Din misterele Științei
Este acel sezon al summit-ului de mediu (în cazul de față, COP30, care are loc în Brazilia) așa că era de așteptat să mai aflăm ce nenorociri ne pasc – și nu e simplu deloc să le ții șirul, mai ales că șirul uneori face fundă, atât e de îmbârligat.
Deci. Prin anii șaptezeci, când a început activismul de mediu (sau criza climatică, depinde cum privești) groaza cea mare era că vine peste noi o nouă eră glaciară. Vreo douăzeci de ani, planeta urma să facă țurțuri în cele mai nepotrivite locuri.
Prin anii optzeci-nouăzeci, mai ales Al Gore și-a dat seama că va fi fix invers: planeta nu se congelează, ci se încălzește! Se topesc calotele glaciare, orașele se îneacă Atlantida-style, vin urșii polari în Africa sau ceva; nenorocire.
Acum, că la COP30 s-au înregistrat dificultăți (SUA nu a fost reprezentată decât de același Al Gore și de guvernatorul Californiei; UE s-a dus un pic necăjită că îi ia China fața, ceea ce nu se poate, și nu pentru că nu e China mai tare la climate change decât, practic, toată lumea, ci pentru că Partidul Comunist Chinez e comunist; Bill Gates s-a cam sucit – de două ori: hop–hop) era nevoie de o nouă catastrofă, da’ una zdravănă, nu așa, să bage omenirii mințile în cap definitiv.
Catastrofa, anunțată de Institutul de Oceanografie al Academiei de Științe a Chinei în colaborare cu University of California din San Diego, este că sistemul de curenți AMOC (curentul meridional de răsturnare atlantic) o să pățească ceva și o să declanșeze, totuși, acea nouă eră glaciară. Dar nu numai. Ci și o creștere a nivelului apelor oceanice. Eh?
Întrucât nu am studiat îndeajuns „consensul științific” pe subiect, nu înțeleg cum funcționează acest cumul aparent oximoronic. Mă consolează că nu sunt singura. Altă cetățeancă se întreba și ea pe X: „cum adică mai multă gheață = nivel ridicat al apelor, după ce mi-au zis timp de decenii că mai puțină gheață = nivel crescut al apelor?”
Sursa: Modernity