Europa față cu Republica Palantir
Sâmbătă, pe 18 aprilie, Alex Karp, directorul mega-corporației americane Palantir, a postat un rezumat în 22 de puncte al cărții lui, „The Technological Republic” – la cererea publicului mort de curiozitate să-i afle viziunea, zice el, deși cartea a apărut anul trecut.
(Viziune pe care am analizat-o și eu, că s-a potrivit mănușă, în articolul Tehnocrația (I). De la Agenda 2030 la Republica tehnologică).
De sâmbătă încoace, postarea a adunat mai bine de 25 de milioane de vizionări și lumea nu mai contenește cu comentariile – multe nefavorabile; mai interesante mi se par două, venite din Europa, unde mai multe state au încheiat contracte de mare anvergură cu Palantir.
The Guardian anunță că postarea lui Karp a stârnit „alarmă” în Marea Britanie prin disprețul arătat altor culturi decât cea americană, regretul exprimat față de dezarmarea Germaniei și Japoniei după Cel de-al Doilea Război Mondial și atitudinea generală foarte războinică.
Viziunea lui Karp a căzut prost în Marea Britanie, unde lumea critică de ceva vreme contractele de peste 500 de milioane de lire sterline încheiate cu Palantir de (printre altele) serviciile de sănătate publică (NHS), poliție și ministerul britanic al apărării.
Un deputat britanic liberal, membru al unei comisii de știință și tehnologie, comentează: „Manifestul Palantir, care susține supravegherea de masă și serviciul militar obligatoriu în SUA, este fie o parodie după filmul RoboCop, fie un delir verbal narcisist din partea unei organizații arogante. Oricum ar fi, demonstrează că etosul său nu recomandă această companie pentru conlucrarea cu guvernul britanic în proiecte care au acces la cele mai sensibile date personale ale cetățenilor”.
Alții au plasat postarea în mai lungul șir de comentarii scandaloase pe care le-a făcut Karp în ultima vreme; într-un interviu recent, el spunea, de exemplu, că IA va „scurtcircuita” puterea „electoratului cu studii superioare, cu precădere feminin, care votează mai ales cu Partidul Democrat” și va susține, în schimb, „votanții din clasa muncitoare, fără studii superioare, mai ales de sex masculin”. Lucru care era de așteptat să determine o doamnă deputat să critice „deranjanta” postare, atrăgând atenția că Palantir „este mult mai mult decât o companie tehenologică”; ea vrea să „intervină direct în politicile publice, politică și opțiunile de investiții”.
„Este momentul ca guvernul britanic să înțeleagă la modul cel mai serios care este cultura și ideologia Palantir și să găsească o cale de a ieși cât mai curând din contractele încheiate cu aceasta”, a comentat deputata – alăturându-se corului tot mai sonor care cere rezilierea contractelor încheiate de statul britanic cu Palantir.
La rândul ei, compania Palantir atrage atenția că 17% din personalul său lucrează în Marea Britanie – ceea ce spune mult despre magnitudinea acestor contracte.
Trecând Canalul Mânecii în Franța (unde serviciile de informații interne admiteau, anul trecut, o „dependență structurală” de Palantir), Le Courrier des Stratèges subliniază că mesajul lui Karp este „un program explicit de transformare a tehnologiei informației într-un instrument de coerciție în slujba dominației americane”.
„Rareori și-a afișat o companie tehnologică ambițiile cu asemenea claritate… The Technological Republic nu este produsul vreunui think tank de la Washington, ori al unei catedre universitare; ea vine de la o companie care se ocupă tocmai cu structurarea raporturilor de forță prin colectarea și analiza de date”.
Mesajul lui Karp, continuă comentariul, anunță „o poziție de forță asumată”; el sugerează, de pildă, că SUA va folosi armele IA autonome fără să se încurce în scrupule etice, recomandând întreg Occidentului să facă același lucru (cu arme cumpărate de la Palantir, bineînțeles).
Dar aspectul „cel mai exploziv” al postării lui Karp este, pentru revista franceză, „denunțarea pluralismului” și afirmația că unele culturi sunt mai valoroase ca altele – poziție care lovește în ideologia inclusivității și nediferențierii între culturile naționale, care a definit atâta vreme (cel puțin la nivel discursiv) Occidentul.
În final, articolul atrage atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă contractele încheiate de statul francez cu o asemenea companie: „Miza este vitală: atunci când încredințăm datele noastre de sănătate, apărare și informațiile secrete unor asemenea actori, nu cumpărăm numai servicii informatice, ci importăm o viziune despre lume care neagă dreptul la neutralitate și specificitate culturală”.
„Republica tehnologică a lui Karp este o închisoare cu zăbrele de aur, în care libertatea individuală dispare în fața eficienței algoritmilor. Dacă nu ne recuperăm controlul asupra propriilor echipamente digitale, rupând ferm acest aliniament atlantist, nu vom mai fi cetățeni, ci variabile de ajustare într-un imperiu privat care nu-și mai declină identitatea. Până la urmă, cine-i supraveghează pe supraveghetori? La Washington, nimeni nu mai pune întrebări. La Paris, contractele se semnează în tăcere.”
Sursele în text.