Dosarul Epstein. CBDC (II). Guvernanța prin inteligență artificială

„Premisa pe care Epstein i-o anunță lui Bannon – că liderii democratici nu au cunoașterea financiară necesară pentru a guverna banii – este premisa pe care se întemeiază întreagă această arhitectură. Dacă liderii aleși nu pot înțelege sistemul financiar, atunci el trebuie guvernat de cei care pot să-l înțeleagă. Numai că – așa cum o spune Epstein în interviu – nicio ființă umană nu poate înțelege complet sistemul financiar; și-atunci, concluzia este că el trebuie guvernat de mașini: de inteligența artificială. Ambele concluzii duc în același punct. Crearea unui sistem automat de guvernanță financiară, situat în afara controlului democratic.”

ESC, eseul The Epstein/Bannon Interview, 16 martie 2026

Așa cum anunțam în Partea I, autorul site-ului „The price of freedom is eternal vigilence” documentează în detaliu participarea lui Jeffrey Epstein – cu rol central, de inițiator, organizator și coordonator – într-o rețea care a dezvoltat conceptul și câteva dintre primele proiecte-pilot de monedă digitală emisă de băncile centrale (CBDC).

Rețeaua care se întrevede din aceste cercetări este prea vastă – iar evenimentele și proiectele prea numeroase – ca să pot reda aici mai mult decât un rezumat. De aceea, recomand, din nou, studiul excelentelor materiale disponibile – liber sau pe bază de abonament – pe site-ul menționat. Principalele eseuri pe subiect – din care citez mai jos, cu marca „ESC” – sunt: Epstein II,  The Epstein/Bannon Interview, The Financialisation of Compliance.

Tradiție…

Așa cum rezultă din interviul acordat lui Steve Bannon în 2019, Epstein era preocupat de chestiunea controlului (predictibilității) sistemului financiar global încă din anii nouăzeci. Această preocupare (fie că o avea dinainte, fie că a constituit mandatul lui de cercetare) pare să fi fost cheia participării lui Epstein, ca membru în comitetul director, la Institutul Rockefeller și, de-acolo, la Trilateral Commission (unde, după propriile declarații, a fost invitat de chiar fondatorul organizației, David Rockefeller) și la Council on Foreign Relations, instituții de imens prestigiu și influență în care Epstein a rămas membru până în 2008-2009.

Relatându-și experiențele din acea perioadă, precum și discuțiile cu David Rockefeller, de care se arată foarte apropiat, Epstein spune în interviu:

„Cei mai mulți lideri politici nu provin din finanțe. Experiența lor financiară, dacă au vreo cunoaștere în domeniul financiar, se rezumă la administrarea propriilor conturi bancare… [ei] nu înțeleg complexitatea și… toate piesele în mișcare din interior, modul în care ele se interconectează…

David credea că există o lume care ar fi o combinație între politic, afaceri și conducere. El a înființat ceva care se chema Trilateral Commission. Lumea zice că e ceva în neregulă cu Trilateral Commission, că e ceva cu Illuminati, ceva misterios. Sunt oamenii care conduc lumea. Erau politicieni – dar David a spus: «În cele mai multe țări, politicienii sunt aleși pentru patru ani sau pentru opt ani – în afară de familiile regale din Anglia sau din Orientul Mijlociu. Deci sunt la putere timp de patru ani și după aceea nu mai sunt. Ca să avem stabilitate și coerență, cei mai importanți oameni sunt oamenii de afaceri și politicienii de pe cele trei mari continente»”.

Ceea ce, în ciuda sugestiei lui Epstein, nu era câtuși de puțin o idee nouă. Așa cum relatam într-un alt articol, istoricul american Carroll Quigley, documentând istoria „establishment-ului anglo-american” – nucleul „civilizației occidentale” – descria astfel, în „Tragedy and Hope” (1966), ideologia grupurilor secrete sau semi-secrete formate, încă de la final de secol XIX, de bancheri internaționali și ale lor fundații de pe ambele maluri ale Atlanticului (grupuri create pe modelul Round Table sau Chatham House – predecesoarele Council on Foreign Relations):

„Influența capitalismului financiar și a bancherilor internaționali care l-au creat se exercita atât asupra afacerilor, cât și asupra guvernelor, ceea ce nu ar fi fost posibil dacă nu reușeau să convingă și afaceriștii, și guvernele să accepte cele două «axiome» ale propriei lor ideologii. Ambele se bazau pe premisa că politicienii sunt prea slabi și prea supuși presiunilor populare trecătoare pentru a li se putea încredința controlul asupra sistemului monetar. Prin urmare, sanctitatea tuturor valorilor și siguranța banilor trebuiau protejate în două feluri: bazând valoarea banilor pe aur și permițând bancherilor să controleze cantitatea de bani în circulație. Pentru a face asta, era necesar ca nici guvernele, nici populația să nu afle adevărata natură a banilor și modul în care ei operează; aceste lucruri trebuiau să rămână secrete, ba chiar să fie fals reprezentate”.    

Aceasta este tradiția în care s-a inserat, sau a fost inserat, și Epstein: grupuri și rețele private care fac marile politici și-și perpetuează interesele din spatele butaforiei instituționale care îi este prezentată omului obișnuit ca realitate. De altfel, așa cum au remarcat mulți cercetători ai Dosarului Epstein, numărul politicienilor implicați în rețelele lui Epstein este mic, comparativ cu cel al finanțiștilor, bancherilor, directorilor și proprietarilor de mari corporații, „filantropilor”, profesorilor universitari, coordonatorilor de programe de cercetare, directorilor de institute științifice și culturale, oamenilor de știință reputați și influenți.

… și inovație

Cooptarea lui Epstein în această tradiție pare să fi avut loc la etapa la care globalizarea și financializarea erodaseră caracterul localizat al banului (despre care Epstein vorbește în interviu) și, prin asta, erodaseră capacitatea elitelor de a-l înțelege și controla; era nevoie de o altă abordare. Epstein relatează în interviu că David Rockefeller i-ar fi spus, la acel început de ani nouăzeci, că „banii urmează să devină cel mai important lucru” – ceea ce sugerează că moneda urma să capete un nou rol.

Ca primă tentativă, Epstein a condus și finanțat programul de cercetare de la Institutul Santa Fe, în încercarea de a modela matematic sistemul financiar global pentru a-i putea prezice comportamentul. Potrivit propriilor declarații, efortul nu a reușit; în schimb, Epstein a constatat, urmare proiectelor dezvoltate în paralel, că inteligența artificială a atins un nivel la care „înțelege” sistemele complexe cu o rapiditate mult peste cea umană – chiar dacă nici cei care au creat-o nu pricep cum reușește. Cu concluzia că, acolo unde omul nu poate prezice și controla sistemul financiar global, IA ar putea s-o facă.

Pe acest fundal, folosindu-se de documentele făcute publice de Departamentul american de justiție, ESC reconstituie parcursul proiectului CBDC condus de Jeffrey Epstein. Eforturile lui s-au concentrat în această zonă începând din 2009, când (proaspăt eliberat din închisoarea din West Palm Beach, în care trăise intens criza financiară din 2008, vorbind la telefon, cu taxă inversă, cu directori de bănci și alte somități) el a schițat un program complex de finanțare a șapte proiecte de cercetare diferite, dar interconectate, în domeniile: criptografie, IA, putere politică, sistem financiar global, modelare matematică, psihologie comportamentală și neuroștiințe.

Am acoperit parte din aceste proiecte în seria „Dosarul Epstein. Transumanism”; există o zonă de suprapunere considerabilă între cele două domenii: ca și transumanismul, sistemul CBDC are nevoie de o inteligență artificială foarte avansată pentru a funcționa, și ambele tind spre controlul total al ființei umane sub pretextul „perfecționării” ei. Transumanismul promite capacități supraomenești și viață veșnică, iar CBDC – așa cum arătam în Partea I – promite o societate „etică”, în care omul nu poate exista decât dacă se supune condițiilor de comportament (și, în cele din urmă, de gândire și credință) impuse prin moneda programabilă.

Întrebat, într-unul dintre e-mailurile perioadei, care îi sunt prioritățile în zona de suprapunere a acestor arii de cercetare pe care dorea să le finanțeze, Epstein a răspuns: „coduri și financiar”.

Unul dintre primii participanți la acest vast proiect – specialistul în IA și științe cognitive Joscha Bach, care a primit 300.000 de dolari de la Epstein pentru proiectul lui de la MIT Media Lab –  îi scria lui Epstein, în 2016, că, după ani de cercetări,  metoda cea mai bună de a înlocui instituțiile actuale, considerate depășite, este prin utilizarea inteligenței artificiale:

„Cel mai bun pariu al nostru la acest moment este IA: o API [application programming interface] care să integreze toate domeniile de cunoaștere și control”.

Idee care, așa cum documentează ESC, a fost absorbită în programele CBDC aflate în fază avansată de testare astăzi:

„În 2023, Banca Reglementelor Internaționale, prin programul Innovation Hub, și Banca Angliei au finalizat Proiectul Rosalind, o API care conectează moneda digitală a băncilor centrale cu aplicații din sectorul privat, permițând impunerea de restricții programabile asupra tranzacțiilor”.

Așa cum rezultă și din comunicarea lui Bach, reforma nu se rezumă la sistemul monetar și financiar, ci cuprinde toate instituțiile actuale – cuprinde guvernanța în sensul cel mai larg. Moneda programabilă este o unealtă de inginerie socială de masă, piesă centrală în reforma globală a tuturor instituțiilor – care reformă este făcută posibilă de inteligența artificială.

Nucleul și rețeaua

Așa cum documentează în detaliu eseul Epstein II, Epstein a intenționat inițial să preia o structură de cercetare deja existentă în domeniul monedei digitale, apelând, în 2011, la contactele pe care le avea la World Economic Forum (WEF), unde se lansase un grup de lucru pe tema monedelor alternative, dar și la Katherine Keating, fiica prim-ministrului Australiei, pe care o întreba dacă „grupul [ei] de acces” lucrează sau nu pe subiect.

Nesatisfăcut de ofertă, Epstein a ascultat sfatul lui Boris Nikolic – consilier-șef pe probleme științifice și tehnologice al lui Bill Gates – de a-și crea propriul lui program, pe care l-a structurat pentru „investiții de impact” cu ajutorul băncii JP Morgan.

În 2012, Epstein a apelat la Jem Bendell (recent numit pe-atunci de WEF „tânăr lider global”), care s-a oferit să fie „fața publică a inițiativei” în care Epstein figura ca „filantrop privat” și să organizeze, sub controlul lui Epstein, un grup de experți în diferite domenii care să selecteze câteva proiecte de monedă alternativă care corespundeau criteriilor și meritau dezvoltate.

Din acest grup făceau parte, la vârf, și Larry Summers (fost secretar al Trezoreriei americane, cel mai important consilier economic al administrației Clinton, președinte al Universității Harvard și director al companiei OpenAI – din ultimele două funcții demisionând recent, urmare dezvăluirii relațiilor lui extrem de strânse cu Epstein); și profesorul Martin Nowak de la Harvard; și profesorul Joi Ito (printre altele, fondator al Digital Currency Initiative la MIT Media Lab); și mai sus-menționatul Joscha Bach (care se scuza recent pentru apropierea lui de Epstein spunând că, în ochii lui, Epstein purta girul moral al unor somități precum Noam Chomsky și Marvin Minsky și îi fusese prezentat de un pionier în dezvoltarea IA, Ben Goertzel).

Epstein apela la diverși înalți intermediari (de exemplu, Kathryn Ruemmler, fost consilier juridic al Casei Albe; sau Ehud Barak, fost prim-ministru al Israelului; sau strategul politic Steve Bannon, etc.) pentru a intra în contact cu instituții și autorități de stat americane din domeniul monetar, fiscal și financiar. Pe listele de contacte ale lui Epstein figurează Gary Gensler, devenit în 2021 președintele Comisiei americane pentru valori mobiliare (SEC); Kevin Warsh – nominalizat la funcția de președinte al Federal Reserve, instituția care supraveghează politicile monetare în SUA; Bill Gates, care finanțează și acum, prin fundația sa, cercetări în domeniul CBDC etc.

De asemenea, Epstein se folosea de greutatea unor nume implicate în proiect pentru a-și atrage noi colaboratori. De exemplu, în aprilie 2016, el îi scria lui Peter Thiel: „Larry Summers colaborează și el acum la regândirea sistemului financiar, monedă digitală etc. Va fi cu noi la coacerea unui plan. Distractiv”.

Un an mai târziu, în vara lui 2017, Epstein îi dădea instrucțiuni lui Thiel cu cine să se vadă în Orientul Mijlociu, India și Israel. Unui alt contact, Sultan Bin Sulayem, foarte interesat de introducerea monedei digitale în Dubai (și recent demisionat din poziția lui de președinte la DP World, unul dintre cei mai mari operatori portuari și de logistică din lume, din cauza scandalului creat de un e-mail în care Epstein îi mulțumea pentru un „video cu tortură”), Epstein îi explica, tot în 2017, pe cine să invite (și pe cine nu) la inaugurarea portului London Gateway, un proiect de 1,5 miliarde de dolari construit de DP World.

Grupul era guvernat – ca și Chatham House – de regula „confidențialității totale pentru toți participanții”.

Produsele intelectuale ale grupului erau incluse apoi în proiecte sau lucrări publice fără a dezvălui sursa din care proveneau (pe principiul „dezvoltare privată, implementare publică”, observabil și în ce privește marile realizări ale rețelei transumaniste din jurul lui Epstein, așa cum am arătat în seria mea pe subiect). Potrivit analizei lui ESC, un exemplu de astfel de transfer sunt volumul semnat de Jem Bendell, Healing Capitalism (2014) și programele dezvoltate de acesta la Universitatea Cumbria.

Strategie și marketing: „Gânduri despre Bitcoin”

Așa cum menționam în Partea I, Epstein și-a manifestat de timpuriu interesul pentru Bitcoin, care, însă, nu răspundea unei condiții pe care el o găsea esențială: pentru a deveni o „monedă adevărată”, moneda digitală avea nevoie de susținerea statului; iar, pentru a obține acest statut, trebuia să permită perceperea de taxe. Aceasta a fost una dintre principalele probleme pe care Epstein voia ca grupul organizat și finanțat de el să le rezolve:

„Eu nu văd cum se plătesc taxele în niciunul dintre aceste sisteme, până acum. În majoritatea acestor structuri, au loc schimburi și nimeni nu primește dolari sau documente de stat ca să plătească guvernul – taxe (la nivel federal, local) Soluții?”.

Soluția a venit prin documentul „Thoughts on Bitcoin”, circulat în rețea între 2014 și 2016, la care Larry Summers a adăugat detaliile operaționale în 2016 și pe baza căruia Epstein a prezentat mai multor șefi de state primele oferte de CBCD, în 2017. ESC:

„Documentul «Thoughts on Bitcoin» susținea că Bitcoin trebuie înțeles ca o «post-monedă»: nu bani, ci un sistem de registratură universal. Adevărata oportunitate consta în restructurarea activităților bancare: «Este o anomalie istorică faptul că depozitele de bani sunt, în același timp, și magazine de credit. Într-o lume a banilor digitali, intermediarul cu datele de cea mai bună calitate și cu cele mai multe lichidități ar trebui să fie facilitatorul de credit, independent de cine deține cele mai mari depozite. Or, este imposibil ca instituțiile bancare existente să se adapteze la o asemenea perturbare»”.

„Thoughts on Bitcoin” subliniază că guvernele vor fi irezistibil tentate să adopte CBDC pentru că le oferă două oportunități majore: rata negativă a dobânzii și supravegherea totală a tranzacțiilor. „Banii electronici dau băncilor centrale capacitatea de a reduce rata dobânzii sub zero” – lucru imposibil cu bani fizici. „În plus, cu acest registru de tranzacții, guvernele pot, în sfârșit, să extragă taxe pe vânzare, ceea ce nu pot la tranzacțiile făcute cu cash”.

În aceste coordonate, moneda digitală emisă de băncile centrale urma să câștige cursa în fața Bitcoin ca monedă alternativă de largă circulație; ESC:

„Un sistem electronic de înregistrare a tranzacțiilor bancare, susținut de «buna credință și creditul» unui guvern ar câștiga cursa în fața monedei Bitcoin prin «scalare tranzacțională imediată»: «Dacă Bitcoin este Netscape, guvernul SUA este Microsoft». Documentul întreabă cine ar fi Google, în această schemă; răspuns: «aplicația verticală, construită în vârful platformei, adică afacerea care, la final, iese victorioasă și câștigă totul»”.

Implicațiile geopolitice sunt afirmate explicit; întrucât „tăria unui sistem monetar guvernamental depinde, până la urmă, de tăria legii în acea țară (și, la nivelul cel mai concret, puterea legii depinde de puterea militară”), statele slabe și-ar pierde cu totul moneda:

„Prevedem posibilitatea reală ca toate monedele să devină digitale iar competiția să elimine toate acele monede care provin de la guverne ineficiente.  Puterea tranzacțiilor desfășurate fără fricțiuni pe Internet va dezlănțui forțele tipice ale consolidării și globalizării și va sfârși cu numai șase monede digitale: Dolarul american, Euro, Yen, Lira sterlină, Renminbi și Bitcoin”.

„Thoughts on Bitcoin” fixează strategia și dă elementele de bază ale prospectului cu care ideea de CBDC urma să fie vândută guvernelor din lumea întreagă, dar și marilor corporații; ESC:

„Pentru guverne, atractivitatea consta în: rate ale dobânzii sub zero, supraveghere totală în scopuri fiscale, eliminarea băncilor intermediare și – pentru cele mai puternice state – promisiunea de a absorbi monedele mai slabe. Pentru investitorii privați, punctele de atracție erau: cine construiește stratul «Google» în vârful platformei suverane, câștigă monopolul.”

Programe-pilot și construcție

Potrivit documentelor, Epstein a promovat – la cel mai înalt nivel al conducerii de stat – proiecte-pilot de monedă digitală emisă de băncile centrale cu caracter localizat în Mongolia, Arabia Saudită și Dubai.

În țările arabe, Epstein testa posibilitatea unei monede programabile care să transpună principiile legii islamice (sharia) în termeni financiari; moneda pentru Mongolia urma să se cheme „Genghis coin”. Ceea ce înseamnă că, în abordarea lui Epstein, moneda programabilă urma să facă primul pas pe piețe în mod localizat, cu respectarea „eticii” dominante în zonă – o abordare care permitea guvernelor să-și creeze propriul „narativ”, croit cu acele specificități locale care să convingă populația să o accepte. Odată ce sistemul CBDC este acceptat, sub indiferent ce nume, pasul următor – trecerea la o „etică globală” – nu mai este decât un efort de reprogramare a condițiilor deja atașate monedelor digitale regionale.

Un experiment asemănător avusese loc deja; în 2013, Ehud Barak îi informa pe Epstein și pe Nikolic că programul-pilot „Aadhaar”, cel mai mare sistem biometric-financiar din lume (în care dimensiunea de integrare cu tranzacțiile financiare era finanțată de Fundația Gates) fusese testat cu succes în India.

Tot din documente reiese și că au existat mai multe echipe de construcție a acestor monede-prototip, una dintre ele fiind condusă de Austin Hill, co-fondatorul Blockstream, una dintre cele mai influente companii de infrastructură Bitcoin, care, în octombrie 2017, îi propunea lui Epstein o întrevedere la Palm Beach cu echipa „de vis” pe care o constituise: „oamenii ăștia știu monede digitale, știu blockchain… în echipa mea sunt și câțiva experți care au lansat proiecte blockchain peste tot în Orientul Mijlociu pentru chestii precum finanțarea comerțului internațional și transport maritim/logistică”.

O componentă specială a construcției acestor monede consta în științele comportamentale – agenți algoritmici care influențează comportamentul de grup, medii artificiale pentru testarea reacțiilor sociale – și beneficiile inteligenței artificiale în context. Unul dintre corespondenții lui Epstein pe subiect, Nicholas Christakis – cercetător la Yale – îi explica acestuia, în 2016, cum chiar și o „IA slabă” („dumb AI”) poate fi inserată în grupuri umane pentru a le „facilita performanța”. ESC:

„Toate acestea sunt componentele din spatele monedei programabile – sistemele care modelează modul în care populațiile răspund la stimuli condiționali; cum se poate fabrica, mai degrabă decât câștiga, încrederea; cum se poate obține conformarea înainte ca măsurile dorite să fie impuse”.   

„Etica” și „narativul”

Sigur, însă, că acele două mari puncte de atracție pe care CBDC le reprezintă pentru guverne nu pot fi prezentate ca atare populației, care nu ar fi deloc încântată să afle că dobânzile cu minus și controlul total devin posibile (și nici că întreaga arhitectură a sistemului monetar și financiar este controlată de un monopol corporatist). Era nevoie un al doilea strat: „narativul”, povestea care să dea legitimitate reformării sistemului financiar. Guvernele – ori guvernanța transnațională – trebuie să prezinte CBDC ca o soluție la problemele societății: unica formulă de a lupta cu frauda, cu spălarea de bani, cu „finanțarea terorismului”; soluția perfectă la – desigur – criza „încălzirii globale” sau, de ce nu, mai nou, la criza energetică globală etc.

În 2013, Epstein descria proiectul lui de monedă într-un e-mail către alt filantrop genial, Richard Branson, astfel: „crearea unei noi monede, bune pentru societate (asemănătoare cu acele mile în plus pe care le dau companiile aeriene sau cu drepturile speciale de tragere etc.) ar fi unul dintre progresele cele mai transformatoare. Sistemul financiar [actual] nu mai este în stare să-și îndeplinească scopurile.”

Altfel spus, CBDC trebuie să fie „moneda etică” despre care vorbeam în Partea I: monedă programabilă, care să condiționeze tranzacțiile de contribuția lor la „binele societății”, așa cum este el definit de centrul de putere; și, în fond, nu atât o monedă, cât un voucher, care permite, în anumite condiții, achiziția unui drept de folosință, dar nu de proprietate. Sau ceea ce numește azi „banca băncilor centrale” (Banca Reglementelor Internaționale – Bank of International Settlements, BIS) în proiectele ei de CBDC, „bani legați de un scop” („purpose-bound money”).

Iar documentul cel mai acoperitor și mai plin de soluții teoretice la toate crizele globale, proiectul-pilot al transformării umanității într-o utopie (care, ca orice utopie, este, pentru majoritatea covârșitoare, un iad) este Agenda 2030, sudată la șold cu Marea Resetare – conglomerat ideologic care, la momentul la care își dezvolta Epstein proiectul de CBDC (între 2011 și 2019), nu fusese nici supus la test, prin pandemie; nici supus la vot în Adunarea Generală ONU prin Pactul Viitorului (neacceptat de, printre altele, China, Rusia și Iran); nici contestat la nivelul oficial la care urma să fie începând cu ianuarie 2025, după ascensiunea lui Donald Trump pentru un al doilea mandat la Casa Albă.

La momentul la care opera Epstein, „etica” dezirabilă pentru moneda CBDC era, deci, cea aliniată globalismului neo-liberal de specie ONU/WEF. Astfel că grupul alcătuit de Bendell sub coordonarea lui Epstein avea obiectivul explicit de a crea „sisteme monetare și de schimb noi, care promovează dezvoltarea sustenabilă” – asta cu trei ani înainte ca ONU să adopte oficial, în 2015, cele 17 Țeluri de Dezvoltare Sustenabilă (Sustainable Development Goals – SGD). Bendell însuși a devenit „profesor emerit în domeniul durabilității”, conducând ani buni o inițiativă de „leadership in sustainability” la Universitatea Cumbria. ESC:

„Autoritatea morală a Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă este cea mai importantă componentă a sistemului. Asta este ce face restricțiile programabile impuse asupra oricărei tranzacții să fie viabile politic; este ceea ce permite acestei monede de supraveghere totală să fie prezentată ca transparentă; este ceea ce face condițiile incluse în monedă să pară că servesc unui bine public.”

Transfer și continuitate

Încheind prezentarea rețelei lui Epstein în domeniul monedei programabile, ESC conchide:

„Secvența pleacă, deci, în 2011, de la un grup de lucru din WEF, trece printr-o întrunire privată de experți în 2012, printr-un concept de monedă «pentru binele social» în 2013, prin specificații privind moneda programabilă în 2016, prin oferte făcute statelor suverane pentru a adopta sistemul, în 2017, și o echipă de construcție formată la Montreal în același an – și ajunge la un consens instituțional care este acum operațional la Banca Reglementelor Internaționale, sistem în care banii programabili impun condiții aliniate cu SDG fiecărei tranzacții individuale…

Urmele probelor se opresc la ușa Băncii Reglementelor Internaționale – și asta nu este o întâmplare. Această bancă operează cu imunitate suverană [vezi Partea I].”

În 2019 – anul în care Epstein a fost arestat și a dispărut din ochiul public -BIS a lansat inițiativa Innovation Hub, având ca obiect moneda programabilă. În 2023, în cadrul raportului ei economic anual, BIS a prezentat un „Proiect-pilot pentru viitorul sistem monetar” (Blueprint for the future monetary system), având în centrul lui un sistem de înregistrare unic (unified ledger) digital: o infrastructură programabilă pentru piața financiară, care combină CBDC, depozitele tokenizate și activele tokenizate. ESC:

„Ce propun ei este o platformă programabilă unică în care banii tokenizați (moneda digitală emisă de băncile centrale) și bunuri din lumea reală tokenizate (credite de carbon, pașapoartele digitale ale produselor, valorile mobiliare) să interacționeze unele cu altele în mod automat”.

Infrastructura propusă de BIS nu este doar o opțiune printre altele, ci principiul fundamental de proiectare a unei lumi în care economia întreagă este un sistem de operare programabil. Stratul politic al sistemului este format din organisme internaționale (e.g., OECD), care definesc cadrul de conformare și unitatea de măsură („amprenta de carbon” sau alți indici ESG, de pildă). Băncile centrale găzduiesc infrastructura CBDC, prin care vor trece toate tranzacțiile. Alte organisme de standardizare (Comitetul de la Basel, Consiliul de Stabilitate Financiară, ISO) redactează regulile tehnice care guvernează comportamentul sistemului, trasnformând obiectivele politice în specificații tehnice. Interfețele de plăți (API) oferă programarea în care condițiile sunt atașate tranzacțiilor, iar programul software pune în executare regulile, prin contracte smart și logica validării tranzacțiilor.

Moneda CBDC, ca piesă cheie a sistemului, este controlată, în stratul profund, de băncile centrale și, eventual, mari bănci comerciale, și, la interfața de comerț cu amănuntul, de companii private. Documentul BIS ne explică modul în care va funcționa acest sistem (cu comentariul lui ESC):

„«De exemplu, o plată între doi indivizi, executată prin contract smart, va aduce la un loc băncile utilizatorilor (ca furnizoare de depozite tokenizate) și banca centrală (ca furnizor de CBDC). Dacă plata este condiționată de ceva din lumea reală , acea informație va fi și ea inclusă».

Pe scurt, construiesc infrastructura tehnică a unui sistem în care, dacă vrei să cumperi ceva, sistemul de plată va verifica în mod automat pașaportul de carbon și, dacă nu-l acceptă, tranzacția nu se va face. Acesta nu este un viitor teoretic – este obiectivul afirmat al întregului design. BIS descrie explicit că plățile se pot face numai dacă se îndeplinesc condițiile externe – asta la nivel de comerț cu amănuntul.”

Pentru cei interesați de detalii, aceasta este prezentarea făcută de directorul general al BIS, Augustin Carstens, în 2023.

Între timp, proiectul-pilot propus de BIS a avansat la faza de testare. Unul dintre proiectele coordonate de BIS a fost mBridge, o platformă care reunește mai multe țări (inlcusiv China, Hong Kong, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită) într-un program de tranzacții financiare transfrontaliere prin CBDC și din care BIS s-a retras, în 2024, „nu pentru că a fost un eșec și nici din rațiuni politice” – a explicat același Carstens – ci pentru că „a ajuns la un nivel la care partenerii îl pot desfășura și singuri”.

Cu sau fără cooperarea BIS, mai multe țări au dezvoltat deja proiecte CBDC locale. Banca Națională a Elveției, de pildă, a condus, cu colaborarea BIS, în 2023-2024, un program CBDC numit Helvetia Phase III, bazat pe validarea plății de către o terță parte, proiect care, după testarea cu succes, va continua „cel puțin doi ani”. Banca Angliei a dezvoltat, cu cooperarea BIS, Proiectul Rosalind, pentru testarea infrastructurii API și a CBDC în comerțul cu amănuntul. China a introdus caracteristici programabile în yuanul digital în 2025; banca suedeză Riskbank testează plățile condiționate pentru propria monedă digitală (e-krona); la fel și Singapore, pentru propria monedă, prin Proiectul Orchid.

În paralel, Uniunea Europeană a adoptat Regulamentul (EU) 2024/1781 privind „ecodesignul pentru produse durabile”, care instituie cadrul legal pentru „pașaportul digital al produselor”, altă componentă de bază a sistemului de control – aplicabilă pentru baterii începând cu 2027 și, apoi, treptat, pentru toate produsele (textile, electronice, mobilier etc.). Banca Centrală Europeană precizează că moneda euro digitală nu va fi programabilă – dar facilitează explicit condiționarea plăților la prestatorii de servicii, care vor putea aplica restricții cu privire la cum, când și unde se va putea cheltui acea monedă – ceea ce, așa cum notează ESC, face ca, pentru cetățean, diferența să fie una „doar semantică”.

Un scenariu pe care îl fac posibil aceste sisteme este următorul (ESC):

„1. Vrei să cumperi un produs (indiferent ce – oțel, haine, un smartphone);

2. Produsul are un pașaport digital (cod QR, chip NFC, ancoră blockchain;

3. Plata se face în CBDC sau monedă programabilă (euro digital, yuan digital, depozit tokenizat).

La acest punct al tranzacției:

– sistemul citește pașaportul produsului;

– verifică datele implicite privind carbonul/conformarea cu standardele aplicabile;

– în caz de conformare, plata se finalizează;

– în caz de neconfromare, plata este blocată sau i se aplică automat comisioane.

Pe tot acest parcurs, nu este necesară nicio intervenție umană. Este aplicarea automată a unui protocol. Nu este vorba despre anularea unei plăți făcute; de o verificare post-factum; de aplicarea de penalități. Finalizarea oricărei tranzacții depinde de o permisiune automată preventivă.”

„Optimizarea turmei umane”

În fine – și aici, ca să-l citez pe ESC, vine „adevărata oroare” – odată ce comportamentul uman este cuantificat în registrul unic digital (scorurile de conformare privind amprenta de carbon, tiparul de consum, verificarea creditelor etc.), datele acumulate devin o metrică predictibilă – un „indicator cheie de performanță” (KPI) în care „performanța” privește conformarea omului la condițiile impuse. Iar metrica predictibilă poate fi securitizată. ESC exemplifică:

„Nivelul total de conformare al unei populații generează o anumită reducere de costuri (reciclarea materialelor reduce costurile cu gestionarea deșeurilor, de exemplu, ori tiparele de consum mai sănătoase reduc costurile cu îngrijirea medicală, sau raționalizarea energiei reduce costurile cu infrastructura energetică etc.). Aceste economii devin fluxuri de venit. Fluxurile de venit devin pachete de valori mobiliare. Investitorii cumpără obligațiuni al căror randament depinde de cât de bine se conformează cetățenii cu condițiile programate. …

Instituțiile financiare capătă un interes monetar direct în comportamentul tău. Guvernele vor fi presate de deținătorii de obligațiuni să ia măsuri tot mai dure pentru a asigura respectarea condițiilor de comportament impuse. Deciziile tale nu vor determina doar ce cumperi tu – vor determina și performanța portofoliului altei persoane…. Iar deținătorii de obligațiuni vor avea tot interesul nu doar să profite din conformarea cu standardele impuse; rațiunea economică îi va motiva să vrea să crească performanța. Vrei să câștigi mai mult? Investește în structuri de supraveghere care să-i prindă pe nonconformiști. Investește în campanii de «educație socială» ca să modifici comportamentele. Fă lobby pentru condiții mai restrictive. Optimizează turma umană.”

Iată, deci, revenind în cerc la Partea I și „părintele comunismului”, Moses Hess, cum poate „moneda etică” să creeze o societate care funcționează ca un tot unificat – ca un unic organism. O societate în care individul dispare sub povara imperativului performanței colective. Un imperativ, în plus, impus din exterior nu doar prin pretențiile unei elite care se crede deținătoarea unei „etici universale”, ci și prin presiunile goanei după profit a celor care investesc în performanța „morală” a societății.

Întreg acest sistem antiuman fiind făcut posibil de inteligența artificială – cea care va efectua automat și cvasi-instantaneu toate acele verificări meticuloase; care va cântări parcimonios într-o secundă fiecare contribuție, fiecare moleculă de carbon; care va da – sau va refuza – pe loc fiecare permisiune; care ne va calcula cu ochiul rece fiecare performanță sau eșec și o va transforma în proiecții financiare – care, deci, va guverna fără apel turma de sclavi a erei digitale.

Potrivit datelor incluse în eseul The Financialisation of Compliance, procesul de instalare a acestui sinistru lagăr digital este rapid și avansat. Așa cum subliniază ESC, „rezistența poate încetini implementarea, dar prea rar stopează un sistem care a luat deja avânt instituțional, are deja capacitățile tehnice necesare și întrunește consensul elitelor” – toate trei, condiții deja îndeplinite:

„Infrastructura trece de la faza de prezentare PowerPoint la protocoale. Fereastra de timp în care publicul trebuie să devină conștient și să dezbată nu e pe cale să se închidă – abia de mai e întredeschisă… Iar majoritatea covârșitoare a oamenilor ale căror vieți vor fi guvernate de acest sistem habar nu au ce se întâmplă”.

*

Iar, undeva la rădăcina care a născut această hidră, șade Jeffrey Epstein – despre ale cărui activități, contacte și rețele am aflat, dacă nu tot, destul încât să știm că el nu era nici pe departe singur; că așa cum gândea el gândeau și gândesc destui membri ai elitelor financiare, tehnologice, științifice, de guvernanță; că, după ce el a dispărut, proiectele pe care el le-a organizat și finanțat au mers mai departe și s-au dezvoltat până în pragul, iată, al implementării; că el a fost un punct – important, dar doar un punct pe linia de evoluție nu doar a unui proiect, ci a unei întregi tradiții.

Îl menționam mai sus pe istoricul Carroll Quigley; după ce, în „Tragedy and Hope”, devoalase fără intenție existența și gândirea elitelor din umbră, Quigley s-a trezit; conștiința lui a suferit o transformare. A scris un nou volum („The Anglo-American Establishment”, 1981), în care a documentat minuțios și critic activitățile grupurilor secrete care au făcut politica Imperiului britanic de pe la 1890 până în 1945. Concluzia lui a fost următoarea:

„Nicio țară care ține la siguranța ei nu ar trebui să permită ceea ce a realizat grupul Milner – ca un număr mic de oameni să ajungă să dețină o asemenea putere în administrație și politică, să primească un control aproape complet asupra publicării de documente privind acțiunile lor, să exercite o asemenea influență asupra căilor de informare care formează opinia publică, să poată monopoliza atât de complet scrierea și predarea istoriei propriei lor epoci”.

Vreau să pot spera că, peste ani, un alt istoric va putea scrie cele de mai sus despre cei care, din umbră, controlează astăzi lumea noastră – să sper că o va putea gândi; că va fi liber să o scrie; că, privind retrospectiv, va povesti cum hidoasa amenințare va fi fost risipită – prin orice mijloace și cu orice preț.