Întreprinderile de stat revin la modă

Știrea că Pentagonul a achiziționat 35% din capitalul companiei petroliere care va controla petrolul Venezuelei a făcut înconjurul presei.

Noua companie, North American Blue Energy Partners (NABEP), cu sediul în Barbados, a primit o concesiune cu termen de 100 ani asupra a 17 câmpuri petrolifere venezuelene, cu o resursă totală estimată de 303 miliarde barili. Cu aceste cifre, NABEP este acum a doua cea mai mare companie petrolieră din lume, după Aramco, și de patru ori mai mare decât Exxon. Iar guvernul federal american, ca acționar, capătă control majoritar asupra a circa 20% (65 de miliarde de barili) din resursele Venezuelei.

Reluând știrea, CNBC atrage atenția că achiziția NABEP este singurul caz cunoscut în care guvernul federal american preia direct proprietatea unei companii petroliere. Un oficial al Casei Albe a declarat pentru CNBC, sub condiția anonimității, că afacerea NABEP este „în primul rând o manevră geopolitică”, „o oportunitate de a securiza câmpuri petrolifere aflate în mare parte sub influența companiilor chineze și ruse”.

Indiferent de motivațiile care au stat la baza înființării ei, structura sa juridică face din NABEP, „dincolo de dubiu, o întreprindere de stat”, așa cum comentează un expert în drept internațional: „Un control de facto asupra a 100% din producție, la preț de cost – asta înseamnă proprietate”.

Iar toate aceste lucruri ridică semne de întrebare serioase cu privire la legalitatea afacerii, întrucât, potrivit experților citați în analizele de presă, legislația americană nu reglementează astfel de „întreprinderi de stat”.

Aceeași problemă pe care o ridică acum NABEP a apărut la începutul acestui an, potrivit unei relatări Defense One din martie 2026, când Pentagonul a anunțat o investiție de 1 miliard de dolari în compania L3Harris, în domeniul rachetelor, și 2,3 miliarde în sectorul metalelor rare, în același sistem de acționariat.

Chemat în fața Congresului pentru a oferi detalii, Michael Duffey, agent de achiziții al Pentagonului, a explicat: „Noi vedem investiția în acțiuni ca o unealtă importantă – printre altele – pentru a crește rezistența și a reduce fragilitatea bazei industriale”. Unul dintre congresmeni, lăudând inițiativa, a adăugat: „Cred că aceste investiții pe bază de acțiuni sunt foarte binevenite, strategic vorbind, în multe cazuri, mai ales în sectoarele unde nu există piețe libere și am văzut cât de agresivă este China în războiul economic”.

Discuția a apărut și cu privire la sectorul tehnologic, în particular cel al inteligenței artificiale. Anul acesta, OpenAI a propus guvernului american o participație de 5% în capitalul firmei. Iar Columbia Journal of Tax Law publica, în decembrie anul trecut, propunerea ca guvernul federal american să instituie o taxă unică de 50% asupra capitalului companiilor IA de importanță sistemică, sumele urmând a fi plătite în acțiuni.

Un alt articol Defense One arăta că o lege aflată în pregătire pentru 2027 ar putea autoriza formal Biroul de investiții strategice să sprijine sectoarele considerate de siguranță națională nu doar prin împrumuturi sau asistență tehnică, ci și prin participarea directă la capital și administrarea companiilor (ceea ce pare că se întâmplă deja, dar într-un spațiu de lacună legislativă).

Acest Birou de investiții strategice al Pentagonului ar semăna, pe undeva, cu autoritățile de administrare a activelor statului care s-au succedat după Revoluție în România, cu diferența esențială că, la noi, scopul acestor instituții era să vândă participația statului, pentru a îndeplini țintele de privatizare și reducere a ajutorului de stat impuse de obligațiile externe, în timp ce, acum, Pentagonul cumpără acțiuni în companii, tocmai pentru a spori controlul statului în domeniile unde interesul național american o cere.

Sau, pentru un termen de comparație mai actual, administrația americană pare să adopte, în sectoarele considerate de securitate națională în sens larg (militar, energetic, tehnologic), un sistem asemănător cu altminteri mult-hulitul „model chinez”, în care statul folosește mai multe instrumente de intervenție în economie (de la proprietate pe acțiuni și control asupra administrației la subsidii, și planificare economică). O reformă pe care, de altfel, o sugera ca necesară și Foreign Affairs într-o serie de articole publicate în acest ianuarie.

Dar (dincolo de aspectul, extrem de important, că, în cazul NABEP, resursele asupra cărora statul american își impune controlul aparțin unei alte țări, anume Venezuela) acțiunile SUA se încadrează într-un trend. Administrația Trump nu este singurul guvern occidental care deviază de la sacrele ideologii ale liberalismului globalist, optând pentru întărirea intervenției și controlului statului în economie.

Într-o lungă analiză, Le Grand Continent anunță că ne așteaptă „un val de naționalizări” la nivel mondial, inclusiv în Occident, și asta „nu este nici [din cauza lui] Marx, nici [a lui] Trump”, ci a „noii paradigme geoeconomice”. Exemplificând, articolul menționează cazul Belgiei, care a început negocierile pentru a-și recupera cele șapte reactoare nucleare pe care le exploatează compania franceză ENGIE. Aceste reactoare, care au furnizat circa 45% din energia produsă în Belgia în ultimul deceniu, i-au adus ENGIE profituri anuale de între 1,5 și 2 miliarde de euro anual.

Marea Britanie a început să-și re-naționalizeze căile ferate încă din 2024 și, în 2025, a început procedurile de a prelua controlul asupra ultimei mari oțelării existente pe sol englez, cea de la Scunthorpe, forțând proprietarii (grupul chinez Jingye) să-și vândă participația. Actualul prim-ministru, Andy Burnham, ar putea lua măsuri de recuperare a controlului de stat asupra mai multor companii de apă și alte utilități, considerate servicii publice esențiale.

În Franța, Adunarea Națională a votat în 2025 și 2026 naționalizarea activităților grupului ArcelorMittal pe teritoriu francez, măsură care se adaugă altor re-naționalizări din ultimii ani – de la Chantiers de l’Atlantique la cumpărarea participațiilor private din gigantul de electricitate EDF.

Olanda urmărește să obțină participarea statului în compania Damen, principalul constructor naval al țării, după ce a desfășurat mai mulți ani o campanie de naționalizare în domeniul zootehniei.

Analiza Le Grand Continent trece și pe celălalt mal al Atlanticului, acoperind câteva intervenții ale statului american – de la Big Tech la achiziția platformei TikTok și de la acțiunea de control pe care guvernul o deține în US Steel la cota de 10% din Intel.

„Valul naționalizărilor” mătură și America de Sud; este dat exemplul naționalizării sectorului litiului în Mexic și Chile. În context: Venezuela își naționalizase deja industria petrolieră, pe vremea lui Chavez, stârnind critici și revoltă în sânul „comunității internaționale”; între timp, cum spuneam mai sus, sectorul a intrat sub controlul guvernului federal american.

În Africa, Mali, Burkina Faso, Nigeria și-au naționalizat în ultimii ani minele de aur și exploatările de uraniu. În aceste cazuri, însă (unele implicând companii sau interese franceze) Le Grand Continent precizează că naționalizările sunt măsuri abuzive, luate de „juntele militare” care au capturat puterea. O situație similară apare și în Indonezia, unde „regimul autoritar” al președintelui Prabowo Subianto a lansat o „campanie de confiscare” a activelor companiilor străine în sectorul uleiului de palmier și nichelului, cu scopul de a „întări serviciile publice și a finanța crearea unui fond suveran la Jakarta”.

Iar exemplele de mai sus nu sunt decât acele naționalizări care au avut loc deja; atmosfera politică, socială și economică anunță că ar putea urma și altele. La Berlin, de exemplu, un referendum popular cere ca Berlinul să naționalizeze Deutsche Wohnen & Co., cea mai mare companie imobiliară din oraș. O campanie similară arată că britanicii vor ca serviciile publice să revină în proprietatea și administrarea statului. La Paris, la Barcelona, la New York, oamenii cer ca administrația să cumpere terenuri și să dezvolte locuințe de stat pentru săraci.

În concluzie, „prin toate aceste inițiative care vizează întărirea controlului public în industriile de cea mai mare importanță – asistăm la fenomen care, deși, poate părea, la prima vedere, o colecție de măsuri disparate, anunță ascensiunea unui val global de naționalizări”. Acest fenomen a mai fost observat în trecut în contexte precum „războiae, schimbări ideologice, depresii economice, șocuri inflaționiste”.

Valul actual ar semăna, potrivit Le Grand Continent, cu cel din anii treizeci, pentru că el „coincide cu prăbușirea vechii ordini economice internaționale” și formarea uneia noi. „Valul cu care ne confruntăm noi astăzi se datorează unei politici ineluctabile într-o epocă marcată de transformarea structurală a ordinii economice mondiale, de rivalități geopolitice și crize climatice și energetice”.

Sursele în text.