Mare inginerie

Defense One comentează ultimul raport RAND despre popularea bazei industriale americane. Sau nepopularea ei. Ori, și mai bine, depopularea ei.

RAND s-a întrebat – așa pur ipotetic, cum fac think tank-urile cele mari, de te și minunezi după aia, când se întâmplă, cât de deștepți trebuie să fie oamenii care lucrează acolo – dacă SUA ar fi în stare să-și reconstituie capacitățile militare spațiale în timp util în cazul unui conflict de 12-24 de luni cu un adversar comparabil (China sau Rusia).

„Războiul modern se bazează pe capacități spațiale; o întrebare cheie este dacă Statele Unite pot reconstitui aceste capacități în timpul unui conflict. Eforturile s-au concentrat pe sporirea rezistenței acestor sisteme, dar prea puțină atenție s-a acordat vitezei cu care ele pot fi reconstruite după un atac, mai ales într-un interval de 12-24 luni. China și Rusia au dovedit deja că pot distruge echipamente americane în spațiu, cu potențialul de a afecta negativ operațiunile SUA și aliaților ei în multe domenii. În cazul unui conflict prelungit, capacitatea de a reconstitui rapid aceste sisteme ar putea fi de importanță critică.”

Răspunsul e: cam nu prea.

Pe ce considerent: lipsa de ingineri, tehnicieni și, în general, mână de lucru specializată.

În această industrie, ar fi nevoie de: ingineri licențiați în științe, tehnologie, inginerie și matematici (STEM); mână de muncă specializată de înaltă calificare (tehnicieni, asamblori); specialiști de grad înalt în domeniul opticii electronice și radiației. perioada de pregătire necesară pentru ca un astfel de specialist să atingă nivelul de cunoaștere și îndemânare necesar este de circa 15 ani.

În momentul de față, potrivit RAND, totalul cererii anuale de tehnicieni și ingineri este, în SUA, de 30.000, din care 5.000 în domeniul militar spațial. Totalul licențiaților anual este de numai 11.000, și mulți dintre ei preferă să lucreze în domeniile de dezvoltare software, analiză de date și IA, nu în producție.

Din cei 244.000 de asamblori angajați anual în SUA, numai 13.000 sunt calificați. Iar, din acest total de 13.000, industria militară spațială ar avea nevoie de 11.000, ceea ce anunță o competiție feroce. În plus, 70% din doctoratele STEM acordate în SUA sunt obținute de cetățeni străini, care nu pot fi angajați în domeniul militar.

La toate acestea se adaugă și timpul necesar pentru pregătirea în câmpul muncii. „Nu poți învăța pe cineva să lucreze într-o uzină într-o singură zi. Iar, în industria spațială, timpul este și mai lung. Pentru a putea reconstrui sistemele în timpul unui conflict, planurile pentru o forță de muncă în domeniul spațial trebuie făcute cu 10, 20, 30 de ani în avans. Nu cu șase luni”, a explicat într-un interviu Alexandra Gerber, șefa echipei RAND care a elaborat raportul. Perioada medie estimată pentru pregătirea unui specialist la nivelul necesar în această industrie este de 15 ani.

La nevoile sectorului spațial militar se adaugă cele ale sectorului spațial comercial; administrația Trump a emis acum câteva zile o nouă strategie privind transporturile spațiale, care stabilește un obiectiv de „peste 1.000 de lansări și reveniri” până în 2030, aducă de cinci ori mai multe decât permit capacitățile actuale. Atingerea acestor obiective presupune construirea de noi poligoane de lansare, care, prin cooperarea Pentagon – NASA, să poată fi utilizate și de agențiile guvernamentale, și de companii private. Potrivit strategiei, acest program de expansiune și modernizare în sectorul spațial trebuie coordonat cu programul de modernizare a sistemului de control al traficului aerian.

Și pentru aceste proiecte este nevoie de ingineri și tehnicieni. Aceeași expertă de la RAND întreabă: „Cu ce muncitori vom construi toată infrastructura de care este nevoie pentru toate astea? Iar, dacă mai adaugi la ecuație și un conflict, atunci se dublează nevoile.”

Potrivit Defense One, recentele inițiative ale Space Force și Casei Albe în încercarea de a mai rezolva din problemă nu pot acoperi nevoile. Săptămâna trecută, administrația Trump a anunțat planurile de înființare a unei Academii Spațiale (U.S. Space Academy), care să „educe și instruiască o întreagă generație de militari, ingineri și operatori civili”. Gerber comentează: „Gândiți-vă cam ce număr de absolvenți poate avea o astfel de academie. Câteva sute de absolvenți pe an, nu? Ceea ce este complet insuficient. Nu poate produce efecte importante la scara de care vorbim.”

RAND recomandă adoptarea de noi politici care să ajute la dezvoltarea forței de muncă și alocarea de bugete suficiente pentru toate nivelele de educație și pregătire în știință, tehnologie, inginerie, matematici etc.

Problema deprofesionalizării este la fel de mare în Europa. Autoritatea Europeană pentru Muncă raporta în iunie trecut că toate țările europene declară procente înfiorătoare de vacanță pentru posturile care necesită muncă specializată (până la 98%) – de la inginerie și medicină la sudori, bucătari și electricieni. Nici șoferi nu mai sunt; nici macaragii; nici operatori de motostivuitoare. Germania are 130.000 de posturi STEM neocupate, iar sectorul de producție automobile european estimează o carență de 260.000 de muncitori calificați până în 2030.

Clean Energy Wire se plânge că lipsa de personal specializat în „energie verde” (inginerie electrică, mecanică, etc.) o să ne ducă la inimaginabila situație de a nu îndeplini țintele tranziției spre absolut stabilite de Comisia Europeană.

Federația Europeană a Consultanților în Inginerie spune că penuria de muncitori calificați pune deja piedici vizibile creșterii economice; lipsesc inginerii, lipsesc macaragii, lipsesc tâmplarii. Imigrația nu acoperă aceste carențe; pentru a le acoperi este nevoie de reforme în educație și un efort de colaborare între corporații, guverne și instituțiile de învățământ.

European Liberal Forum anunță că două treimi din întreprinderile europene mici și mijlocii nu găsesc personal calificat: de la ingineri și asistente medicale la electricieni și șoferi de camion. Însăși Comisia Europeană a identificat 42 de meserii în care penuria de mână de lucru calificată este severă.

În martie anul acesta, Consiliul European avertiza că 77% din companiile europene se plângeau, în 2024, că lipsa muncitorilor calificați descurajează investițiile. Motivul principal al penuriei, potrivit Consiliului, ar fi îmbătrânirea populației.

Cu toate astea, statisticile arată o rată medie de șomaj de 6% la nivelul UE, maximul de cca. 10% fiind înregistrat în Finlanda și Spania, cca. 8% în Franșa, Suedia și Grecia și între 5 și 6% în România, Italia, Belgia, Austria, Portugalia, Irlanda, Danemarca etc. Ceea ce indică nu atât îmbătrânirea populației, cât deprofesionalizarea. Care este o consecință directă a dezindustrializării.

China, între timp, a introdus noi reglementări (care intră în vigoare pe 15 septembrie 2026) care restricționează ieșirea din țară a inginerilor și personalului tehnic calificat în domeniile care țin de „securitatea națională și tehnologică” a țării. Măsura vine pe fondul eforturilor pe care le fac țările occidentale și Japonia de a recruta personal calificat, mai ales în domeniul metalelor rare.

Concluzia o știe chiar și IA lui Google: „Timp de decenii, economiile occidentale au dat prioritate educației superioare și carierelor în munca de birou, adesea stigmatizând munca fizică, meșteșugurile, munca în sectorul de servicii. Astăzi, schimbările intervenite au generat un blocaj economic sever. Occidentul are o nevoie disperată de mână de muncă în industriile producătoare, are nevoie de meșteșugari, de personal pentru spitale”.

Ce a generat „nevoia disperată” este, potrivit lui Google, „bomba demografică” (îmbătrânirea populației), care înseamnă și o creștere a nevoii de personal medical și de îngijire; faptul că, timp de decenii, s-a pus un accent exagerat pe educația superioară, care „a lăsat o grămadă de adulți cu datorii uriașe pentru anii de studii, creând, pe de altă parte, o penurie de electricieni, instalatori, sudori”, „deglobalizarea”.

Aș mai adăuga doar că, în final, se vede treaba că ingineria socială nu poate înlocui ingineria punct. Mă întreb cum de le-o fi scăpat această evidență timp de decenii experților de la RAND.

Sursele în text.