„Imperativ geopolitic”

Bruxellesul declară că expansiunea Uniunii Europene este „un imperativ geopolitic” – dar, rezumând relatarea Politico pe subiect, problema este că nici țările candidate nu îndeplinesc condițiile de aderare, nici Uniunea Europeană nu este pregătită să le primească. Soluția este, așadar, schimbarea regulilor.

Alexandre Adam, consilier apropiat al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și fost asistent al președintelui Franței, Emmanuel Macron, însărcinat cu revizuirea politicilor de aderare, a declarat: „Lărgirea UE… rămâne un imperativ geopolitic. Dar aderarea ia timp… Acest timp ar trebui folosit în scopuri strategice, atât pentru a pregăti Uniunea pentru un număr mai mare de membri, cât și pentru integrarea graduală a ariilor de interes comun”.

O primă inițiativă este elaborarea unei „foi de parcurs” pentru „integrarea graduală” a celor patru candidate considerate „în fruntea cursei” (Muntenegru, Ucraina, Moldova și Albania). Documentul va preciza ce se așteaptă de la aceste țări, dar și „obligațiile create [prin acceptarea acestora în UE] pentru statele membre actuale, care vor trebui să-și dea binecuvântarea pentru ca acest proces să meargă înainte”.

Tot Politico anunță că, și mai revoluționar, von der Leyen vrea să dea acces la piața comună europeană țărilor candidate, „cu condiția ca acestea să susțină obiectivele de politică externă ale UE” împotriva „statelor ostile și rivalelor industriale”: „Beneficiile economice vor fi acordate doar condiționat și vor putea fi retrase dacă non-membrele derapează de la democrație sau împart tehnologii sensibile cu guverne neprietenoase”.

În același timp, expansiunea necesită „modificări ale mecanismelor interne de funcționare a blocului, pentru introducerea de măsuri de siguranță care să împiedice noile venite să perturbe politici esențiale ori să-și încalce promisiunile”; von der Leyen și comisara pentru extinderea UE, Marta Kos, se ocupă de formularea propunerilor în această direcție.

Comisia ia în calcul modificarea condițiilor de vot: „Blocul își poate schimba regulile pentru a fi mai puțin vulnerabil la toanele statelor membre individuale… fără să trebuiască să repună în discuție articole fundamentale ale dreptului UE, lucru care ar putea declanșa referendumuri naționale în interiorul blocului”.

Ocolirea referendumurilor naționale privind UE fiind o preocupare perenă a Bruxellesului, von der Leyen vrea să se folosească de așa-zise „clauze pasarelă”, care permit ca deciziile să se ia cu majoritate, nu cu unanimitate, „în scopul de a asigura aprobarea fără dificultăți a sancțiunilor, a reacțiilor la crizele de drepturile omului, a trimiterii de misiuni civile în zone de conflict”.

Potrivit Reuters, pentru a împiedica noile membre să „slăbească structurile democratice” și să „respingă prin veto deciziile”, Comisia ia în calcul noi „instrumente”, inclusiv un „angajament politic temporar” (o declarație a noului stat membru că nu se va opune, o perioadă, deciziilor luate prin consens) precum și o „clauză de siguranță” prin care statele membre pot, cu o „majoritate calificată” (reprezentând 65% din populația blocului), să suspende drepturile noilor membre, inclusiv dreptul de vot.

EU Today relatează că un grup de cinci state membre (Germania, Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg) și-au exprimat îngrijorarea într-o scrisoare adresată Comisiei: „Preocuparea politică imediată nu este doar că aceste țări candidate nu îndeplinesc condițiile de aderare. Mai există și întrebarea dacă UE poate absorbi noi membri fără să reproducă problemele pe care le-a întâmpinat cu membrele existente care s-au folosit de dreptul de veto sau s-au opus verificărilor privind statul de drept.”

Cele cinci state membre mai sus menționate (care, alături de Italia, constituie nucleul inițial al Comunității Europene) au propus ca noile tratate de aderare să permită aplicarea de măsuri temporare împotriva statelor membre în caz de „încălcări serioase ale democrației și statului de drept”, inclusiv suspendarea dreptului de vot în chestiuni pentru care se cere unanimitatea – buget, politică externă, noi expansiuni.

În fine, EUalive reia o analiză semnată Sondaj Hansen și Ditte Brasso Sørensen (Carnegie Europe), care, pornind de la un studiu recent al think tank-ului Europa, pune pe masă „adevărul inconfortabil”: „Înainte să aibă loc noul val de extindere, UE trebuie să confrunte întrebări spinoase despre modul în care este distribuită putere între statele membre”. În esență, acest nou val expansionist riscă să mute centrul de greutate dinspre Europa de Vest spre cea de Est.

„Dificultatea devine deosebit de evidentă atunci când vine vorba de luarea deciziilor în cadrul Consiliului UE”, spun cei doi analiști.

După îndepărtarea de la putere a prim-ministrului maghiar Viktor Orbán, care a dat multe bătăi de cap birocrației de la Bruxelles, von der Leyen a pledat pentru o utilizare mai extinsă a votului cu majoritate calificată – în detrimentul unanimității – mai ales în domeniul politicii externe și de securitate.

Dar, continuă EUalive, „aplicarea acestei metode de vot la o Uniune potențial mult mai mare ar putea avea consecințe majore… deplasând echilibrul de putere din cadrul Consiliului spre Est, cu diminuarea rolului unor țări precum Franța, Germania și Italia.”

„În anumite chestiuni, este plauzibil ca o axă polono-ucraineană – reprezentând 15,5% din populația UE – să devină nucleul unor viitoare minorități capabile de blocaj. Fiind doi dintre principalii beneficiari neți ai fondurilor UE și având ambele economii predominant agrare, dependente de fondurile de coeziune, Polonia și Ucraina ar putea genera îngrijorări în rândul statelor contributoare nete cu economii industrializate și bazate pe servicii, în special în ceea ce privește programarea bugetului UE.”

De asemenea, odată acceptată în UE, „Ucraina, în asociere fie cu Republica Moldova, fie cu statele candidate din Balcanii de Vest, ar putea inversa rezultatul unor voturi decisive asupra unor chestiuni controversate”.

De exemplu, Ucraina singură ar fi putut bloca adoptarea reglementărilor UE privind refacerea mediului, adoptate la limită în 2024, cu opoziția unor state reprezentând 30,9% din populația blocului. Acordul UE-Mercosur, adoptat doar cu sprijinul de ultim moment al Italiei, ar fi putut fi blocat de o coaliție estică formată din Ungaria, Republica Moldova, Polonia, Ucraina.

„În rundele anterioare de extindere a UE, chestiunile legate de procedurile de vot erau soluționate înainte de admiterea noilor membri”, notează publicația.

Poloniei, de exemplu, i-au fost alocate, la aderare, 27 de voturi în Consiliu – o pondere aproximativ egală cu cea a Spaniei, în ciuda faptului că populația Spaniei era cu circa 60% mai numeroasă. „Această înțelegere a reflectat un compromis în trei părți: a menținut egalitatea simbolică între Franța și Germania – care au păstrat același număr de voturi, deși populația Germaniei era cu aproximativ 39% mai mare decât cea a Franței; a asigurat ratificarea din partea Spaniei; și a făcut ca extinderea să fie acceptabilă din punct de vedere politic la Varșovia. Totuși, acordul a conferit Spaniei și Poloniei o putere reală de blocare, plasându-le aproape la același nivel cu Franța, Germania, Italia și Regatul Unit, fiecare dintre acestea deținând la acea vreme douăzeci și nouă de voturi.”

În acest moment, nu există o soluție agreată de toate statele membre pentru acest tip de probleme. Una dintre propunerile de reformă, inițiată de un grup franco-german, ar fi ca actuala regulă, potrivit cu care „majoritatea” înseamnă concomitent o majoritate a statelor membre care reprezintă, totodată, și o majoritate a populației Uniunii, să fie modificată prin creșterea pragului privind numărul statelor membre de la 55% la 60% și, simultan, reducerea pragului privind populația de la 65% la 60%.

Analiza arată însă că, și dacă s-ar adopta acest model „60/60”, tot ar rămâne întrebări importante privind distribuția puterii. „Franța, Germania și Italia ar pierde cel mai mult din ponderea lor relativă, atât într-un scenariu de extindere care păstrează actualele reguli de vot, cât și în cadrul sistemului «60/60». În plus, ierarhia dintre ele s-ar modifica: în sistemul «60/60», puterea Franței ar fi mai bine conservată decât cea a Italiei, oferind Parisului un motiv să susțină propunerea.”

„Acest lucru scoate la iveală un al doilea efect, separat”, continuă analiza: „trecerea de la regulile actuale la formula «60/60» ar reduce puterea statelor mari chiar și în absența unei extinderi. Ridicarea pragului privind numărul de state ar consolida principiul conform căruia fiecare stat contează, în timp ce coborârea pragului demografic ar face ca mărimea populației să fie mai puțin determinantă. Ambele modificări ar conduce către o distribuție mai echilibrată a puterii, indiferent dacă UE se extinde sau nu. Dacă acest rezultat este sau nu de dorit depinde de poziția ocupată în cadrul Uniunii. Totuși, aceste aspecte legate de distribuția puterii vor influența compromisurile pe care cele trei state mari – Franța, Germania și Italia – sunt dispuse să le accepte.”

Liderii statelor membre se vor întruni pe 15 octombrie la Bruxelles pentru „o discuție strategică despre extindere și reforme interne”, pornind de la propunerile Comisiei. Dar, așa cum notează EUalive, discuțiile privind recalificarea majorităților nu sunt încă pe agendă, iar capitalele europene nu manifestă încă un apetit pentru asemenea transformări.

Sursele în text.