„Dacă duci transumanismul suficient de departe, ajung la punctul la care, în esență, nu există o natură umană ori o normă pentru organism uman funcțional și sănătos. Ideea lor este că omul nu este decât material biologic primar, o tabula rasa pe care poți scrie orice, o poți reface cu tehnologiile pe care le dezvolți… omul ar fi doar materie primă biologică, ceva ce poate fi decodificat și deturnat [hackuit] și îmbunătățit, în timp ce elementele componente materiale sunt infinit maleabile.”
Aaron Kheriaty
Acum câțiva ani, Aaron Kheriaty era profesor de psihiatrie și director pentru etică medicală la University of California-Irvine. În timpul crizei Covid, s-a opus „vaccinării” obligatorii și a refuzat el însuși injectarea, invocând imunitatea naturală; motiv pentru care a fost dat afară. Cazul lui a fost reflectat în presa americană a perioadei, cu uzualele comentarii panicarde. Încercând să își recupereze postul, Kheriaty a dat în judecată universitatea, dar a pierdut la Curtea de Apel, care a reținut că reclamantul „nu a oferit exemple istorice adecvate care să arate că ar exista un drept fundamental al omului de a refuza vaccinarea impusă obligatoriu”.
Kheriaty a recidivat în opoziția lui la măsurile abuzive ale perioadei, alăturându-se profesorilor Jay Bhattacharya (Stanford) și Martin Kulldorff (Harvard) în faimosul caz de cenzură online Murthy v. Missouri, motiv pentru care a devenit și mai insuportabil în ochii autorităților și mass media controlate. Jurnalista Alison Morrow a fost dată afară de la locul ei de muncă pentru că a îndrăznit să-l invite pe Kheriaty la o discuție pe propriul podcast.
Jurnalistul Matt Taibbi i-a luat recent un interviu lui Kheriaty pe tema transumanismului, una dintre temele lui predilecte, abordată și în cadrul unei conferințe ținute de Kheriaty anul trecut la Hillside College (un colegiu creștin din Michigan), conferință la care voi reveni pe larg mai jos. Pe post de introducere, însă, un citat din discuția dintre Taibbi și Kheriaty (din care provine și fragmentul din motto) pe tema transumanismului și a naturii umane.
Natura umană
Taibbi: .[…] Mie îmi repugnă când aud transumaniștii spunând că pot „hackui” umanitatea, dar nu sunt om de știință. Nu știu dacă au sau nu dreptate. Din ce am citit și din propria mea experiență de viață, eu cred că natura umană există, este ceva real. Reacția asta a mea negativă instinctivă este, oare, un rezultat al credințelor mele? Adică instinctul meu de a apăra „natura umană” este o reacție spirituală?
Kheriaty: Întrebarea dacă există sau nu o natură umană poate fi considerată o întrebare religioasă ori spirituală, dar poate fi văzută și ca una dintre întrebările perene ale filosofiei. O găsești la filosofi pre-creștini ca Platon și Aristotel, de pildă. Mai ales la Aristotel, vezi că, în înțelegerea lui, înflorirea omului, adesea tradusă ca fericire, nu înseamnă doar să te simți bine; la Aristotel, asta înseamnă că buna funcționare a ființei umane, în întregul ei, depinde tocmai de înțelegerea naturii umane. […] Deci poți fi de acord cu ideea că există o natură umană și fără să adopți o anumită perspectivă religioasă ori spirituală. […]
Ideea [schimbării naturii umane] a apărut în secolul al XIX-lea. În secolele XX și, iată, XXI, se spune că acest lucru va fi realizat prin știință și tehnologie. […] Dar premisa metafizică esențială este aceeași, și anume că nu există o natură umană și, prin urmare, noi, oamenii, putem deveni orice vrem.
Este o idee utopică. Dezvoltarea unei noi științe este, de regulă, acompaniată de dezvoltarea unei noi utopii. […] Este un fenomen recurent. Odată cu dezvoltarea psihanalizei, în anii douăzeci, am asistata la apariția diverselor utopii însoțitoare [e.g., comunismul]. Iar, odată cu dezvoltarea neuroșiinței și a geneticii, vedem acum această utopie transumanistă care spune că putem controla direcția evoluției prin propria noastră inventivitate și inteligență și că vom putea crea o societate în care fiecare om va fi fericit tot timpul. Ca și în cazul utopiei comuniste, atunci când pornești de la premise false, nu doar că nu ajungi unde ți-ai propus, ci ajungi exact în punctul opus la ceea ce ți-ai propus.
Sovieticii, de exemplu, nu doar că nu au reușit să creeze paradisul muncitoresc pe care îl promiteau; ei au creat, dimpotrivă, un iad muncitoresc. Au creat o societate în care nimeni nu voia să muncească. […]
Mă tem că transumanismul va face exact același lucru. Nu doar că nu vor crea super-omul sau omul super-fericit, ci, mă tem eu, vor produce multă mizerie și nefericire pentru umanitate. […]
Direcția în care mergem, dezvoltarea inteligenței artificiale (IA) nu este deloc întâmplătoare. […] Nu este nimic automat în această alegere. Pentru a face așa ceva, este nevoie de o susținere masivă prin decizii politice. Ceea ce naște inevitabil întrebarea: bun, dar ce ne împinge să îmbrățișăm IA ca viitor dezirabil pentru umanitate? Și aș spune că răspunsul are legătură cu vechile întrebări despre ce înseamnă să fii om și care este calea spre fericirea și înflorirea omului. […]
Tehnologiile contribuie, în parte, la o renaștere a ideologiei transumaniste, dar cred că motorul principal sunt filosofiile noastre de bază. Am spus asta într-o conferință: Transumanismul este o religie de înlocuire. Este un substitut religios pentru oamenii care trăiesc în această epocă laică. […] Cred că transumanismul ca înlocuitor de religie nu va da oamenilor împlinirea pe care o caută.
*
Redau mai jos traducerea conferinței ținute de Aaron Kheriaty pe 2 aprilie 2024, la Hillsdale College, în cadrul unui seminar despre inteligența artificială.
Yuval Noah Harari – portretul unui transumanist
Dragi prieteni, dați-mi voie să vi-l prezint pe Yuval Noah Harari, un individ plin ochi de idei mărețe, care, în timpul crizei Covid, ne-a explicat, și îl citez,
„Covidul este esențial, întrucât el este cel care convinge oamenii să accepte, să legitimeze supravegherea biometrică totală. Dacă vrem să oprim această epidemie, trebuie nu doar să monitorizăm oamenii, trebuie să monitorizăm ce se întâmplă sub pielea lor.”
Într-un interviu acordat lui Anderson Cooper, la emisiunea 60 Minutes, Harari a repetat această idee, citez:
„Ceea ce am văzut până acum au fost corporații și guverne colectând date despre unde mergem, cu cine ne întâlnim, la ce filme ne uităm. Faza următoare este supravegherea care trece dincolo de epidermă.”
Tot așa, comentând la India Today asupra transformărilor acceptate de populație în timpul crizei Covid, Harari a spus:
„Acum vedem instalarea de sisteme supraveghere în masă chiar și în țări democratice, unde acestea fuseseră respinse anterior. În plus, vedem și o schimbare în natura acestei supravegheri. Înainte, supravegherea rămânea în afara organismului, a pielii; acum, vrem supraveghere dincolo de piele, în organism. Acum, guvernele vor să vadă nu doar unde ne ducem și cu cine ne întâlnim; vor să vadă ce se întâmplă sub pielea noastră, ce temperatură are corpul nostru, presiunea sanguină, starea noastră medicală”.
Este evident, deci, că acest Harari vrea să ni se bage pe sub piele. Și chiar s-ar putea să reușească. Într-un alt interviu, mai recent, el filozofează, citez:
„Acum, oamenii dezvoltă puteri mai mari decât a avut vreodată. De fapt, obținem puteri divine de a crea și a distruge. În realitate, transformăm oamenii în zei. De pildă, obținem puterea de a reface, prin inginerie, viața umană”.
Cum spunea odată Kirkegaard despre Hegel și conceptul lui de absolut, atunci când vorbește despre viitor, Harari pare că a decolat deja la bordul unui balon cu aer cald și plutește în atmosferă, îndepărtându-se rapid.
Iertați-mă, dar mai am câteva perle aparținând profesorului Harari, ca să-i completăm portretul – care e filosofia lui, care sunt marile lui speranțe. Zice:
„Oamenii sunt acum animale hackuibile. Știți, ideea asta că oamenii au suflet sau spirit, că au liber arbitru și că nimeni nu știe ce se întâmplă în interiorul meu – indiferent ce decid să fac la alegeri, de exemplu, ori la un supermarket, este libera mea voință. Ei bine, ideea asta s-a terminat.”
Harari spune că, pentru a „hackui” o ființă umană ai nevoie de multă putere de calcul și multe date biometrice, ceea ce nu se putea fără recent apăruta inteligență artificială. Zice el:
„E probabil ca, peste 100 de ani, oamenii se se uite în urmă și să identifice criza Covid ca momentul în care s-a instalat noul sistem de supraveghere sub piele care este cea mai importantă evoluție din secolul XXI: abilitatea de a hackui omul.
Oamenii se tem, și pe bună dreptate, că iPhone-ul lor sau Alexa a devenit echipamente de ascultare, adevărul fiind că microfonul acestor aparate poate fi funcțional chiar și atunci când aparatul propriu-zis este închis.
Dar imaginați-vă un echipament la purtător ori chiar un echipament implantat care îți urmărește clipă de clipă ritmul cardiac, presiunea arterială, conductivitatea pielii și trimite toate aceste date biometrice în cloud. Oricine are acces la acele date va putea acum să știe cu precizie care este răspunsul tău emoțional exact la orice auzi; de exemplu, când te uiți la o dezbatere între candidații la alegerile prezidențiale, îți vor putea citi gândurile și sentimentele față de fiecare dintre candidați și față de fiecare dintre subiectele care se discută, chiar dacă tu nu scoți niciun cuvânt.”
Aș putea continua cu citate de la profesorul Harari despre „hackuirea” trupului omenesc, dar cred că ați înțeles ideea.
Harari la Davos
Acum, poate credeți că acest Harari nu este decât un ateul satului, cu mintea înfierbântată de viziuni SF; unul a cărui imaginație, dintr-un exces de lecturi științifico-fantastice, a decolat definitiv, ca un balon, și plutește acum undeva în eter. De ce ne-am preocupa de previziunile și profețiile acestui individ, nu? Ei bine, aflăm că Harari este profesor de istorie la Hebrew University în Ierusalim și că volumele scrise de el s-au vândut și în câte 20 de milioane de exemplare, ceea ce nu-i de colo.
Mai important, Harari este unul dintre favoriții World Economic Forum [WEF; Forumul Economic Mondial] și unul dintre principalii arhitecți ai agendei WEF. În 2018, a ținut o conferință la Davos, sub titlul Will the future be human? – și l-au programat imediat după Angela Merkel, cancelarul Germaniei, și înainte de președintele Franței, Emmanuel Macron. Ceea ce înseamnă că Harari se joacă în aceeași groapă cu nisip ca marile figuri davosiene.
În conferința respectivă, Harari spunea că generațiile viitoare vor învăța să inginerească trupuri și creiere și minți, care vor deveni principalele produse ale economiei secolului XXI – deci nu vehicule, nu textile, nu arme, ci corpuri și creieri și minți. Iar cei câțiva stăpâni ai acestei noi economii, zice el, vor fi cei care dețin și controlează datele. Citez:
„Astăzi, datele sunt cel mai important bun de valoare din lume, spre deosebire de antichitate, unde pământul era cel mai important bun, ori de era industrială, în care mașinile erau cele mai importante”.
Iar bossul WEF, Klaus Schwab, s-a făcut ecoul ideilor lui Harari atunci când a spus că elementul cheie în Cea de-a Patra Revoluție Industrială este că nu schimbă lucrurile pe care le facem, ocupațiile noastre, ci ne schimbă chiar pe noi, prin editare genetică și alte instrumente biotehnologice care operează în interiorul corpului nostru.
Acum, chiar și marele visător Harari admite că aceste dezvoltări pot fi periculoase, dacă datele astea vor fi controlate o mână de oameni. Umanitatea, zice el, se va împărți nu în două clase diferite, ci în două specii diferite. Ceea ce orice om ar spune că nu e un lucru bun. Dar, per total, Harari pare să-și asume aceste riscuri și împinge accelerat această agendă.
Ca să fim corecți, trebuie spus că Harari nu militează pentru un stat totalitar condus de mega-corporații; el spune că vrea să ne avertizeze de pericolele care ne pasc. Numai că, într-o propunere de o naivitate stupefiantă, el zice că problemele evidente puse de statul tiranic de biosecuritate se pot rezolva prin… și mai multă supraveghere! Cetățenii trebuie să supravegheze și ei statul! Să răspundem cu aceleași arme, cum ar veni. La Forumul Democrației de la Atena, Harari a spus
„Suprevagheați mai mult guvernele. Tehnologia poate funcționa întotdeauna în ambele direcții. Dacă ei ne pot supraveghea pe noi, putem și noi să îi supraveghem pe ei”.
Propunere care, ca să nu fiu prea eufemistic, este incredibil de stupidă. Așa cum sper că noi toți am învățat încă de la grădiniță, două rele nu fac un lucru bun.
A Patra Revoluție Industrială – visul transumaniștilor
World Economic Forum a făcut valuri acum câțiva ani postând pe site-ul lor sloganul „nu vei deține nimic și vei fi fericit”. Pagina a fost ștearsă după aceea, dar impresia lăsată este de neșters. Este o descriere simplă și clară a viitorului, așa cum îl pregătesc cei de la Davos.
Potrivit previziunilor savanților de la WEF, în faza ultimă de dezvoltare a acestui proiect, ne vom afla într-o economie bazată exclusiv pe închiriere și abonament. Închipuiți-vă că totul devine un fel de Uber. Lumea întreagă devine un gigantic depozit de mărfuri, un Amazon uriaș, controlat de o castă de mandarini, virtuozi ai digitalului, care, din spatele ecranelor, conduc masele de jos cu ajutorul unor algoritmi tot mai preciși, mai exacți, mai rafinați.
În „Minunata lume nouă”, scrisă în 1932, Aldous Huxley prevedea că aceste schimbări vor lua cu asalt nu doar instituțiile noastre politice, economice și medicale, ci însăși concepția noastră despre ce înseamnă să fii uman. Iar promotorii de astăzi tocmai asta aplaudă, așa cum vom vedea imediat.
Aranjamentele corporatiste numite „parteneriat public-privat” [„multi-stakeholder capitalism”], în care puterea statului fuzionează cu cea a corporațiilor private, sunt vehicule potrivite pentru a conduce această convergență necesară între domeniile existente și cele care apar acum – o convergență între biologic și digital prin care WEF și acoliții lor vor să fuzioneze mașinăria inteligenței artificiale, Big Data, învățarea automată, manipularea genetică, nanotehnologia și robotica.
Așa cum spuneam, Schwab numește asta „A Patra Revoluție Industrială”, care continuă pe baza celor trei anterioare, adică cea mecanică, cea electrică și cea digitală.
Transumaniștii, la care ajung imediat, visează la această fuziune între lumile fizică, digitală și biologică de decenii bune, iar, acum, viziunile lor par pe cale să devină realitate. Practic vorbind, următorii pași în hackuirea ființei umane vor presupune încercarea de a impune anumite măsuri pe scară largă – la care, evident, trebuie să rezistăm cu toată fermitatea – și anume, impunerea identității digitale, care este legată cu amprente și alte date biometrice, cum ar fi cele faciale, ori scanarea retinei, și, mai departe, cu informațiile noastre demografice, cu istoria noastră medicală, cu date despre educația noastră, despre călătorii, despre tranzacțiile noastre financiare, conturile bancare – toate aceste instrumente fiind combinate cu monedele digitale emise de bănci centrale, ceea ce va da guvernelor o putere de supraveghere și control asupra tuturor tranzacțiilor noastre financiare și posibilitatea de a ne elimina, pur și simplu, din sistem, din piață, de a limita oricui capacitatea de a cumpăra și vinde în caz că nu te supui directivelor guvernului.
Iar faptul că folosim deja date biometrice pentru tranzacții obișnuite a transformat deja aceste tehnologii într-o rutină. Ne condiționăm copiii să accepte verificarea biometrică ca pe ceva normal; de exemplu, sunt multe școli acum care folosesc identificarea facială ca să meargă mai repede coada la cantină, în pauza de prânz.
Până recent, date biometrice precum amprentele nu se foloseau decât în scopuri de securitate, când omul era acuzat de o infracțiune sau la autentificarea unui document important la un notar. Acum, verificarea biometrică a devenit ceva obișnuit pentru cele mai banale și mai repetitive acțiuni, de la deschiderea telefonului mobil la coada de la cantină, ceea ce face ca tinerii să se obișnuiască cu ideea că trupurile lor sunt instrumente care se folosesc în tranzacții.
Altfel spus, instrumentalizăm trupul, de o manieră care poate fi subtilă și, probabil, inconștientă, dar asta nu o face deloc mai puțin eficientă.
Cei care au interesul economic de a crea piețe pentru produsele lor, fie că vorbim despre vaccinuri, ori despre echipamente de supraveghere ori despre date colectate, vor continua să folosească tehnicile astea – când cu binișorul, când cu bâta, fie promițând acces la servicii medicale, de exemplu, fie impunând cu forța identitatea digitală. Țări mai puțin dezvoltate, cum este India, sunt deja foarte avansate pe acest drum. În țări mai dezvoltate, ca a noastră, vor acționa întâi cu mănuși, cu îndemnuri subtile; vor spune că identitatea digitală este ceva convenabil, ceva care te ajută să nu mai pierzi timp – și pentru mulți, probabil, va fi greu să refuze ceva care-i ajută să nu mai stea la cozile kilometrice de la controlul de securitate din aeroporturi, de exemplu. Temerile privind protecția vieții private și supravegherea continuă vor deveni secundare atunci când riști să-ți ratezi zborul și ai posibilitatea să treci mai repede de control folosind identitatea digitală.
Odată instalat, acest sistem de supraveghere va oferi mecanisme de control fără precedent, permițând un regim care se va putea menține împotriva oricărei forme de rezistență.
Visul ăsta tehnocratic va instaura cel mai intransigent sistem autoritar care a existat vreodată pe lume și care se va putea menține în fața oricărei opoziții pe baza monopolului economic și tehnologic.
Nu va mai fi nevoie ca disidenții să fie încătușați și duși la închisoare; controlul se va face în cea mai mare parte, prin control financiar, mai ales dacă adoptăm moneda digitală emisă de băncile centrale. Dacă încerci să reziști, vei fi scos din sistem și, pur și simplu, ți se vor închide în nas ușile oricărui magazin; n-o să-ți mai poți cumpăra benzină. Ceea ce înseamnă că, odată instalat, sistemul acesta se va dovedi aproape imposibil de răsturnat.
„Eugenism la microunde”
Harari, personajul pe care l-am citat in extenso la început, este printre cei mai proeminenți membri ai acestei noi specii de activiști academici și vizionari care-și spun „transumaniști”. Acești indivizi vor să utilizeze tehnologia pentru a altera nu doar mediul nostru de viață ci, la un nivel fundamental, însăși ființa umană.
Țelul lor este să îmbunătățească, zic ei, omul, să ne facă mai rapizi, mai deștepți și tot așa. Chestie care zice Harari, ar fi și posibilă, și dezirabilă, pentru că toate organismele – omul, la fel ca amiba sau banana, de exemplu – nu sunt, la bază, decât algoritmi biologici. Asta este aceeași veche ideologie a darwinismului social, dar supra-accelerată acum cu ajutorul tehnologiei, adusă la zi cu ultimele unelte puse la dispoziție de tehnologie, de la editarea genelor la nanotehnologie, robotică, produse farmaceutice de avangardă.
Eugenism la microunde. Nimic nou sub soare.
Eugeniștii secolului XX numeau persoanele cu dizabilități „useless eaters” („consumatori inutili”), iar Harari, făcându-se ecoul acestei retorici, a comentat de mai multe ori public această problemă, ce ne facem în viitor cu oamenii care vor refuza să fie „îmbunătățiți” prin IA, oameni la care se referă cu sintagma, citez: „useless people” („oameni inutili”).
Harari prezice că, în deceniile care vin, cea mai importantă problemă în economie și politică va fi ce ne facem cu toți oamenii ăștia inutili. Și explică; de fapt, problema cea mai mare va fi plictiseala; ce-or să facă oamenii ăștia, cu ce se vor ocupa ca să-și găsească și ei un sens al vieții, câtă vreme ei sunt lipsiți de sens și de valoare.
Harari sugerează chiar și o posibilă soluție la această problemă, ce ne facem cu oamenii ăștia. Zice: „În prezent, cea mai probabilă soluție, din punctul meu de vedere, va fi o combinație de droguri și jocuri video”. Bun; măcar aici avem deja un avans. Ceea ce nu-i scapă atenției lui Harari; el zice că „tot mai mulți oameni consumă tot mai mult timp cu droguri, atât legale cât și ilegale, și jocuri video”. Deci aici prezice Harari că vor ajunge, în câțiva ani, cei care refuză să se lase „hackuiți” în scopul îmbunătățirii prin IA.
„Mântuirea digitală”: eugenie și sfârșitul vieții biologice
Dar Harari nu a fost prima mea întâlnire cu această mișcare transumanistă. Acum câțiva ani, am vorbit la o conferință organizată la Stanford Institute pe tema transumanismului și am analizat ideea așa-zisei „îmbunătățiri a omului”, tehnologia biomedicală care nu doar că ar vindeca bolnavii, dar i-ar face și pe cei sănătoși mai bine, adică mai rapizi, mai puternici, mai inteligenți etc. La respectivul eveniment au participat mai mulți studenți din clubul transumaniștilor de la Stanford, cu care am avut o discuție cordială după conferință. Ocazie cu care am aflat că simbolul clubului lor era H+, adică Humanity Plus.
Erau niște tineri extraordinar de inteligenți, ambițioși și serioși, cum sunt studenții de la Stanford de obicei; unii mai citiseră și Platon, nu doar revista The Scientific American și voiau să facă lumea mai bună. Or fi fost unul dau doi autoritariști printre ei, dar impresia mea generală a fost că niciunul nu voia să impună un sistem de dominație corporatist-oligarhică asupra lumii, hackuind ființele umane.
Cu toate astea, per total, impresia mea a fost că pur și simplu nu înțelegeau implicațiile premiselor lor fundamentale, ale axiomelor pe care le acceptaseră. Sigur că avem voie să ne alegem primele principii, elementele de bază ale fundației, dar, după aceea, trebuie să le urmăm până la capăt, până la ultima lor concluzie logică, altfel ne păcălim singuri.
Iar studenții aceștia nu erau marginali, ci erau chiar reprezentanții culturii transumaniste locale, care, evident, este foarte puternică și influentă în Silicon Valley și modelează imaginația multor membrii ai elitei tehnologice. Printre promotorii transumanismului se numără și filosoful Nick Bostrom de la Oxford, și geneticianul George Church de la Harvard, și răposatul fizician Stephen Hawking, și inginerul Ray Kurzweil de la Google, și alte figuri importante.
Revin la conferința lui Harari din 2018, de la World Economic Forum, pentru că acolo el admite că acest control asupra datelor ar putea nu doar să permită unora să instaureze o dictatură digitală, dar și că, în opinia lui, s-ar putea ajunge la ceva și mai radical – și aici citez – „elitele ar putea obține puterea de a remodela însuși viitorul vieții”.
Apoi, după ce i-a încălzit un pic pe spectatorii lui de la Davos, a continuat într-un crescendo, că n-o să fie doar cea mai mare revoluție din istoria umanității, ci, zice el, va fi cea mai mare revoluție în biologie de la începutul vieții, acum patru miliarde de ani. Ceea ce, evident, este o treabă foarte importantă, întrucât, așa cum spune el, timp de patru miliarde de ani în regulile de bază ale vieții nu s-a schimbat nimic semnificativ; ere peste ere, totul a mers lin; de la dinozauri la amibe la tomate, viața omului a fost întotdeauna supusă legilor selecției naturale și legilor biochimiei organice.
Dar gata. Acest lucru urmează să se schimbe, zice Harari, pentru că, citez:
„știința înlocuiește acum evoluția prin selecție naturală cu evoluția prin design inteligent, și nu prin designul inteligent al vreunui Dumnezeu aflat deasupra noastră, pe un nor, ci prin designul inteligent făcut chiar de noi.
Iar designul „norilor” noștri – IBM Cloud și Microsoft Cloud – sunt astăzi noile forțe motrice ale evoluției, într-un moment în care știința poate permite vieții, după ce aceasta a fost, timp de patru miliarde de ani, limitată la domeniul compușilor organici – știința poate permite vieții umane să treacă în domeniul anorganic”.
Fraza de început se face ecoul perfect al definiției inițiale a eugeniei, așa cum a dat-o chiar cel care a inventat termenul de „eugenie”, la final de secol XIX – mă refer la Francis Galton, care, întâmplarea face, era vărul lui Charles Darwin, și care spunea că ceea ce natura face azi încet și cu cruzime, adică evoluția prin selecție naturală, omul poate face providențial, repede și cu blândețe, adică evoluție prin propriile noastră voință – sau, în cazul de față, prin voința cloud-urilor.
Dar ce spune Harari în ultima propoziție, că viața va trece în domeniul anorganic. Acesta este un vechi vis al transumaniștilor, de la începuturile computeristicii moderne, visul că vom putea să ne încărcăm conținutul informațional al creierului sau al minții în mașini (dacă vezi mintea ca pe un fel de masiv sistem de calcul ori cloud digital ori alt depozitar tehnologic capabil să stocheze cantități enorme de date). Pornind de la această perspectivă integral materialistă despre om, nu vom mai avea nevoie de trupul omenesc, care, până la urmă, ne trădează de fiecare dată, astfel că, până la urmă, a renunța la acest trup muritor, la această țărână organică, care se va întoarce mereu în țărână, înseamnă a ne găsi mijloacele tehnologice care ne vor permite să trăim etern într-un cloud digital, sau într-un supercomputer celest.
Asta este salvarea, în escatologia transumanistă: mântuirea prin tehnologie digitală.
Acest proiect este unul imposibil, fizic și metafizic, pentru că Aristotel, Aquino și alții au spus că omul este o unitate inextricabilă între trup și suflet, iar nu un fel de spirit, o nălucă într-o mașină, un program software care poate fi transferat dintr-un aparat hardware în altul.
Dar, lăsând asta la o parte pentru moment, uitați-vă ce ne spune acest vis escatologic despre mișcarea transumanistă. Este evident că aceste fantezii, aceste deliruri ale imaginației, care au trecut deja dincolo de domeniul științei, constituie, foarte vizibil, o religie. De fapt, este vorba de o religie gnostică aparte care atrage azi tot soiul de indivizi educați, puternici, bogați, influenți cultural, pentru că face apel la aspirații religioase profunde și alte dorințe neîmplinite.
Transumanismul este un substitut de religie, un substitut de religie pentru epoca noastră laică.
O putere hidoasă
Nu pot sublinia îndeajuns cât de importantă este în vremea noastră acea mică lucrare a lui C.S. Lewis, „Abolition of Man”. Iar Lewis spunea, la un moment dat, că romanul distopic „That Hideous Strength”, partea a treia din trilogia lui spațială, este o abordare ficțională a eseului „Abolition of Man”. Cei care au citit cu atenție „Minunata lume nouă” a lui Huxley și „O mie nouă sute optzeci și patru” a lui Orwell ar face bine să citească și „That Hideous Strength”, care, cred eu, este pe nedrept marginalizată în genul distopic. În 1945, Lewis îl prezicea, practic, pe Yuval Harari și gașca lui de transumaniști, îi punea deja, pe ei și ideologia lor, la orizontul unui viitor apropiat.
Personajul lui Lewis, Dr. Filostrato, un om de știință italian sincer, dar profund rătăcit, preia, alături de o cabală de tehnocrați, frâiele unui oraș universitar idilic – gândiți-vă la Oxford ori la Cambridge ori chiar la Hillside – și începe imediat să transforme totul potrivit propriei viziuni despre viitor.
Protagonistul romanului, Mark Studdock, este recrutat din universitate de acest institut de tehnocrați, care îi dau o mărire de salariu, știți cum e, și îl conving să renunțe la postul lui. Mark își dorește foarte mult să facă parte din acest grup progresist, să fie și el parte din acest cerc de cunoscători care se află la cârma viitorului și își petrece primele zile la acest institut național coordonând experimente și încercând să-și dea seama care, mai exact, este fișa postului lui. Până la urmă, își dă seama că a fost recrutat în primul rând ca să scrie materiale de propagandă care să explice activitățile institutului unui public tot mai suspicios. Dar, el fiind cercetător în domeniul științelor sociale, iar nu jurnalist, Mark iese la un prânz cu Filostrato și membrii ai cercului de cunoscători, ocazie cu care află câte ceva despre viziunea despre lume a acestor oameni de știință.
Fliostrato tocmai ce dăduse ordin să se taie niște mesteceni din curtea institutului și să fie înlocuiți cu copaci făcuți din aluminiu. Cineva de la masă îl întreabă, normal, de ce face așa ceva, remarcând și că lui îi plac mestecenii. Iar Filostrato spune: ah, da, plantele de grădină pot fi drăguțe, dar nu și cele sălbatice; el însuși și-a pus niște trandafiri în grădină, dar nu arbuști și copaci sălbatici, din pădure, care sunt doar niște buruieni. Filostrato povestește cum a văzut, în Persia, un copac de metal atât de bine realizat că nici nu-ți dădeai seama că nu era natural, și care, în opinia lui, s-ar putea face chiar și mai perfect. Interlocutorul lui obiectează, spunând că un copac de metal nu poate fi același lucru cu unul natural, dar omul de știință nu se lasă intimidat, ci explică motivele pentru care un pom din fier este superior:
„Dar gândește-te la avantaje… Nu te vei plictisi niciodată de el, pentru că, dacă te plictisești de el într-un anumit loc, chemi doi muncitori și ți-l cară în altă parte, oriunde vrei tu să îl pui. Nu moare. Nu-i cad frunzele. Nu-i cad ramurile. Nu-și fac în el cuiburi păsările, ca să ai mizerie și gălăgie.”
Mark intervine și spune și el că da, așa, de amuzament, poți avea unul sau doi astfel de copaci, dar Filostrato o ține pe-a lui: momentan, trebuie să păstrăm copacii naturali, pentru atmosferă, dar, curând, vom găsi un substitut chimic și pentru atmosferă, și atunci nu vom mai avea nevoie de pomi naturali; atunci, nu vor mai fi decât aceste obiecte artistice în formă de copac, peste tot pe Pământ.
De fapt, vom curăța toată planeta, anunță Filostrato. Adică cum?, întreabă cineva. Adică nu va mai fi niciun fel de vegetație, zice Filostrato; așa cum orice englez se bărbierește în fiecare dimineață, așa vom rade și noi într-o zi planeta. Păi și păsările ce-or să facă?, se miră cineva. Dar Filostrato are un plan și pentru păsări; zice:
„Păi nu vom avea nici păsări pe acești copaci artistici. Vom avea numai păsări artistice, care cântă când apeși pe buton; le ții în casă și, când te plictisești de ele, le oprești. Gândiți-vă ce îmbunătățire considerabilă: nu mai ai pene pe jos, nu mai ai cuiburi, ouă, nu mai e mizerie”.
Adică, spune Mark, asta înseamnă, practic, abolirea vieții organice. La care Filostrato ripostează: este vorba de simplă igienă. Și aici vedem la Filostrato primele ecouri ale retoricii lui Yuval Harari, un discurs căruia i-ar fi stat foarte bine să răsune în sălile conferinței anuale de la Davos:
„Uitați ce e, prieteni, când luați de jos ceva putred, pe care se târăște o creatură organică, nu-i așa că spuneți: vai, ce scârbos? Și aruncați apoi mizeria pe jos?
Iar voi, englezii, mai ales voi, care – trebuie să recunoașteți – sunteți ostili vieții organice, cu excepția propriei voastre persoane, a propriului corp, pentru care, în loc să lăsați această viață organică să se desfășoare, ați inventat băile zilnice. Iar ceea ce numiți voi murdărie, țărâna, nu este murdărie; nu ăsta este termenul corect. Mineralele sunt țărână curată; adevărata mizerie vine de la organisme, de la transpirație, de la salivă, de la excreții.
Iar ideea voastră despre Puritate, nu-i și aceea, oare, un exemplu foarte bun că impur și organic sunt, de fapt, termeni interșanjabili pentru voi?
Și, până la urmă, și noi, oamenii, tot organisme suntem. Recunosc că… în noi, viața organică a produs mintea. Și-a făcut, deci, treaba. Dar, după asta, vrem să știm mai mult. Nu mai vrem o lume pe care viața organică crește peste tot, ca o blană. Nu mai vrem acest Prototip Albastru, ca să-i spun așa, care tot dă lăstari și tot înmugurește și tot face pui și putrezește.
Trebuie să scăpăm de el. Încet-încet, firește. Învățăm treptat cum să facem astfel încât creierele noastre să trăiască având tot mai puțin nevoie de corp; învățăm să construim corpuri în mod direct, din chimicale, ca să nu mai avem nevoie să le îndopăm cu animale moarte și cu buruieni. Învățăm cum să ne reproducem fără copulație.”
Moment la care cineva obiectează, spunând că partea asta nu i se pare deloc distractivă. Dar Filostrato spune:
„Prietene, păi deja ați separat distracția de fertilitate, iar distracția însăși pare să fie pe trecute. Natura însăși pare să arunce la coș acest anacronism, iar, când va fi renunțat la el cu totul, atunci poate începe civilizația adevărată.”
Vă reamintesc că acest roman a fost scris cu decenii înainte să se inventeze fertilizarea in vitro și alte tehnologii de asistență în domeniul reproducerii și cu decenii înainte ca revoluția sexuală să ducă la acceptarea pe scară largă a pilulelor contraceptive.
O filosofie a morții
Așa cum Lewis arată la finalul cărții lui, știința nu este, însă, controlată de oameni de știință sclipitori. De fapt, ea este sub controlul unor forțe demonice.
Vedem, atât în personajul real Harari, cât și în personajul fictiv Filostrato, oameni care îmbrățișează, care chiar celebrează ideea că ființele umane vor renunța la trup, văzut ca expresie a mizeriei pe care o produce viața organică, și își vor muta, cumva, existența mintală într-un recipient steril din materie anorganică. Vedem în ambii un tip de om care vrea să dezinfecteze întreg Pământul, să-l spele bine cu soluție antibacteriană.
Oare nu cumva îndemnurile din perioada Covid ne-au împins ceva cam mult în direcția visului lui Filostrato? Amintiți-vă cum dezinfectam și curățam întreg mediul înconjurător și cum ne-am transferat toate comunicările în mediul digital. Și-apoi, nu cumva am continuat pe calea asta petrecând tot mai multe ore lipiți de un ecran, într-o lume virtuală, în loc să interacționăm cu oameni reali, în lumea reală? Asta în timp ce, din fiecare apăsare pe tastatură și din fiecare click, inteligența artificială extrage tone de date comportamentale despre noi.
Materia organică este vie, în timp ce cea anorganică e moartă. Nu pot conchide decât că visul transumaniștilor este, la analiza finală, o filosofie a morții.
Dar trebuie să admitem că, astăzi, ea a devenit o filosofie influentă în rândurile elitelor. Într-un fel sau altul, noi toți am fost, mai mult sau mai puțin, seduși de ideea falsă că, printr-o aplicare coordonată și precaută a tehnologiei, vom scăpa de toți agenții patogeni din mediul nostru și vom dezinfecta planeta; ba chiar, pe calea asta, am putea chiar scăpa, cumva, de moarte…
Filosoful italian Augusto Del Noce spunea că filosofiile care pornesc de la baze greșite nu doar că își ratează obiectivele, dar sfârșesc inevitabil prin a produce efectul contrar celui scontat.
Transumanismul tinde spre ceva superior – inteligență supraumană, puteri supraomenești, viață fără de moarte – dar, pentru că pornește de la idei cu totul false despre ce înseamnă să fii om, ne va duce – în caz că îmbrățișam necugetat acest vis transumanist – la un coșmar, o distopie de stupiditate, de slăbiciune și de moarte. Închei pe acest ton optimist…
