Până alaltăieri, practic, „consensul științific” era că țările au nevoie de o rată de 2,1 copii per femeie ca să continue creșterea (SUA fiind un caz îngrijorător, cu o rată curentă de 1,62).

Dar un nou studiu științific arată că, de fapt, ca să nu ajungem la extincție, avem nevoie e o rată de 2,7 copii per femeie. Ceea ce vine să confirme repetatele avertismente ale lui Elon Musk (tată al 14 copii, cu o rată excelentă de 3,5 copii per mamă) că, dacă lumea nu începe din nou să facă copii, planeta va suferi un colaps demografic.

Trebuie menționat, în spiritul echidistanței și respectului față de știință, că experții care dețineau tot consensul până acum câteva zile susțin în continuare la CNN că depopularea este o veste foarte bună și, oricum, afectate sunt țările din occident, nu toate țările de pe planetă. Deci nu sunt probleme.

Continuând, studiul mai nou constată că, de la o rată de 5,3 copii per femeie în anii șaizeci, s-a ajuns, în 2023, la 2,3. Unele țări (precum Niger și Ciad) au rate peste 5, în timp ce Coreea de Sud a ajuns la 0,87, iar, în unele regiuni din Marea Britanie, scăderea înregistrată începând cu 2013 este de 60%.

Printre motivele enumerate de Daily Mail pentru acest pre-colaps demografic mai ales în blocul occidental ar fi „educația sexuală și contracepția”, „angajarea femeilor în câmpul muncii”; „un declin al fertilității masculine”; „teama de a aduce copii pe [această] lume”.

Nu se menționează și alte trenduri mai trendy, deși, dimpotrivă, Daily Mail putea să dea și vestea bună că, între timp, și bărbații nasc pui vii, astfel că situația nu e chiar așa de disperată.

Sursa: Daily Mail

Print articolSalvează PDF