Incertitudini

Revista Live Science a desfășurat recent un sondaj cu tema „Ar fi OK să facem experimente pe un creier uman făcut în laborator, dacă acesta ar dezvolta o conștiință?”. Potrivit relatării, 25% dintre respondenți au spus că nu cred că ar trebui să se facă experimente pe aceste „organoide conștiente”, dar că urmărirea și monitorizarea lor atentă ar fi „OK”. Alți 23% spun că etica nu permite niciun tip de experiment pe astfel de produse de laborator.
În același timp, 22% dintre cei consultați au spus că ar susține crearea de noi reguli, care să aibă în vedere protecția acestor „organoide”, iar 19% consideră că nu este nevoie de un nou cadru de reglementare; restul s-au declarat agnostici pe subiect.
Sondajul a stârnit și comentarii. Cineva întreba: „Dar avem un program de dezvoltare? Știm unde ar duce chestia asta? Nu pare corect să ținem conștiințe ostatice într-un vas de laborator…”.
Pentru alții, problema morală nu poate fi depășită: „Este evident că, dacă apar semne de conștiință, avem obligația morală să oprim experimentele” – la care un alt comentator adaugă: „da… numai că nu noi suntem oamenii de știință și nici șefii lor din corporații sau universități”.
Ceea ce ne duce la un alt comentator, care consideră că, totuși, merită încercat: „Dacă beneficiile sunt atât de mari încât lasă în urmă dilemele morale, atunci faceți-o; faceți-o repede și cât de umanist posibil și ASIGURAȚI-VĂ că toată lumea este informată că acest lucru trebuie făcut și ce mare realizare importantă pentru viață s-ar rata dacă nu facem acest lucru.”
Întrebarea mea nu este: oare care dintre atitudinile sugerate mai sus va fi cea îmbrățișată de Oamenii de Știință, ci, mai degrabă: oare ce se întâmplă, deja, în spatele ușilor închise etanș ale laboratoarelor Dr. Frankenstein de a fost nevoie de un asemenea sondaj.
Sursa în text.