Revista The Conversation publică o scurtă analiză a beneficiilor și pagubelor care ar decurge din „Internetul corpurilor”.

În primul rând, trebuie știut că, „grație senzorilor tot mai mici și mai sofisticați care pătrund în corpurile noastre”, Internetul corpurilor – conectarea, în masă, a organismului omului la Internet – devine, zi de zi, o tot mai apropiată realitate. Este „a treia și ultima fază a evoluției Internetului”.

Asta, spune articolul, va avea trei consecințe radicale. Prima, derivând din monitorizarea permanentă a stării de sănătate, va fi că bolile vor fi detectate mult mai ușor și mai repede, facilitând atât prevenția, cât și tratamentul.

A doua este că senzorii – sau bioroboții – vor fi capabili nu doar de a monitoriza diverșii indici, ci și de a interveni activ pentru vindecare (vor elibera automat substanțe în organism atunci când vor constata, cu mintea lor artificială, că este nevoie). „Vaccinurile ARNm dezvoltate pentru Covid au deschis, poate, deja, această nouă frontieră”.

A treia consecință majoră va afecta știința și cercetarea medicală, care nu se va mai baza pe ipoteze și teste costisitoare de laborator, ci va porni de la giganticele cantități de date furnizate de senzori pentru a înțelege tiparul de funcționare și cauzele îmbolnăvirii.

Super. Partea proastă este că ne vom pierde umanitatea.

Sursa în text.

Salvează PDFPrint articol