Etichete înșelătoare

Asia Times analizează acuzațiile de „supracapacitate de producție” pe care SUA și UE le aduc tot mai des Chinei ca justificare pentru aplicarea de tarife și restricții. Este, într-adevăr, vorba despre încălcarea de către China a reglementărilor în domeniul competiției loiale sau este vorba, mai degrabă, de încercarea țărilor occidentale de a-și proteja propiile industrii de un competitor superior la nivel global?

Uniunea Europeană, care urmează să decidă, în acest octombrie, modalități de control al surplusului comercial al Chinei cu blocul european, a averizat că va lua „măsuri mai aspre”, iar SUA tocmai a amenințat China cu un tarif de 7,5% pentru „exces de capacitate industrială”.

Analiza subliniază că, „deși faptul că statul chinez susține și investește excesiv în anumite sectoare poate fi un motiv de îngrijorare, a descrie puterea Chinei ca exportator ca simplu rezultat al unei supracapacități riscă să devină o justificare politică convenabilă pentru protecționism”.

Reproșurile occidentalilor își pierd considerabil din temei la o analiză atentă a drepturilor de proprietate asupra structurii de producție din China. Mare parte din bunurile de export din China nu sunt produse de companii de stat, ci de companii private, unele dintre ele companii cu capital străin care își au sediul nu în China, ci chiar în UE, SUA sau Japonia.

Din totalul de 6,8 trilioane de dolari în bunuri exportate în 2025 din China, 1,27 trilioane (30%) au fost bunuri produse de companii cu capital străin. Faptul că uzina se găsește în China nu înseamnă că și capitalul, tehnologia, managementul, proprietatea intelectuală sau beneficiarii finali sunt tot de naționalitate chineză. Cu toate astea, o mașină electrică produsă într-o uzină americană sau europeană din China va fi considerată, statistic, un export chinez.

În investigația sa din 2023 privind subsidiile acordate de China pentru producția de automobile electrice, Comisia Europeană a pus la un loc toate mașinile importate din China, indiferent dacă erau produse de companii chineze sau de Renault, BMW, Mercedes-Benz ori Tesla. Motivul pentru care companiile occidentale păstrează uzine de producție de automobile electrice în China este accesul la inovația locală și costurile mai avantajoase.

Ceea ce creează o contradicție majoră în argumentul privind „excesul de capacitate” care i se reproșează Chinei. Dacă producția chineză este în sine proba unui exces industrial, atunci corporațiile multinaționale occidentale care își deschid uzine în China pentru a fi competitive sunt beneficiarele acestui sistem presupus neloial.

Și, mai departe, dacă aceste companii își mută unitățile de producție în China pentru motivele foarte raționale că acolo găsesc și inginerii de care au nevoie, și costuri mai acceptabile, fără de care și-ar pierde competitivitatea, atunci este clar că volumul exporturilor chineze nu poate fi considerat, în mod automat, doar rezultatul unei „supracapacități”. Este evident că problema privește condițiile care asigură productivitatea unei companii, privință în care China apare ca superioară Occidentului.

O abordare corectă a dezechilibrului ar trebui, deci, să ia în calcul avantajul competitiv oferit de China inclusiv unor companii occidentale, în loc să se rezume la „supracapacitate”. În 2024, SUA a crescut tarifele de import pentru autovehiculele electrice produse în China de la 25% la 100% pe motiv de „risc marcat de supracapacitate”, și asta indiferent dacă produsele repsective beneficiaseră sau nu de subsidii, ceea ce denotă mai mult o politică protecționistă, decât o corecție adusă unei distorsiuni a pieței.

În acest domeniu, al automobilelor electrice, analiză corectă ar trebui să ia în calcul că sectorul nu este unul matur, tradițional, ci emergent, iar China se află în avangardă. Agenția Internațională pentru Energie estimează că trei sferturi din totalul de 22 milioane de mașini electrice produse la nivel global în 2025 s-au fabricat în China.

Iar aici nu este vorba despre „supracapacitate”, ci despre dezvoltare tehnologică; China a dezvoltat capacități excepțional de sofisticate în domeniul bateriilor, al circuitelor electronice, al sistemelor automatizate și ciclurilor integrate de aprovizionare pentru aceste produse.

Astfel că, atunci când se plâng de „supracapacitate”, țările occidentale se plâng, de fapt, într-o măsură, de faptul că au fost depășite tehnologic. Producătorii europeni și americani fac eforturi mari să prindă din urmă China în materie de producția de baterii, în materie de eficiența costurilor, integrarea lanțurilor de aprovizionare și rapiditatea dezvoltării produselor.

Departe de a susține că politica industrială a Chinei ar fi cu totul benignă și ipsită de agresivitate, analiza atrage atenția că, rezumându-se la o acuzație simplistă de „exces de capacitate” doar pentru că este convenabilă politic, țările occidentale nu vor rezolva problemele reale care le pun într-o situație de dezavantaj față de China.

Sursa în text.