Moșteniri ratate

Aflăm din Life Site News că activiștii LGBT au suferit o înfrângere majoră la ONU: pe 7 octombrie 2026, Franța și-a retras o propunere de rezoluție care urmărea să impună tuturor țărilor membre ONU dezincriminarea homosexualității.

Este al doilea eșec major de acest tip, după ce, în decembrie 2025, Adunarea Generală a votat pentru prima dată eliminarea dintr-o rezoluție ONU a sintagmei „orientare sexuală și identitate de gen”. Cu acea ocazie, așa cum raporta C-Fam, propunerea de eliminare a venit de la cele 57 de state membre ale Organizației pentru Cooperare Islamică (Organization for Islamic Cooperation (OIC), sprijinite de multe țări din Asia, Africa, America Centrală și de Sud. Elementul de nou – și motivul pentru care, spre deosebire de tentative anterioare, moțiune a avut succes – a fost susținerea fără precedent din partea Statelor Unite ale Americii (această primă victorie anti-proLGBT fiind cunoscută drept „amendamentul Trump”).

Rezoluția propusă acum de Franța (s-o numim „rezoluția Macron”) afirma că „incriminarea activităților sexuale consensuale între adulți este contrară principiilor dreptului internațional privind drepturile omului”, motiv pentru care „toate Statele care nu au făcut încă acest lucru trebuie să-și revizuiască legile care incriminează activitățile sexuale consensuale între adulți în sensul de a le abroga, cu respectarea propriilor proceduri constituționale și legale”.

Pe 7 octombrie, această propunere de rezoluție a fost retrasă și înlocuită de o declarație, emisă de Franța și semnată de 52 de țări, membre și afiliate ale blocului occidental. Declarația cere același lucru ca și propunerea de rezoluție, doar că, nefiind adoptată de Adunarea Generală ONU, nu rămâne decât o reafirmare a arhicunoscutei poziții a „Occidentului colectiv” pe subiect.

Rămânând consecventă poziției exprimate pe subiect de administrația Trump, SUA nu a semnat această declarație.

Relatând știrea, C-Fam notează că Franța și-a retras inițiativa pentru că „a înțeles că risca să piardă”, iar o victorie „la mustață n-ar fi făcut decât să probeze cât de mic este sprijinul pentru ideea că dreptul internațional ar proteja activitățile homosexuale”.

Țările musulmane prezente la dezbateri au declarat că homosexualitatea „nu apare nicăieri în drepturile omului”, iar OIC „era gata să declanșeze o adevărată luptă procedurală” pe subiect. Un martor la dezbateri a declarat pentru C-Fam: „Pregătiseră amendamente și moțiuni, inclusiv o moțiune care să blocheze char și discutarea unei asemenea rezoluții”. Aceste moțiuni urmau să fie susținute și de multe țări non-islamice, pentru că, „dincolo de opinia privind fondul discuției”, întreg demersul a fost considerat abuziv: Consiliului pentru Drepturile Omului „nu poate impune agenda legislativă a țărilor și nici dicta modificări în sistemele naționale de justiție penală”.

Mai interesant este că la această rezoluție s-a opus chiar tabăra LGBT: nu mai puțin de 141 de ONG-uri de profil i-au trimis președintelui Emmanuel Macron o scrisoare în care i-au cerut să-și reconsidere inițiativa. Dar nu pentru că ar fi fost prea mult (cum susțin, direct sau indirect, 141 din cele 193 de țări membre ONU – adică „restul” în raport de cele 52 semnatare ale declarației, care ar reprezenta „Vestul” – cu esențiala absență a SUA), ci, dimpotrivă, prea puțin.

Un articol publicat la final de septembrie în Geneva Solutions de reprezentanții Outright International, un ONG care promovează elgebetismul la nivel global, explică de unde supărarea: „rezoluția Macron” se limita la a cere dezincriminarea homosexualității, fără să condamne și „rădăcinile colonialiste” ale legilor „anti-gay”.

În opinia activiștilor, „52 din cele 65 de țări care incriminează intimitatea consensuală între persoane de același sex au moștenit aceste legi din perioada colonială”; dacă acest lucru nu este recunoscut și condamnat, zic activiștii, o rezoluție ONU care cere dezincriminarea homosexualității „riscă să creeze falsa impresie că drepturile LGBTIQ sunt ceva impus de Occident”. Iar asta riscă să dea apă la moară „liderilor populiști” și de „extremă dreapta” și „conservatori” care, pe scurt, se opun ideologiilor globalismului liberal susținând că le este impus de „Vest” prin ONU.

„Homofobia”, zic activiștii, „este o moștenire colonială”. Motiv pentru care, apropo, un „expert independent” la ONU propune ca fostele puteri coloniale să plătească despăgubiri (și) pentru „discriminarea și violența pe criterii sexuale” pe care ar fi cauzat-o în teritoriile lor impunând heterosexualitatea. Franța, de exemplu, spun activiștii, „poartă o răspundere importantă pentru răspândirea homofobiei” prin aceea că au incriminat penal homosexualitatea în Tunisia, Maroc și Algeria.

Altfel spus, activiștii LGBT susțin că fostele puteri coloniale se fac vinovate de introducerea acestor interdicții, impunând asupra populațiilor colonizate „normele sexuale și de gen europene” – i.e., creștine. Per a contrario, în lipsa acestor ingerințe, culturile locale din respectivele colonii ar fi susținut și întreținut en masse astfel de practici.

Ceea ce nu pare deloc a fi și opinia țărilor africane, de exemplu. O recentă propunere de „Cartă Africană a Familiei, Suveranității și Valorilor” (Draft African Charter on Family, Sovereignty and Values) plasează familia în centrul culturilor locale (familia fiind definită ca „unitatea naturală și fundamentală a societății, bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie și incluzând copiii lor naturali sau adoptați”) și condamnă „ideologia de gen” care „subminează valorile culturale și religioase africane și însăși familia africană”.

Carta africană arată că această ideologie, care „stă la baza unei mișcări activiste de redefinire a sexului, genului și rolurilor de gen”, este „adesea promovată prin instrumente politice internaționale și regionale și prin educația sexuală sau de orice tip a tinerilor, atât în școală cât și în afara ei, fără consimțământul părinților sau autorităților locale”.

Semnatarele documentului african refuză definițiile date de ONU „sexualității”, „educației sexuale” și „sănătății sexuale și reproducutive”, pe care le consideră parte integrantă dintr-un „neocolonialism”, „socio-sexual și cultural”.

S-ar putea spune că tentativa președintelui Emmanuel Macron de a lăsa întregii umanități o moștenire pe măsura personalității și convingerilor sale înainte de a părăsi scena politică s-a izbit de opoziția adversarilor ca fiind mult prea îndrăzneață și de cea a propriilor aliați ca insuficient de radicală.

Sursele în text.