l-ar omorî? Pentru că nu este adevărat.

Spre deosebire de femeile eroice care nu-și strică nicicând coafura și unghiile puse în timp ce bat ditamai zdrahonii de bărbați de le sună apa în cap – fie ele polițiste, fie ele prințese, fie ele spioance, fie ele soldați. Spre deosebire de aristocrații europeni de culoare de pe la înaltele curți medievale, care vin să ne arate că incluziunea mergea bine mersi – și avant la lettre – chiar și în secolul XV; deși, în același timp, nu mergea, iar europenii erau niște sclavagiști foarte răi. Spre deosebire de persoanele de sex incert și multiplu, identificat din minut în minut a fi altul, care populează mai nou producțiile cinematografice și se reclamă a fi copiii Părintelui 1 și Părintelui 2, dintre care ambii, la o adică, pot fi gravizi.

Spre deosebire, nu-i așa, de marii benefici ai zilelor noastre, fie ei faimoși filantropi, fie ei înalți funcționari ai instituțiilor supranaționale, fie ei activiști pentru drepturile gândăcelului de bălegar, cei care luptă cu vremea, cu inegalitățile de șansă și sex pardon gen, cu suprapopularea, cu de ce nu sunt minoritățile majorități. Ăștia da, sunt eroi adevărați, iar noi nu-i vedem bine din cauză că le ia fața câte un Robin Hood, câte un Zorro, Pintea Viteazul, Iancu Jianu sau (sunt de la Brăila) Terente.

În ciuda legendelor care au apărut despre el încă din secolul XII, Robin Hood – urmează să ne spună acest film – era (spoiler alert) un tâlhar, și sexist, și violent și mânat de motive îndoielnice.

Dar, fiindcă suntem în epoca auto-analizei psihologice până la deșirarea oricărei identități, el își ia, totuși seama și – reprezentat în film de un Hugh Jackman mai bătrân dar, totuși, sexi, că altfel chiar nu ar veni nimeni la film – își face o anamneză morală de numa-numa, declarând, la final, că legenda lui este falsă.

Ba, ne spune articolul, foarte subtil, Jackman nici măcar nu vorbește despre sine la persoana I, ci la persoana a III-a, atâta este de împovărat de impostură. Întâlnind o femeie care îl laudă pe Robin Hood pentru faptele sale, Robin Hood postmodern, scindat regulamentar, zice: „Nu a fost un erou. A jefuit și a omorât de plăcere, atâta tot”.

Nu mai redau restul analizei BBC – previzibil, masacrarea legendei lui Robin Hood este salutară. E ceva cu structurile de putere, cu întrebări filosofice despre cum se creează eroi – și de ce nu și eroine, că nici stareța aia din legendă nu era numai rea; e ceva despre psihologia maselor și despre cum nu există bine și rău.

Noul film se încadrează într-o campanie care continuă de câțiva ani pentru desființarea tuturor eroilor culturii de masă: și Superman, și Agentul 007, până și Alba ca Zăpada, toți trec prin acest ciur și devin și mai gri, și mai roz, în același timp.

Deocamdată, publicul larg răspunde la aceste eforturi corozive refuzând să se prezinte la cinema în asemenea număr că Hollywoodul e pe butuci, iar Internetul e plin de miștouri despre anacronismele ridicole cu care sunt împănate atât de multe dintre filmele noi. „Go woke, go broke”, zice înțelepciunea populară, după ce le mai pune copiilor, a șaptea oară, un film vechi cu dragul de Robin Hood.

Sursa în text.