Prăbușirea unui mit

OffGuardian publică, sub semnătura lui Colin Todhunter, o scurtă analiză a unuia dintre efectele mai puțin discutate ale războiului din Iran: „Mitul Revoluției Verzi se evaporă, în sfârșit… A devenit mai clar ca niciodată că industria agricolă este o branșă a industriei petroliere.”

(Un eseu foarte clarificator despre „Revoluția (zisă) Verde” și ale ei dedesubturi toxice găsiți în volumul lui James Corbett, „Reportaj”).

Cazul analizat în articol este cel al Indiei, care, rămasă fără influxul zilnic de LNG din Golf, nu mai poate produce ureea necesară pentru agricultură: „După ce statul i-a forțat decenii întregi să devină dependenți de nitrogenul sintetic din Asia de Vest, agricultorii asistă acum neputincioși la creșterea prețului ureei cu 20% într-o săptămână”.

Ceea ce, continuă analiza, vine să confirme avertismentul emis de Norman J. Church (Resilience.org) acum douăzeci de ani: că materia primă ascunsă în fiecare etapă a producției de alimente (de la plantare și irigare la echipamentele și infrastructura de transport care facilitează industria) sunt petrolul și gazele. Altfel spus: „industria alimentară este o conversie a sistemului bazat pe combustibili fosili”.

Alternativa pe care guvernul indian mizează acum pentru a depăși criza este „Nano Urea” – un îngrășământ lichid prezentat ca soluție miraculoasă, în care 500 ml de substanță ar suplini un sac de 45 de kilograme de uree. „O iluzie optică” – spune analiza – întrucât lichidul nu face decât să stimuleze dezvoltarea frunzelor, fără a hrăni solul.

În plus, fiind o substanță patentată, Nano Urea este „un cal troian în criza actuală, menit să continue dependența chimică, reetichetată ca eficiență a tehnologiilor avansate”. Pentru a se asigura că fermierii adoptă acest produs, el este promovat de un chatbot IA (Bharat-VISTAAR), care reprezintă „vocea autorității” în materie de agricultură și este integrat cu sistemul de identificare AgriStack – „un panopticon digital pentru agricultori” pe care guvernul încearcă să-l impună tuturor celor circa 140 de milioane de fermieri indieni. Mai multe mari asociații de agricultori din India – fermieri și țărani – se opun acestor reforme, inclusiv prin proteste masive la adresa închisorii digitale pe care o reprezintă aceste sisteme de identificare, urmărire și control.

Problema este, însă, una globală. Ea scoate în evidență ceea ce autorul conservaționist Norman Pagett avertiza încă din 2015: că epoca petrolului a fost ca „o sclipire” care ne-a salvat de muncă grea și lipsuri; descoperim acum că, de fapt, civilizația modernă este o construcție fragilă care se bazează pe energie ieftină.

„Energia ieftină a fost folosită pentru a înlocui munca grea la câmp și a permis acoperirea distanței dintre producător și consumator… dar nu a schimbat una dintre regulile fundamentale ale existenței: dacă nu produci personal alimente din pământ, viața ta depinde de un altul care transformă energia solară în hrană pentru tine.”

Sfârșitul epocii petrolului anunță și sfârșitul epocii alimentelor produse industrial. Așa cum o demonstrează situația Indiei, soluția nu este o combinație între Big Tech (care, pentru a alimenta roboți precum Bharat, consumă mari cantități de energie, mult mai utile în agricultură) și Big Agriculture (corporațiile multinaționale gigantice care, prin supra-mecanizare, abundență de chimicale și epuizarea solului pentru maximizarea profiturilor, domină sistemul alimentar la nivel global), ci revenirea la „controlul democratic asupra solului, apei și semințelor”.

Metodele tradiționale – rotirea culturilor, îngrășăminte naturale, distribuție locală, energie solară – sunt singurul model care va supraviețui atunci când acea „sclipire” a petrolului ieftin se va stinge.

Sursa în text.