După ce am pus pe hârtie, în Partea I, sumbrele predicții făcute despre Uniunea Europeană, acum douăzeci de ani, de marele Vladimir Bukovski (rămâne la latitudinea fiecăruia cât de corecte sau cât de eronate se dovedesc ele azi) continui seria de articole despre ce se mai întâmplă la și cu Uniunea Europeană cu o dezbatere despre situația actuală.
Includ mai jos traducerea părților mai importante ale unui interviu acordat, acum câteva zile, platformei Neutrality Studies de Michael von der Schulenburg, europarlamentar german și fost diplomat, care a lucrat timp de peste 30 de ani la ONU, inclusiv la conducerea departamentului de afaceri politice și menținere a păcii, cu multe misiuni în zone de război (Haiti, Pakistan, Afganistan, Iran, Irak, printre altele). Începând din 2024, von der Schulenburg reprezintă Germania în Parlamentul European, din partea Alianței Sahra Wagenknecht, o organizație politică de stânga.
La discuție participă și cunoscutul economist și analist, profesorul Jeffrey Sachs, director al Centrului pentru Dezvoltare Sustenabilă de la Columbia University și președinte al Rețelei pentru Soluții de Dezvoltare Sustenabilă a ONU. Printre alte proiecte și funcțiuni, Sachs este unul dintre cei mai activi și cunoscuți promotori ai țelurilor de dezvoltare sustenabilă incluse în Agenda 2030, reprezentant al secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, pe aceste subiecte, și un mare susținător al ONU și structurilor sale, în general, pe care le consideră un factor de echilibru politic la nivel global. În același timp, Sachs este – cel puțin de la ascensiunea lui Donald Trump încoace – un promotor al independenței Uniunii Europene față de Statele Unite ale Americii; conferința ținută de Sachs la Parlamentul European în februarie 2025 a făcut înconjurul presei și cercurilor politice.
Platforma Neutrality Studies este creația Dr. Pascal Lottaz, conferențiar de studii de neutralitate la Waseda Institute for Advanced Study, în Tokyo, și autor al mai multor volume de politologie și istorie. Platforma se ocupă cu analize, interviuri și seminarii video pe teme de politică, geopolitică, istorie și economie, și invită voci importante din întreaga lume și de pe întreg ecartul politic al zilei.
Recomand urmărirea întregii dezbateri; spațiul m-a obligat să selectez și să concentrez principalele afirmații ale participanților pe câteva subiecte. Discuția poate fi urmărită integral, în limba engleză, aici:
*
Am ales să includ discuția celor trei în această serie de „Vederi de la Bruxelles” pentru că ea descrie câteva dintre principalele teorii sau opinii vehiculate de experți și specialiști despre ce se întâmplă azi cu Uniunea Europeană și cu Europa, în general.
Indiferent unde ne plasăm față de opiniile exprimate în această dezbatere, ele aparțin unor oameni care au o proximitate reală cu elitele politice europene (și nu numai) și o lungă experiență în relațiile internaționale. Faptul că găsim, chiar și la acest nivel, o asemenea diversitate de percepții arată cât de nebuloasă este geopolitica actuală și cât de neclară perioada pe care o traversăm. Motiv pentru care mi se pare important să cunoaștem aceste opinii, diferitele interpretări, diferitele predicții, pentru a ne crea o imagine despre ce ar putea urma pentru Uniunea Europeană și, evident, pentru România. Acesta fiind, de fapt, și obiectivul acestei serii.
De remarcat că opiniile prezentate mai jos nu vin din dreapta politică, ci din ceea ce s-ar chema azi stânga, în sens larg. Deși atât Sachs cât și von der Schulenburg iau act de ascensiunea lumii multipolare (pe care, ca funcționari internaționali cu experiență, o consideră în deplină armonie cu Carta ONU și cu obiectivele ONU) și recunosc – pe lângă SUA, firește – și rolul Chinei și al Rusiei (și, în cazul lui Sachs, și al Indiei) în această nouă configurație a puterii la nivel global, ambii sunt membri și promotori ai civilizației occidentale și luptă pentru prezervarea realizărilor acesteia și pentru propășirea intereselor ei. Neliniștea și critica vin tocmai din faptul că, fiecare în felul său, cei doi percep că elitele occidentale actuale trădează și pun în mare pericol tocmai aceste realizări și interese.
Profesorul Sachs, american fiind și foarte apropiat de agenda ONU, este mult mai critic la adresa președintelui Donald Trump decât von der Schulenburg, care vede în eforturile administrației Trump o posibilă șansă de stopare a războiului din Ucraina și de evitare a unui război în Europa și, mai departe, a unui război mondial – cu precădere a unuia nuclear.
Ambii comentatori cad de acord că Uniunea Europeană trebuie să revină la caracterul ei inițial, de proiect de pace și prosperitate pentru popoarele europene, și că proiectul elitelor actuale – inclusiv extrema militarizare a continentului, politicile care duc la distrugerea economiilor și a sistemelor de servicii sociale și excesele antidemocratice tot mai flagrante – este unul dezastruos pentru Europa și pentru europeni.
Pe de altă parte, spre deosebire de profesorul Sachs, care (aliniindu-se într-o mare măsură viziunii birocrației ONU, al cărei fief remanent pare să fi devenit astăzi UE) ar agrea o Europă federalizată, un „stat unic și puternic, cu statut de superputere” în corul multipolar (alături de SUA, de China, de Rusia și de India), chiar și cu prețul renunțării la condiția unanimității în luarea deciziilor la nivel de bloc european, von der Schulenburg militează pentru o „Europă a națiunilor”, mult mai descentralizată decât este ea astăzi, cu păstrarea specificității culturale a fiecărei țări membre și respectarea suveranității politice și economice.
Gazda discuției, Dr. Lottaz, sugerează că proiectul actual al Uniunii Europene ar fi unul subsumat intereselor Washingtonului, elitele europene fiind membre ale acelorași „rețele transatlantice” care domină politica europeană de la Al Doilea Război Mondial încoace. În opinia lui, actuala direcție în care merge UE, deși catastrofală pentru continent, ar servi intereselor SUA, în prelungirea politicii transatlantice și a geopoliticii tradiționale, care urmăresc, printre altele, să prevină formarea unui Eurasii puternice și să țină Germania departe de Rusia.
Opinie cu care von der Schulenburg nu este de acord; din perspectiva lui, actualul proiect UE aparține exclusiv elitelor birocratice europene, intrate în stare de maximă panică după ascensiunea lui Donald Trump în SUA. Este un proiect, spune el, care, în noua lume multipolară, are ca scop transformarea Uniunii Europene într-o superputere, a treia mare putere mondială după SUA și China, ceea ce, în viziunea acestor elite, nu se poate face fără înfrângerea și neutralizarea Rusiei, principala lor percepută rivală. În aceste condiții, relația UE cu America lui Trump este, astăzi, din perspectiva europarlamentarului german, motivată nu de subsumarea propriului proiect imperial european la proiectele americane, ci, mai degrabă, de nevoia elitelor europene de a obține sprijinul SUA în războiul cu Rusia, de care depinde în mod crucial realizarea propriilor planuri.
Acest obiectiv – complet nerealist, în opinia lui von der Schulenburg – de a transforma UE într-o superputere prin neutralizarea Rusiei explică și determină toate politicile actuale ale Bruxellesului, de la relația cu SUA și eforturile uriașe – și dezastruoase economic și politic – de continuare a războiului din Ucraina la militarizarea continentului, de la federalizarea tot mai accentuată și mai rapidă la un expansionism nesustenabil, toate astea cu încălcarea principiilor democratice și chiar a prevederilor tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene.
După von der Schulenburg, acest proiect nu se va realiza; Europa nu are resursele necesare – nici economice, nici financiare, nici militare, nici diplomatice ori de prestigiu – pentru a-l duce la îndeplinire. Dar continuarea pe acest drum va distruge Ucraina și va crea efecte catastrofale pe termen lung în Europa – politice, economice, sociale.
*
Atmosfera din Parlamentul European
Michael von der Shulenburg: Dați-mi voie întâi să vă spun că, dacă mă întrebați unde este azi Europa, nu știu să vă răspund. Tocmai am venit de la Strasbourg, unde am avut plenara Parlamentului European. Am stat acolo câteva zile și trebuie să spun că este un mediu șocant. Pe ambele părți ale eșichierului politic, și dreapta, și stânga, nu vezi decât ura față de Rusia. Este o isterie a războiului. Este panică. Se vorbește despre câștigarea războiului, despre cum Rusia se va prăbuși economic și alte lucruri de acest fel. Este un mediu complet nerealist, iar oricine are un discurs diferit este imediat redus la tăcere. […]
Situația este extrem de dificilă, iar ce se întâmplă în Parlament este, cred eu, simptomatic pentru ce se întâmplă în general în statele membre UE și NATO. Deși nu neapărat în toată Europa. Am să-l las pe [profesorul] Jeff [Sachs] să spună și el câteva cuvinte, dar apoi aș vrea să revin la ce motivează acești oameni. Pentru că, la prima vedere, pare complet irațional. De ce se întâmplă aceste lucruri și ce înseamnă ele, inclusiv pentru Ucraina?
Rolul Europei în războiul din Ucraina
Prof. Jeffrey Sachs: Cred că acesta este marele mister pentru noi toți, cei care am văzut atâtea rampe de ieșire spre pace care au fost refuzate de Statele Unite, iar, acum, când Statele Unite sugerează o astfel de soluție de pace, ea este refuzată de Europa. Este ceva șocant.
Iar noi, cei care am urmărit îndeaproape lucrurile în ultimele decenii, știm că acest război din Ucraina era cu totul evitabil. Putea fi evitat dacă Statele Unite n-ar fi convins Europa să accepte lărgirea NATO prin includerea Ucrainei, mai ales la acel summit de la București, din 2008, care s-a făcut sub presiunea SUA, și unde cancelarul german Angela Merkel a cedat, până la urmă. […]
Apoi, Europa ar fi trebuit să respecte acordul încheiat pe 21 februarie 2014, în contextul protestelor de la Maidan, proteste care au fost stârnite de SUA, când trei miniștri de externe europeni au căzut de acord cu președintele Ianukovici că se vor organiza alegeri peste opt luni, dar nu va fi o lovitură de stat. Acord pe care Europa nu l-a respectat.
Și apoi, în 2015, a existat acordul de la Minsk, care punea capăt unui război incipient, bazându-se pe ideea de autonomie regională pentru regiunea vorbitoare de limbă rusă din estul Ucrainei – un model de regiune autonomă copiat, de altfel, după regimul regiunii Tirol din Italia. Deci nu era ceva nemaiauzit, această autonomie a celor două regiuni. Dar, și în acest caz, și SUA, și Europa au zis: Nu, nu trebuie să respectăm aceste acorduri.
Apoi, în primul mandat Trump, SUA a ridicat o armată de un milion de oameni în Ucraina, cea mai mare armată europeană, și a început să bombardeze regiunile Donețk și Donbas. Rușii au spus: Stopați expansiunea NATO; puneți în operă acordurile de la Minsk. Dar, din nou, SUA și Europa nici nu au vrut să audă.
A urmat administrația Biden, care a îndemnat Kievul să nu semneze niciun fel de acord de pace. […]
Iar, acum, vine din nou Trump și dă semne că ar căuta o ieșire spre pace, o cale de a stopa războiul. Ucraina să rămână neutră. Dar Europa sare ca arsă, că nu vrea pace în niciun caz. În niciun caz. Că asta ar însemna capitulare. Ori ar însemna împăciuitorism. Este foarte bizar. Așa că, în acest moment, suntem în plin război, război în toată regula. Europa a respins orice posibilitate de pace începând cu 2008 […]
Situația liderilor europeni față de propriul electorat
Prof. Jeffrey Sachs: Cât despre politicieni […] această poziție nu le servește politic. Te uiți la [prim-ministrul Keir] Starmer, în Marea Britanie, are 20% rată de aprobare și 80% de dezaprobare. Te uiți la [președintele Franței, Emmanuel] Macron, la el nici nu poate scădea mai rău de-atât, ar fi o eroare statistică. Are 13% rată de aprobare, ceea ce, în lumea noastră, nu înseamnă nimic; vei găsi oricând 13% să fie de acord cu orice. Și 87% rată de dezaprobare. Apoi te uiți la [cancelarul Germaniei, Friedrich] Merz, și el este în cădere liberă; a ajuns undeva pe la 30% […]
Și-atunci, întrebarea mea este: ce îi motivează pe acești oameni? Pentru că, în mod evident, politica pe care o duc nu este deloc una populară. Nu este ceva motivat de dorința publicului, care ar vrea război. Să fie vorba despre complexul militar-industrial? […] Sau este vorba despre lideri, care nu mai știu ce să facă? Au uitat complet de diplomație. Le este foarte frică? Ce îi motivează? Tu [Michael von der Schulenburg] trebuie să știi, pentru că-i vezi zi de zi. Ești cel mai potrivit analist. Ce se întâmplă în Europa?
Proiectul elitelor europene: UE, o superputere globală
Michael von der Schulenburg: Este întrebarea care m-a tulburat și pe mine mult timp. […] Am urmărit aceste lucruri de când au început conflictele, în 2014. Uniunea Europeană a rămas în mare parte calmă în tot acest timp. I-a urmat pe britanici și pe americani, dar nu a avut o poziție proprie propriu-zisă.
Și-apoi, deodată, Uniunea Europeană, în combinație cu Marea Britanie, desigur, și-a schimbat complet poziția și încearcă să preia conducerea spunând că așa ceva nu se poate întâmpla, că Rusia nu poate câștiga acest război în Ucraina. Văd asta ca pe o amenințare existențială la adresa lor. Eu nu o văd deloc așa. Dar ei așa o văd.
Iar asta are legătură cu planul lor. Iar motivația lor – văd asta la oamenii cu care vorbesc, cu care intru în contact – motivația acestor elite politice europene, este, cred eu, aceea că Uniunea Europeană trebuie să devină una dintre marile puteri globale în lumea multipolară. Ceea ce, pentru ei, presupune, printre altele, și militarizarea pe care o fac acum. Uniunea Europeană trebuie să fie cea care devine o superputere, nu poate fi Rusia.
Iar ce văd ei acum, în acest război cu Rusia, este că Rusia are șansa de a deveni, în viitor, această a treia mare putere globală, în timp ce Uniunea Europeană riscă să piardă acest tren.
Expansiunea Uniunii Europene
Michael von der Schulenburg: Anul acesta au tot venit la Parlamentul European noi lideri din afara Uniunii. Recent am avut o prezentare din partea președintei Moldovei, [Maia] Sandu. Și a fost primită cu ovații, s-a ridicat lumea în picioare. Mai ales când ea a spus: Noi aparținem de Europa și oamenii noștri sunt pentru Europa; asta deși au furat masiv la alegeri. […] Apoi, l-am avut și pe premierul Groenlandei, care a venit și el și a spus că ei aparțin Europei, nu Statelor Unite. Din nou, urale și ovații. […]
Acum vreo trei zile a venit și liderul opoziției din Belarus, care a zis și el același lucru: că, de fapt, el avea majoritatea în Belarus, dar a fost furat în alegeri, și că, în curând, va câștiga și va aduce Belarusul în Europa și va împinge Rusia înapoi în Asia, de unde a venit. Și, din nou, toată lumea s-a ridicat în picioare, aplauze nesfârșite.
Așa că, din câte îmi dau seama, proiectul este acela de a extinde Uniunea Europeană cât se poate de repede, pentru că percepția este că suntem în competiție cu Rusia, pe de o parte, și, pe partea cealaltă, în ce privește Groenlanda, suntem în competiție cu SUA.
Este un proiect elitist care zice: Vrem să fim mai mari. Trebuie să ne extindem. […]
Și vezi bine că sunt discuții enorme despre aderarea acestor țări, că Uniunea Europeană nu ar trebui să mai respecte, de data asta, criteriile de la Copenhaga, pentru că, pe acele criterii, niciuna dintre țările astea nu ar putea sub nicio formă să intre în UE. Dar ei spun: Hai să le integrăm și mai vedem noi după aia ce facem.
Alaltăieri s-a votat o propunere – majoritatea a zis da – că, de-acum încolo, deciziile să se ia cu majoritate în Uniunea Europeană. Ceea ce înseamnă că se va renunța la principiul unanimității. Se vrea ca țările care fac necazuri, cum este Ungaria – și, probabil, curând, cehii și slovacii – să fie neutralizate. Vrem să decidem numai noi. Iar noii membri vor primi și drept deplin de vot.
Iar chestia asta se întâmplă extraordinar de repede. Ucraina, Moldova vor fi adăugate; se speră că și Georgia; în vestul Balcanilor, Serbia, și, bineînțeles, Groenlanda. Asta este marea preocupare, de la începutul anului încoace.
Acum, intervenim și în alegeri ca să împiedicăm orice opoziție, cum s-a întâmplat în România, unde am intervenit masiv, în Moldova, în Georgia și tot așa. Adică facem acum chestiile pe care le făceau cândva americanii, aceste operațiuni de schimbare de regim, de intervenție în afacerile interne, ca să creăm o situație în care să putem extinde Uniunea Europeană extrem de repede și, astfel, Uniunea Europeană să devină a treia mare putere în lumea multipolară. Adică, la final, să fie trei superputeri: SUA, China și Uniunea Europeană. Iar Rusia, în acest caz, trebuie, evident, să fie redusă, să fie slabă și mică.
Controlul asupra Ucrainei, a treia rundă istorică (?)
Michael von der Schulenburg: Ce este interesant, istoricește vorbind, este că lupta pentru dominație privește controlul asupra Ucrainei, iar, din perspectiva Germaniei, acest lucru nu poate fi ignorat, pentru că aceeași problemă s-a pus și în Primul Război Mondial, și în Al Doilea Război Mondial și, în ambele cazuri, din fericire, Germania a pierdut. Și trebuie să spun că eu prevăd că vom pierde și a treia oară. Vom pierde din nou bătălia pentru Ucraina.
Iar acest deznodământ este ceva pentru care europenii nu sunt deloc pregătiți. Ce se întâmplă atunci când războiul din Ucraina va fi pierdut, militar vorbind? Nu există niciun plan. Nu are nimeni nici cea mai vagă idee. Toată lumea vorbește, se agită, dar nu stă nimeni să se gândească. Dacă încerc să atrag atenția asupra unor lucruri, zbiară la mine să stau jos. Asta în condițiile în care oricum nu pot vorbi mai mult de un minut în acel parlament.
Deci, ce să spun; Europa este ca o gaură neagră. Din punctul meu de vedere este ca și cum ne-am sinucide, un suicid colectiv, economic și politic. Suntem extrem de izolați.
Niciunul dintre aceste planuri de expansiune nu se va împlini. Asta este predicția mea. Așa ceva nu se va întâmpla. Nici Ucraina nu va intra în UE, iar, dacă va intra, va rupe UE în bucăți. Nu putem absorbi o țară atât de mare, atât de dificilă și atât de distrusă. Așa că, în opinia mea, discuțiile dintre aceste elite sunt pur și simplu iluzii, totale fantezii. N-oi fi eu cel mai deștept, dar, dacă stai acolo și te uiți la ce vorbesc acești oameni, este imposibil, pur și simplu nu este adevărat. Ce vorbesc ei nu se poate.
Acesta cred eu că este motivul real. Europa vrea mai multe teritorii. Este și o luptă pentru teritorii. Și SUA vrea acum mai multe teritorii. Iar noi, europenii, pierdem. Pierdem masiv. […] SUA este departe, dincolo de Atlantic, dar Europa va rămâne cu toate efectele acestor războaie pe cap. Și nici în SUA nu avem un guvern prea prietenos. Cam așa analizez eu situația.
Un proiect european mai vechi
Prof. Jeffrey Sachs: Asta îmi aduce aminte foarte clar de căderea Zidului Berlinului, acum 36 de ani, când Europa a avut șansa de a se unifica. Întâmplarea a făcut că am fost atunci în primele rânduri, ca martor, dar și ca participant, pentru că eram consilierul conducerii democratice a Poloniei, între care, trebuie să spun, se număra pe-atunci și un tânăr pe nume Donald Tusk. Mi se dăduse misiunea de a scrie un plan economic pentru Polonia. […] Ideea era reintegrarea europeană. Lucru cu care eram complet de acord.
Dar trebuie să ne reamintim că, la acel moment, era printre noi și președintele Mihail Gorbaciov, un om de stat minunat, sclipitor, o persoană minunată, un om al păcii, cel mai mare om de stat al epocii noastre – mulți îl detestă pentru că îl asociază cu infiltrarea sau cu prăbușirea URSS. Dar Gorbaciov era, în esență, un om al păcii și voia o „casă comună europeană” [vezi comentariile disidentului Vladimir Bukovski pe subiect]. Spunea că această casă comună europeană trebuia să se întindă de la Rotterdam la Vladivostok. Altfel spus, nu voia să se creeze un nou zid, la o mie de kilometri mai spre est, care să excludă Rusia. Dimpotrivă, voia o casă a tuturor, care să includă și Uniunea Sovietică.
După ce a căzut Uniunea Sovietică, la sfârșitul lui 1991, am fost consilierul lui Boris Ielțîn, iar el voia, la fel, o „casă comună”, care să includă și Rusia, să treacă din Europa înspre Asia. Astfel că, în acel context, eram un mare susținător al integrării europene rapide. Eram un promotor fervent. […] Credeam într-o Europă mare, dar nu una excluzivă, nu o Europă bazată pe militarizare, ci o Europă bazată pe pace.
Eu văd Europa ca pe o mare civilizație, un mare proiect civilizațional. […] Dar expansiunea europeană nu trebuie să aibă ca scop crearea unui nou Zid al Berlinului la granița cu Rusia. Dimpotrivă, trebuia să fie un spațiu deschis și incluziv. […]
Un superstat european, independent de SUA
Prof. Jeffrey Sachs: Mi-ar plăcea o Europă puternică. Mi-ar plăcea o Europă unită. Mi-ar plăcea o Europă lărgită. Dar nu o Europă care se extinde fiind inamica Rusiei. Aste este o nebunie; este ceva care va duce, inevitabil, la mai mult război și la dezastru.
Iar ideea aceasta, că Europa devine acum un proiect de reînarmare în valoare de 800 de miliarde de dolari, chiar dacă unul dintre motive este acela de a nu mai atârna la căruța Statelor Unite – lucru cu care, din nou, sunt de acord – are o problemă: motivația ar trebui să fie una civilizațională. Ar trebui să fie pacea. Ar trebui să fie securitatea indivizibilă. Ar trebui să fie relații apropiate cu Rusia. Asta a fost ideea.
Eram acolo, în 1990, la reunificarea Germaniei, când Uniunii Sovietice i s-a promis că NATO nu va mai face niciun pas către est. Mereu vorbim despre asta. Nimeni nu ar trebui să aibă nicio îndoială că a fost o promisiune reală. Absolut explicită, repetată de multe ori. […]
Deci există niște lucruri în ceea ce vrea Uniunea Europeană cu care eu sunt de acord. Vreau o Europă unită, vreau o mare putere europeană. Să știi, Michael [von der Schulenburg], că eu aș fi de acord chiar și cu renunțarea la regula unanimității, dar nu cu scopul unui război, ci pentru scopurile unei Europe eficiente.
Dar modul în care este acum condusă Europa, de [președinta Comisiei Europene, Ursula] van der Leyen, de Merz, este exact așa cum spui: parcă ne pregătim pentru a treia rundă a aceleiași competiții. Vezi asta la Merz, această atitudine: am pierdut de două ori, dar vom câștiga a treia oară – nu a spus-o textual, nu vreau să-i pun vorbe în gură, dar se simte, simți asta la el. Ideea că, de data asta, Rusia nu va câștiga. Este ceva atât de teribil, mai ales că este complet nenecesar pentru ca Europa să fie unită și eficientă.
Cât despre marile puteri globale, eu, unul, deja număr patru: SUA, China, Rusia și India. Și aș vrea să fie și Europa printre ele. Dar, așa cum am discutat […] de atâtea ori, acestea ar trebui să fie mari puteri care cooperează între ele pentru pace, care fac comerț unele cu altele, care fac investiții reciproce, care rezolvă problemele globale, care susțin cadrul ONU. Nu genul de Europă care ni se oferă acum.
Și poate că acești politicieni sunt atât de simpli la minte încât își imaginează că singurul mod de a construi o Europă puternică este să aibă un inamic puternic. Creezi un inamic care să te unească. Creezi un inamic, după care iei 800 de miliarde de dolari și-i bagi în cuferele armatei. Inventezi acest dușman implacabil. Dar ce nu-și dau ei seama este că această poziție este fatal pierzătoare. Este ca o profeție care se împlinește singură despre un război care va fi șocant de devastator pentru Europa. […]
O elită birocratică nepopulară a capturat Europa
Michael von der Schulenburg: […] N-ar trebui să uităm că Europa a fost întotdeauna un proiect al unei elite, cu excepția primilor ani, când oamenii erau atrași de Europa și exista o cooperare economică în comunitate. Dar acea susținere populară pentru Europa nu mai există azi.
Acum, UE este o birocrație care are foarte puțină democrație și care conduce întreaga Europă printr-un enorm aparat birocratic. Von der Leyen nu este aleasă, dar se comportă ca un șef de stat și își arogă competențe pe care nu le are potrivit tratatelor.
Europa a pierdut posibilitatea de a avea o constituție în 1993, cred, când Franța […] și Irlanda au spus nu. Și atunci au apărut toate aceste tratate. Când am venit la UE, am încercat să le citesc. Nu se pot citi. Eu sunt un om obișnuit să citesc astfel de documente. Asta e meseria mea. Tratatul de la Lisabona este plin de chestii ilizibile, nu se poate citi așa ceva.
Este proiectul unei elite birocratice care și-a apropiat ideea unei Europe federalizate; dar va pierde.
Se știe că numai 50% din public se prezintă la alegerile europarlamentare, un procent crescut; înainte era numai 40%. Dar a crescut pentru că a crescut numărul celor care votează împotriva UE, care a ajuns azi la vreo 20%. Ceea ce înseamnă că nu avem decât vreo 30% din populația Europei care votează pentru partide potențial pro-Uniunea Europeană. Ceea ce înseamnă că avem o uriașă criză de identitate.
Ce se întâmplă acum este că proiectul Uniunea Europeană este văzut ca o luptă pentru crearea unei superputeri împotriva unor state inamice. Rusia este un stat inamic. China este un stat inamic. Totul este foarte ideologic. Întreaga argumentație este moralizatoare. Noi zicem că aceste regimuri sunt autoritare și vor să ne facă nouă rău. Deci nu este o Europă creată într-un spirit de cooperare cu alte țări. […]
De când a câștigat Trump alegerile, Europa a devenit isterică. Pur și simplu ăsta este cuvântul: isterică. Când îi vezi pe Macron, pe Starmer, pe acești oameni, este pură isterie. Nu mai există rațiune.
Supra-birocratizarea și mecanismele nedemocratice
Michael von der Schulenburg: Ne pierdem complet identitatea noastră de europeni făcând anumite lucruri. Furtul alegerilor, sancțiunile. Uniunea Europeană nu are niciun mecanism legal prin care să sancționeze persoane care nu-i plac, pur și simplu, dar a ajuns să ne limiteze libertatea de expresie și altele. Și nici măcar nu o mai fac prin Parlament, cât de cât; acum, deciziile astea se iau direct în Consiliu și ajung la noi, la Parlament, unde noi doar le citim. Nici măcar nu știm cine ia deciziile astea, care e legea… dacă există vreo lege. […]
Uniunea Europeană are zeci de mii de posturi foarte bine plătite. Eu, ca europarlamentar, sunt relativ prost plătit față de birocrații care au birouri două uși mai încolo. Ai Consiliul Europei, ai toate acele curți, tribunale, unde nimeni nu știe cum sunt numiți judecătorii, ai toate aceste lucruri.
Acest proiect care este Uniunea Europeană azi este foarte dubios. Sunt aici de un an și, deși sunt foarte obișnuit să analizez alte țări, administrațiile țărilor, pentru că am lucrat foarte mult în acest domeniu, trebuie să mărturisesc că nu înțeleg cum funcționează tot acest aparat european.
Au creat ceva foarte nebulos cu acest enorm aparat birocratic și un lucru e clar: el nu servește intereselor cetățenilor europeni. El servește unei elite și marilor planuri pe care această elită vrea să le pună în practică fără absolut nicio dezbatere publică. Nu există nicio dezbatere publică, pur și simplu.
Ați auzit de vreo dezbatere publică despre expansiunea europeană? Au fost întrebați oamenii dacă vor ca Ucraina să fie parte din Uniunea Europeană? Sau Serbia, sau Groenlanda? Este planul lor, nu-l discută cu nimeni. Vor o Europă înarmată până în dinți care să se apere, zic ei, de Rusia, după aceea de China, apoi de Africa, până la urmă, care va avea o populație enormă. Nimeni nu pune în dezbaterea publică aceste lucruri și, totuși, ele se întâmplă.
Sunt elitele europene capturate de rețelele transatlantice/SUA?
Dr. Pascal Lottaz: Aș vrea să întreb dacă lucrurile pe care le-ați descris nu au legătură, totuși, și cu faptul că aceste elite europene sunt capturate de rețelele transatlantice construite de-a lungul a optzeci de ani. Practic, toți oamenii care sunt azi la cârma Europei așteaptă să primească apoi funcții în NATO sau la ONU. [Fosta ministră de externe a Germaniei, Annalena] Baerbock, de exemplu, a ajuns acum la New York, la Adunarea Generală ONU […] Există toate aceste structuri de stimulare a acestor elite […]
Ați spus că elita europeană ar vrea să fie o mare putere, de sine stătătoare, ceea ce ar avea sens dacă i-ai vedea că vor să se distanțeze [de SUA]. Dar, dacă te uiți cum aleargă aceste elite toată ziua la Washington… numai acum trei săptămâni s-au înșirat acolo, în fața lui Donald Trump, ca niște copii de școală, iar mass media au raportat apoi că a fost un mare succes al politicii europene. În realitate, a fost o umilință incredibilă, dar, totuși, pe ei nu pare să-i deranjeze.
Relația cu SUA, strict oportunistă?
Michael von der Schulenburg: Eu văd lucrurile altfel decât le sugerați. Cred că liderii europeni vor să facă două lucruri. Pe de o parte, speră că ei, iar nu Rusia, vor deveni acel al treilea pilon de mare putere, o superputere globală. Pe de altă parte, încearcă să țină Statele Unite aproape cât se poate de mult, fiindcă sunt conștienți că nu pot câștiga războiul din Ucraina fără Statele Unite. Eu nu văd nicio contradicție între cele două poziții.
Uniunea Europeană își pierde relevanța geopolitică
Michael von der Schulenburg: Întrebarea reală, din punctul meu de vedere, este unde va fi Europa peste cinci ani? Suntem noi un stat coerent? Reușesc ei, sub această pretinsă amenințare rusească ori sub presiunea Chinei, să creeze un stat de facto, sau rămânem o rețea laxă de organizații interguvernamentale (ceea ce deja nu mai suntem – eu cred că ar trebui să fim mult mai descentralizați)?
Cred că poziția care se conturează acum tot mai mult sub ochii noștri este o Uniune Europeană ca superputere – numai că asta nu va merge; nu funcționează. Uitați-vă la întrunirea de la Sharm el-Sheikh [summit-ul de pace pentru Gaza, 13 octombrie 2025]; vorbim aici de Orientul Mijlociu, care este vecinul Europei. Este în pragul ușii noastre. La fel Israel, Gaza – sunt peste drum de noi, ne despart kilometri. Dar noi nu am jucat niciun rol în evenimentele de acolo. Nimeni nu ne bagă în seamă.
[Președintele Consiliului Europei, António] Costa a fost acolo [la Sharm el-Sheikh] și nimeni nu l-a băgat în seamă; omul nu a spus niciun cuvânt. Europa are interese atât de mari în Orientul Mijlociu, care ne este vecin, toate războaiele de acolo ne afectează, ca și războiul din Israel – au un efect enorm asupra Europei, iar noi nu avem niciun cuvânt de spus.
Aflăm că Trump și Putin vor să se întâlnească pe teritoriul Uniunii Europene, dar Uniunea Europeană este complet exclusă de la discuții.
Sunt lucruri care stârnesc o panică enormă printre cei care se visează o a treia superputere globală. Este pură panică. Iar eu nu cred că mai este loc de întors. Nu se mai poate recupera nimic. Indiferent ce fac Trump și Putin, zarurile au fost aruncate, iar americanii nu vor interveni în războiul din Ucraina. Iar UE se mișcă mult prea încet.
Coincid interesele elitei europene cu cele ale Washingtonului?
Dr. Pascal Lottaz: Vreau, totuși, să întreb: multe dintre lucrurile pe care le-ați prezentat, acest iluzii și aceste promisiuni constante pe care nu le respectăm și aceste idei și planuri care se vehiculează – toate astea au fost niște iluzii și niște fantezii de la bun început. Din punctul meu de vedere, scopul final este acela de a ține Ucraina în război și a crea un mediu în care toată lumea zbiară „Ucraina, Ucraina, Ucraina” […] Iar mie îmi pare că toate astea servesc interesele Washingtonului, pentru că asta asigură faptul că, 30 – 40 – 50 de ani de-acum încolo, nu va exista un rapprochement între Europa și Rusia. Să nu uităm că marii gânditori ai strategiei americane ne tot spun că singurul mod de a da șah mat Statelor Unite este o unificare a continentului eurasiatic.
Michael von der Schulenburg: Eu nu cred […] că Statele Unite ar fi fericite ca Europa să devină o superputere independentă militar și din alte puncte de vedere. Să devenim o mare putere nucleară. Știți că în Germania apar acum o grămadă de articole de presă, că ar trebui ca Germania să aibă arme nucleare. Nu cred că americanii ar fi prea fericiți în acest caz. Eu cred că americanii știu că acest război este pierdut și nu fac decât să se detașeze de el, să-l lase pe capul europenilor. […]
Eu sunt un pic mai puțin critic la adresa lui Trump decât este Jeff [Sachs], în parte pentru că eu sunt din exterior, nu sunt american, dar și pentru că am fost în atâtea țări în război și știu că trebuie să te descurci cu oamenii pe care îi ai la dispoziție. Nu ai ce face, trebuie să faci tot ce se poate face mai bine cu oamenii pe care îi ai. Iar eu, cel puțin, cred că Trump vrea să ne apere, nu vrea ca toate astea să escaladeze la război nuclear. Asta este, pentru moment. Și a decis să nu trimită rachete Tomahawk […], ceea ce înseamnă, totuși, ceva. Pentru că se știe că Rusia va câștiga acest război cu sau fără ei. Dar asta nu înseamnă că războiul trebuie să se extindă în întreaga Europă, nu mai zic să se ajungă la un război nuclear. Deși riscul unui război nuclear este acum mai mare decât în timpul Războiului Rece, în opinia mea.
Soarta Ucrainei
Michael von der Schulenburg: Dar aș mai vrea să spun un lucru: în momentul de față, Europa păcălește Ucraina. […] Le promitem ucrainenilor că vom rămâne alături de ei, le-am promis că îi vom ajuta să întoarcă soarta războiului, că îi vom ajuta să capete o poziție mai bună la negocieri. Ce s-a întâmplat este exact contrariul. Nu vrem să admitem asta, dar asta s-a întâmplat. Le-am zis că încă o rundă de sancțiuni și gata, economia Rusiei se va prăbuși și se va prăbuși și regimul de la Moscova. Ceea ce nu s-a întâmplat și nici nu se va întâmpla. […]
Le-am promis ucrainenilor, la un moment dat, că le vom da, anual, 0,25% din PIB-ul Europei, ceea ce ar însemna vreo 130-140 de miliarde pe an. Evident că nu am făcut niciodată asta. Nu avem bani pentru așa ceva. Acum zicem că o să le trimitem soldați. Că vom trimite trupe NATO de menținere a păcii. Nu se va întâmpla așa ceva. Le promitem că le vom oferi nu știu ce garanții pe Articolul 5 [din Tratatul NATO]. Este o iluzie. Nu se va întâmpla așa ceva. Și, oricum, aceste așa-zise garanții de securitate nu înseamnă absolut nimic.
Le-am zis că le dăm rachete Tomahawk, că le dăm Taurus, avem rezoluții în Parlament care cer guvernelor să le dea ucrainenilor rachete cu care să tragă în Rusia, să dărâme Moscova – nici mai mult, nici mai puțin. Sunt rezoluții scrise pe hârtie, documente oficiale. Incredibil. Dar nu se va întâmpla.
Le promitem că vor deveni membri NATO și membri ai Uniunii Europene. Membri NATO nu cred că vor fi, dar, dacă e ca Ucraina să devină membră UE, atunci cred că țări ca Polonia își vor da brusc seama că toți banii care veneau înainte la ei se duc acum la Ucraina. Deci vor fi efecte foarte serioase.
Acum discutăm despre activele rusești. Îl auzi pe prim-ministrul Belgiei spunând: Bun, să mi se explice și mie care este temeiul legal, în baza dreptului internațional, pentru această operațiune, pentru că Belgia nu va permite ca active rusești în valoare de aproape 200 de miliarde să fie luate pentru a plăti războiul din Ucraina. Iar aia e ultima lor speranță, pentru că, altfel, nu avem bani să plătim acest război. […]
Cred că lumea trebuie să înțeleagă că Europa nu mai are niciun ban. Suntem îngrozitor de îndatorați. Franța, de exemplu, este în pragul colapsului financiar. Marea Britanie este în pragul colapsului financiar. Italia este în pragul colapsului financiar, deși asta e ceva normal în Italia. Și-atunci, cine să trimită bani? Noi cheltuim toți banii ăștia pe înarmare, în timp ce până și țări ca Germania se dezindustrializează. Cum își poate cineva închipui că aceste țări vor mai putea susține ceva financiar, sau că au bani să cumpere din altă parte? Nu mai avem bani să susținem Ucraina. De aceea vrem să luăm activele rusești, ceea ce ne-ar pune într-o poziție extrem de proastă. […]
Dacă Ucraina se prăbușește, efectul asupra restului Europei va fi colosal, în termeni de costuri, de insecuritate, de refugiați și tot felul de alte lucruri pe care nu ni le mai permitem. Europa este într-o situație extrem de dificilă, iar eu văd niciun politician actual care să realizeze situația – sau, poate, o realizează, dar nu vrea să admită. Nu există nicio politică, actualmente, care să prevină ceea ce vine peste noi. Și sunt îngrijorat, pentru că am cinci copii, curând mi se va naște și al cincilea nepoțel, așa că nu pot să nu mă gândesc la viitor. Cred că viitorul Europei va fi absolut sumbru dacă continuăm pe calea asta. O spun cu mare tristețe. […]
Numai un șoc imens mai poate schimba lucrurile
Michael von der Schulenburg: Situația este extraordinar de gravă și toate lucrurile pe care le facem sunt bazate pe iluzii, sunt pure închipuiri. Or, nu poți continua mult timp cu o politică bazată numai pe fantezii.
Așa că, în consecință, cred că vom asista la un colaps economic și politic gigantic în Europa, dar asta pare singura formulă ca să schimbăm această traiectorie. Din păcate, la acest moment, trenul ăsta merge cu foarte mare viteză în direcția greșită, și nu este absolut nimeni care să-l mai poată opri.
Săptămâna trecută am stat mult în Parlamentul European și, auzind ce-i acolo, mi-am dat seama că nu există niciun cuvânt, nicio analiză, niciun studiu, nimic care să le schimbe poziția. Sunt într-o stare de panică absolută, teama că pierd este enormă, și își închipuie că, dacă zbiară mai tare pe tema războiului, vor schimba cumva soarta acelui război. Numai că Europa nu are absolut niciun mijloc cu care să schimbe soarta războiului din Ucraina, dinamica acelui război. Nu avem cu ce. Iar dinamica asta este ceea ce va decide finalul, va decide deznodământul – nu niște negocieri. Și finalul va fi înfrângerea Ucrainei.
Mari răsturnări politice în Europa
Dr. Pascal Lottaz: […] Indiferent ce se întâmplă, indiferent cât de rea ajunge să fie situația, ei vor spune Rusia este de vină. Din cauza Rusiei suferim noi atât de mult. […] Deci, într-un anumit sens, sistemul se menține în afara oricărei vinovății…
Michael von der Schulenburg: Poate. Dar în Europa se petrec schimbări din cauza acestor lucruri. Eu sunt un om care vine mai degrabă din stânga politică, așa cum știți, dar avem azi partide de dreapta în Austria, o avem pe Le Pen în Franța, în Marea Britanie este Farage, sunt astfel de partide în mai toate țările europene. Electoratul începe să înțeleagă că partidele aflate la putere sunt cele care i-au adus în acest marasm și singura alternativă pe care o văd este nu în partide ca al meu, ci în partide de dreapta, care promit o conducere mai puternică, asemănătoare cu cea a președintelui Trump. În opinia mea, de altfel, acesta a fost și motivul pentru care Trump a câștigat alegerile.
Eu văd foarte clar această schimbare și nu știu cum va supraviețui UE acestei schimbări politice. Nu prea îmi dau seama cum. Toate aceste partide de dreapta sunt critice la adresa Uniunii Europene. Asta va slăbi UE; nu cred că o va dizolva, dar o va slăbi foarte mult.
Și va duce, sigur, la o reducere a serviciilor sociale. Europa s-a mândrit mereu cu un sistem de sănătate bun, cu un fond de pensii bun, chiar și comparativ cu SUA și cu Marea Britanie. Dar toate astea se duc acum pe apa Sâmbetei. Și asta va duce la mari tulburări sociale. Am văzut deja asta în Belgia. O vedem în Franța, în Italia; mult mai puțin în Germania, bineînțeles, pentru că noi nu suntem un popor care protestează prea mult, dar, chiar și acolo, situația este foarte periculoasă, pe plan intern.
Pericolul la adresa Europei nu vine din exterior, vine numai din interior. Singurul pericol real este această instabilitate pe plan intern, această pierdere a încrederii în guverne, pierderea încrederii în partidele politice, pierderea încrederii în sistemul judiciar. Toate aceste lucruri nu sunt lucruri pe care le poți recrea peste noapte. Le pierzi în timp și îți trebuie timp mult să le recuperezi. Va fi extrem de dificilă guvernarea în viitor și asta va permite ascensiunea unor elemente radicale, care vin cu soluții radicale care poate că nu vor fi bune pentru noi. Așa că, mie unul, problema internă și mi se pare cel puțin la fel de importantă ca politica externă și de securitate.
Planuri alternative
Dr. Pascal Lottaz: O ultimă întrebare. Dacă ar fi să regândiți Europa – tabula rasa, de la zero, ceea ce știu că nu este posibil, dar dacă ar fi – v-ați uita la ASEAN, asociația statelor din Asia de Sud-Est, pentru un eventual alt model de integrare europeană? O Europă a națiunilor, mai degrabă decât o Uniune Europeană?
Michael von der Schulenburg: Am început deja discuțiile și vrem ca, în primăvară, să venim cu un manifest, o listă în zece puncte despre ce credem noi că ar trebui să fie Europa. […] Trebuie să ne gândim ce tip de Europă vrem. Cât de centralizată?
Spre deosebire de Jeff [Sachs], eu nu vreau ca Europa să devină un super-stat. Nu mi se pare o soluție potrivită pentru Europa. În opinia mea, marele nostru avantaj este tocmai marea noastră diversitate. Nu e cazul să avem toți aceleași plăcuțe de înmatriculare la mașină; chiar nu înțeleg de ce ne trebuie așa ceva. Mie îmi place foarte mult că un grec, de exemplu, face lucrurile altfel decât un german. Este ceva foarte agreabil. Nu trebuie să fim toți la fel ca să putem colabora unii cu alții.
Deci vrem o Europă altfel decât cea care se profilează acum, mult mai descentralizată și mai orientată spre nevoile oamenilor decât avem acum. În niciun caz o Europă atât de militarizată. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne gândim la apărare, dar în niciun caz în termenii în care o facem acum.
Vom prezenta acest plan undeva în martie, aprilie. Totul depinde de situația politică. Știți că lucrurile astea sunt cel mai bine de prezentat atunci când problema ajunge la culminație, altfel nimeni nu ascultă. Dar, în primăvară, probabil că vom reuși să atragem susținerea multor europarlamentari.
