Un grup de „oameni de știință” și activiști americani din domeniul medical fac presiuni ca deciziile privind operațiile pe cord să fie luate și în raport de imperativul reducerii emisiei de gaze de seră.
„Impactul schimbării climatice este tot mai mult recunoscut ca factor determinant major în sănătatea publică”, spun ei, și ar trebui avut în vedere „la luarea unor decizii la nivelul populației și elaborarea protocoalelor pe viitor”.
În analiza acestor experți luminați, eliminarea anumitor proceduri medicale (vitale) ar scuti chiar și 390 kg de dioxid de carbon (cam cât respiră unul dintre cei peste opt miliarde de oameni de pe planetă într-un an).
În același timp, în Marea Britanie se discută înlocuirea unui anestezic foarte eficient și sigur pentru om, dar un „carbon hotspot” pentru climă, cu un alt produs, care periclitează sănătatea rinichilor și ficatului.
Inhalatoarele pentru astm sunt și ele vizate din cauza „amprentei de carbon” mari pe care experții spun că o au.
În general, politica Net Zero face presiuni asupra corpului medical, forțat să-și alinieze strategia de tratament la „țelurile politicii climaterice”, adoptând soluțiile cu emisie mică de carbon, iar nu pe cele mai eficiente pentru pacient.
Sursa: Modernity