Știința salvează din nou

Față cu încăpățânarea oamenilor, care insistă să mănânce carne roșie, ceea ce înseamnă să crească animale, ceea ce înseamnă să contribuie la emisiile de gaz metan în atmosferă, pentru că, mă rog… digestie, niște „oameni de știință” de la Western Michigan University au venit cu o soluție sclipitoare.

Ploșnițe! Să dea cu ploșnițe. Și nici măcar asupra animalelor, cum v-ați putea închipui în mod ușuratic, ci direct asupra oamenilor.

În lucrarea lor – al cărei titlu („Beneficial Bloodsucking”) anunță un roman prost cu vampiri – străluminații susțin ideea de a declanșa o epidemie de ploșnițe – printr-o injecție cu nu știu ce moleculă – pentru că unul dintre efectele mușcăturii de ploșniță este o puternică alergie la carne roșie (vită, porc, oaie etc.).

Și nu numai la carne – ci și la produse lactate; ceea ce e bine, pentru că, astfel, nu va mai fi nevoie de turmele care, spre deosebire de meteo-inginerie, jeturi private și bombe, distrug planeta.

Inspirații cercetători declară că, dacă reușesc să editeze genetic boala respectivă, (un sindrom numit AGS) „… atunci, azi avem obligația de a cerceta și dezvolta capacitatea de a prolifera sindromul AGS purtat de ploșnițe, iar mâine trebuie să începem răspândirea”.

Produsul lor ar „face oamenii mai morali prin mijloace biologice”. Pentru că, într-adevăr, ce poate fi mai moral decât o alergie la carne, mai ales dacă ți-o induce știința fără să-ți ceară acordul.

Atât de dezirabilul sindrom AGS produce erupții pe piele, dureri stomacale, scăderea tensiunii, șoc anafilaxic și nu are, în momentul de față, un tratament.

De asemenea, sindromul AGS poate fi letal. Dar măcar ai muri cu onoarea nepătată de un mic sau o cană cu lapte.

Sursa: Modernity