La-la Land

Discursul secretarului american de stat, Marco Rubio, la Conferința de Securitate de la München 2026 a fost, spre deosebire de cel ținut de vice-președintele J.D. Vance anul trecut, unul cald, chiar prietenos cu liderii europeni; o „ofensivă a șarmului”. Dar, dincolo de abordarea mult mai diplomată, mesajul este același: Europa trebuie să renunțe la anumite politici, care sunt distructive de economie, societate, ba chiar civilizație.
Tradus de Politico, mesajul american ar fi fost: „Ori vă alăturați campaniei lui Donald Trump de a remodela lumea în beneficiul Washingtonului, ori dați-vă la o parte”. Traducere care dă tonul întregii relatări.
Politico povestește că adevărata reacție a oficialilor la discursul lui Rubio nu au fost aplauzele politicoase din sală, ci comentariile făcute la un pahar de Mai Tai, la barul exotic din locanta conferinței. Acolo, concluzia a fost că, deși tonul s-a schimbat, atitudinea administrației Trump rămâne aceeași: „SUA ar vrea să vadă o Europă mai albă și mai de dreapta”.
Ceea ce este, pentru mulți dintre oficialii europeni, imposibil de înghițit, pentru că „ordinea bazată pe reguli”. (Și pentru că asta ar cam însemna că ei înșiși trebuie înlocuiți.)
În termenii unui participant nemulțumit: „Mesajul de dedesubt a fost același: Nu vrem aliați slabi, nu apărați vechea ordine. Dacă cel mai mic numitor comun pe care americanii îl pot găsi este istoria noastră comună, mergând în urmă până la Columb, interese restrânse de securitate și o civilizație comună, e suficient ca să înțelegi cât de mare e ruptura dintre Europa și SUA”. Autorul declarației nu a spus – sau Politico nu a relatat – și cam ce altceva mai important decât o civilizație comună ar putea lega cele două părți ale Occidentului.
Prim-ministrul Finlandei, Alexander Stubb, a fost și mai clar: „MAGA înseamnă anti-UE. Înseamnă anti-ordinea liberală. Înseamnă anti-schimbare climatică. Acesta este curentul ideologic subteran” care ghidează politica americană.
Apropo de care MAGA, cancelarul Friedrich Merz a spus, în prima zi a conferinței, că „războaiele culturale MAGA” sunt treaba SUA și nu au nimic de-a face cu UE (a vrut să spună că n-ar avea de-a face cu țările europene, ceea ce este, totuși, cât de cât, în continuare, altceva decât „UE”).
Afirmație a lui Merz cu care prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni – care, spre surprinderea multora, nu a participat la conferință – nu este de acord. Ea a comentat că „Acestea sunt evaluări politice, pe care fiecare lider le face cum crede de cuviință, dar nu este ceva care ține de competența Uniunii Europene”. Cuvinte grele care par să contrazică recenta declarație a lui Merz, cum că Germania și Italia sunt acum în relații mai bune decât oricând vreodată (fără a preciza dacă „vreodată” înseamnă numai de la 1945 încoace sau și înainte).
În orice caz, Meloni se pregătește să publice în SUA o carte a cărei prefață a fost scrisă de J.D. Vance și care poartă pe copertă un citat din spusele lui Donald Trump.
Neliniștile europenilor au fost sporite de itinerariul secretarului american: „Marco Rubio vine la noi cu un ton conciliator, dar după aia se duce în Ungaria și Slovacia. Păi ce fel de semnal este ăsta?” – a exclamat un europarlamentar.
Rezumând poziția UE, „șefa diplomației europene”, Kaja Kallas, a spus, în ultima zi a conferinței, că UE nu se lasă trasă de urechi de SUA (asta, evident, pe lângă aceea că Rusia e „terminată” și trebuie forțată la concesii în negocierile de pace cu Ucraina) pentru că: „În ciuda a ce-ar spune unii, Europa decadentă și woke nu se confruntă cu dispariția civilizațională”.
Politico redă și comentariul unui alt oficial european nenumit, potrivit cu care discursul lui Rubio „Este un fel mai blând de a ne spune că vremea unicornilor călărind pe bicicletă curcubeie presărate cu tofu și stropite cu lapte de alune s-a terminat. Aici nu vorbim despre dacă mesajul ne face sau nu să ne simțim bine. Vorbim despre dacă vrem să trăim în realitate, sau într-o La-la Land artificială formată din declarații grandioase”.