Detașamentul IA

Pe 13 iunie 2025, în preziua festivităților aniversare ale armatei americane, patru directori din cadrul companiilor Meta, OpenAI și Palantir au depus jurământul ca ofițeri ai forțelor terestre americane, cu rang de locotenent-colonel (în rezervă). Un al cincilea, fost director în cadrul companiei Anduril, va deveni al doilea civil în ierarhia de comandă a armatei.
Cei patru proaspeți ofițeri – văzuți ca un prim grup dintr-un program mai vast de recrutare – vor opera într-un nou-creat Detașament 201, creat pentru a înrola serviciile liderilor din domeniul inovației tehnologice în slujba armatei americane.
Purtătorul de cuvânt al Statului Major al Armatei Americane, colonelul Dave Butler, a declarat că: „Există destul precedente. Am făcut asta de multe ori, atunci când țara noastră a avut nevoie de talente de top. Diferența este că, de obicei, făceam asta pe timp de război, iar, acum, o facem înainte de război, ca măsură de pregătire și intimidare. Armata are nevoie urgentă de schimbare și transformare și băieții ăștia ne vor ajuta.”
Un alt înalt oficial militar a completat: „În acest rol, ei vor lucra pe proiecte predeterminate, ajutând la găsirea de soluții tehnice rapide și scalabile la probleme complexe. Punând uniforma militară pe know-how-ul sectorului privat, Detașamentul 201 potențează major eforturi precum Army Transformation Initiative, care are scopul de a face armata mai fiabilă, mai inteligentă și mai letală”.
Sursa: Breaking Defense