Rivalități

Politico anunță că războiul din Orientul Mijlociu intensifică lupta pentru putere politică la vârful Uniunii Europene. „Răspunsul UE la loviturile SUA și Israelului asupra Iranului au scos la iveală disensiunile familiare de la vârf, unde doi dintre cei mai importanți oficiali sunt la un pas de coliziune frontală, miza fiind: cine coordonează reacția blocului la această criză”.

Sâmbătă dimineață, imediat după primele atacuri la Teheran, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și António Costa, președintele Consiliului European, s-au grăbit să stabilească tonul reacției UE la evenimente printr-o declarație comună în care cereau părților în conflict să exercite „maximă reținere”. Dar „șefa diplomației europene”, Kaja Kallas, le-o luase deja înainte, publicând de una singură o misivă în care spunea că „explorează soluții diplomatice”.

Potrivit unui oficial citat de Politico, în ciuda faptului că UE să străduiește să prezinte imaginea unui front unit în această situație de criză, cele două doamne nu au comunicat direct una cu alta înainte de a publica aceste mesaje – ceea ce, comentează alți cinci diplomați și oficiali europeni care știu situația din interior, ar fi „o incongruență simptomatică în relația dintre executivul UE și departamentul de politică externă”.

„Rivalitatea dintre Kaja Kallas și Ursula von der Leyen este evidentă”, spune șefa comisiei de apărare a Parlamentului European, Marie-Agnes Strack-Zimmermann; „Asta reflectă o diviziune a competențelor în politica externă europeană care nu este întotdeauna clar echilibrată”.

Dar rivalitatea dintre cele două doamne reflectă o problemă mai generală a UE într-un moment dominat de multiple crize; „în timp ce blocul se străduiește să rămână aliniat Washingtonului și proiectului de unitate transatlantică, luptele intestine pentru putere de la Bruxelles complică eforturile Europei de a părea un actor geopolitic credibil”, comentează Politico.

„Singurul mod în care UE poate avea relevanță în criza asta este atunci când rămânem uniți”; „Asta e ceva constant în dinamica dintre ele”; „Nu e niciun secret și nimic nou” că von der Leyen și echipa ei vor s-o „scoată pe Kallas pe linie moartă” – comentează diverși oficiali UE care preferă să- nu fie numiți, ca să poată vorbi liber.

Serviciul European de Acțiune Externă (European External Action Service – EEAS), condus actualmente de Kallas, a fost creat în 2011 pentru a se ocupă de relațiile internaționale ale Uniunii; în același timp, potrivit tratatului, fiecare dintre statele membre își păstrează, potrivit tratatului, dreptul la propria politică externă. Rezultatul este un „sistem hibrid” care rezultă nu doar în tensiuni între Bruxelles și statele membre – lucru observat în repetate rânduri în ultimii ani – ci și în lupte intestine în sânul birocrației bruxelleze.

Pe fondul tulburărilor geopolitice, von der Leyen și echipa ei vor să joace un rol cât mai central în toate deciziile. „Urgențele, ajutoarele, susținerea cetățenilor, consecințele asupra liniilor de aprovizionare și potențiala creștere a imigrației, domeniul cibernetic, competența privind eventuale celule în adormire iraniene – toate astea sunt coordonate de Comisia Europeană”, a explicat un oficial.

În paralel, Kallas se ocupă de diplomații europeni, dar Consiliul pentru afaceri externe convocat duminică nu a ajuns la niciun consens, așa că mingea rămâne în curtea Comisiei; în numai 48 de ore de la izbucnirea conflictului, von der Leyen a postat de zece ori pe X, iar șeful ei de cabinet, Bjoern Seibert, a convocat cei mai importanți comisari europeni la o ședință a așa-zisului „Colegiu de Securitate” – un organism creat de von der Leyen.

Tot von der Leyen a făcut presiuni pentru înființarea unui „Directorat General pentru Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Golf”, care se suprapune, parțial, cu competențele EEAS – de fapt, comentează cunoscătorii, transferă puterea de la Kallas către von der Leyen, mai ales în contextul actualei crize.

Conflictul este atât de evident încât, potrivit unui europarlamentar spaniol, „Partenerii noștri la nivel internațional au dreptate – adesea, nici nu știu cui trebuie să se adreseze”.

Sursa în text.