Pedepse colective

Le Courrier des Stratèges comentează legea adoptată de Senatul francez cu ocazia recentelor deranjuri, prin care participanții la revolte riscă să fie obligați la plata unei sume care poate ajunge și 10.000 de euro pentru daunele provocate de alți protestatari. În plus, măsura include utilizarea nelimitată a dronelor poliției și majorează pedeapsa pentru „participarea la un grup violent” de la un an la trei ani de închisoare.

Analiza descrie măsura ca „o formă de pedeapsă colectivă”, un „preț al prezenței” la un marș de protest care degenerează. O altă calificare ar putea fi o amendă mascată, menită să descurajeze în general participarea la proteste.

„Oricine a «participat în mod conștient» la un grup violent sau a rămas într-o adunare după două ordine oficiale de dispersare poate fi considerat răspunzător, în solidar, pentru daunele produse – chiar dacă nu se poate dovedi că acea persoană a fost cea care le-a cauzat. Limita maximă: 10.000 de euro de persoană. Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, insistă că sistemul «rămâne bazat pe culpă». Așa este. «Culpa» constă, pur și simplu, în faptul că persoana a rămas acolo.”

„Dar unde anume a rămas? Într-o mulțime de zece mii de oameni, la trei sute de metri distanță de o vitrină spartă, în mijlocul zgomotului de la difuzoare, al sloganurilor și al unui ordin de dispersare pe care, poate, nici măcar nu l-a auzit.”

Senatul francez a votat legea peste noapte. Guvernul a propus un amendament (respins, din fericire) prin care scutirea bazată pe un „motiv legitim” să fie restrânsă exclusiv la jurnaliștii profesioniști – nici personalul de intervenție, nici observatorii, nici simplii trecători sau rezidenții din vecinătate nu s-ar fi putut extrage de la sancțiune.

Legea prevede că autoritățile vor recupera sumele din diferite surse de venit, inclusiv prin rețineri lunare din alocațiile familiale și din subvențiile pentru locuință ori din venitul minim de solidaritate. Având în vedere cât de sărace sunt aceste surse, un senator a calculat că, în multe cazuri, ar fi nevoie de paisprezece ani pentru a achita cei 10.000 de euro – sau, privind problema dinspre protestatarul pedepsit, paisprezece ani de sărăcie cu un venit minim mult redus – totul pentru o vitrină pe care persoana respectivă nici măcar nu a spart-o.

Analiza subliniază că pedeapsa colectivă este interzisă chiar și armatelor de ocupație într-un teritoriu cucerit (Articolul 33 din a Patra Convenție de la Geneva, 1949). „Cu toate acestea, Republica (Franța) impune acum propriilor cetățeni ceea ce legea internațională interzice unei forțe de ocupație să facă. Aceasta este logica regimurilor totalitare: responsabilitatea nu mai este legată de o faptă, ci de simpla prezență a unei persoane.”

„S-ar putea obiecta că daunele sunt reale – că proprietarii de magazine jefuiți pe 17 octombrie sunt cât se poate de reali și că aceia care provoacă distrugeri trebuie să plătească. Desigur. Însă Statul dispune deja de mijloacele legale pentru a solicita despăgubiri de la un autor identificat.”

Punct de la care putem extinde discuția la nivel european – câtă vreme ideile de acest tip circulă rapid între statele membre ale Uniunii, aflate, tot mai multe dintre ele, în manifestă sau iminentă stare de revoltă populară.

O analiză Tech Policy ne spune că recentele proteste au dezvăluit cât de mult s-a extins sistemul de supraveghere a populației în întreaga Europă.

În luna august, chiar Franța a adoptat Legea Ripostei, care extinde experimentele de supraveghere video cu algoritmi atât în timp (până în 2030), cât și în spațiu. Sistemul (aprobat de Consiliul Constituțional), n-ar trebui să conțină identificare facială, numai că o investigație Disclose a scos la iveală, în martie anul acesta, că, de fapt, polițiștii și jandarmerii foloseau programe de identificare facială pe telefoanele lor speciale de serviciu (NEO) încă din 2022, dacă nu chiar de mai devreme. Aceste programe au acces la o bază de date care conține 9 milioane de profiluri. Investigația jurnalistică a stabilit că practica a continuat mult după ce ministerul de interne francez susținea că ar fi interzis-o.

Iar Franța nu este decât un front într-o transformare mult mai vastă. Protestele s-au extins în Italia, Belgia, Portugalia, Spania și Albania. Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a avertizat că nu va tolera distrugerile, iar guvernul portughez că „nu va ceda în fața zbieretelor străzii”.

Reacția Europei la valul de proteste constă în restricții tot mai dure. „Tiparul care se observă”, spune Tech Policy – deși evident că există și proteste violente și nimeni nu spune că guvernele ar trebui să ignore incendierile sau atacurile – este că „statele se pot folosi de clasificări de securitate și sisteme tehnice tot mai cuprinzătoare pentru a-și extinde capacitatea de răspuns de la acte violente la mișcări, instrumente și indivizi asociați cu protestele”.

Analiza Tech Policy subliniază că Uniunea Europeană ar trebui – după propriile reguli – să considere utilizarea programelor de spionaj împotriva societății civile, a avocaților și jurnaliștilor, ca o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Supravegherea video pe bază de algoritmi ar trebui interzisă la demonstrațiile publice – sau, cel puțin, orice utilizare ar trebui să aibă o bază legală clară și să fie supusă controlului judiciar.

Statul are, deci, la dispoziție unelte (fie ele și ilegale, pe alocuri) de a-i găsi pe făptași în cele mai multe cazuri. Astfel că, revenind la Franța, nou lege este, potrivit Le Courrier des Stratèges, „o soluție ocolitoare: nu ți se mai interzice explicit să participi, dar ești făcut să înțelegi care este costul prezenței tale acolo”.

În plus, notează Le Courrier des Stratèges, aceste măsuri represive sunt luate de „un guvern al cărui buget pentru securitatea socială a fost respins în Adunarea Națională cu 115 voturi contra unu, care se împrumută la rate pe zece ani de peste 5% și al cărui președinte nu este agreat decât de 16% dintre francezi. Un guvern care nu mai reușește să obțină aprobarea propriilor conturi găsește, în schimb, întotdeauna o majoritate atunci când vine vorba de înăsprirea ordinii publice. Este singurul «buget» care nu îi este niciodată refuzat.”

Tech Policy, la rândul său, încheie: „Când a fost întrebat de un ofițer german, stând în fața tabloului lui, Guernica, «E opera ta?», Picasso a răspuns: «Nu; e a ta». Guvernele europene se confruntă cu o provocare similară. Incendiile sunt reale și violențele sunt o problemă ce trebuie rezolvată. Tot o problemă ce trebuie rezolvată este, însă, și infrastructura care stabilește ce adunări sunt suspecte, care organizatori devin țintele represiunii și care forme de disidență sunt tratate ca amenințări”.

Sursele în text.