Relații de aur

RFI anunță că Franța și-a retras rezervele de aur depozitate le Federal Reserve Bank, în New York. Așa, cel puțin, poate rezulta din titlul știrii: „Banca centrală a Franței a obținut 13 miliarde de euro retrăgându-și aurul din rezervele americane”.

Dacă treci de titlu, însă, observi că operațiunea nu a constat în recuperarea, fizică, a lingourilor franceze din seifurile americane, ci într-o, practic, răscumpărare: „Banca centrală a Franței și-a lichidat ultimele rezerve de aur pe care le depozita la U.S. Federal Reserve și le-a înlocuit cu lingouri de mai bună calitate, depozitate la Paris, profitând de creșterea prețului aurului pentru a câștiga aproape 13 miliarde de euro din această modernizare a activelor….

În loc să rafineze și să transporte aurul pe care îl mai avea în SUA, banca a preferat să îl vândă și să cumpere de pe piața europeană lingouri noi, care corespund standardelor moderne. Banque de France a făcut un profit considerabil din cele 26 de tranzacții, profitând de prețurile record ale aurului în această perioadă.”

Cantitatea răscumpărată a fost de 129 de tone de aur; întreaga rezervă de aur a Franței (a patra ca mărime din lume) este de circa 2.437 de tone și se găsește acum, în întregime, la Paris. Banque de France subliniază că manevra nu a fost motivată politic, ci este justificată de dorința Franței de a avea lingouri noi, de cea mai bună calitate.

Articolul menționează că și Germania ar vrea să-și retragă aurul de la Federal Reserve, pe fondul „politicilor imprevizibile” ale președintelui Trump (am mai scris despre asta aici). Germania are cam 1236 de tone de aur în America, circa 37% din totalul rezervei sale, a doua ca mărime din lume.

Michael Jäger, șeful Asociației contribuabililor germani, dar și al Asociației contribuabililor europeni, a declarat că „Trump este imprevizibil și ar face absolut orice pentru a-și crește veniturile. De aceea aurul nostru nu mai este în siguranță în seifurile Federal Reserve”.

Dar Bundesbank s-a opus, susținând că nu sunt probleme, aurul este în siguranță.

Nu știm dacă Germania nu va deveni și ea, brusc, posedată de dorința de a avea aur nou, mai lucios și mai frumos, nu aur vechi, târnuit și ponosit și ștanțat ca pe vremuri, și va proceda nu la recuperarea aurului fizic din State, ci la răscumpărare.

Dar știrea îmi aduce aminte, de o scenetă foarte simpatică, relatată de Hjalmar Schacht, monstru sacru al finanțelor internaționale, în autobiografia lui, „Confesiunile Bătrânului Vrăjitor” (1956).

Pe la finalul anilor 1920, Schacht, care era președintele Reichsbank (și avea să rămână până în 1939, când nu s-a mai înțeles cu Hitler) i-a făcut o vizită prietenului lui, Benjamin Strong Jr., președintele Federal Reserve Bank of New York pe atunci, ocazie cu care i s-a oferit un tur al tezaurului (Germania avea deja depozite serioase de aur acolo). Schacht relatează:

„Un alt incident amuzant a fost generat de faptul că Reichsbank păstrează o cantitate deloc neimportantă de aur la Federal Reserve Bank of New York.

Strong era mândru să ne poată arăta depozitele, aflate în cele mai adânci pivnițe ale clădirii, și a spus «Acum, Herr Schacht, veți vedea unde păstrăm aurul Reichsbank». În timp ce personalul căuta locul unde era depozitat aurul Reichsbank, noi am continuat turul. Am mai așteptat apoi câteva minute.

În cele din urmă, a venit cineva și ne-a spus: «Domnule Strong, nu găsim aurul Reichsbank». Strong a rămas consternat, dar eu l-am consolat: «Nu-i nimic: vă cred când îmi spuneți că aurul este aici. Și dacă n-ar fi, ați avea de unde să ne dați altul».”

Povestioară din care înțelege fiecare ce vrea.

Sursele în text.