„Dreptul de a muri”

Le Journal du Dimanche face trista cronică a legislației privind sinuciderea asistată, aflată pe masa legislativului francez săptămâna aceasta, atrăgând atenția la experiența altor țări care au permis aceste practici și la efectele lor, mai ales asupra tinerilor.

„Nu vreau să mor, dar nu mai vreau viața asta”, a declarat, acceptând eutanasia, o femeie de 30 ani pe nume Anke, care suferea de anorexie și depresie. Anke, „Noelia, Siska, Shanti, Zoraya… în spatele textelor de lege sunt nume și fețe, este o tinerețe întreruptă, o durere abisală nerezolvată”, subliniază JDD.

„Legea care va fi ori definitiv adoptată, ori respinsă pe 15 iulie [în Franța] nu permite accesul la sinucidere asistată sau eutanasie doar pe baza suferinței psihice. Dar până când?”, întreabă articolul. „Belgia, Țările de Jos, Elveția – toate au lărgit treptat criteriile de acces la «moarte asistată» pentru persoanele cu suferințe psihice.”

„Va fi Franța o excepție? Dacă acceptăm că este legitim să răspundem la suferință cu moarte, atunci acest nou «drept» se va extinde, inevitabil, la alte forme de suferință, la fel de profunde, considerate la fel de insuportabile. Iar, față cu starea dezastruoasă a sănătății mintale a francezilor, mai ales a tinerilor, a propune sinuciderea asistată ca soluție nu este decât proba eșecului oribil al societății noastre”.

Pe 9 iulie, un grup de profesoniști și cercetători din domeniul sănătății au adresat guvernului Franței o scrisoare deschisă în care își exprimă neliniștile: „În Franța, în fiecare zi, o persoană moare prin sinucidere în fiecare oră”. Această cruntă realitate, documentată de Observatorul național al sinuciderilor într-un raport, afectează mai ales tinerii.

Potrivit cifrelor oficiale, în Franța, sinuciderea rămâne a doua mare cauză de deces printre tinerii între 15 și 24 de ani, iar, între 2019 și 2026, numărul spitalizărilor pentru tentative de suicid a crescut cu 76% pentru femeile între 20 și 24 de ani și cu 118% pentru copiii de 10-14 ani.

„Aceste cifre ridică semne de întrebare despre capacitatea noastră de a răspunde acestor suferințe existențiale și de a trata problemele psihiatrice cu care ele sunt, adesea, asociate.”

Cei care girează extinderea accesului la eutanasie pentru persoane cu suferințe pishologice sunt, în mare parte, oameni care nu lucrează în domeniul medical. Profesioniștii în domeniul prevenției suicidului spun, dimpotrivă, că voința de a muri – prin sinucidere asistată sau neasistată – este mai degrabă „răspunsul la o suferință pentru care există resurse de ameliorare, trebuie numai să le mobilizăm și să le întărim”.

De altfel, în luna mai, alți 600 de profesioniști francezi în domeniul sănătății mintale au protestat împotriva legiferării suicidului asistat: „Ca psihologi, rolul nostru este tocmai acela de a ajuta persoanele în suferință să-și regăsească locul lor în lume, să nu cedeze la sentimentul neantului sau la dorința de a se exclude. A legaliza moartea provocată înseamnă a afirma că există două tipuri de suferințe: cele care merită atenție și grijă și cele care justifică eliminarea celui care suferă”.

Articolul continuă: „Credem profund că, față cu suferința, fie ea fizică sau psihică – cele două fiind strâns legate – nu putem abandona persoana. Dorința de a muri este dorința de a trăi mai bine. A califica drept libertate un act care este, cel mai adesea, cauzat de disperare, este o minciună care va costa multe vieți omenești. De altfel, așa cum lipsa îngrijirilor paleative împinge pe mulți dintre cei atinși de boli incurabile la a cere să fie uciși, la fel și carențele din sistemul nostru de sănătate psihiatrică îi vor împinge pe mulți la sinucidere asistată”.

Legislația care ar putea fi adoptată mâine în Franța statuează un așa-zis „drept de a muri” care, în plus, contravine altor reglementări în vigoare: pe de o parte, oamenilor li se cere să fie atenți la atitudinile suicidale și să-i ajute pe cei expuși riscurilor; pe de altă parte, existența acestui „drept la moarte” va obliga personalul medical să aplice procedurile la cerere.

„Cum vom putea convinge pe cineva să nu se omoare când, pentru unii dintre noi, a ajuta acea persoană să moară a devenit o obligație legală?”.

„Acest nou «drept» va bulversa toate valorile împărtășite de societate privind solidaritatea și ajutorul acordat celor vulnerabili. A nu adopta legea Falorni [deputatul care a inițiat oroarea se numește Olivier Falorni, membru al Parti radical de gauche] este a avea curajul de a privi suferința în față și de-ai răspunde cu ce avem noi mai bun, mobilizând toate resursele pe care mintea și inima omenească au putut să le inventeze”.

Sursa în text.