Articolul „‘Sovereignty’ Myth-Making in the AI Race”, publicat pe 7 iulie 2025 în TechPolicy.press de Rui-Jie Yew, Kate Elizabeth Creasey și Suresh Venkatasubramanian, atrage atenția asupra ultimelor dezvoltări în cursa de împărțire a lumii în „sfere de influență IA” (cele două puteri aflate în concurs fiind, azi, America și China).
Pentru a-și face ofertele mai atractive, corporațiile tehnologice promit țărilor, contra cost, „suveranitatea”, ca „serviciu”.
Autorii avertizează că această „retorică” de marketing este doar atât: o retorică. În realitate, sunt riscuri enorme ca țările să nu aibă control asupra „propriei” infrastructuri digitale/IA, care va aparține corporațiilor, iar populațiile să suporte toate costurile de construire și operare: de la terenurile dedicate acestor instalații la penuria de resurse (în primul rând apă și resurse energetice) rezultată din consumul enorm pe care îl presupune operarea acestor instalații. Asta pe lângă reducerea bugetelor pentru servicii sociale, pierderea locurilor de muncă și – mai presus de orice – a libertăților.
*
Mitul suveranității în cursa IA
La finalul lunii mai, președintele SUA, Donald Trump, a efectuat o vizită oficială în mai multe țări arabe din zona Golfului, însoțit fiind de peste treizeci de directori ai marilor companii de tehnologie americane. Vizita a rezultat în contracte în valoare de peste 600 de miliarde de dolari și proclamații festive din partea liderilor din zona Golfului, inclusiv a prințului Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite, care anunțau că țările lor vor deveni acum centre de cercetare și dezvoltare independentă, revoluționară, a IA în Orientul Mijlociu.
Într-o confluență de evenimente nu lipsită de ironie, G42 (compania care coordonează strategia IA pentru Emiratele Arabe Unite) a fost și ea unul dintre parteneri – alături de NVIDIA – la un eveniment sponsorizat de Franța pentru construcția IA în Europa, în timp ce aceeași NVIDIA și alte companii americane încheiau contracte cu Emiratele.
Ceea ce ne spune că am intrat cu adevărat în era geopolitică a „IA suverane”.
Suveranitatea tehnologică nu a început cu IA. Primele discuții despre suveranitatea Internetului au apărut în China, pe la începutul anilor 2010. Dar, având în vedere că piața globală a fost dominată, istoric, de companiile tehnologice americane, un adevărat apetit pentru „IA suverană” (adică pentru auto-suficiență la nivel național în acest domeniu tehnologic) nu a început să se dezvolte decât în 2018, când Trump, aflat la primul lui mandat de președinte, a lansat războiul comercial împotriva Chinei.
Mare parte din cipurile absolut esențiale companiilor tehnologice americane erau fabricate în Taiwan. Pe măsură ce China a devenit mai belicoasă cu privire la Taiwan, au crescut și preocupările privind producția IA la nivel global; s-a pus întrebarea: ce se va întâmpla cu furnizarea de cipuri dacă între China și Taiwan izbucnește un conflict? În timpul administrației Biden, creșterea capacităților de producție de cipuri în SUA și limitarea exporturilor de unități de procesare grafică (GPU) puternice către China a devenit o prioritate de securitate națională. (Între timp, noua administrație Trump a abrogat cadrul legal în care s-au impus aceste reguli, dar nu și restricțiile specifice privind exporturile de GPU către China).
Această intensificare a rivalității între SUA și China și poziția mai agresivă adoptată de SUA în acest al doilea mandat Trump în ce privește dominația americană în domeniul IA, au provocat de o undă de șoc atât în Europa, cât și în restul lumii; țările se tem că vor fi lăsate în urmă în „cursa înarmării cu IA”. Ceea ce face ca strategiile naționale să aibă în centrul lor preocuparea pentru controlul suveran asupra IA.
„Sovereignty as a Service” (SaaS): Suveranitatea ca serviciu oferit de corporații
Dându-și seama de aceste priorități, marile companii tehnologice își croiesc și ele o retorică a „tehnologiei suverane”, oferind, literalmente, suveranitatea ca serviciu.
Acest lucru se întâmplă la trei nivele diferite ale complexului tehnologic. În primul rând, este o declarație de principiu. Președintele și directorul general NVIDIA a declarat, îndrăzneț, că „Fiecare țară are nevoie de IA suverană”. Sub acest slogan, NVIDIA își instalează infrastructura hardware și cipurile în întreaga lume, din Danemarca în Thailanda și Noua Zeelandă. NVIDIA descrie componentele acestei infrastructuri globale ca „uzine IA” care transformă resursele naturale și energia țării respective în unități de informație pentru procesare.
În al doilea rând, furnizorii de servicii de cloud au intrat și ei în jocul SaaS, al „suveranității ca serviciu”, dar nu doar cu guvernele naționale, ci și cu entități private. Cel mai mare furnizor de servicii cloud, Amazon Web Services, oferă „AWS European Sovereign Cloud”. Microsoft Azure și Google Cloud oferă și ele „servicii de suveranitate” pentru companii private – inclusiv metode de control „suveran” ori „de suveranitate” pentru entități private, incluzând criptare și localizarea datelor.
În fine, la nivelul construcției de modele și adnotare a seturilor de date, IA open-source și poliglote sunt promovate ca produse care susțin suveranitatea IA și suveranitatea digitală. HuggingFace a descris IA open-source drept „cheia de boltă a suveranității digitale”, însuși fundamentul „autonomiei, inovației și încrederii” în diversele țări ale lumii.
Multe țări din întreaga lume finanțează dezvoltarea unor modele în limba națională: Coreea de Sud a anunțat recent că va investi 735 miliarde de dolari în dezvoltarea unei „IA independente”, care să folosească limba coreeană. Și guvernele, și entitățile private consideră IA poliglote un câștig pentru suveranitate, promovând aceste modele ca factor de încurajare a creșterii economice, a comerțului și a conservării culturale.
„Suveranitate” pentru tine – control pentru mine
În principiu, suveranitatea digitală înseamnă că o anumită entitate – stat național, grup regional ori comunitate – ar trebui să fie în controlul propriului său destin digital. Numai că, dimpotrivă, în cazul SaaS, „clienții” renunță, în cadrul negocierilor, la aspecte cheie ale suveranității lor.
Să luăm cazul NVIDIA. Ceea ce poate părea, la o privire superficială, o tranzacție obișnuită – teritoriu, energie și resurse în schimbul chipurilor furnizate de companie pentru a construi infrastructura IA național-suverană – se complică dacă ne uităm la alte interese comerciale ale companiei. NVIDIA furnizează și servicii de cloud și își dezvoltă și propriile modele IA. Aceste branșe ale companiei sunt și ele incluse în pachetul „IA suverană”: compania învață oameni de știință din mediul guvernamental și academic al Arabiei Saudite cum să construiască IA „fizică” și „agentică”. Iar, în India, NVIDIA îi învață pe inginerii locali cum să folosească produsele IA pe care ea însăși le oferă.
Modelele IA oferite de NVIDIA, ca multe alte modele poliglote, au mult de câștigat din datele culturale și de limbă care sunt deja transmise prin infrastructură. Faptul că guverne și întreprinderi se folosesc de modelele IA NVIDIA prin interfața și cloud-ul companiei îi oferă acesteia posibilitatea de a sifona date de foarte bună calitate, pe care le poate folosi peste tot în lume pentru a-și face oferta mai atractivă.
Întrucât datele de limbă extrase din aceste țări ar putea fi folosite pentru a îmbunătăți accesul clienților – fie ei guvernamentali sau privați – la modele poliglote de înaltă calitate, cum ar fi modelele Nemotron, compania ar putea susține că stocarea și utilizarea acestor date e legitimă – deși, mai departe, ele ar contribui la îmbogățirea celorlalte modele NVIDIA.
În fine, modelele IA ale companiei trebuie și ele instruite undeva. Or, dacă guvernele devine dependente de infrastructura NVIDIA, asta înseamnă că locuitorii acelei țări suportă nu doar costurile de producție a acelei „IA naționale”, ci și costurile operaționale ale companiei.
Alte companii IA, precum Meta, au încercat deja să-și structureze utilitățile pentru centrele de date astfel încât factura la energie electrică să fie suportată de cetățeni.
Retorica despre „IA suverană” – prezentată ca o infrastructură benefică țărilor, în care acestea au controlul asupra producției IA – are și rolul de a justifica și suportarea costurilor de către cetățeni. Astfel că țările dependente de această infrastructură sunt în poziția de a accepta, pur și simplu, un mit împănat cu jargon tehnologic și promisiunea că tehnologia va fi controlată la nivel național.
Aceste sloganuri ascund o realitate cu totul diferită: probabilitatea ca țările să nu fie suverane în raport de infrastructura lor IA; riscul ca ele să nu poată controla cât din teritoriul și resursele lor, și la ce nivel, vor fi folosite pentru producția IA în interesul lor, și cât în interesul NVIDIA.
Construcția de modele și adnotarea datelor: „IA suverană” ca extracție de forță de muncă și cunoștințe specializate
Folosindu-și cunoașterea și talentul pentru a antrena modelele poliglote – care sunt considerate principale candidate la rolul de „IA suverană” – traducătorii din lumea întreagă sunt plasați într-o poziție vulnerabilă și incertă. Ei adnotează date pentru o mașină menită să îi înlocuiască.
Impactul IA asupra traducătorilor se vede mai ales în Turcia, unde această meserie a fost întotdeauna onorată în istoria diplomatică a țării. În loc să dea mai multă putere celor care vorbesc limbi mai puțin răspândite, modelele IA care învață aceste limbi pot face rău comunităților respective.
Cohere, de exemplu, care se concentrează pe modele poliglote, a format un parteneriat cu Palantir, care furnizează infrastructură software unor entități precum agenția vamală și de imigrație din SUA (UD Immigration and Customs Enforcement – ICE).
Cei care lucrează la instruirea acestor LLM trebuie să învețe IA să dea răspunsuri cât mai „omenești”. Or, nuanțele culturale și lingvistice subtile pot juca un rol esențial în zdrobirea rezistenței la opresiune politică; se știe că oamenii au folosit anumite emoji cu specific cultural, ori porecle, pentru a combate cenzura. Dacă mașinile IA, menite pentru supraveghere și control, dobândesc această cunoaștere lingvistică, această cale a rezistenței și a afirmării autonomiei – sau suveranității – riscă să se închidă.
În fine, un număr de astfel de modele de IA poliglotă sunt open-source, sau construite pe baza unor modele open-source – ele însele prezentate ca mari susținătoare ale suveranității. Deși modelele open-source sau sintetice pot fi realizări tehnologice meritorii, a le scoate în evidență în oferte înseamnă a îngropa contribuția datelor de limbă și a muncii comunităților la „educarea” modelelor poliglote „închise”, „de firmă”, și, în general, la îmbogățirea companiilor producătoare.
Este important să nu pierdem din vedere că această retorică de marketing – care pretinde că aceste modele IA ar ajuta la conservarea culturilor – ascunde, de fapt, utilizările mai puțin acceptabile ale tehnologiei, de la distrugerea locurilor de muncă la supravegherea populației.
„Suveranitate” pentru cine?
În secolul al XIX-lea, puterile europene se foloseau de schema „construiește-operează-transferă” (build-operate-transfer, BOT) ca unealtă a expansiunii lor colonialiste. În această schemă, companiile private metropolitane ofereau capital, know-how și resurse pentru construirea de elemente de infrastructură esențiale – căi ferate, porturi, canale, drumuri, linii de telegraf etc. – fie în coloniile lor formale (e.g., britanicii în India), fie în locuri în care guvernul lor încerca să-și extindă puterea și influența (e.g., germanii în Anatolia, în inima Turciei, în ajunul Primului Război Mondial).
Suveranitatea, concepută și oferită ca serviciu, este reîncarnarea modernă a acestei scheme coloniale.
Retorica aceasta face parte dintr-o economie politică și o politică globală cu totul noi, în care forumurile instituționale tradiționale ale puterii nu mai sunt păstrate decât ca fațade, dar golite de conținut, pentru a face loc unor servicii care nu sunt accesibile decât contra cost, pe bază de abonament, acolo unde, înainte, ele făceau parte din proprietatea publică (vezi eseul publicat recent de Laleh Khalil în London Review of Books despre contractorii militari).
Acum două decenii, Departamentul american al apărării ar fi fost proprietarul programelor software pe care, cel mai probabil, nu doar că le-ar fi operat singur, dar le-ar fi și construit intern. Astăzi, acest Departament folosește software produs de companii private, cum ar fi Palantir, plătind abonament pentru acces (ba Palantir chiar i-a dat în judecată pentru a-i forța să folosească programul).
Acest tip de acces pe bază de plăți regulate oferă venituri sigure pe termen lung companiei furnizoare; mai mult, așa cum poate interveni de la distanță pentru a actualiza sau repara programe, compania, tot de la distanță, poate sista accesul sau opri cu totul funcționarea programelor, atunci când guvernul sau instituția dependentă de serviciile sale nu-i respectă instrucțiunile.
Se folosește tot mai des, întrucâtva metaforic, expresia „cursa înarmării IA”. O metaforă pe care ar trebui să o luăm în serios. Dacă această „cursă a înarmării” este „războiul” pentru control în secolul XXI, atunci companiile tehnologice, cu ofertele lor de „Suveranitate ca Serviciu”, se comportă ca niște traficanți de arme. Ele încurajează iluzia că țările concurează pentru control suveran… când, de fapt, companiile sunt cele care rămân, permanent, în control, din spatele cortinei.
