Peter Thiel „Teologul” (I): A Treia Cale

„Viitorul are nevoie de idei proaspete și ciudate. Niște idei noi ar fi putut salva vechiul regim, care abia dacă a admis existența întrebărilor noastre cele mai profunde, nu mai zic să le răspundă – care este cauza celor 50 de ani de încetinire a progresului tehnologic în SUA, a jafului care este creșterea permanentă a prețurilor pe piața imobiliară, a exploziei datoriei publice.”

Peter Thiel, A Time for Truth an Reconciliation, ianuarie 2025

Tulburări mari azi peste tot – în politică, în geopolitică, în birocrații, pe fronturi, în negocieri. Știm, simțim cu toții că plecăm de unde suntem, dintr-o anumită paradigmă, și mergem altundeva, dar destinația finală este în cea mai mare parte încă învăluită în ceață.

Mulți simt că trăim o epocă a luptei tot mai deschise, mai acerbe, dintre Bine și Rău – deși care sunt taberele, mai exact, cine e loial, cine trădează, și, mai ales, cine sunt the good guys și cine the bad – sunt, firește, subiect de interpretare, pe falii deja în mare parte trasate. Lupta cea mare a „narativelor” este în toi. Fiecare zi vine cu informații noi, alarmante și, adesea, contradictorii. Comentatorii se întrec în speculații, unele mai „apocaliptice” decât altele.

Ne temem de un Al Treilea Război Mondial. N-ar fi prima dată când, pe fondul unor uriașe frământări populare, al unei atmosfere pre-revoluționare la firul ierbii, pe fondul unui intens război cultural și ideologic, se face un război armat, chiar și mondial. Război care, pe de o parte, mai absoarbe din tensiunile populare care amenință puterile instalate, „mobilizându-le” spre chestiuni brusc mai urgente, pe de altă parte, permite reașezări geopolitice de mai lungă durată. Cu riscul, firește, ca în orice război, de răsturnare a elitelor, cel puțin cele aparente.

Bun moment pentru o scurtă analiză a gândirii lui Peter Thiel, magnat tehno extraordinaire, politolog, filosof, mai nou și „teolog”, un om cu mare influență la Washington și membru în consiliul director al Grupului Bilderberg.

Articolul de față cuprinde această primă parte introductivă, în care creionez un portret al gândirii lui Thiel, personaj a cărui relativă importanță în contextul de astăzi m-a și determinat la o analiză un pic mai aprofundată. Din rațiuni de spațiu, prezentarea ideilor lui filosofice și religioase va fi împărțită în alte două părți, II și III.

Câteva știri de fundal

În marea agitată de știri care de care mai îngrijorătoare care au ținut prima pagină a ziarelor numai în ultima săptămână, una mi-a atras atenția în mod special. Este vorba despre anunțul lui Trump că Palantir (firma lui Peter Thiel) se va ocupa de implementarea măsurii luate în martie prin ordin executiv, ca agențiile guvernamentale să facă schimb de date între ele. Proiect suspectat de mulți ca plan distopic de constituire a unei super-baze de date pentru supravegherea și controlul total al cetățenilor americani. Suspiciuni pe care angajarea Palantir în proiect nu poate decât să le agraveze; am scris câte ceva despre ce face această companie într-un articol, intitulat „Poliția gândului nenăscut”. (Și, într-un alt articol, am descris un eventual plan de a transforma SUA în statul total tehnocratic, Technate).

La această știre se adaugă alte câteva informații, asociate. Camera inferioară a Congresului american a adoptat zilele astea o lege care interzice statelor federației americane să adopte, în următorii 10 ani, vreo lege care să oprească dezvoltarea IA. Lege care vine, contrar, pe fondul unor avertismente tot mai sumbre („apocaliptice”, chiar), despre pericolele enorme pe care le pune această tehnologie. N-am să reiau aici lunga listă de nume mari (de la Stephen Hawking la Elon Musk și de la Geoffrey Hinton la Eliezer Yudkowsky) care spun că, ajunsă la un anumit nivel de „inteligență”, IA va conduce la extincția speciei umane.

Mai mult, aceeași lege permite ministerului american al comerțului să introducă „IA comerciale” în, practic, toate agențiile de stat americane, de la autoritatea fiscală (IRS) la cea de securitate națională (Homeland Security). Ceea ce a născut, imediat, întrebarea „Cine programează aceste IA, Domnule Președinte?”.

Ce legătură există – dacă există vreuna – între toate astea și plecarea lui Elon Musk de la Casa Albă, nu putem decât specula. Adept al liberului schimb și oponent al protecționismului, Musk a criticat măsurile tarifare adoptate de Trump și, mai nou, s-a arătat dezamăgit de „Big Beautiful Bill” – inițiativă care crește iarăși bugetul, inclusiv pentru înarmare, anulând, în mare parte, economiile pe care DOGE a reușit să le facă, tăind în carne vie pe la diverse agenții. Dar nu este exclus ca plecarea lui Musk să aibă de-a face și cu apropierea tot mai mare, deși mai puțin fățișă, a lui Thiel de centrul puterii; cei doi fiind într-o relație de subterană rivalitate.

Peter Thiel – omul politic

Ar trebui reamintit, în context, că Peter Thiel „a făcut”, cum se spune, politică. El a fost primul magnat din Silicon Valley care a susținut candidatura lui Trump la alegerile din 2016, într-o vreme în care și Musk, și Zuckerberg (un protejat al lui Thiel), erau activ anti-Trump.

În 2016, Thiel a fost unul dintre delegații Californiei la Convenția Națională a Partidului Republican (unde a și ales să devină prima persoană care se declară homosexual de la acea tribună; asta după ce dăduse în judecată până la desființare un site care, prin 2007, făcuse publică această informație fără voia lui).

După ce Trump a câștigat alegerile, Thiel a făcut parte din comitetul director al echipei de tranziție. Poziție din care l-a numit în stafful de securitate națională pe intelectualul conservator Michael Anton, autorul unui articol celebru, publicat de Claremont Institute în acel septembrie, sub titlul The Flight 93 Election. (Aluzia fiind la Zborul 93 din seria atacurilor de la 9/11: acel zbor în care pasagerii i-au atacat pe teroriști, iar avionul, în loc să lovească o clădire din Washington, așa cum era, zice-se, planul, s-a prăbușit tragic pe un câmp, în Pennsylvania). În acel articol, Anton scria:

„Anul 2016 este anul alegerilor tip Zborul 93: cuceriți cabina piloților sau veți muri. E posibil să muriți oricum. E posibil… să ajungeți în cockpit și să nu știți să pilotați sau să aterizați avionul. Nu există garanții. Cu o sigură excepție: dacă nu încercați, măcar, moartea e sigură…. Hillary Clinton președinte este ca o ruletă rusească cu mitraliera. Cu Trump, măcar poți să învârți cilindrul și să-ți încerci șansele.”

Anton este foarte plastic în descrierea atmosferei incendiare a acelor alegeri, dar ce a urmat dovedește că nu a greșit: ne amintim că Trump a câștigat și, preț de patru ani, a fost vânat, blocat, mințit, trădat și atacat în toate felurile posibile. Iar, după cei patru ani de mandat, a fost înlocuit de președintele Biden, cu urmările interne și pe plan global pe care le cunoaștem – și pe care Trump, revenit acum la Casa Albă, se chinuie să le repare. Trump pare mai hotărât, mai decisiv decât prima dată, dar, în intervalul scurs, și situația s-a agravat exponențial; printre altele, administrația Biden i-a lăsat moștenire un pui de război mondial.

Astfel că fotografia pe care o făcea Anton situației Americii în 2016, era, la începutul acestui an 2025, și mai severă, iar Trump are o temă și mai grea decât în primul mandat; Anton scria atunci:

„Unul dintre paradoxurile gândirii conservatoare de-a lungul cel puțin ultimelor decenii este refuzul de a lua măcar în considerare posibilitatea ca America și Vestul să fie pe traiectoria către ceva foarte rău. […]

Dacă dreptatea este de partea conservatorilor când vorbim despre importanța virtuții, a moralității, a credinței religioase, a stabilității, a caracterului […]; dacă au dreptate cu privire la moralitatea sexuală sau ce se cheamă acum «valori de familie»; dacă au dreptate că educația este importantă pentru a inculca un caracter bun și a învăța copiii acele principii fundamentale care au definit cunoașterea în Occident timp de milenii; dacă au dreptate cu privire la normele sociale și de ordine publică […]; dacă au dreptate despre importanța tuturor acestor lucruri pentru sănătatea, ba chiar supraviețuirea acestei națiuni, atunci trebuie să își dea seama […] că suntem la un pas de a ne arunca într-o prăpastie.”

Am citat pe larg din Anton pentru că, repet, el era un apropiat al lui Thiel în sânul administrației Trump I (iar, astăzi, Anton este director de politici la Casa Albă), și gândirea celor doi este, pe aceste teme (sau „cultural”, în sens larg), oarecum apropiată. Deși Thiel nu este, propriu-zis, un conservator; nici pe departe.

Într-un articol publicat în 2009 (The Education of a Libertarian), Thiel declara, faimos – după criza financiară și o intervenție a statului care îl dezamăgise – că „libertatea și democrația nu mai sunt compatibile”, iar „democrația capitalistă” este un oximoron. Exasperat de orizontul limitat al politicii existente și realizând că nu se poate face o politică libertară „în sistem”, spunea:

„Totuși, eu nu disper, pentru că nu mai cred că politica acoperă toate posibilele viitoruri ale lumii noastre. În epoca noastră, cea mai mare misiune a libertarilor este aceea de a scăpa de politică în toate formele ei – de la totalitarism la catastrofele fundamentaliste și până la demos-ul negânditor care ghidează așa-zisa «democrație socială».

Întrebarea critică devine una de mijloace: cum să scapi nu prin politică, ci dincolo de ea. Pentru că nu mai există locuri cu adevărat libere în lumea noastră… mi-am concentrat eforturile pe noi tehnologii care să poată crea noi spații pentru libertate.”

Care spații sunt identificate de Thiel ca „noi frontiere tehnologice”: ciberspațiul, spațiul cosmic și oceanele lumii. Cel puțin parțial, aici Thiel se suprapune cu Musk și a lui obsesie de a „salva umanitatea” colonizând planeta Marte.

Nu știm dacă aceste au fost gândurile cu care s-a dus Thiel la Casa Albă, în primul mandat Trump, în 2016. Sau, mai degrabă, dacă angajarea lui activă în politică atunci a fost doar o ultimă încercare de a promova libertarismul la scenă deschisă; sau, poate, de a promova politici sau legislații care să favorizeze libertarismul ca atare, ori să pregătească asaltul asupra acelor „noi frontiere”.

Oricum ar fi, este evident că niciuna dintre variante nu era pentru „demos-ul negânditor”. Greu de imaginat cum se va muta vreun om obișnuit în spațiu ori pe vreo insulă șic, nou creată în Oceanul Pacific; greu de imaginat, nu mai spun, că ar putea refuza cu succes să plătească taxe – alt crez libertar.

Pentru demos, altele sunt abordările; știm că Palantir a lucrat cu autoritățile în perioada Covid la crearea și gestionarea unei baze de date și unor mijloace de urmărire pentru „gestionarea pandemiei”, inclusiv în Europa, prin cooperare cu Uniunea Europeană, dar și direct cu țări membre, și știm că a participat activ la distribuția vaccinurilor. Jurnalista de investigație Whitney Webb scria că, pentru a-și îndeplini aceste misiuni, Palantir s-a folosit de infrastructura pre-crime; de altfel, potrivit lui Webb:

„[Palantir] nu este doar un simplu contractor militar, este o companie creată pentru a privatiza și adăposti programul de supraveghere al neoconservatorilor din epoca Bush, Total Information Awareness (TIA). TIA a fost desființat de Congres pentru că distrugea dreptul constituțional al cetățenilor la viață privată, dar Palantir a reușit să facă același lucru cu impunitate pentru că este o companie privată… Dacă a existat vreodată o companie de fațadă pentru CIA, aceea este Palantir. (Deși Theil a comentat amuzat între timp că, de fapt, CIA este fațada pentru Palantir).”

Rolul lui Thiel în administrația Trump I a fost același cu recent-încheiata misiune a lui Elon Musk în guvernul Trump II: o restructurare a birocrației (și dislocare a vechilor elite). Inițiativa pare că a eșuat complet în 2016-2020, ca atâtea alte elemente ale politicii lui Trump în acea perioadă, acolo unde, azi, Musk pare, cel puțin, că a atins niște rezultate.

„Apocalipsa” laică după Thiel

Dezamăgit, poate, de pierderea de vreme de acum 4-8 ani, la acest al doilea mandat al lui Trump, Thiel a anunțat că nu mai participă deloc la politică. Ceea ce este greu de spus ce înseamnă; politică, azi, este tot (sau nimic), iar faptul că Thiel este nu doar patronul Palantir, companie ale cărei contracte se tot extind (unii ar spune ca un cancer) în administrație, ci și „patronul intelectual”, mentorul, dacă vreți, al vice-președintelui J.D. Vance, nu mai spun director la Bilderberg, înseamnă că Thiel este în politică, indiferent dacă apare sau nu pe la mitinguri.

Pentru a exemplifica: deși nu a mai figurat în primele rânduri ale noii administrații, ca în 2016, Thiel a marcat începutul mandatului Trump II cu un articol fulminant, apărut pe 10 ianuarie 2025 în Financial Times, sub titlul, oarecum înșelător, „Un moment al adevărului și reconcilierii”. În acel articol, Thiel spunea:

„Revenirea lui Trump la Casa Albă anunță apokálypsis pentru secretele vechiului regim. Dezvăluirile pe care le va face noua administrație nu trebuie neapărat să justifice o răzbunare – reconstrucția poate merge mână în mână cu reconcilierea. Dar, pentru ca reconcilierea să poată avea loc, trebuie mai întâi să existe adevăr.”

Apocalipsa la care se referă Thiel în acest articol este una laică, în sensul de dezvăluire a unor secrete, infracțiuni, nedreptăți comise în trecut de „vechiul regim” (în care Thiel pare să includă mai mult decât doar administrația Biden). Însăși venirea lui Trump la putere este o „Apocalipsă” pentru acest, cum s-ar spune, „sistem”:

„Vechiul nostru regim, ca aristocrația din Franța pre-revoluționară, a crezut că petrecerea nu se va termina niciodată. Anul 2016 le-a zguduit din temelii credințele istoriciste într-un arc al universului moral, dar, în 2020, sperau deja să-l poată da deoparte pe Trump ca aberație. Retrospectiv privind, aberația a fost, de fapt, anul 2020, o acțiune de ariergardă a unui regim care abia se mai ținea pe picioare. Nu va exista o restaurare reacționară a epocii pre-Internet.”

Miza fundamentală a lui Thiel pare a fi libertatea Internetului, pe care „adversarii” vor să o restricționeze pentru a-și prezerva puterea și influența și a conserva un regim depășit:

„Apokálypsis este mijlocul cel mai pașnic de a rezolva războiul vechii gărzi împotriva Internetului, un război pe care Internetul l-a câștigat. [… Sistemul de cenzură] a pierdut controlul total asupra «narativului». […]

Primul Amendament dă cadrul de reglementare pentru războiul nostru intern pentru apărarea libertății de expresie, dar faptul că Internetul are acoperire globală îi îndeamnă pe adversarii săi să demareze un război global. […]

Poate că nu putem aștepta ceva mai bun de la dictaturile din Estasia și Eurasia, dar trebuie să salvăm libertatea de expresie măcar în Oceania”.

Ultimele remarci atrag atenția nu doar prin trimiterea la Orwell, în al cărui „O mie nouă sute optzeci și patru” Thiel (ca mulți alții) pare să creadă că deja ne-am instalat, ci și prin legătura implicită cu discursul pe care vice-președintele J.D. Vance l-a ținut la Conferința de securitate de la München la scurt timp după ce mentorul lui, Thiel, a publicat acest triumfal strigăt de luptă. Discursul lui Vance, care a cutremurat literalmente până la lacrimi elitele europene curente, este un mesaj din Oceania către Oceania, ca să continui analogia lui Thiel; de la capitală către provincii: libertatea de expresie trebuie să rămână întreagă și Internetul liber, măcar în acest lagăr occidental.

Fără a sugera că Vance, ori Musk, ori președintele Trump, nu ar fi avut astfel de poziții dacă nu exista Thiel, este interesant că, din poziția lui de declarată retragere, Thiel a fost, totuși, prima voce importantă care a afirmat, într-o oficină a „sistemului” ca Financial Times, noul val american pe acest subiect.

În alți termeni, vrea sau nu să o admită, Thiel face în continuare „politică”. Este politica Internetului liber prin care America a reușit să dea o lovitură „apocaliptică” vechilor elite ale puterii.

Este, pe de altă parte, evident, și politica prin care își dobândesc puterea noile elite. Dacă această putere se va consolida, mai departe, tot printr-un Internet liber, rămâne de văzut. Mesagerul schimbării a fost, totuși, Thiel, proprietarul companiei de supremă supraveghere și control care e Palantir.

Aș îndrăzni să avansez că Thiel este reprezentant al ceva ce-am putea numi „a treia cale”: nici neoliberalismul woke tot mai falimentar (și, ca urmare, mai autoritar), nici conservatorismul în sensul de întoarcere la unele tradiții (inclusiv din punct de vedere economic) pe care pare că îl promovează președintele Trump, ci altceva, un al treilea sistem, „dincolo de politică” – un sistem bazat aproape exclusiv pe tehnologie. Un sistem bazat pe „creierul global” numit Internet.

O „a treia cale”, poate, între imperiul maritim (occidental) și imperiul terestru (eurasiatic), care par azi angajate într-o ultimă și istorică încleștare; scurtcircuitând predicțiile geopolitice, „a treia cale” ar fi un imperiu spațial, a cărui putere se manifestă prin sateliți și tehnologie de avangardă.

Așa cum se va vedea în Partea a II-a, în care discut ideile filosofice ale lui Thiel, concluzia mea nu e fără temeiuri serioase.

Câteva date ideologice

Peter Thiel a intrat în ultima vreme în vizorul presei, mai ales în legătură cu Palantir. Recomand mai ales investigațiile publicate pe Unlimited Hangout de Whitney Webb, Iain Davis și alții, care detaliază afacerile lui, absolut enorme, legăturile lui cu aparatul militar și de informații și cu figuri din zona puterii.

De ce ține atât de mult să supraviețuiască, și de-ar rămâne ultimul om pe Pământ? Pentru că Thiel (care se declară creștin) spune:

„Partea din creștinism în care cred cel mai mult este că moartea e răul, că este ceva greșit și nu ar trebui să o acceptăm, ci să luptăm cu ea prin orice mijloace… Nu cred că există în creștinism ceva incompatibil cu prelungirea pe termen nedefinit a vieții…”

De altfel, ca libertar, el se opune nu doar taxelor care au o natură „de confiscare” și colectivismului totalitar, ci și „ideologiei inevitabilității morții pentru fiecare individ”. Adică există niște indivizi care pot scăpa, cumva, de mortalitate. În acest sens, Thiel este un neo-eugenist de factură „liberală”, adică nu îl interesează, de exemplu, o sterilizare în masă și involuntară a populației, ca pe alții, ci „îmbunătățirea” câte unui individ, ici-colo, select, prin mijloace tehnologice – pentru cine vrea și, firește, are bani să o facă.

Thiel este un inamic al ideologiilor woke care domină campusurile universitare americane și în care el vede o nouă formă de autoritarism. De altfel, Thiel a scris, în coautorat cu David Sacks (actual „țar al IA” la Casa Albă), The Diversity Myth (1995), volum în care deplânge distrugerea civilizației occidentale, printre altele, prin cancel culture, woke-ism și un apetit exagerat pentru introspecție sub influența drogurilor psihedelice. Această din urmă critică având în vedere un întreg tract cultural, de la Woodstock și cultura anilor șaizeci-șaptezeci, în general, la cultura actuală din Silicon Valley, destul de high și ea, după cum orice martor treaz poate, ocazional, să observe.

Undeva, pe parcursul dezvoltării lui intelectuale, Thiel s-a apropiat de ceea ce se cheamă „Dark Enlightenment”, o mișcare filosofică zis „neo-reacționară” al cărei la un moment dat cel mai important reprezentant, britanicul Nick Land, a alunecat, pare-se, între timp, în ocultism, sau „demență pură”, cum spunea un comentator, ocupându-se obsesiv de numerologie, mitologia lui H.P. Lovecraft și gândirea lui Aleister Crowley – preocupări, de altfel, nu neapărat insolite printre gânditorii noilor tehnologii.

Thiel nu pare deloc în aceeași găleată – sau cazan vrăjitoresc – dar are în comun cu Land et al. acceleraționismul, o „filosofie” și asta, potrivit cu care, pe scurt, capitalismul și produsul lui direct, tehnocultura, trebuie accelerate la maxim, pentru a crea schimbări sociale radicale. Progresul capitalist tehnologic, care este motorul modernității, transformă nu doar societatea, ci și individul, care devine, treptat, mai puțin important decât sistemul tehno-capitalist în sine. Multora dintre neinițiați li se pare deja prea accelerat.

Există zone în acest sumbru peisaj „filosofic” în care Thiel nuanțează – sau rămâne ambiguu. El deplânge stagnarea tehnologică și pesimismul, frica de tehnologie care a cuprins întreaga lume, inclusiv, spune el, sau mai ales Silicon Valley (asta într-un interviu recent cu Jordan Peterson). Iar accelerarea ar fi o necesară revenire la un ritm mai alert de inovație.

Pe de o parte, Thiel declară că înțelege temerile omenirii – având în vedere ce tehnologii pe repede înainte s-au produs în ultimele decenii, de la bomba termonucleară la o IA care, o spun mulți din domeniu, ne amenință cu extincția. Pe de altă parte, el vede tot în tehnologie salvarea – „a treia cale”, cum spuneam.

În fine, trebuie spus că Thiel este un auto-declarat „contrarian”, ceea ce este, în această lume crepusculară, atât o „filosofie”, cât și o abordare „de business”. A fi „contrarian” înseamnă, după cum îi spune și numele, să fii contra. Investești acolo unde alții n-o fac, cumperi unde alții vând. Contești „ideile venite de-a gata”, înțelepciunea tradițională, prejudecățile, opinia majoritară. În cazul lui Thiel, de pildă, când toată lumea e speriată de IA și vrea o suspendare a dezvoltării acestei tehnologii sau măcar o reglementare mai strictă, el vrea accelerare. Unde toată lumea are un cont pe cel puțin o platformă de social media, Thiel nu are niciunul, nicăieri. Mai îngrijorător, Musk spunea despre Thiel:

„Filosofia lui Peter este foarte ciudată. Nu e normală. Din punctul de vedere al investițiilor, este un contrarian și se gândește foarte mult la singularitate. Pe mine mă încântă mult mai puțin lucrurile astea. Eu sunt pro-uman.”

Detectăm, deci, în Thiel, o figură prodigioasă. Așa cum nota un comentator în 2018, „Silicon Valley, spionii și super-bogații au preluat controlul asupra secolului XXI”, iar, între ei, Thiel se distinge ca un fel de erou din romanele lui Ayn Rand, un munte de rațiune, ambiție și de voință, un om sclipitor, de neoprit în succes, care își urmează fără ezitări propriile interese și pentru care propria fericire este idealul suprem.

Nu pot încheia această scurtă călătorie în vertij prin „filosofia” rețelelor de gândire tehno-politică americană fără să-mi aduc aminte de remarca seacă a lui Emmanuel Todd: această gândire nu este atât moartă, cât în descompunere, și nu poate fi examinată decât prin autopsie.

Un proiect filosofic și teologic deconcertant

Dar Peter Thiel se deosebește, totuși, de alți „filosofi” ai tehno-politicii actuale; pe de o parte, rămâne – „straussian” – ambiguu acolo unde alții sunt foarte exacți și extremiști, pe de altă parte, încearcă să se poziționeze față de gândirea unor filosofi și gânditori mai vechi decât ce-a produs Silicon Valley în ultimele decenii. Este, altfel spus, „mai serios”.

Nu doar că a studiat filosofia la Stanford (cu René Girard, autor al teoriilor „mimetismului” și „țapului ispășitor”, pe care Thiel le susține și astăzi), dar și cursurile pe care le-a mai predat acolo, deși nu propriu-zis cursuri de filosofie, au avut întotdeauna un substrat filosofic. Cea mai completă expunere a ideilor lui filosofice este cuprinsă în eseul intitulat The Straussian Moment (2007), la care am să revin în Partea a II-a.

Iar, mai nou, presa ia notă de teoriile teologice ale lui Thiel, care a ținut recent o serie de conferințe – la Oxford, la Harvard și la University of Austin – în care, printre altele, pune întrebări despre Apocalipsă, despre Antihrist, despre catehon, în relație cu SUA; în relație cu statul global; în relație cu inteligența artificială. De pildă, el întreabă: este IA Antihristul sau catehonul? Și, dacă IA e catehonul, cine este Antihristul?

Nu mai este vorba, însă, de „Apocalipsa” laică menționată mai sus. De astă dată, în conferințele pe care le ține la mari universități din spațiul anglo-saxon, Thiel vorbește despre Apocalipsă în sens religios, biblic – deși de o manieră oarecum metaforică. Or, indiferent cât de aproximative sau de eretice ar fi teoriile lui, numai faptul că Thiel face apel la un lexicon biblic pentru a decripta o realitate curentă a stârnit șoc și dezaprobare în spațiul cultural din care el face parte.

Sigur că, având în vedere că se declară „contrarian”, suntem obligați să luăm în calcul și posibilitatea ca Thiel să abordeze astfel de subiecte, într-un asemenea limbaj, doar pentru a genera, teribilist, furoare. Dar, pe de o parte, antecedentele lui filosofice indică, mai degrabă, o construcție intelectuală de mai lungă durată, iar, pe de altă parte, puterea și influența de care se bucură fac ca opiniile lui, că suntem de acord cu ele sau nu, să nu poată trece neobservate.

Toate cele de mai sus despre importanța lui Thiel în economia – în sens larg – noii Americi care se formează sub ochii noștri sunt, cred eu, motiv suficient pentru a-i analiza un pic gândirea. Nu mai știu cine spunea că, adesea, filosoful, singurel în camera lui, are un impact mai mare asupra istoriei decât au faptele de război ale unui mare general ori faptele politice ale unui mare om de stat. Și nici măcar nu trebuie să fii un Aristotel; să nu uităm de efectele în istorie ale unui Gramsci ori Marx. Iar Thiel are mai multă putere lumească decât aveau, la vremea lor, chiar și cei mai mari filosofi.

Și-apoi, în fine, cred că, atunci când ceața este prea deasă, e util să încercăm să privim lumea nu doar frontal, izbiți în față de valurile violente ale știrilor, ci prin prismele poate mai limpezi ale unor gânditori contemporani – care, știind, adesea, mai mult „din interior”, văd, poate, mai mult, mai departe, mai clar. Este motivul pentru care am redat viziunea lui Emmanuel Todd; este motivul pentru care vreau să o redau aici pe cea a lui Peter Thiel. Faptul că ambii – oameni extrem de diferiți ca preocupări profesionale, înclinații politice și filosofice, istorii personale – vorbesc în termeni de „Apocalipsă” (laică, metaforică, oricum ar fi ea) este o coincidență. Sau nu este?

Într-un comentariu publicat pe UnHerd, Jacob Howland, profesor de umanioare și decan al programului Intellectual Foundations la University of Austin, Texas, rezuma astfel recentele conferințe ale lui Thiel:

„temele principale cuprind relația Antihristului cu Armagedonul și rolul tehnologiei și imperiului în ascensiunea Antihristului… o tentativă ambițioasă, provocatoare intelectual, de a țese o narațiune teologică/antropologică/istorică, din fire de sens aparent fără legătură unul cu altul, în încercarea de a decripta sensul întregii experiențe umane.”

Și, mai departe:

„Unii vor considera proiectul lui Thiel foarte ciudat. Cum poate un antreprenor de enorm succes din zona tehnologiei, talentat la matematici, educat în filosofie, să ia în serios miturile bombastic-biblice din Apocalipsa lui Ioan?

Eu am o întrebare și mai bună: cum am putea – el, dar și noi – să nu le luăm în serios?”

Revin cu Partea a II-a.