„Poți să-i spui misticism, dacă vrei, dar eu întotdeauna am crezut că există un plan divin care a plasat acest măreț continent între două oceane, ca să devină destinația celor mânați de o iubire nezdruncinată pentru libertate și de un curaj special”.
Președintele Ronald Reagan, 4 iulie 1986
În ianuarie 2024, în plin avânt globalist, World Economic Forum (WEF) făcea public un raport intitulat „Faith in Action – Religion and Spirituality in the Polycrisis”.
Documentul recunoștea, pe de o parte, importanța credinței religioase și, mai ales, potențialul acesteia de a se opune agendei globalizării, demonstrat mai recent prin rezistența la campaniile de injectare pandemică. Pe de altă parte, WEF recunoștea tentativa de a înlocui credința religioasă cu credința în globalism și dogmele lui; recunoștea faptul că agenții globalismului sunt „agenți ai convertirii” la această nouă religie globală și că ONG-urile nu au reușit să înlocuiască bisericile.
Condiții în care WEF își anunța intenția de a racola direct religiile, prin instituțiile și reprezentanții lor (denumiți „actori confesionali”), în sprijinul Agendei 2030 și a „Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă” (SDG) impuse de ONU în colaborare cu partenerul său strategic, WEF.
Am comentat pe larg acest raport WEF, analiză urmată de o serie de articole intitulată „Noua Religie Mondială”, în care am refăcut, foarte pe scurt, istoria recentă a eforturilor de convertire a umanității la globalism qua religie profană, începând cu un proiect pilot de transformare a conștiinței umane, „Changing Images of Man” (1980) și mișcarea New Age și continuând cu influența majoră a doctrinelor acesteia asupra politicilor actuale ale ONU, de la „schimbare climatică” la „educație transformativă”. Am încheiat acea serie cu analiza unui raport recent (2022) al Clubului de la Roma, intitulat „Transformative Literacy: Pathways to Regenerative Civilizations”, care demonstrează realitatea, continuitatea și perseverența eforturilor de convertire la globalism, cu o scurtă privire către rezultatul final urmărit: planetizarea.
Ecartul de timp acoperit în seria „Noua Ordine Mondială” cuprinde ultimele câteva decenii, dar, așa cum sugeram într-unul dintre acele articole, filonul ocult care străbate proiectul statului mondial este mult mai vechi. Seria de față vine să completeze tabolul cu o privire istorică mai profundă, care demonstrează durata seculară și extraordinara perseverență a proiectului pe care îl numim azi „globalism”, prezentând și câteva dintre elementele sale constitutive la nivel filosofic, teologic și doctrinar; câteva dintre simbolurile lui perene; câteva prototipuri sau modele ideale; și câteva dintre personajele reprezentative ale proiectului de-a lungul secolelor.
Pentru această incursiune, apropii lupa de unul dintre punctele marcate în seria „Noua Religie Mondială”, și anume destinul special rezervat Americii în acest proiect globalist. Menționam acolo studiul intitulat „The Secret Destiny of America”, scris de Manly P. Hall, poate cel mai cunoscut autor pe tema ocultismului din secolul XX și un soi de mentor pentru președintele Ronald Reagan. Acest studiu îmi va fi ghid în analiză.
Seria de față se intregrează în cea anterioară, la care trimit pentru concluziile privind caracteristicile actuale ale „marii lucrări” oculte (vezi mai ales „Noua Religie Mondială (IV): Căderea Omului și Pământul Dumnezeu”).
Câteva cuvinte despre președintele Reagan și Manly P. Hall
Am reprodus în motto un fragment din discursul președintelui american Ronald Reagan la celebrarea centenarului Statuii Libertății, una dintre multele lui intervenții care a atras atenția prin accentele sale ezoterice.
Într-un articol apărut în 2014 în revista Salon, care descrie relația dintre Reagan și Hall sub titlul „Ronald Reagan and the occultist: The amazing story of the thinker behind his sunny optimism”, se spune că:
„În timpul campaniei prezidențiale din 1980, mulți americani au fost electrizați de America pe care o descria Reagan: o națiune cu o misiune divină, în care voința poate crea orice își dorește.”
Reagan avea „o perspectivă fundamental globalistă și chiar un pic utopică” (se înrolase în mișcarea de federalizare a lumii United World Federalists imediat după război). Viziunea lui era, însă, mai puțin geopolitică, sau măcar realistă, cât era, în realitate, ocultă, deși Salon insistă că era vorba de un ocultism „solar”, vesel, „optimist”, orientat spre perfecționarea sinelui și „gândire pozitivă”. Toate astea fiind mărci ale mișcării New Age. Și nu am niciun motiv să mă îndoiesc că așa stăteau lucrurile, mai ales că Reagan provenea, după cum se știe, din mediul ultra-liberal de la Hollywood; și era și un mare fan de filme SF.
Și-apoi, după cum se va vedea, anumite doctrine care caracterizează „destinul secret” sunt un aliaj atât de bine sudat de ezoterism și secularism încât, pe de o parte, devine foarte greu să le mai deosebești și, pe de alta, foarte dificil să califici „adepții” drept ocultiști fără să riști o eroare – pentru că probabilitatea este mare ca ei să susțină ceea ce consideră a fi idei și idealuri laice, „umaniste” și „democratice”, fără să le bănuiască originea.
În spiritul mistic al anilor optzeci, dominați de mișcarea New Age, Reagan nu ieșea neapărat în evidență prezentându-și ideile nu în limbajul aseptic al secularismului, ci chiar în veșmântul lor ezoteric. Pentru ilustrare, Reagan spunea, la anunțarea candidaturii sale, în 1979:
„Pentru mine, țara este o prezență vie, care respiră, neinfluențată de ce alții spun că este imposibil… Dacă există un lucru de care suntem siguri este… că nimic nu este imposibil, iar omul este capabil să-și îmbunătățească circumstanțele dincolo de ce ni se spune că este un fapt.”
Și, în 1957, într-un discurs ținut la Eureka College:
„Acesta este un tărâm al destinului… și părinții noștri fondatori și-au croit drum aici printr-un fel de sistem Divin de selecție a celor mai buni slujitori, care s-au adunat aici ca să îndeplinească misiunea de a ajuta omul să mai avanseze un pas în drumul lui ascendent din mocirlă”.
Sigur că avem aici o versiune adusă la zi a doctrinei „Manifest Destiny”, care presupune misiunea Statelor Unite, misiune de sorginte divină și legitimată de o virtute morală unică a acestei națiuni, de a salva lumea, împrăștiindu-și valorile și stilul de viață pe întregul glob. O probă că această doctrină nu doar că nu s-a epuizat în secolul XIX, dar, spre finalul secolului trecut, nici măcar nu își abandonase terminologia ezoterică.
Astăzi, Donald Trump este oferit ca exemplu de continuitate a acestei doctrine, justificat de afirmațiile lui expansioniste. Cu toate astea, limbajul pe care îl folosește Trump este unul mult mai aproape de realpolitik, decât de orice filon ocult. Asta pe lângă faptul că Trump nu pare, cel puțin, un exponent al globalismului, pe când proiectul ocult al cărui purtător ar fi America, potrivit „destinului ei secret” este, după cum se va vedea, unul eminamente globalist, tinzând la crearea unui stat mondial.
Pe de altă parte, așa cum nota revista Salon, limbajul lui Reagan era, practic, o copie a celui folosit de Hall (supranumit „Înțeleptul de la Los Angeles”) în „The Secret Destiny of America”, lucrare care, apărută în 1944, îi atrăsese atenția lui Reagan, pe-atunci un actor fără prea mare succes care gravita spre politică.
De altfel, teosoful Stephan Hoeller, discipol al lui Hall, confirmă că Reagan l-a vizitat pe maestru cel puțin o dată în perioada în care era guvernator al Californiei.
Cât despre convingerile lui Hall, potrivit lui Hoeller, el se declara „creștin rozacrucian”, unde rozacrucianismul era „o formă extrem de creștinism mistic pe care te poți bizui”.
Idei preluate de Hall în tinerețe de la maestrul lui, Max Heindel, „ocultist creștin” și unul dintre rozacrucienii importanți ai secolului XX, care, la rândul lui – și în bună tradiție teosofică – fusese inspirat pe această cale de o ființă incorporală, autodeclarată „frate superior” al Ordinului Rozacrucian. De altfel, grație lui Heindel, Hall a păstrat întreaga viață o reverență față de Helena P. Blavatschi, pe care o considera cel mai recent mare reprezentant al tradiției oculte, ultimul ei mare mesager, fără de care „întreg ocultismul modern s-ar prăbuși ca un castel de cărți”.
Iar Scottish Rite Journal îl declara pe Hall, în 1990, „cel mai mare filosof al masoneriei”.
Hall este cunoscut mai ales pentru marea lui operă, „The Secret Teachings of All Ages” (1928), un tom uriaș pe care l-a finalizat la vârsta de nici treizeci de ani și care este considerat cea mai cuprinzătoare enciclopedie scrisă vreodată pe subiect. Pentru cine știe ce motive, CIA s-a arătat interesată de această carte (vezi hyperlinkul). Mă voi folosi, în analizele ce urmează, și de informațiile puse la dispoziție de Hall în acest celebru volum.
America, un creuzet al marelui proiect ocult
„The Secret Destiny of America” este un studiu care reface, pe scurt, istoria unui proiect ocult („Marea Lucrare”): acela de a instaura, la nivel mondial, „imperiul filosofic” (sau „Frăția Universală”, ori „democrația universală”), punând accent pe rolul central acordat Americii în acest plan multimilenar (acesta fiind „destinul secret al Americii”).
Studiul debutează cu o privire de ansamblu:
„Unul dintre cele mai vechi idealuri constructive ale omului este democrația universală și cooperarea tuturor națiunilor într-o comunitate de state. Mecanismul de îndeplinire a acestui ideal a fost pus în mișcare în vechile temple din Grecia, Egipt și India. Planul a fost atât de strălucit, încât continuă să funcționeze și astăzi, până când marea lucrare va fi înfăptuită.”
Această idee ar fi apărut, spune Hall, „cu mii de ani înaintea erei creștine”, iar „ordinele mistice”, care știau încă de pe atunci de existența marelui continent pe care noi îl numim America, au luat decizia multimilenară ca acesta să devină, în final, locul în care „Marea Lucrare” va fi realizată.
Asta pentru că, deși „ascensiunea visului democratic în Europa a fost cea care a pus bazele civilizației occidentale”, democrația avea în America – marele continent „pur” de la Apus – propriul ei „tărâm al făgăduinței”:
„căci aceste meleaguri binecuvântate de la Apus au fost puse deoparte, întrucât niciuna dintre marile civilizații ale trecutului nu a apărut în America de Nord, pentru a umbri acest continent cu ruinele vechilor tradiții ori a sădi acolo corupția vechilor politici administrative.”
Cum s-a transmis această idee măreață din antichitate pre-creștină până astăzi? Prin intermediul societăților secrete:
„Ani lungi de căutări… m-au convins că există azi în lume, așa cum există de mii de ani, o grup de oameni luminați uniți în ceea ce am putea numi un «Ordin al Misiunii». El este compus din oameni ale căror percepții intelectuale și spirituale le-au relevat că civilizația are un Destin Secret – spun secret, pentru că majoritatea nu îl realizează; marea masă a oamenilor trăiește în continuare fără să aibă nici cel mai mic habar că sunt parte din Mișcarea Universală în timp și spațiu.”
De ce era nevoie de secret? În primul rând, pentru că întreaga filosofie a proiectului este una ocultă, în care adevărurile sunt accesibile doar celor inițiați și ascunse, camuflate sau distorsionate pentru ceilalți. În al doilea rând, din rațiuni practice: nevoia de a se feri de ochii Bisericii și ai creștinilor, în general. Hall explică:
„Timp de mai bine de trei mii de ani, societățile secrete au lucrat la crearea fundalului de cunoaștere necesar pentru instaurarea unei democrații luminate între națiunile lumii…
Ascensiunea Bisericii creștine a spart tiparul intelectual al lumii clasice păgâne. Persecutând ideologiile acestui tipar, ea a obligat societățile secrete să devină și mai secrete; intelectualii păgâni și-au reîmbrăcat ideile în haina frazeologiei creștine, dar au dat mai departe cheile simbolismului lor numai celor care fuseseră corect inițiați și obligați prin jurământ să păstreze secretul.”
În viziunea lui Hall, așadar, nu creștinismul este temelia civilizației occidentale, ci un curent considerat contrar acestuia, al cărui vector sunt societățile secrete ale „iluminaților”. Este o viziune împărtășită astăzi de lideri globaliști, care afirmă, cu diverse ocazii, că rădăcinile civilizației occidentale se găsesc în Grecia și Roma antice. Ba, mai recent, a repărut un videoclip cu Ursula von der Leyen declarând că la baza culturii europene ar sta Talmudul. Orice, numai creștinismul nu.
De la Homo Americanus…
Continuând clandestin de-a lungul secolelor, societățile secrete au reușit, în opinia lui Hall, să creeze în America, până în secolul al XIX-lea, fundațiile umane necesare proiectului lor multimilenar – și anume, ceea ce numește Hall „o nouă rasă” de oameni:
„rasa americană, care nu se stabilește prin analiza sângelui ori proporțiile craniului. Americanii sunt o rasă care se determină după convingeri, care se deosebește prin convingeri: convingerea că toți oamenii sunt creați liberi, sunt îndreptățiți în mod egal la șansa de a se perfecționa în viață, la libertate și la căutarea fericirii.”
Între timp, spune Hall, „rasa democrației este răspândită peste tot în lume”, o realizare care „marchează începutul democrației mondiale”.
Acest Om Nou este caracterizat – ca și în proiecțiile din mai noile studii de inginerie socială (e.g., „Changing Images of Man”) – de o anumită „iluminare”; el este un individ care a suferit acea „transformare a conștiinței” (shift of consciousness) atât de des evocată astăzi de globaliști (inclusiv WEF și Clubul de la Roma, în documentele analizate de mine în seria „Noua Religie Mondială”).
„Anticii credeau că oamenii înțelepți sunt o rasă aparte, iar, pentru a face parte din ea, trebuia să-ți dezvolți mintea la o stare de inteligență luminată… o a doua naștere, care nu este accidentală, ci consecința unei intenții bine aplicate. Prin această a doua naștere, omul se naște dintr-o inteligență iluminată și dintr-o nație și o rasă într-o națiune internațională și o rasă internațională. Este rasa cea mare, rasa care vine și care, într-o bună zi, va moșteni pământul.”
… la Homo Globalus
Altfel spus, potrivit lui Hall, în America s-a creat un nou model de om, model care constituie tiparul și sămânța cetățeanului mondial, într-un stat mondial. El vede acest proces în derulare, urmând a culmina într-o nouă „Epocă de Aur”.
În ce măsură acest lucru este adevărat, e discutabil. Până una-alta, americanii au avut recent cea mai puternică expresie de opoziție la planul globalist din întreg lagărul occidental, cu efecte care încă nu s-au epuizat; unda de șoc reverberează încă, la nivel sistemic.
Pe de altă parte, curentul de transformare globalistă este și el foarte puternic în Statele Unite – ca, de altfel, și în țările vest-europene și, cu precădere, în sânul Uniunii Europene, instituție tot mai invazivă, cu pretenții tot mai mari asupra suveranității statelor membre și cu comportamente federaliste tot mai accentuate.
Adepții se găsesc mai ales la nivelele superioare ale societății, în special cele cu studii universitare și/sau cu ocupații asociate proiectului globalist, unde îndoctrinarea s-a făcut metodic și continuu în ultimele decade. Asta lăsând la o parte acel nivel al societăților unde loialitatea față de proiect este cumpărată, după cum s-a văzut în recentele devoalări privind USAID.
Cu rezultatul, printre altele, apariției unei fracturi foarte vizibile și grave între elite și popor, în marea majoritate a națiunilor occidentale.
Astfel că analizele de mai jos, deși se referă în particular la America, trebuie înțelese ca aplicabile întregii lumi, într-un proiect care nu este american nici măcar în rădăcinile lui, care sunt mult mai vechi decât țara numită Statele Unite ale Americii, și nici nu se referă doar la această țară, ci este eminamente globalist. Altfel spus, „destinul secret al Americii” despre care vorbește Hall ascunde în el un „destin secret al omenirii”.
La un pas de eternitate
Cât privește stadiul proiectului: scriind la 1944, Hall saluta iminentul triumf al acestui proiect ocult, care, după mii de ani petrecuți în subteranele secrete ale „iluminaților”, putea, în sfârșit, să își atingă apogeul și să devină realitate, profitând de oportunitatea oferită SUA după Cel de-al Doilea Război Mondial de a deveni „liderul lumii postbelice”.
Așa cum arătam în seria „Noua Religie Mondială”, un alt moment în care proiectul ocult părea, sau se credea a fi la un pas de încununare a fost perioada mișcării New Age. Studiul „Changing Images of Man” se încheia, la 1980, cu concluzia:
„există semne tot mai evidente ale emergenței iminente a unei noi «imagini de sine» a omului, care, deși contrastantă cu anumite caracteristici ale omului contemporan, nu este nouă [căci] urmele ei pot fi găsite, mergând în istorie cu mii de ani în urmă, în experiențele fundamentale care stau la baza multora dintre doctrinele religioase ale lumii, așa cum rezultă ele din mituri și simboluri, scrieri sacre și învățături ezoterice.”
Un alt moment despre care s-a crezut că ar fi încununarea a fost, vizibil, perioada ultimilor ani, în care proiectul a fost reprezentat public de Agenda 2030, promovată de ONU (instituție în care Hall își punea mari speranțe), dimpreună cu „Marea Resetare”, promovată entuziast de WEF et co. mai ales după „criza pandemică”. Cele două au fuzionat, între timp, într-o formulă „turbo”, supusă la vot pe muțește în toamna lui 2024, în Adunarea Generală ONU, sub forma „Pactului pentru Viitor” și a altor documente programatice asociate. Am scris in extenso despre Agenda 2030, un proiect eminamente escatologic – pentru că propune (sau, mai degrabă, încearcă să impună) o anumită idee despre destinul final al omenirii.
De altfel, convingerea că nu mai era decât un pas până la finalizare a fost atât de mare în ultima perioada, încât au ieșit la suprafața publică pentru prima dată idei, ideologii, planuri care, până acum, rămăseseră în subterane. Despotismul, elitismul, disprețul față de mase, aroganța unei propuneri de a reforma umanitatea fără măcar a cere părarea omenirii – toate astea au ieșit la iveală plenar, dezvăluind tot mai des, tot mai insistent, realitatea din spatele etichetelor tot mai goale de conținut – „democrație”, „transparență”, „stat de drept” etc. etc. etc. Altfel spus, mănușa de catifea a cam alunecat de pe proverbialul pumn de fier.
Care mai este starea proiectului acum, e greu de spus, deși impresia generală este una de constricție, debandadă, un soi de disperare, chiar. Există multe comportamente și expresii care dau impresia accentuată de Götterdämmerung. Dar, pentru că, așa cum se va vedea, proiectul este unul multisecular, cu o constanță istorică absolut uluitoare, este greu de crezut că purtătorii lui vor arunca prosopul în ring la prima rundă.
Continui în Partea a II-a cu o scurtă prezentare a principalelor doctrine ale proiectului ocult.
