The New York Times anunță că noua criză a petrolului și gazului accelerează revenirea la energia nucleară.
Potrivit relatării, motivul pentru care omenirea – sau parte din ea – a renunțat la centralele nucleare a fost accidentul de la centrala Fukushima, din Japonia, în 2011.
Acum, că războiul împotriva Iranului va tăia accesul la milioane de tone de gaze lichefiate, combustibil utilizat pe scară largă în producția de energie mai ales în Asia (care-și ia, sau își lua, peste 90% din LNG din Qatar), țările încearcă să găsească alte surse de energie, care să le izoleze de astfel de șocuri. Cu atât mai mult cu cât, chiar dacă războiul din Orientul Mijlociu s-ar opri azi, experții spun că producția și comerțul cu LNG nu vor putea fi readuse la normal decât peste ani.
Se revine, deci, asupra politicilor privind energia nucleară, numai că, fiind scoase din uz, reactoarele trebuie acum repornite sau reconstruite, ceea ce e dificil.
Taiwanul, care și-a închis ultimul reactor în mai 2025, revine acum asupra propriilor decizii, și chiar și în Japonia, de la a cărei Fukushimă ni s-ar trage ponoasele, autoritățile au decis, săptămâna trecută, să mențină centralele încă funcționale (pe care aveau în plan să le oprească) și să le redeschidă, cât mai rapid, pe cele închise. De asemenea, Coreea de Sud a anunțat că va accelera lucrările de mentenanță la zece centrale nucleare, pentru a grăbi repunerea în funcțiune.
În SUA, guvernul Trump a susținut de la început dezvoltarea sectorului nuclear, inclusiv prin ajutoare de stat de miliarde de dolari, urmărind să crească producția de patru ori până în 2050.
China depășește SUA în ritmul de dezvoltare a sectorului nuclear, cu avantajul (menționat într-un alt articol New York Times, din octombrie anul trecut) că, acolo unde construcția unei centrale nucleare în SUA ia foarte mult timp, iar costurile sunt astronomice (11 ani și 35 de miliarde de dolari pentru singurul reactor construit de SUA secolul ăsta, cea de la Waynesboro), China „a descoperit o metodă de a produce reactoare nucleare relativ repede și ieftin” – nu știm care este metoda, dar chinezilor le ia doar 5-6 ani să construiască o uzină.
Luna trecută, treizeci și opt de țări au semnat, la Paris, un acord pentru triplarea producției de energie nucleară în lume până în 2050. Printre semnatare: China, Brazilia, Belgia și Italia.
În Italia, dezvoltarea centralelor nucleare a fost stopată prin referendum, după accidentul de la Fukushima, dar, acum, guvernul Meloni propune o lege care să permită construirea de centrale nucleare care să asigure între 11 și 22% din necesarul de electricitate al țării până în 2050.
În Elveția, și ea intrată pe calea închiderii centralelor, parlamentul discută acum ridicarea interdicției de dezvoltare și un plan pentru construirea de reactoare noi.
Însăși Germania – cea mai mare luptătoare europeană împotriva centralelor nucleare – a trebuit să admită, recent, prin gura propriului ministru al economiei, Katherina Reiche, că: „Stoparea sursei nucleare a fost o greșeală enormă, o greșeală enormă, ne lipsește acum acea energie”. Lucru spus, de altfel, și de cancelarul Merz la acest început de an, înainte de criză.
Pe fundal, problema cea mai gravă rămân durata și costul repornirii acestui sector – ca să nu mai vorbim de durata și costurile de construcție a unor reactoare noi. Unii critici acuză guvernele că au înlocuit riscul de accident nuclear cu un altul: riscul dependenței de surse din exterior.
Alți critici, aparent inepuizabili, zic, în reluare, că, decât să bagi bani în centrale nucleare care produc electricitate, mai bine îi bagi în panouri solare și eoliene.
Sursele în text.
