Oamenii de știință au dat publicității primele imagini radiografice ale misterioasei sfere zburătoare recuperate de localnici în orașul Buga, Columbia, în luna martie a acestui an.
Cercetătorii au constatat că obiectul – cam de mărimea unei mingi de baschet – este compus din trei straturi de material aparent metalic și are în centrul său mai multe microsfere, grupate în jurul unui nucleu. Sfera prezintă o seamă de inscripții și simboluri pe care cercetătorii le-au comparat cu „runele, alfabetul Ogham sau scrierea mesopotamiană”.
Apelând la IA, oamenii de știință au interpretat că mesajul transmis de extratereștri este: „Originea nașterii prin uniune și energie în ciclul transformării, ajungând la punctul uniunii, expansiunii și conștiinței – conștiinței individuale.”
Pentru cei cărora ar putea să le scape ce înțelege IA de la ET, oamenii de știință au clarificat: „Interpretăm că este un mesaj către umanitate, care încurajează transformarea conștiinței colective pentru a ajuta Mama Pământ – mai ales având în vedere problemele actuale legate de poluare și declinul mediului înconjurător”.
Este adevărat că știrea apare în Daily Mail, dar așteptăm audieri la nivel înalt pe marginea acestei epocale descoperiri.