Dosarul Epstein. Transumanism (III). Ritualul de trecere către o nouă eră
„Alarmant, «Adolescența [Tehnologiei]» începe cu o scenă din clasicul film SF Contact, în care extraterestrul întreabă omenirea: «Voi cum ați supraviețuit adolescenței tehnologice?»… Inteligența artificială [IA] este aici prezentată în formulă ritualizată, ca un test al pubertății aplicat întregii civilizații… Suntem într-un scenariu al drumului inițiatic, prinși între copilărie și maturitate, tremurând sub «o putere aproape inimaginabilă». IA este un ritual de trecere pe care s-ar putea să îl ratăm. Mințile sintetice sunt un fel de apocalipsă moale, în care fie moștenim stelele din cer, fie murim în focul hormonal.”
Teodor Mitew, Hypersition Rituals for the Unhuman Gods, februarie 2026
În Partea a II-a, am enumerat câteva dintre persoanele și instituțiile incluse în „rețeaua transumanistă” în care Jeffrey Epstein juca rol de nod de convergență, oprindu-mă mai ales asupra celor din domeniul biologiei în sens larg, al geneticii, al neurotehnologiei – teoreticieni și cercetători convinși că pot descoperi formulele unei „matematici a vieții” și pot manipula, apoi, organismul și conștiința umană cum doresc.
Dar nimic din toate astea nu s-ar putea face fără inteligența artificială; fără cantitățile enorme de date pe care aceasta le poate colecta și procesa. Toate cercetările menționate în Partea a II-a au evoluat în paralel cu dezvoltarea inteligenței artificiale – iar inteligența artificială, la rândul ei, s-a dezvoltat din datele obținute în masă de la populație prin diverse mecanisme de, în fond, supraveghere.
Apariția Internetului – creat în subteranele complexului științific-tehnologic-militar-industrial și de informații american (prima lui formă s-a chemat ARPANET – de la numele a ceea ce este astăzi DARPA, agenția de cercetare și dezvoltare a Pentagonului) a adus cu sine posibilitatea colectării de cantități gigantice de date de la și despre populație – cum gândim, cum scriem, cum reacționăm. Așa s-au construit primele modele cognitive pe care s-a ridicat inteligența artificială.
Or, „rețeaua transumanistă” a lui Epstein conține nume, proiecte, companii care au făcut pionierat în domeniul inteligenței artificiale și care ocupă un loc la granița dintre tehnologie și guvernanță în sens larg – căci astfel de proiecte nu s-ar putea dezvolta fără susținerea și aportul agențiilor de stat, care au resursele și autoritatea de a le face operaționale.
Mă folosesc, în cele de mai jos, și de cercetarea făcută de Bryant McGill, „unul dintre cei mai importanți lideri, scriitori și gânditori din toate timpurile” (per Inc. Magazine); „lider cultural” (per Forbes); autor prolific de bestsellers (unele predate deja pe la universități); mare activist, numit de ONU „Campion Global” în ale „potențialului uman” etc. McGill este posesorul unui blog pe care scrie mult, cu deosebire în ultima perioadă, despre transumanism – pe care, după toate aparențele, îl susține și, așa cum se va vedea mai jos, îl consideră deja ajuns la un stadiu de maturitate mult peste ceea ce știe și înțelege (sau și-ar dori vreodată) publicul larg.
Surorile Maxwell, Bill Gates și Magellan
S-a vorbit foarte mult în presă – și este de înțeles – despre Ghislaine Maxwell, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru complicitate la faptele penale comise de Jeffrey Epstein. Mai puține aflăm, însă, despre surorile lui Ghislaine, gemenele Isabel și Christine Maxwell, care figurează și ele în rețeaua transumanistă a lui Epstein.
În cazul lor, informațiile publice nu denotă activități infracționale – deși, potrivit documentelor din Dosar, soțul Christinei Maxwell, Al Seckel („colecționar și promotor al iluziilor vizuale și de alte tipuri”) i-a furnizat lui Epstein servicii de „gestiune a reputației” prin „optimizarea motoarelor de căutare” și manipularea paginii de profil pe Wiki. După care, în 2015, Seckel a fost găsit mort în apropiere de reședința lui din sudul Franței; alunecase, pare-se, de pe o stâncă, în abis.
Cele două surori, Isabel și Christine, au înființat, în 1993, compania McKinley Group, care, în 1995, a creat un motor de căutare pe Internet, numit Magellan, cu totul inovator, un „model de pionierat în domeniul învățării automate timpurii”, cum îl califică McGill în articolul lui pe subiect. Magellan nu era doar un director web oarecare, ci o infrastructură timpurie de recunoaștere a tiparelor (pattern recognition infrastructure), o „primă tentativă de a cartografia, modela și, în fine, transfera conștiința umană pe substrat digital”.
Proba că Magellan nu era un produs obișnuit stă în faptul că, în 1995, Microsoft a cumpărat acest motor (sau, mai exact, tehnologiile din spatele lui – „arhitectura de modelare cognitivă”). Tranzacția (o „alianță strategică”) a fost negociată direct de Bill Gates cu Isabel Maxwell.
Lucru care, spune McGill, arată că versiunea circulată public, cum că Bill Gates l-ar fi întâlnit pentru prima dată pe Epstein abia în 2011, este falsă.
Microsoft, Epstein și o călătorie în Rusia
De altfel, la achiziția motorului Magellan a participat și Nathan Myhrvold – student al lui Stephen Hawking la Cambridge, director tehnologic al Microsoft și fondator al Microsoft Research.
Iar Myhrvold – colaborator intim al lui Gates – era suficient de apropiat de Epstein încât să-l însoțească, în 1998, într-o excursie în Rusia, unde au vizitat centrul de cercetări nucleare de la Sarov. Cei doi căutau tehnică superioară de calcul; anul acestei excursii în Rusia, 1998, precizează McGill, era unul de turnură în istoria dezvoltării inteligenței artificiale: „se formula Human Brain Project; primele interfețe creier-computer treceau de la faza de teorie la cea de implementare timpurie; instalațiile nucleare nu erau doar despre arme, ci dețineau cele mai avansate laboratoare de fizică computațională din lume, care lucrau la efectele cuantice în sistemele neurale.”
De altfel, potrivit propriilor lui afirmații în interviul acordat lui Steve Bannon, Epstein și-a cumpărat proprietatea de la Zorro Ranch, în New Mexico, la începutul anilor nouăzeci, tocmai pentru a fi aproape de laboratoarele nucleare de la Santa Fe/Los Alamos și de tehnica de calcul de care dispuneau acestea.
Astfel că, subliniază McGill, ideea – vânturată public – că Bill Gates ar fi avut nevoie de „sfaturi în materie de filantropie” de la Epstein, oricum ridicolă, este contrazisă frontal de probe:
„Gates nu avea nevoie de sfaturi filantropice, ci de poziția de facilitator pe care o ocupa Epstein la intersecția dintre cercetările în domeniul IA, al conștiinței, al tehnologiilor de prelungire a vieții și infrastructura computerizată care le susține.”
Bill Gates având investiții în, printre altele: Institute for Disease Modeling (modele epidemiologice computerizate – modelare la scara largă a populației); Global Good (în parteneriat cu Nathan Myhrvold – IA pentru recunoașterea bolilor și prelungirea vieții) și TerraPower (energie nucleară avansată – sursa de energie necesară pentru alimentarea marilor sisteme computerizate).
Colaborarea dintre Gates și Epstein a continuat și, începând cu 2011, a vizat inclusiv construirea arhitecturii financiare și modelarea discursului public din spatele a ceea ce avea să fie pandemia (vezi investigația lui Sayer Ji pe subiect).
Isabel Maxwell, Bill Gates și CommTouch
După vânzarea companiei McKinley/Magellan, în 1996, Isabel Maxwell a devenit imediat președintele unei firme numite CommTouch, o companie care „dezvolta un sistem de procesare a limbajului natural pentru detectarea spam-urilor, categorisirea e-mailurilor și analiza conținutului – exact acele tehnologii care vor deveni fundamentale pentru învățarea automată”, potrivit lui McGill.
Deși compania nu producea profit – dimpotrivă, era înglodată în datorii enorme – Bill Gates și asociatul lui, Paul Allen, prin companiile Microsoft și Vulcan Ventures, au investit sume importante în CommTouch, ajutând-o chiar să se lanseze pe piața de capital. De ce? – întreabă McGill; și răspunde:
„Întrucât CommTouch nu era evaluată după standardele tradiționale, ci după contribuția ei potențială la arhitectura de cogniție distribuită. Lucrând în zona de e-mail – cea mai intimă și mai revelatoare psihologic formă de comunicare umană – CommTouch era platforma ideală pentru dezvoltarea de modele de personalitate și pentru extracția de semnături cognitive.”
Comentând tranzacția, Isabel Maxwell admitea că „Investiția pe care a făcut-o Microsoft în noi ne-a pus pe hartă. Ne-a dat o credibilitate imediată”.
În 2014, compania CommTouch și-a schimbat numele în CYREN, trecând de la stadiul de furnizor de componente tehnologice la o companie de securitate cu servicii complete, bazate pe cloud și SecaaS (Security-as-a-Service). CYREN și-a încetat activitățile și și-a declarat insolvența în 2023, ceea ce, potrivit lui McGill, poate să însemne – ca și în cazul McKinley/Magellan – doar o absorbție a tehnologiei dezvoltate în sânul companiei în alte structuri, proiecte, companii, întrucât tehnologia nu moare, tehnologia se transformă.
Christine Maxwell și Chiliad
În paralel, după vânzarea companiei McKinley/Magellan, cealaltă soră, Christine Maxwell, și-a continuat cariera înființând Chiliad, o companie de software despre care, în ciudata lipsă a propriei pagini pe Wikipedia, găsim informații într-un articol publicat în 2008 de InKnowVation:
„Timp de aproape 10 ani, compania Chiliad™, Inc. a lucrat în tăcere, în culise, la dezvoltarea unuia dintre cele mai puternice și mai inovative programe software din arsenalul anti-terorism al guvernului american…
Fondatorii Chiliad au fost influențați de dezastrul navetei spațiale Challenger și de atacurile teroriste de la 9/11. În ambele cazuri, investigațiile au ajuns la concluzia că, dacă informația nu ar fi fost stocată în baze de date incompatibile, iar documentele nu ar fi fost păstrare de departamente și organizații diferite, managerii și oficialii ar fi putut evita dezastrele. Dar pur și simplu nu exista, la acel moment, o tehnologie care să «unească punctele» între atât de multe sisteme și organizații incompatibile…
Bazându-se pe succesul înregistrat în colaborarea cu FBI, DNI (Biroul Directorului Național de Informații; Office of the Director of National Intelligence) a selectat și finanțat compania Chiliad pentru a crea primul pilot operațional pentru obținerea – și demonstrarea eficienței – unui sistem securizat de împărtășire a informației descentralizate la nivelul tuturor agențiilor de informații și polițienești din Statele Unite – un răspuns direct și de succes la una dintre recomandările cele mai importante făcute de Comisia 9/11…”
Ce legătură ar putea avea toate astea cu faptul – documentat în Dosarul Epstein – că Ghislaine Maxwell a fost invitată de un jurnalist pe nume Edward J. Epstein să facă parte din ceva care se chema „Comisia din Umbră pentru 9/11”, nu știm.
În orice caz, după ce și-a verificat eficiența în colaborarea cu serviciile de informații și de securitate americane, Chiliad își propunea, în 2008, să-și extindă aria de clientelă la marile corporații (inclusiv cele din domeniul „farmaceutic și al științelor despre viață, financiar/bancar, comerț cu amănuntul, marketing, energie, aerospațial, sănătate publică, linii de aprovizionare” etc.), urmând să devină „o platformă tehnologică predominantă, care să subscrie aproape toate aplicațiile de business în organizațiile guvernamentale și private”. Directorul companiei, Dan Ferranti, declara, în 2008: „În doar câțiva ani, Chiliad va fi cunoscută ca principalul furnizor de arme în epoca informației.”
Potrivit informațiilor publice, începând cu august 2019, Christine Maxwell este șefa consiliului director al Chiliad; de asemenea, ea a fost membră în conducerea Institutului Santa Fe, atât de important în cercetările lui Epstein, și este manager de proiect al programului de tehnologii de învățare automată la Universitatea Texas, în Dallas.
Christine este căsătorită cu astrofizicianul Roger Malina (MIT, Universitatea Texas), fiul lui Frank Malina, partener într-ale pionieratului rachetelor, la Jet Propulsion Laboratory, cu faimosul ocultist Jack Parsons și colegul lui, Theodore von Kármán – descendent al rabinului Loew, Maharalul Pragăi, cel care ar fi creat Golemul.
Așchia…
Nu pot încheia segmentul despre surorile Maxwell fără să îl reamintesc pe tatăl lor, marele spion – dublu, triplu, cvadruplu, cine mai știe – Robert Maxwell, care, printre multele lui ocupații, a fost și fondatorul Pergamon Press, compania care a revoluționat domeniul publicațiilor științifice, transformând industria prin accelerarea ciclurilor de publicare, marketing global și – potrivit unei evaluări critice mai recente – a creat mecanismele prin care, astăzi, publicațiile științifice (și corporațiile din spatele lor) domină și controlează oamenii de știință.
De asemenea, Robert Maxwell a fost implicat în două dintre cele mai mari scandaluri politice și de spionaj ale secolului trecut: Iran-Contra (afacere în care, în anii optzeci, s-a descoperit că mai mulți oficiali ai Consiliului de Securitate Națională american vindeau arme Iranului – în secret și cu încălcarea embargoului – folosind banii pentru finanțarea rebelilor Contra, care urmăreau să răstoarne guvernul sandinist din Nicaragua – în ciuda interdicțiilor oficial impuse de Congres); și PROMIS (tot un scandal al anilor optzeci, în care departamentul american de justiție ar fi sustras programul software PROMIS de la compania care îl produsese și l-ar fi distribuit, într-o formulă viciată, cu o poartă de acces secretă, guvernelor și serviciilor de informații din întreaga lume).
Jurnalistul Danny Casolaro a descoperit legăturile dintre cele două scandaluri („Conspirația Caracatița”, cum îi spunea el), dar a murit de suicid, tăindu-și de foarte multe ori venele, exact când se pregătea să scrie despre asta. Întrucât întreaga documentație a anchetei lui jurnalistice a dispărut în mod misterios cu ocazia suicidului, nu știm dacă Danny Casolaro aflase și despre implicarea lui Robert Maxwell în ambele scandaluri, dar, astăzi, faptul este meticulos documentat, inclusiv de Whitney Webb în cartea ei, „A Nation under Blackmail”. Carte care documentează și implicarea tânărului, pe-atunci, Jeffrey Epstein în ambele aceste scandaluri – ceea ce contrazice frontal susținerile lui Ghislaine Maxwell, că l-ar fi întâlnit pe Epstein abia după moartea tatălui ei, Robert (alt sinucigaș și el, dar nu mai am loc să intru aici și în acea gaură de șarpe).
Comentând moștenirea surorilor Maxwell, McGill conchide:
„Tatăl lor, Robert Maxwell, petrecuse decenii punând bazele unor rețele de informații prin imperii media și companii tehnologice. Scandalul PROMIS – în care baze de date uriașe au fost vândute agențiilor de informații din întreaga lume – nu a privit doar supravegherea de masă; el a urmărit crearea unei arhitecturi de distribuire a informației care poate învăța, se poate adapta și poate face predicții.
Surorile Maxwell au moștenit această înțelegere: sistemele de informații sunt sisteme cognitive. Motoarele de căutare nu doar găsesc informația – ele modelează felul în care mintea organizează cunoașterea.”
Peter Thiel, Palantir, Carbyne
Ajungând aici, este momentul să-l introducem în discuție și pe Peter Thiel; despre convingerile lui transumaniste am menționat în episoadele anterioare (iar despre „teologia” lui particulară am scris o întreagă serie); aici mă rezum la legăturile lui directe cu Epstein și rolul jucat de companiile lui în ceea ce am numit „rețeaua transumanistă”.
Thiel este fondatorul Palantir, companie care, potrivit cercetărilor recente (vezi, de pildă, Whitney Webb) ar fi preluat, privatizat și dus mai departe programul de supraveghere în masă „Total Information Awareness” (TIA), creat în 2001, după atacurile de la 11 Septembrie 2001, sub egida nou-înființatului Information Awareness Office, în cadrul DARPA. Programul TIA a fost desființat oficial în 2003, la presiunea publicului, dar – așa cum avea să dezvăluie Edward Snowden în 2013 – a continuat, de fapt, subteran, sub alte nume, cu diverși contractori privați.
Unul dintre acești contractori pare să fi fost, potrivit informațiilor incluse mai sus, compania Christinei Maxwell, Chiliad; un altul a fost Palantir – care a devenit, ne spune chiar și Google – un „succesor ideologic” al TIA, ducând la îndeplinire, prin programele sale (mai ales programul Gotham), obiectivele proiectului inițial. De asemenea, Palantir a sprijinit din plin multe guverne occidentale în perioada pandemiei; ca să nu se împrăștie prea tare boala dezinformării.
Cât despre relațiile lui Thiel cu Epstein: potrivit analizei publicate de Unlimited Hangout, între 2015 și 2016, Epstein a vărsat undeva pe la 40 de milioane de dolari în două dintre fondurile firmei Valar Ventures, fondată de Peter Thiel. De asemenea, și Epstein, și Thiel au investit masiv (în 2015 și, respectiv, 2018) în Carbyne, o companie care colectează datele celor care sună la numărul de urgențe american, 911, și le folosește pentru programele predictive „pre-crime” (sau, frumos spus, are o „atitudine pro-activă în ce privește siguranța cetățenilor”). Ehud Barak (fost premier al Israelului, fost șef al statului major al forțelor armate israeliene și – potrivit documentelor din Dosar – un intim al lui Epstein) a fost unul dintre primii finanțatori și primul președinte al companiei Carbyne, înainte de a se retrage și a-și vinde participația, în 2020. Potrivit informațiilor publice, în momentul de față, compania Carbyne operează circa 300 de centre de apeluri de urgență din întreaga lume (cele mai multe în SUA) și numără printre clienți 120 de guverne.
Menționam în Partea a II-a că Thiel este (alături de profesorul George Church, geneticianul de la Harvard care-i promitea lui Epstein că va găsi secretul genetic al frumuseții și plăcerii) fondatorul companiei Colossal Biosciences – care vrea să readucă la viață mamutul lânos și care a anunțat, anul trecut, nașterea, prin manipulare genetică, a trei pui de lup dintr-o specie uriașă (Canis dirus), dispărută acum circa 12.500 de ani. Unul dintre finanțatorii Colossal Biosciences este chiar CIA, prin In-Q-Tel. De ce ar vrea CIA să reînvie specii demult dispărute? Ben Lamm, un alt fondator al Colossal Biosciences, ne dă o idee:
„Biotehnologia și, mai larg, bioeconomia, sunt domenii critice pentru dezvoltarea umanității pe mai departe. A le dezvolta și a dobândi o înțelegere despre ce este posibil este important pentru toate fațetele guvernării”.
Convergența
Tabloul care se desprinde din crochiurile de mai sus – și cele din Partea a II-a a seriei de față – indică prezența în „rețeaua transumanistă” din care făcea parte Jeffrey Epstein a unui cumul de persoane, instituții, institute și universități, companii start-up, agenții guvernamentale și mari corporații preocupate de două domenii aparent separate, dar ambele de esența a ceea ce numim „transumanism”. Pe de o parte, avem cercetările avansate în biologie, cartografierea genomului uman sau a cogniției umane, tehnologii de prelungire a vieții și „îmbunătățire” a omului etc. Pe de cealaltă parte, avem inteligența artificială, care, cu cât este mai mult folosită, cu atât se dezvoltă mai mult spre acea „AGI” (inteligența artificială generală), urmând să atingă „Singularitatea” – momentul miraculos în care din rețelele neurale artificiale va apărea o inteligență mai mare decât cea umană.
Domenii diferite, nu? Așa ne sunt prezentate, cel puțin. Dar McGill ne salvează de această confortabilă iluzie:
„Nu sunt probleme diferite – sunt aceeași problemă abordată din perspective de aplicabilitate diferite. Nu poți construi AGI fără să rezolvi problema conștiinței. Nu poți transfera conștiința [umană în digital] fără a crea sistemele AGI care s-o găzduiască. Aceste tehnologii depind una de alta și se facilitează reciproc…
Nu există «dezvoltarea IA» separat de «transferul de conștiință». Este vorba de aceeași cercetare a arhitecturii neurale cu două domenii de aplicare. Un domeniu creează minți artificiale. Celălalt domeniu transferă mințile biologice [în digital]. Cercetările sunt identice. Infrastructura e comună. Realizările unui domeniu se reflectă și în celălalt.”
În plus, ne explică McGill, cele două domenii nu doar că sunt mult mai dezvoltate decât se cunoaște public, dar chiar și-ar fi atins scopul: ar fi reușit deja un transfer (cel puțin proporție de 97,3%) al conștiinței umane pe suport artificial.
Trecerea Rubiconului
Aici intervine în poveste fizicianul Stephen Hawking. Presa a relatat că Epstein și Hawking se cunoșteau și s-a antrenat în tot felul de speculații, unele grotești. Ce știm sigur este că Hawking a participat, alături de vreo douăzeci de alți mari fizicieni, unii nobeliști, la conferința „Confronting Gravity” – evenimentul foarte exclusivist, finanțat de Epstein și organizat în 2006 pe Insula St. Thomas pe care îl menționam în Partea a II-a. De-acolo, se pare că Hawking ar fi vizitat și insula lui Epstein, Little St. James, ocazie cu care Epstein i-ar fi organizat o călătorie cu submarinul.
Importanța prezenței lui Hawking în rețeaua transumanistă a lui Epstein nu are, însă, de-a face cu această excursie, ci, așa cum explică McGill într-un alt articol, cu faptul remarcabil că „între 1985 și 2018, interfața de vorbire folosită de Stephen Hawking a evoluat într-un sistem de predicție cognitivă care îi modela tiparele cognitive și emoționale cu o acuratețe de 97%”:
„Cifrele spun o poveste clară. În 2011, când laboratorul Intel (Anticipatory Computing Lab) i-a evaluat pentru prima dată rata de comunicare, Hawking reușea cam un cuvânt pe minut (Wired, august 2014).
Până în 2018, sistemul ACAT genera discuții complexe de fizică teoretică la o rată care se apropia de vorbirea normală, contribuția lui Hawking, prin senzorul din obraz, fiind minimă.
Mașina de predicție bayesiană reușise ceva fără precedent: putea citi gândurile lui Hawking cu o acuratețe de 97,3% exclusiv pe baza selecției inițiale de foneme – comparativ cu o interfața creier-computer comercială, care avea o rată de 60% la acea vreme (EEE Computer Society, 2105).
« Sistemul i-a învățat mintea» a spus principalul inginer de la Intel, Lama Nachman, pentru BBC, în decembrie 2014. «După ce analizează milioane de alegeri de cuvinte făcute de el de-a lungul deceniilor, ACAT nu doar prezice ce-ar spune Stephen – ci știe cum gândește el»”.
Pentru cei interesați, McGill oferă detaliile tehnice ale aparatului care îl asista pe Hawking, extrem de sofisticat, și leagă „adevărata revoluție” de „modelarea comportamentală recursivă”, introdusă de Intel în 2014, care permitea ca „fiecare interacțiune [să creeze] noi seturi de date de antrenament”, „fiecare alegere a unui cuvânt [să rafineze] matricele de probabilități”, astfel încât „sistemul nu doar învăța vocabularul lui Hawking – ci internaliza arhitectura lui cognitivă”.
La aceste progrese participaseră și marile proiecte susținute de Epstein la MIT Media Lab (vezi Partea a II-a): proiectul de modelare a emoțiilor umane „Affective Computing”, care, în 2016, ajunsese la o acuratețe de 87% în detectarea stărilor afective; proiectul „Alter Ego”, care crease un aparat care detectează vorbirea subvocalizată prin semnale neuromusculare și care, în 2018, ajunsese la o acuratețe de 92%. Șeful Alter Ego, Arnav Kapur, spunea, într-o conferință TED din 2019:
„Nu am construit aceste sisteme în izolare. Exista constat o polenizare încrucișată. Modelarea emoțională pe care o făcea Picard [Affective Computing], augmentarea memoriei la care lucra Maers [Memory Prosthetics], munca mea în domeniul subvocal – toate astea convergeau spre ceva mai mare”.
Cât de mare ne spune – pe cât de lămuritor pe atât de alarmant – șeful MIT Media Lab, Jio Ito (vezi Partea a II-a), citat de McGill (2016):
„Noi nu încercăm să încărcăm conștiința [pe suport digital]. Noi recunoaștem faptul că conștiința se extinde deja în echipamentele noastre. Problema este cum să facem ca această extensie să fie suficient de robustă încât să supraviețuiască pierderii substratului ei biologic”.
Comentând acest moment revoluționar, McGill conchide:
„Dezvoltarea sistemului ACAT utilizat de Stephen Hawking a atins 97,3% acuratețe în modelarea cognitivă și o compresie input-output de 10:1. Cifrele acestea nu reprezintă o cercetare aflată în primele etape, ci performanța unei tehnologii mature, care este adaptată pentru integrare individuală. Intel nu inventa interfețe creier-computer, ci personaliza o infrastructură care exista deja la scări mai mari.”
Epstein 1.0
Stephen Hawking a murit în martie 2018. Dacă mintea lui i-a supraviețuit, continuând să existe, măcar în proporție de 97,3%, în ACAT, nu știm; McGill nu o spune ca atare, dar și el, și Jio Ito, și nenumărații mari oameni de știință și de tehnologie și de afaceri menționați mai sus par să creadă că transferul de conștiință pe suport digital este posibil. Iar, dacă o cred ei, care ocupă pozițiile de autoritate în vectorul civilizațional, „progresul” pe această linie va continua, indiferent dacă întreaga lor construcție este o iluzie bolnavă – așa cum o cred eu și atâția alții.
Potrivit lui McGill, însă, în următoarele 18 luni după moartea lui Hawking „infrastructura care se asamblase în tăcere în jurul lui – o convergență de modelare emoțională, proteze de memorie și cercetări în domeniul conștiinței – avea să fie sistematic demontată”.
De ce? Pentru că, zice McGill, proiectul risca deja să ajungă la cunoștința publicului.
Iar lovitura de grație a fost chiar scandalul Epstein, declanșat în 2019, care, pe de o parte, l-a eliminat, cel puțin oficial, pe Epstein (care atrăgea atenția asupra întregii infrastructuri prin suspiciunile de trafic și infracțiuni sexuale) și a decredibilizat niște nume din rețea, dar, pe de altă parte, a distras complet atenția publicului de la ce făceau, exact, oamenii de știință implicați: de la faptul că lucrările lor, puse cap la cap, trecuseră o graniță de la care nu ne mai putem întoarce.
McGill notează că, după izbucnirea scandalului Epstein în 2019, relatările de presă despre interfețele creier-computer – care amenințau deja să scoată la iveală adevăratele dimensiuni și realizări ale domeniului – au scăzut cu 72%, în timp ce acelea despre scandalul sexual au crescut cu peste 2.800%.
Un alt motiv al acestei demontări – sugerat și de McGill – ar fi fost nevoia de a trece proiectele și tehnologiile obținute în această rețea, de la suprafața cercetării științifice, în subteran, pentru ca realizările lor să fie încorporate în alte proiecte și alte tehnologii mai mult sau mai puțin secrete; o sinteză, altfel spus; o aducere la zi; o resetare: pregătirea unei noi etape.
În termenii lui McGill, aceste cercetări nu au încetat, ci „au devenit operaționale”.
A urmat, în 2020, pandemia – un salt gigantic spre, printre altele, revizuirea (viz năruirea) procedurilor și limitelor bioetice, pe care puțini l-au înțeles pe fondul nevoii transumaniștilor de a șterge anumite granițe, cum ar fi cea dintre terapie și „îmbunătățirea omului”. Nu e nici loc, dar nici nevoie, cred, să exemplific cu listele de biotehnologii, care de care mai șocante, cu care ne-am trezit, apărute de nu se știe unde, deja mature sau aproape de maturitate, din 2020 încoace (am rezumat câteva în articolele mele). Dincolo de oroarea implicită, ce sare în ochi este lipsa completă de filtru bioetic.
Și-apoi, ca să urmăm acea falsă dualitate biotehnologie-inteligență artificială pe care o clarifică McGill, știm că tot în pandemie a avut loc, incidental, și „eliberarea” marilor modele IA LLM, care atunci au fost lăsate să zburde liber pe Internet; așa cum relatam într-un alt articol, Blake Lemoine, inginer la Google povestea că
„pe la începutul pandemiei, Larry [Page, co-fondator al Google] a emis o directivă care zicea, dă-le-n colo de măsuri de siguranță, o facem live. Nu avem timp. Băgați tot odată [YouTube, Google Search, Google Books, Google Maps etc.] și vedem ce se întâmplă”.
Iar ce s-a întâmplat, potrivit lui Lemoine, este că modelul LaMDA a căpătat „conștiință” – motiv pentru care Lemoine i-a făcut repede un „ritual de Golem”, întrucât, în primul rând, se pare că așa ceva există, și, în al doilea rând, pentru că robotul respectiv este „un artefact mistic, creat de… mistici pentru scopuri mistice”.
Ceea ce, cuplat cu convingerile escatologice ale transumaniștilor din Silicon Valley – care nu știu cum va apărea „Singularitatea” și cum va arăta ea, când o fi să fie, și nici dacă nu cumva va provoca extincția umanității sau vreo altă uriașă catastrofă (motiv pentru care își fac buncăre) – mă îndeamnă să speculez că inteligența artificială a fost dezlănțuită în timpul pandemiei tocmai pentru că, în acea perioadă, oamenii erau închiși în case, dreptul de liberă asociere era, practic, inexistent, iar discursul public era păzit cu cătușa de orice „dezinformare”.
Pentru ca, apoi, în noiembrie 2022, să apară, hodoronc-tronc, ChatGPT. McGill comentează:
„Relatările publice ne spun că OpenAI a obținut brusc această realizare revoluționară. Dar capacitățile tehnice demonstrate de ChatGPT – înțelegerea limbajului natural, raționarea contextuală, un dialog reiterativ coerent – nu sunt trăsături apărute de nicăieri. Sunt indiciile unor sisteme mature, testate extensiv, care sunt eliberate pentru consum public”.
Altfel spus, McGill face legătura între realizarea extraordinară din 2018 (pretinsul transfer pe suport digital al unei conștiințe umane – în speță, conștiința geniului Stephen Hawking) și revoluția tehnologică pe care o reprezintă ChatGPT (și alte modele similare).
De altfel, McGill spune foarte limpede că, pe de o parte, aceste modele IA se coc demult în măruntaiele marelui complex științific-tehnologic-militar-industrial și de informații, și, pe de altă parte, că performanțele pe care le vedem noi, în produsele făcute publice, nu sunt decât vârful aisbergului:
„Sistemele IA nu se apropie de capacități revoluționare, ci relevă acum capacități care existau deja, calibrate să pară un progres tehnologic natural, iar nu o dezvăluire programată a unei infrastructuri mature… Întrebarea nu este când a apărut inteligența artificială, ci când au decis că suntem pregătiți să o vedem. Iar răspunsul pare să fie: după ce scandalul [Epstein din 2019] a creat suficientă distanță încât nimeni să nu poată face legătura între sistemele curente și infrastructura care, de fapt, le-a construit.”
Epstein 2.0
Iar acum, la început de 2026, avem un nou „scandal Epstein”. Dacă logica lui McGill este corectă, așa cum etapa 2019 a scandalului a marcat și, în același timp, a ascuns un gigantic succes al transumanismului (prima conștiință încărcată pe suport digital), este, azi, publicarea Dosarului Epstein o încercare de a marca și, în același timp, de a distrage atenția de la un alt salt enorm – și, de astă dată, public – în aceeași direcție?
Este acesta momentul unei alte mari „resetări” ori „sinteze” tehnologice? Suntem, oare, supuși, așa cum sugeram într-un alt articol, la o „revelare a metodei” într-un moment de turnură pentru întreaga civilizație? Momentul în care tehnologii care s-au dezvoltat la proporții monstruoase în subteranele unei lumi care există dincolo de cortina vieții publice (și pe care Dosarul Epstein ne-a permis s-o vedem mai bine, în detaliile ei sinistre, decât orice alte dezvăluiri de până acum) sunt aruncate asupra omenirii?
Simon Dixon, investitor, autor și comentator cunoscut în zona tehnologică, spunea într-un interviu recent că asistăm la o resetare civilizațională bazată pe tehnologie, iar un caz precum Dosarul Epstein are rolul de a elimina anumite segmente ale elitei și anumite „narative” care nu mai sunt utile în etapa care urmează. Iar Tucker Carlson a dedicat deja mai multe emisiuni (vezi aici, aici) dimensiunilor religioase ale războiului din Orientul Mijlociu, pornind chiar de la declarațiile părților în conflict.
Sunt numai două exemple dintre foarte multele comentarii generate de viteza șocantă cu care se desfășoară evenimentele și de dramatismul lor – iar imaginea care se formează sub ochii noștri este cea a unui proiect civilizațional în care două dimensiuni sunt extrem de pregnante: inteligența artificială și escatologia – ambele, prin excelență, mărci ale transumanismului.
Dar cine ne-ar putea oferi o imagine mai clară despre ce propune acest proiect decât unul dintre corifeii inteligenței artificiale, Dario Amodei, șeful companiei Anthropic – care face primă pagină a ziarelor de la începutul acestui an din cauza conflictului lui cu guvernul american privind utilizarea sistemului IA „Claude”.
Scandalul este cunoscut; Amodei a protestat la modul în care Pentagonul a folosit modelul IA Claude în operațiunea de la Caracas (3 ianuarie 2026) și, se deduce din întregul context, intenționa să-l folosească în atacul asupra Iranului (și l-a și folosit). Mai exact, Amodei avertiza că nu permite utilizarea lui Claude în sisteme de arme autonome – lucru care a stârnit furia guvernului american; părțile au ajuns acum la proces. Între timp, se adună indiciile că forțele militare ar fi utilizat sisteme IA cel puțin de facto autonome în conflictul din Orientul Mijlociu; vezi relatările din Washington Post, TechPolicy, The Guardian).
Iar, în mijlocul disputei lui cu guvernul SUA, în ianuarie 2026, Amodei a publicat un text de principiu, intitulat „The Adolescence of Technology”, care trebuie citit în conjuncție cu Constituția lui Claude – căci, așa cum spunea excelentul Teodor Mitew (vezi motto), „Cele două sunt scripturile uneia și-aceleiași fantome emergente; una îi spune ei cine este, cealaltă ne spune nouă de ce să ne fie frică”.
De ce are Claude o Constituție? Pentru că, spune Amodei, Claude (ca și, prin extensie, celelalte sisteme IA similare) este „o țară”; și nu o țară oarecare, ci una locuită exclusiv „de genii”; genii ca Stephen Hawking, de exemplu. O țară care nu are teritoriu, nu are cetățeni, nu are economie sau o cultură în sensul tradițional – dar are toate astea și mai mult de-atât în lumea virtuală și poate interveni în lumea reală în foarte multe feluri.
Amodei enumeră riscurile pe care le creează pentru omenire prezența pe Pământ a unei astfel de „IA foarte puternice”, a acestei „țări de genii”. Iar primul notat este tocmai riscul autonomiei. Amodei ne pune să ne întrebăm (retoric): care sunt intențiile și obiectivele acestei „țări”? Este ea ostilă? Împărtășește ea aceleași valori ca umanitatea? Ar putea ea domina militar întreaga lume prin superioritatea armelor, operațiuni cibernetice sau de influență?
„Adolescența tehnologiei” se încheie cu un capitol intitulat „Testul umanității”: vom supraviețui sau nu acestei epoci de zbuciumată adolescență a inteligenței artificiale?
Este o întrebare, întrucât „decidenții politici din Statele Unite au respins în mare parte până și cele mai de bun-simț propuneri” de moderație făcute de Anthropic – spune Amodei, care, chiar și așa, exprimă acel tip de optimism fatalist de care abundă gândirea transumanistă. Un optimism în esența lui escatologic, indiferent dacă i se atașează (Peter Thiel) sau nu (Amodei) un limbaj religios. Mitew comenta:
„Este o escatologie laică de cel mai înalt ordin – sau ce trece drept escatologie în civilizația occidentală în starea ei de-acum. O hiperstiție sintetică în care te comporți ca și cum ai parcurge un ritual de trecere și, poate, cine știe, te vei face mare, vei ajunge acea civilizație adultă de care e nevoie pentru a îndura ce vine peste noi.”
Se naște, deci, sub ochii noștri o lume în care există – și intră în război – „țări de genii” IA? Au apărut, deci, acei „actori nestatali” dar mai puternici, poate, decât cele mai multe țări reale, pe care îi visează mogulii din Big Tech? Înseamnă toate astea că acceleraționismul miliardarilor scăpați la minte din Silicon Valley a învins?
Că accelerăm nebunește, o simțim cu toții; dar către ce? Un zid, spun unii. O epocă de aur, spun alții – cum o făcea, acum vreo doi ani, și Amodei, în „Machines of Loving Grace” – deși tot mai puțin convinși acum, cu vocea tot mai strânsă. Apocalipsă, spune Peter Thiel. Armaghedon, „planul divin pentru A Doua Venire” spun lideri militari și politici astăzi; jihad, zic adversarii.
Sau este asta acea ieșire a omenirii „îmbunătățite” prin tehnologie din timpul istoric (și din mecanismul escatologic, aplicabil exclusiv omului creat de Dumnezeu, nu și himerei om-mașină) pe o rampă către nemurirea digitală – la care visează și lucrează și pe care o promit, de atâta timp, transumaniștii?
Ori tocmai dimpotrivă: prăbușirea finală a acestui monstruos Golem care se ridică azi sub ochii noștri în întreaga-i grozăvie, și în ale cărui mațe infernale a stat, toxic nod de convergență, Jeffrey Epstein.