Politico informează că senatorul republican Ron Johnson vrea să organizeze „audieri despre teoria conspirației privind 9/11” – adică atacurile teroriste care au avut loc pe sol american la 11 septembrie 2001.

Există mai multe teorii ale conspirației privind aceste atacuri. Pe lângă cea oficială, potrivit cu care atacurile au fost rezultatul unui complot al unui număr de teroriști arabi, există și teorii neoficiale.

Senatorul Ron Johnson este președintele subcomisiei permanente pentru investigații a Senatului american și cercetează deja cazul.

În cadrul unui interviu, el a menționat că una dintre clădirile din jurul Turnurilor Gemene (zisa „Building 7”), care nu a fost lovită de niciun avion, s-a prăbușit prin demolare controlată. Johnson a declarat: „Impresia mea este că se ascund foarte multe lucruri, în termeni de ce știe guvernul american despre 9/11”. El a adăugat că investigația efectuată după tragicul eveniment de National Institute of Standards and Technologii, din cadrul ministerului american al comerțului, a fost „coruptă”.

Politico, pe de altă parte, spune că Building 7 s-a prăbușit ca urmare a incendiului din interior și că, în general, afirmația „combustibilul de avion nu topește bârne de oțel”, pe care o susțin mulți ingineri, arhitecți, fizicieni, constructori reuniți sub numele de „9/11 truthers” („căutătorii adevărului despre 11 septembrie”) este un slogan „conspiraționist”.

Tot atâtea motive pentru o anchetă parlamentară care să clarifice lucrurile.

Print articolSalvează PDF